O creatură luminoasă
Nu mai vorbesc de mult despre pianistul Nik Bärtsch ca despre o noutate. În schimb, dorinţa mea de a-l împărţi cu ceilalţi se extinde fractalic. Modulele lui au devenit materiale de studiu, iar modul în care muzica lui este alcătuită şi dezvoltată încă oferă momente prelungite de meditaţie. Admiraţia creşte odată cu unitatea grupului Ronin şi cu acribia cu care este tratat orice ostinato intrat în algoritmul lor muzical. Asta se întîmplă cînd investeşti talent şi energie în ceva şi apoi accepţi ca timpul să fie principala unealtă de prelucrare. Există un club în Zürich unde acest grup de muzicieni cîntă în fiecare luni, păstrînd acest obicei încă din 2004. În octombrie 2010 va avea loc concertul cu numărul 300 în acel loc. Numai un asemenea exerciţiu de dedicaţie poate menţine mecanismul în mişcare şi în evoluţie.
Nik Bärtsch`s Ronin au reuşit, după zece ani de drum, să-şi contureze un stil cu adevărat unic şi să aducă din Elveţia ce nu a adus nimeni nici din America, nici din restul Europei: zen funk sau varianta noului mileniu de a combina minimalismul şi groove-ul organic, de a stimula, în acelaşi timp, mintea şi corpul. Totul pare a curge lin, în schimb detaliile, împărţeala ritmică şi turnúrile ne ridică sprîncenele la fiecare ascultare. Llyria (editat de ECM Records, 2010) pare a fi cel mai Ronin album de pînă acum, în sensul coeziunii şi echilibrului dintre melodie şi ritm. Temele par a deveni cel puţin la fel de importante ca ritmurile mişcătoare, iar pe parcursul pieselor, Nik Bärtsch arată un plus de preocupare faţă de nuanţele luminii şi umbrei. Ritmurile repetitive sînt sofisticat executate, durata lor este inteligent temperată, astfel încît nici o secvenţă să nu se îngroape sub propria-i stereotipie. Accentul pe aceste schimbări bine calculate şi pe melodie oferă muzicii un efect dincolo de cel narcotic. La fel ca în orice proces de evoluţie, rămîne o constantă: maniera de compoziţie, diversificată mai mult ca oricînd. Chiar dacă muzica pare improvizată în bună parte, dînd un sentiment de libertate, fiecare notă este scrisă, fiind permise doar cîteva deviaţii subtile. Contribuţia membrilor grupului este mai clară ca oricînd, cel puţin în ceea ce priveşte amprenta de stil. Există puţine secţii ritmice atît de bine îmbinate, la fel cum foarte rar putem admira un interplay la asemenea nivel. Nik Bärtsch şi ale lui claviaturi au intrat şi mai bine în textura trupei, eliminînd total ideea de solist plus acompaniatori.
De altfel, titlul albumului descrie foarte bine stadiul la care a ajuns acest fenomen muzical. Llyria este o recent descoperită creatură luminoasă, imposibil de clasificat, care trăieşte în adîncul oceanelor. O privire atentă înspre adîncul apelor aparent liniştite ale acestui nou album Ronin ne oferă un peisaj cu fragmente melodice desăvîrşite, plimbîndu-se confortabil în cadrul formei muzicale inedite, reflectînd strălucirea unei interpretări unice. Toţi cei cinci membri ai grupului se simt ca Llyria în apă, plimbîndu-se lejer prin propriul mediu, strălucind suficient de enigmatic pentru a ne păstra atenţi şi fascinaţi. Pentru mine, Llyria reprezintă una dintre cele mai mari bucurii muzicale pe 2010. I-am avut la noi de două ori pe Nik Bärtsch’s Ronin: prima dată la Gărîna (anul trecut), apoi în curte la Green Hours (în vara aceasta), unde am apucat să prindem cîteva sclipiri din Llyria. Duminică, îl vom vedea numai pe Nik Bärtsch, dar apropierea de pianul lui va face să ni se pară că ne plimbăm nestingheriţi pe fundul unui ocean încă insuficient explorat.
Nik Bärtsch va concerta solo pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti duminică, 28 noiembrie, la ora 20,00, într-un eveniment marca Green Hours. Mai multe la www.greenhours.ro.
Berti Barbera este muzician.
