Balkanology. Prețul libertății

În cadrul ediţiei a IX-a a Bienalei de Arhitectură, a fost itinerată la Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, o amplă expoziţie realizată de Swiss Architecture Museum Basel, în colaborare cu Architekturzentrum Wien: Balkanology. Arhitectura nouă şi fenomenul urban în Sud-Estul Europei. Deschisă pînă pe 15 noiembrie, expoziţia a fost curatoriată de către Kai Vöckler, urbanist, profesor şi co-fondator al Archis Interventions, organizaţie non-guvernamentală care colaborează cu iniţiative locale pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare urbană. Împreună cu echipe de lucru din ţările din Sud-Estul Europei – şi în urma unor studii în regiune de peste patru ani, Kai Vöckler a dezvoltat Balkanology, „o radiografie a crizelor şi evoluţiilor arhitecturale şi urbane postsocialiste“, o expoziţie care nu s-a dorit o simplă trecere în revistă a fenomenelor ahitecturii ultimilor 20 de ani, ci a propus soluţii, reacţii, studii de caz foarte acurate, intervenţii concrete şi noi termeni valabili în funcţie de recentele situaţii de urbanitate ce au fost produse după căderea regimurilor comuniste. 

„Am avut o întreagă discuţie dacă să folosim termenul de Balcani în titlul expoziţiei noastre. Asta pentru că, poate ştiţi, în ţările vorbitoare de germană Balcani este asociat în limbajul comun dezordinii. Tocmai de aceea, după lungi dezbateri, ne-am oprit asupra lui şi am decis să-l folosim ofensiv, pentru a distruge acest clişeu“ – a mărturisit Kai Vöckler, în conferinţa de presă.  

Balkanology a analizat extrem de aplicat, de german, fenomene – de înţeles sau nu – petrecute în Balcani. Surprizele apăreau la tot pasul – de la situaţia extrem de occidentală şi „curată“ a dezvoltărilor urbanistice din Ljubljana, bazate pe parteneriate între sectorul privat şi public, modele de urmărit, pînă la explozia sălbatică din Priştina. Secţiunea din expoziţie dedicată arhitecturii a încercat să conecteze societatea contemporană la trecutul comunist. Cum tratezi monumentele foste socialiste sau blocurile-cutii de chibrituri din anii ’70? Un exemplu foarte interesant şi „vesel“ – deşi extrem de politic, dificil de implementat, pentru că s-a izbit de mafia locală – este cel al Tiranei cartierelor de blocuri cenuşii pictate în culori de către Edi Rama, artist plastic, primar al Tiranei din 2000 şi liderul Partidului Socialist. Dincolo de această soluţie de suprafaţă, Edi Rama a reuşit să distrugă sute de clădiri ilegale din capitala Albaniei şi să creeze mii de metri de spaţiu verde. Fiind considerat unul dintre „eroii“ Albaniei, Edi Rama e practic cel care a pus bazele oraşului modern, cîştigător în 2004 al competiţiei internaţionale World Mayor. 

Arhitectura „după ureche“ şi turbo-arhitectura 

Cea mai spectaculoasă secţiune a Balkanology a fost cea despre urbanism. De-acolo înţelegi situaţia actuală a oraşelor postsocialiste, fenomenele demografice, migraţiile în ţările din Vest şi rezultatele „planificării nereglementate şi necontrolate“ (Vöckler). După ani de muncă în Elveţia, doi fraţi kosovari îşi construiesc acum propriile case în Priştina, case ilegale, din bani fără taxe, fără arhitect. Sau – aşa cum povestea Vöckler în turul ghidat oferit presei – casele unei „arhitecturi după ureche“. 

Cum este această „arhitectură“ din Priştina? Construită după principiul „cu cît mai mare şi înalt, cu atît mai bine şi mai profitabil“. Dar cum este interzis să construieşti cu mai mult de patru etaje, atunci te apuci să construieşti pe acoperiş, în cer. Se nasc monştri hibrizi, cu mansarde pe trei niveluri. Cerul devine o suprafaţă permis necuantificabilă, şi fără proprietar, iar pămîntul – un spaţiu exploatat la nesfîrşit. Aşa se ajunge la acele distanţe de numai zece-douăzeci de centimetri între clădiri, iar privirea locatarului este blocată. 75% dintre clădirile din Priştina sînt construite ilegal şi periculos. Un proiect masiv care a început de curînd în regiune este cel de legalizare a imobilelor şi de impunere a unor reguli, cele de consolidare, reajustare etc. 

În timpul regimului Miloşevici, în Serbia s-a construit sălbatic, pe fondul unei crize economice uriaşe. Peste 200 de case au răsărit astfel, fără nici o regulă de urbanism, la întîmplare. De aici s-a născut turbo-arhitectura, un fenomen deopotrivă analizat şi definit de către arhitectul Srdan Jovanovi´c Weiss şi curatorul Balkanology, Kai Vöckler. Turbo-arhitectura îşi ia numele de la aşa-numita cultură turbo din timpul războiului – totala anulare a regulilor în toate sectoarele vieţii sîrbe – şi muzica turbo-folk, un gen hibrid care îmbină melodiile tradiţional populare cu ritmurile electronice dance. „Turbo-arhitectura – scrie arhitectul sîrb – îşi cîştigă caracterul global prin incorporarea conştientă a tot ceea ce apare ca global într-un anumit moment“, adică o continuă piratare şi crearea „victorioasă“ a celei mai „false mode cu putinţă“.  

Prishtina is Everywhere este, parţial, titlul unei cărţi publicate în 2008 de către Kai Vöckler. Aşadar, să ne plasăm, în ultima parte a acestui text, iarăşi acasă. 

Dincolo de cortina de beton. Noul spaţiu public 

Balkanology nu a folosit exemple din România, de-a lungul demonstraţiei sale de la MNAC. Dar suflul românesc s-a simţit la tot pasul. De la monumentele socialiste dispărute – chiar în acea perioadă s-a desfăşurat la Bucureşti un proiect ce a conţinut şi o publicaţie, al artistei Anca Benera, tocmai despre „viaţa de apoi a monumentelor publice“, Materie şi Istorie. Tururi ghidate ale monumentelor dispărute din Bucureşti – la arhitectura precară a anilor ’90 parţial rasă astăzi şi cea a ultimilor ani, din oţel, sticlă şi cu peste 40 de etaje.  

Parte din proiectul Balkanology este totuşi şi un proiect autohton, cel al Asociaţiei Zeppelin (a arhitecţilor Cosmina şi Constantin Goagea şi Ştefan Ghenciulescu), organizator local al expoziţiei. Magic Blocks a fost prezentat şi expus la Centrul de Introspecţie Vizuală. Intervenţia operată dincolo de „cortinele de beton“ de pe Calea Moşilor a deschis problema haotică a non-spaţiilor, care ar putea deveni spaţiu viu, noul spaţiu public. Ceea ce arhitecţii de la Zeppelin au reuşit să facă prin proiectul Magic Blocks – în curs de desfăşurare – este crearea unui „set de acţiuni mici, rapide şi foarte ieftine“ şi a unui studiu concludent, materializat în publicaţia apărută cu această ocazie – Magic Blocks. Scenarii pentru blocurile din perioada socialistă în Bucureşti. Asociaţia Zeppelin a arătat, în mic, ceea ce autorităţile ar putea face la o altă scară. Spaţiile neprimitoare şi blocate între blocuri devin rapid „locuri ale comunităţii“, sînt imediat integrate vieţii de zi cu zi. Oamenii sînt deschişi, se bucură de noile spaţii cucerite. Gestul simbolic al Asociaţiei Zeppelin ar putea însemna curînd adevărata cîştigare treptată a respectului faţă de spaţiul public. Iar Balkanology a înscris Bucureştiul în paradigme deja existente şi a atras atenţia asupra posibilelor soluţii ce pot fi aplicate, cu calm şi metodă, pentru o arhitectură a prezentului.

Daria Ghiu este critic de artă.