Trăiască foarfeca și lipiciul!

● Grafică fără computer. 40 de ani de modeste împliniri, 2010, editat de Atelierul de grafică.  

La începutul lunii decembrie, prietenii noştri de la Atelierul de grafică ne-au anunţat fericitul eveniment: au reuşit să scoată primul titlu dintr-o serie planificată pe termen lung şi dedicată graficii româneşti de dinainte de ’89. Se cheamă Grafică fără computer. 40 de ani de modeste împliniri. Trebuie menţionate sprijinul financiar acordat de AFCN şi mai ales echipa care a conceput acest proiect, în frunte cu Ciprian Isac, Carla Duschka şi prietenii lor – Viviana Iacob, Călin Torsan şi Samuel Onn. Deci e adevărat, mi-am zis, mai sînt şi alţii care se uită înapoi la grafica deceniilor comuniste, nu cu milă şi condescendenţă, ci cu enormă simpatie şi – ei bine, da – cu admiraţie şi uluire. Nu vi s-a întîmplat în ultimii ani să daţi peste nici o copertă, peste nici un afiş de teatru sau film, reclamă, timbru sau ambalaj din acea perioadă? Sper că da. Şi nu v-a venit să spuneţi automat: „Ce bine e făcut(ă) pentru perioada aia“? 

Cum vine asta? De ce n-ar fi fost bine făcute, la urma urmei? Păi, în primul rînd pentru că erau  „politizate“, erau făcute la comandă, apoi pentru că erau făcute cu şablonul şi letrasetul, pentru că se tipăreau pe plumb, pentru că la confecţionarea lor se foloseau aparatul foto Laika, maşina de scris Consul, pelicanolul, peniţa, tuşul, sugativa, foarfecele, rigla de metal şi chiar creionul.  

Sigur, or fi ele argumente rezonabile, dar de ce, uitîndu-mă la paginile volumului mai sus menţionat, nu-mi vin în minte toate astea, ci doar îmi vine să spun: sînt bine făcute, fir-ar să fie! De ce un afiş la două culori făcut pentru filmul Erupţia (1975) îmi spune mai mult decît majoritatea afişelor pentru filmele româneşti de astăzi? De ce oricare dintre afişele de teatru  din anii ’60-’80 le pun într-o lumină absolut jalnică pe cele ale spectacolelor din zilele noastre? Să zicem că înţelegem cum de putea, în 1964, Teatrul Muncitoresc CFR să pună în scenă piesa lui Brecht Ascensiunea lui Arturo Ui; pentru mine rămîne însă un mister şi o revelaţie afişul impecabil al acestui spectacol (vezi p. 14). Autorul, fireşte, a căzut de mult în uitare. Preferata mea rămîne totuşi coperta unei cărţi din 1971, editate sub sigla furnalelor inconfundabile ale Editurii Tehnice şi avînd titlul Fonte modificate  (p. 79). Nu, nu e vorba de fonturi de literă, ci de nişte complicate metode de turnare a oţelului. Ei bine, nu ştiu ce simţea un inginer siderurgist cînd citea la biblioteca întreprinderii această carte, eu una însă nu găsesc nici un cusur copertei – de literă, cum se spune –, aşa cum e ea, cu gri, cu negru şi puţin roşu, nu mult, atît cît trebuie…  

Dar amintirile nu sînt de ajuns ca să înţelegem ce se întîmplă cu grafica de carte – şi nu numai de carte – de la noi; avem nevoie de gesturi ca acestea, de arhivare, selectare, interpretare şi, fireşte, de popularizare a acestei istorii, atîta cîtă este, fiindcă din fericire... este. Sînt convinsă că tinerii graficieni se vor bucura cel mai mult de acest volum şi, să sperăm, şi de cele care vor urma. Tocmai ei, care nu au mini-arhiva de amintiri de care vorbeam, vor fi uimiţi şi vor aprecia mult mai corect profesionalismul „înaintaşilor“. Desigur că se vor amuza de textele naive, proletcultiste sau păşuniste care însoţesc unele lucrări, dar asta nu mai e „problema“ lor. Au lucruri mult mai importante de înţeles. Cum ar fi, de pildă, să găsească forma grafică cea mai potrivită conţinutului şi să nu devină sclavii programelor de calculator. Să ia o foarfecă şi un tub de lipici şi să încerce să rivalizeze cu înaintaşii. 

Nu mie mi-a trecut prin cap acest îndemn, ci unui grafician german de mare clasă, venit la o întîlnire cu tinerii graficieni din Bucureşti. „Din cînd în cînd – zicea el – după ce termin un afiş sau o copertă, iau foarfeca şi lipiciul şi încep să-l fac de mînă, ca să văd dacă mai sînt în stare. Uneori îl fac mai repede.“ 

Ioana Gruenwald este directoarea Centrului de Carte Germană, birou al Tîrgului de Carte de la Frankfurt; organizează de şase ani ateliere pe teme legate de book design.