„Oskar Pastior există în două feluri”

Presupusa colaborare a lui Oskar Pastior cu Securitatea continuă să preocupe presa literară din Germania. Alimentate de noi dezvăluiri şi acuzaţii, gazetele aduc în atenţia publicului, odată cu biografia tot mai ceţoasă a celui considerat unul dintre cei mai mari poeţi de limbă germană ai secolului trecut, rănile adînci, imposibil de vindecat, lăsate de regimul totalitar. Dacă în Germania raporturile cu trecutul recent s-au clarificat încă din primul deceniu de după căderea regimurilor comuniste datorită unor legi funcţionale şi a unor instituţii eficiente, împăcarea este mult mai greu de atins în România, acolo unde deschiderea tîrzie şi doar parţială a arhivelor fostei poliţii politice face imposibilă misiunea de a afla cine sînt victimele şi cine sînt făptaşii. Despre Oskar Pastior s-a ştiut pînă nu de mult că a fost o victimă. Conform dezvăluirilor recente, se pare că a fost şi făptaş. Cel care a lansat iniţial informaţia (într-o publicaţie de specialitate) a fost istoricul de origine română Stephan Sienerth. Ernest Wichner a confirmat apoi ştirea, după o vizită de documentare la Bucureşti. Frankfurter Allgemeine a publicat opinia sa după ce, cu doar o zi înainte, Süddeutsche Zeitung anunţase vestea despre „Herta Müller şi Oskar Pastior, problematicul ei prieten“. Dincolo de reproşuri şi de pledoarii, rămîn actele descoperite în arhive. Potrivit cercetărilor întreprinse de Ernest Wichner, Pastior, a cărui încarcerare într-un lagăr sovietic reprezintă chiar miza romanului Hertei Müller Leagănul respiraţiei, ar fi fost recrutat ca informator al Securităţii şi ar fi fost activ în perioada 1961-1968. Din dosarul de urmărire – mult mai voluminos decît cel de colaborare – rezultă că recrutarea s-a produs după eliberarea din lagăr. Urmărit de Securitate şi vulnerabil din cauza homosexualităţii şi a unor „poezii antisovietice“, ar fi acceptat pînă la urmă să semneze un angajament ca informator sub numele de Otto Stein. Cercetările de pînă acum – descrise în detaliu de Ernest Wichner – nu au scos la iveală nici o delaţiune, nici o turnătorie propriu-zisă. Ba mai mult – din rapoartele scrise ale securiştilor rezultă că Otto Stein era un informator mediocru, că nu-şi îndeplinea angajamentele, că era inutil. Nu e de mirare că primele reacţii stîrnite printre autorii din cercul său de prieteni au fost de uimire şi solidarizare.  

Însă demascarea sa ca turnător i-a mobilizat şi pe alţii să-i scormonească trecutul căutînd indicii în propriile dosare. Dieter Schlesak – scriitor de limbă germană originar din România, el însuşi bănuit de colaborare cu Securitatea – şi-a verificat propriul dosar de urmărire (2500 de pagini) la Bucureşti şi a găsit acolo cel puţin două pasaje în care erau citate delaţiuni ale lui Otto Stein. Dezvăluirile apar într-un interviu de o pagină realizat de Iris Radisch în Die Zeit. Prima se referă la „ataşamentul“ lui Schlesak faţă de „teoriile occidentale“ cu privire la „poetica modernă“, la faptul că ar fi „decadent“ şi că familia sa ar „primi vizitatori“ din Germania Federală – delicte pentru care, povesteşte Schlesak în interviu, ar fi fost pasibil chiar şi de pedeapsa cu moartea. Schlesak îl mai acuză pe Pastior – fără însă a putea aduce dovezi solide – că l-ar fi urmărit pe poetul Georg Hoprich şi că arestarea acestuia în 1961 şi sinuciderea survenită la scurt timp după părăsirea detenţiei ar fi consecinţe ale turnătoriilor lui Otto Stein.  

Foştii prieteni ai lui Oskar Pastior încearcă să-i ia apărarea, însă nu evită să caute în continuare adevărul. Pentru Herta Müller, Oskar Pastior există în două feluri. „Abia acum învăţ să-l cunosc pe cel de-al doilea. Şi asta mă amărăşte. Plec de la premisa că noi, cei de la Fundaţia Pastior, la următoarea noastră întrunire, vom încredinţa unei grupe de cercetători investigarea întregului anturaj al lui Pastior. Pornind de la exemplul său, trebuie să ne facem de-acum înainte o datorie din elucidarea «relaţiilor» scriitorilor cu serviciile secrete în timpul dictaturii. Aşa ceva nu se poate însă duce la capăt de azi pe mîine. Opinia publică trebuie să aibă răbdare. Pentru aşa ceva este nevoie de timp“, a spus Herta Müller într-un interviu acordat DPA. E nevoie de timp şi mai ales de devotament autentic.