„Totul e doar muncă de adaptare”

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
„Totul e doar muncă de adaptare” jpeg

- interviu cu Jean-Dominique SECONDI -

În fiecare lună, Institutul Francez organizează la Bucureşti o conferinţă pe teme de arhitectură şi urbanism. În decembrie, Jean-Dominique Secondi s-a întîlnit cu studenţii şi profesioniştii în domeniu, spre a discuta soluţii concrete de transformare a Capitalei într-un oraş viabil pentru locuitori şi atractiv pentru turişti. 

Cum funcţionează în Franţa reglementările urbanistice menite să protejeze patrimoniul? 

În Franţa sînt în vigoare nişte reglementări foarte stricte cu privire la protejarea zonelor istorice. Aş putea spune chiar că sînt prea stricte. Există, de pildă, sectoare în Paris unde este imposibil să construieşti ceva. Regulile sînt atît de severe, încît autorităţilor locale nu le rămîne decît să excludă perimetrul respectiv din planul general, dacă vor să modifice sau să construiască ceva în zonele protejate şi să instituie zone speciale; e o găselniţă juridică folosită destul de rar, pentru că are o componentă excepţională. S-a mers prea departe cu patrimonializarea. Paris este una dintre principalele destinaţii turistice din lume iar oraşul a devenit aproape un soi de teatru urban. Ceea ce nu aduce parizienilor numai profit, ci şi necazuri. 

Cum au apărut aceste reglementări? 

Multe din aceste reguli stricte sînt, de fapt, urmarea unor abuzuri. Primul abuz de acest fel s-a întîmplat la Lyon, unde autorităţile au planificat o autostradă care urma să traverseze o zonă istorică a oraşului, un cartier datînd din Evul Mediu. Locuitorii s-au mobilizat masiv şi au obţinut schimbarea planului şi protejarea acelui cartier. Asta se întîmpla prin anii ‘60. Între timp legislaţia s-a înăsprit. Tot ce ţine de amenajarea teritoriului e sub tutela statului. Însă regulile îi vizează în mod direct şi pe cetăţeni. Faptul că eşti proprietar al terenului nu te îndreptăţeşte să construieşti acolo ce vrei. În momentul în care ai dobîndit un teren aflat într-o zonă protejată, eşti obligat să respecţi planul acelei zone şi că construieşti doar imobile de tipul celor înscrise în plan.  

Şi la Bucureşti există reguli şi planuri zonale, însă ele se schimbă în funcţie de interesele celor care au dobîndit terenuri şi vor să construiască. Excepţiile au devenit regula. În Franţa pot fi schimbate destinaţiile terenurilor sau planurile zonale? 

Niciodată. Şi asta pune numeroase probleme. Însuşi preşedintele republicii a anunţat, săptămîna trecută, că se gîndeşte la o reformă a legislaţiei în acest domeniu. Presaţi de proprietari şi de arhitecţi, oamenii politici sînt într-adevăr tot mai dispuşi să creeze un ansamblu de legi mai permisive. Ca arhitect, nu pot decît să mă bucur dacă acest lucru se va şi întîmpla. Pentru că breasla are mult de suferit de pe urma legislaţiei urbanistice în vigoare acum. Practic, am ajuns doar un soi de funcţionari, un soi de mici ingineri care doar adaptează o construcţie la cerinţele din planul zonal. Nu mai apucăm să creăm nimic – totul e doar muncă de adaptare.  

Cum vă afectează, în munca de arhitect, aceste reguli? 

Astăzi, cînd un arhitect se apucă de lucru, trebuie să se gîndească mai întîi la constrîngeri: înălţime, amprentă la sol, materiale, reguli de dezvoltare durabilă, destinaţie finală etc. După ce şi-a notat toate acestea şi mai încearcă, pe deasupra, să racordeze totul la estetica zonei, imobilul e ca şi desenat – fără nici o tuşă a artistului. Noi înţelegem foarte bine sensul protejării patrimoniului, însă nu trebuie uitat că acele clădiri, pe care astăzi le considerăm patrimoniale, au fost create tot de nişte arhitecţi – şi asta într-o epocă în care regulile permiteau ca ele să funcţioneze ca atare. Aşa cum arată situaţia acum, e puţin probabil ca un Jean Nouvel să se mai poată exprima. 

În ce măsură este implicată societatea civilă în aceste dispute?

 La Paris există o întreagă dezbatere legată de turnuri. Primarul de acum al capitalei a promis, în campania electorală, că nu va permite construirea de noi turnuri la Paris. Însă situaţia s-a schimbat. Există dezvoltatori imobiliari interesaţi să investească în clădiri înalte, există, pe de altă parte, şi o nevoie acută de locuinţe, cererea pentru spaţii comerciale şi birouri e şi ea suficient de mare, pentru a justifica asemenea investiţii. Pe de altă parte, suprafeţele construibile sînt tot mai rare şi mai mici, iar metrul pătrat de teren a atins cote fabuloase. E normal că în aceste condiţii s-a redeschis discuţia despre construirea turnurilor. Nu doar din raţiuni „capitaliste“, ci din motive absolut concrete. Dacă nu se dezvoltă, oraşul moare – spun arhitecţii şi unii urbanişti. Însă adepţi ai partidelor ecologiste se opun în continuare dezvoltării. Iar discuţia are mai multe paliere. Pentru că, pînă şi cei care, la o adică, ar accepta dezvoltarea pe verticală, au reţineri, în sensul că solicită anumite standarde, în ceea ce priveşte calitatea locuirii în acele blocuri-turn. E greu să oferi garanţii, din moment ce proiectul e încă în faze foarte incipiente – dar vă pot asigura că astăzi, cu tehnologiile de care dispunem, pot fi construite turnuri de calitate bună, care să asigure un trai decent, la nişte preţuri convenabile pentru toată lumea. Oricum, eu văd mai degrabă construcţii multifuncţionale, cu spaţii de locuit, cu zone comerciale şi birouri. Dezbaterea nu îi vizează doar pe dezvoltatori şi pe reprezentanţii puterii politice, ci şi pe cetăţeni, care vin mereu cu propuneri noi – aşa că, pînă la urmă, cred că va avea rezultate bune. Urbanismul şi democraţia fac, în acest caz, o pereche bună.  

Pînă la urmă, care e măsura justă între salvarea patrimoniului şi progres? 

Între conservarea absolută şi reconstrucţia din temelii trebuie într-adevăr găsit un echilibru. Ar fi la fel de aberant să construieşti un bloc în cartierul Marais, precum să tot pastişezi arhitectura existentă în loc să construieşti ceva într-adevăr novator. Cît despre justa măsură... vor fi tot atîtea juste măsuri cîte solicitări de construire.  

Predaţi un curs despre intervenţii artistice în spaţii publice. Despre ce e vorba? 

În Franţa, după ce ne-am rezolvat, în mare parte, problemele urgente ale oraşului, am avut timp să reflectăm şi asupra unor soluţii de îmbunătăţire a spaţiului în care locuim. Există, pe lîngă arhitectură, şi alte tipuri de intervenţie la care societatea civilă sau autorităţile pot recurge pentru a transforma oraşul. Astăzi, cînd autorităţile planifică amenajarea teritoriului, se gîndesc nu doar la materialele de construcţie ce ar trebui folosite pentru a spori confortul locuitorilor, ci şi la elemente care ne pot ameliora percepţia asupra oraşului. Spaţiul public e al fiecăruia şi al tuturor – iată de ce a şi devenit o miză importantă pentru urbanişti.  

Arhitecţii sînt şi ei tot nişte artişti. De ce ar avea nevoie de alţi artişti pentru a le susţine planurile? 

Artiştii plastici ne pot face să privim altfel planurile arhitecţilor. Am răsfoit, de pildă, albumul Bucarest, la mal-aimée, în care mai mulţi fotografi prezintă imagini nostalgice, uneori ironice ale oraşului în care locuiesc şi care e parazitat de fel de fel de probleme de amenajare. Seriile fotografice sînt opere artistice în sine, dar ele reprezintă şi o critică utilă: ele ne arată cum este perceput oraşul de ochii formaţi şi unde anume sînt „petele negre“. 

Arhitectul are un caiet de sarcini pe care trebuie să-l respecte. Un artist are mult mai puţine constrîngeri şi tocmai de aceea abordarea sa va fi mai liberă. De aceea se poate întîmpla să ofere răspunsuri neaşteptate eventualelor impasuri în care se află arhitectul.

Jean-Dominique Secondi s-a ocupat iniţial de conceperea şi integrarea echipamentelor publice în cadrul departamentului de expoziţii al Cité des Sciences et de l’Industrie, Paris. Din 1996 este director al Agenţiei Art Public Contemporain. Împreună cu Renaud Sabari, director asociat de producţie a evenimentelor Noapte Albă de la Paris, creează în 2004 AIA Productions, prima societate franceză de producţie de proiecte artistice. Predă la Sorbona, Paris 1 un master de artă în spaţiul public.

a consemnat Matei MARTIN

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.