Genius loci

Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Ángeles, triunfo y elegía jpeg

Am dat recent peste un dialog spectaculos despre acea zonă pe cît de obscură şi de variată, pe atît de des invocată de diverşi „căutători“ în alte dimensiuni: Cabala. Lunga convorbire din care a ieşit volumul Les chemins de la Kabbale este o provocare adresată de profesorul francez Victor Malka celui mai important savant contemporan în domeniul Cabalei, Moshe Idel, despre care doar cunoscătorii şi cei suficient de interesaţi de istoria iudaismului românesc ştiu că e născut la Tîrgu Neamţ şi plecat în Israel abia în adolescenţă (1963). Dialogul cu pricina e limpede şi aplicat, deşi menţinut (cu efort de ambele părţi) la nivelul „grand public“; el cartografiază domeniul de la originile sale (neuitînd „viaţa cotidiană a cabaliştilor“) la marile texte-teme-ore, Cabala creştină şi legăturile sale cu filozofiile timpurilor, mesianismul iudaic, hasidismul. Este, ca să zic aşa, o carte obligatorie pentru cei care se încăpăţînează să folosească noţiunea de „cabală“ cu sensul de complot, conspiraţie, conjuraţie. Veţi vedea, e şi mai mult, şi mai puţin de-atît. Nu despre această aplicată convorbire (care ar depăşi, oricum, profilul rubricii de faţă) voiam să vă povestesc, ci despre un alt dialog la care am ajuns pornind de la „personajul“ conturat în cartea semnată împreună cu Victor Malka: un savant care „nu foloseşte niciodată trei cuvinte dacă îi ajung două“, un „geniu fără orgoliu“ (cum s-a spus şi despre maestrul său, Schlomo Pinès, cel care vorbea 70 de limbi), dar în acelaşi timp o persoană extrem de preocupată de perspectivele şi implicaţiile afirmaţiilor şi scrierilor sale. Iar personajul cu pricina, de o discreţie rară, de o modestie autentică şi de un optimism constitutiv, poate fi, probabil, găsit cel mai rapid în dialogul biografic cu Sorin Antohi intitulat Ceea ce ne uneşte, apărut în urmă cu cîţiva ani la Editura Polirom. 

Cine ar vrea să ştie mai mult despre acest autor al unor cărţi (cîteva traduse şi în româneşte: Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare; Ascensiuni la cer în mistica ebraică; Fiul lui Dumnezeu şi mistica ebraică; Cabala şi Eros) care au schimbat cu totul peisajul în domeniul lor – trebuie neapărat să citească această carte. Trei lucruri mi s-au părut mai importante în conturarea personajului care se descrie în acest dialog consistent şi constant interesant: „sentimentul libertăţii“, memoria fabuloasă şi o structură extrem de tonică în care o viziune pozitivistă, aproapre sociologică, asupra realităţii se suprapune peste una magică.

Înainte de a pleca din România, la 16 ani, Moshe Idel a fost obligat de familia sa să-şi înceapă liceul la „real“, nu la „uman“, cum şi-ar fi dorit. A fost prima îngrădire a libertăţii de alegere (recunoscută mai tîrziu ca benefică), pe care a rezolvat-o cu mult umor, boicotînd orele neplăcute, copiind la toate materiile şi citind cufere întregi de cărţi. Libertatea sa structurală (simţită ca o revelaţie odată cu părăsirea României) a fost însă motorul care a ales în mai multe împrejurări decisive. De libertate interioară a ţinut, desigur, şi faptul că viitorul mare cabalist a plecat în Israel fără să ştie ebraică, pentru că a refuzat să poarte tot timpul iarmulka impusă de profesorii de la sinagogă. De nevoia de libertate profesională au ţinut şi publicarea – relativ tîrzie – a primei cărţi, şi ignorarea scandalului academic iscat de ea. Cum de libertate (interioară şi exterioară) ţine, fără îndoială, atitudinea nuanţată în disputa iscată de descoperirea trecutului legionar şi a duplicităţii lui Mircea Eliade. Critica lui Idel a fost mai degrabă una a perspectivei lui Eliade asupra iudaismului şi a surselor sale indirecte, fapt care nu-l împiedică să ţină, în continuare, pe catedră – în Israel sau în SUA – cărţile acestuia. Nu rămîne decît să sperăm că nevoia de înţelegere reală a lucrurilor, analiza inteligentă (şi lipsită de patetisme locale) a generaţiei interbelice vor adăuga, la bibliografia impresionantă a lui Moshe Idel, o sinteză promisă: The Generation of Discontent. 

În privinţa memoriei fabuloase a lui Moshe Idel, am avut mereu, citindu-l, senzaţia unei materii vii: o memorie sensibilă a unei materii vii – citite sau trăite – care îşi capătă astfel adevărata importanţă. Memoria lui Idel – pe care o putem vedea şi în aceste două dialoguri complementare – e o formidabilă fiinţă vie, dotată cu o sensibilitate ce operează, într-o sincronicitate rară, cu cărţi, manuscrise neatinse de altcineva de secole, situaţii, percepţii, intuiţii. 

În fine, luciditatea proverbială a lui Moshe Idel (în privinţa propriilor studii, dar şi în cea a naturii umane, a revenirii religiosului în centrul societăţilor contemporane, a cauzelor terorismului contemporan) este dublată de o – abia enunţată – conştiinţă a sacrului. Ceea ce nu veţi găsi în cărţile savante ale lui Moshe Idel şi veţi putea doar bănui în sugestii precum cele legate de prietenia iraţională cu I.P. Culianu (preocupările simultane şi independente ale celor doi pentru extaz şi călătorii mistice, explicate printr-un genius loci moldav şi isihast) sau de întîlnirea – povestită aproape tehnic, cu o extremă economie – cu Părintele Cleopa, la Mănăstirea Sihăstria. La fel cum nu veţi găsi în alte cărţi ale lui Moshe Idel urme ale umorului său (negru, spun unii) care-ar putea fi ingredientul principal într-o posibilă, viitoare, autobiografie.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Barajul Leșu fost reabilitat Foto: Apele Române
Barajul din vremea lui Ceaușescu, readus la viață după 12 ani. Lacul se umple din nou
Lucrările de reabilitare a Barajului Leșu, din județul Bihor, au fost finalizate și recepționate, iar lacul de acumulare începe să fie umplut din nou după 12 ani în care a fost golit din cauza infiltrațiilor majore din corpul barajului.
shutterstock 2714637849 jpg
Apa micelară: ce este și când o folosești în rutina de îngrijire a tenului
Apa micelară este o soluție pentru curățarea tenului și îndepărtarea machiajului. Formula conține micele, structuri formate din agenți tensioactivi care atrag sebumul, machiajul și impuritățile de la suprafața pielii. Produsul se aplică pe o dischetă de bumbac și permite curățarea fără...
alina puscau instagram jpg
Mama Alinei Pușcău, devastată de problemele de sănătate ale fiicei sale. Se pregătește să plece în America
Alina Pușcău trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce a dezvăluit că se confruntă cu probleme grave de sănătate și urmează un tratament în America. În timp ce vedeta încearcă să facă față acestei perioade, și cei dragi trec prin momente grele.
medium shot man praying floor jpg
Ce se întâmplă cu bărbații după o despărțire. Cercetătorii au descoperit o perioadă de risc
O amplă analiză a oamenilor de știință arată că bărbații pot deveni mai vulnerabili după destrămarea unei relații. Primele perioade după separare sunt deosebit de importante.
Mumie egipteană expusă la Muzeul Luvru (© Dada / Wikimedia Commons)
Adevăratul „blestem” al mumiilor: Riscurile pentru sănătate ale traficului ilegal cu rămășițe mumificate
Poveștile celebre și macabre despre blestemele mumiilor egiptene antice își au rădăcinile mai degrabă în prejudecăți culturale învechite și rasism decât în intervenții supranaturale. Asta nu înseamnă însă că aceste rămășițe antice sunt complet lipsite de pericole.
GettyImages 2284541347 jpg
De ce ascensiunea Turciei la Marea Neagră este o veste bună pentru România. Suntem avantajați în fața Rusiei
Summitul de la Ankara, declarațiile lui Hakan Fidan și afacerile precum Ford Craiova indică rolul Turciei de „putere delegată” de SUA pentru securitatea Mării Negre. Analistul Mihnea Stoica explică de ce această axă strategică este în avantajul direct al României în fața Rusiei.
imagine principala jpg
Inovații în industria de live casino
Industria de live casino a inovat în ultimii ani, în așa fel încât jucătorii să se bucure de o experiență cât mai plăcută și mai distractivă.
banner teo trandafir jpg
Ce destinație de vacanță au ales Teo Trandafir și fiica ei, Maia:„De-asta n-am optat pentru Asia Centrală”. Când revine pe sticlă?
Teo Trandafir, vacanță pe meleaguri românești, la Giurgiu. Acolo a serbat-o și pe Maia, de Sfânta Maria.
Tanara abuzata sexual - agresata - victima abuz FOTO Shutterstock
Fată de 18 ani, bătută, amenințată cu moartea și sechestrată de fostul iubit. Agresorul, arestat
O fată de 18 ani din comuna Măstăcani, județul Galați, a trecut prin clipe de coșmar după ce fostul iubit a amenințat-o cu moartea, a agresat-o și a obligat-o să îl însoțească într-o altă localitate, unde a sechestrat-o. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv.