Să-i dăm și trecutului un viitor!

Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Regret cu sfielnică invidie, dar formula din titlu nu-mi aparţine. Am citit-o acum cîteva luni într-un colţ de gazetă şi de atunci paseistul din mine şi-a pus-o pe blazon, la straşnică păstrare.

Nu ştiu cum se face, dar toate cele trei mari vorbe considerate de ocară de către duşmanii „păltinişenilor“ – „boierii minţii“, „neointerbelici“, respectiv „paseişti“ (cu variante precum ultraconservatori, reacţionari, tradiţionalişti, păşunişti ş.a.), printre care, cu onoare&voluptate mă prenumăr – sună frumos, captivant şi substanţial motivat. În definitiv, de cînd e lumea lume, heracliteismul a avut nevoie de contraponderea eleatismului, mitul isteric al progresului a presupus în chip vital cenzura înţelepciunii conservatoare, hipnoza schimbării, fascinaţia fracturilor şi ruperii cu orice preţ au trebuit vindecate şi modulate de cuminţenia stabilităţii şi confortul statu-quo-ului. Lupta rădăcinilor cu aripile, a sedentarismului cu nomadismul, a iconoduliei cu iconoclastia, a naţionalismului izolaţionist cu ecumenismul şi cosmopolitismul, a xenofiliei cu xenofobia, tensiunea acţiune/reacţiune ş.a.m.d. reprezintă o constantă istoric-universală inutil de contestat. Şi chiar de glosat. E de acceptat şi administrat în funcţie de contextul energiilor angajate. Ca paseist (să zic arheofil?), citez ori de cîte ori am ocazia superba definiţie cioraniană a progresului ca „l’élan vers le pire“. Şi nu pricep ce rău facem, noi, ăştia cîţiva, cei neangajaţi în furtunoasele echipe de zgomote ale apdatării, agiornării şi antilocalismului rabiat de fobia la tradiţie. Sigur, sîntem oarecum agasanţi, ca rădăcinile rămase sub asfaltul trotuarului după tăierea copacilor: stricăm oleacă simetria, stînjenim mersul fiţos, uneori, mai ales în amurg, tocurile modernismului se mai împiedică de spinările noastre, dar una peste alta sîntem nişte edecuri. Melancolii ridicole, nostalgii (neglijabile, cel mult înduioşătoare) după valori arhaice, frumuseţi specifice, tradiţii şi cutume sleite de mult şi care, pensionate fiind, au dreptul cel puţin la o „secularizare amiabilă“.

Trăim în reveria Căderii, cu prezentul ca sfîrşit perpetuu (ceea ce ne oferă un sprijin ideal „împotriva tentaţiei optimismului revoluţionar“), postulînd „invariabilitatea naturii umane, iremediabil sortită decăderii şi corupţiei (...) Adesea reacţionarul nu e decît un înţelept versat, un înţelept interesat care, explorînd politic marile adevăruri metafizice, scrutează fără slăbiciune sau milă dedesubturile fenomenului uman, pentru a-i proclama hidoşenia. „Un profitor al cumplitului“ (un profiteur du terrible), cum scria Cioran în 1957, în eseul său despre Joseph de Maistre (în fapt, autoportret sadea) şi „gîndirea reacţionară“, cu care se deschid Exerciţiile de admiraţie.
Şi tot acolo, un adevăr străvechi, dar care se cuvine reamintit periodic: „Fiecare epocă înclină să creadă că, într-un fel, ea este ultima, că o dată cu ea se încheie un ciclu sau toate ciclurile. Azi ca şi ieri, mai lesne concepem infernul decît vîrsta de aur, apocalipsa decît utopia, iar ideea unei catastrofe cosmice ne e la fel de familiară pe cît le era budiştilor, presocraticilor sau stoicilor. Vivacitatea spaimelor noastre ne menţine într-un echilibru instabil, propice înfloririi darului profetic. Lucrul acesta e valabil cu precădere pentru perioadele de după marile convulsii“. (trad. Emanoil Marcu)
În faţa României dezarticulate de azi (nevertebrate – cu termenul lui Ortega), copleşite de abulie, tîlhărie şi nimicnicie, cum să nu stai cu ochii minţii aţintiţi către deceniile de construcţie naţională ale domniei lui Carol I, către lumea Brătienilor, a lui Maiorescu, Carp, Marghiloman şi Mitiţă Sturdza, a lui Carol Davila, Spiru Haret, Simion Mehedinţi, Iorga, Pârvan, Argetoianu, ca şi către ameţitoarele energii spirituale care au făcut din interbelic, din subtila întreţesere a junimismului cu criterionismul, un model de complementaritate între Ideea europeană şi Ideea românească? Şi, tot din pricina contextului fetid, cum să nu te refugiezi cu sfîntă exasperare în literatura memorialistică, în căutarea rădăcinilor, a reperelor, a valorilor sigure, a unui cîmp heraldic, fie şi utopic, prin care-ţi mai poţi legitima existenţa? Pe terenul acesta, al paseismului ca răsuflătoare în zid sau copcă în gheaţă, mă întîlnesc (şi o admir sincer) cu Ioana Pârvulescu, omul care a găsit forţa de a se rupe de risipitorismul criticii de întîmpinare pentru a se dedica eseului istoric-literar şi de studiu al mentalităţilor. Cu rezultate seducătoare, precum se ştie.

Cartea întrebărilor – culegerea de eseuri epistolare apărută recent la Humanitas – este o încîntare prin disponibilitatea autoarei de a se plia pe naturile umane ale unor destinatari fermecător de diferiţi (de la Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtărescu, la Rodica Zafiu, Anca Manolescu, Oana Bârna, Paul Cornea, Tia Şerbănescu şi Bruno Mazzoni, de la Şerban Foarţă, Adriana Babeţi, la Adriana Bittel, Vlad Zografi şi Răzvan Petrescu), pe subiecte de aceeaşi varietate: analiza Evangheliilor şi rostul lui Maiorescu, Plumbul bacovian şi teatrul lui Mihail Sebastian, lectura în cheie mistică a Jocului secund şi trucuri narative în dialogurile lui Platon, Orbitorul lui Cărtărescu, antisimbolismul lui I.L. Caragiale, „bunătatea intelectuală“ a lui N. Steinhardt...
M-am bucurat să mă regăsesc printre destinatari, sub titlul „Ce înseamnă paseist?“ şi – suferind de lipsa unui spaţiu tipografic adecvat unui răspuns pe măsura întrebării – mă gîndesc ce bine ar fi ca Editura Humanitas să iniţieze o Carte a răspunsurilor echivalentă. Nu de alta, dar, dacă pe marginea paseismului şi a virtuţilor sale terapeutice este aproape inutil să mai glosăm, despre antipaseism, adică „dispreţul faţă de trecut şi faţă de apărarea lui“, cum spune Ioana Pârvulescu, este mult de povestit. Şi, mai ales, de compătimit.

Folosit peiorativ, dispreţuitor şi acuzator, termenul „paseist“ s-a încărcat aproape demonic de prejudecăţi (stîngist) ideologizante, tot aşa cum noţiunea de dreapta a căpătat irepresibile valenţe extremiste, echivalată fiind (mai întîi deliberat, sistematic, iar apoi instinctiv) cu nazismul şi gardismul, de parcă între Marghiloman şi Himmler n-ar fi decît un gard de nuiele.
„Cei tineri şi inocenţi – subliniază Ioana Pârvulescu – ar trebui să ştie că au existat două tipuri de ideologie care au respins dragostea, oricît de lucidă, faţă de trecutul relativ apropiat şi relativ bun, în genere burghez, iar aceste idelogii exclusiviste au fost fascismul şi comunismul.“ 
Ei bine, dacă de antiburghezia fascismului am scăpat, furia antipaseistă a neocomunismului o simţim tot mai frecvent şi tot mai agresiv.

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte a sa este Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei, Editura Humanitas, 2010.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic