TÎLC SHOW

Am brusc revelaţia că Dumnezeu este, indiscutabil, scorpia care urlă la bărbatu-său, chiar dacă îmi ia dezgustată paharul de vin roşu din faţă şi-mi trînteşte cu indignare un pahar bine aburit de vin alb. Nu ştiu ce s-a întîmplat, dar mă aştept ca nişte îngeraşi dolofani să înceapă să cînte. Merge şi Pavarotti, că şi el e dolofan.

Am întrebat speriat: „Cum ai putut să te schimbi în halul ăsta, Robogică?“ A rîgîit formidabil, după care mi-a mîrîit amenințător: „Te bag în dragostea mea, sorosistule!!“

A ajuns celebru în vara anului 2014, cînd o serie de jurnalişti au observat cu amuzament că instrumentul utilizat pentru sfinţirea unor ecrane de televiziune plasate la înălţime semăna izbitor cu rola cu mîner lung a zugravilor („Patriarhul Daniel a sfinţit cu trafaletul noile studiouri ale Trinitas TV“, adevarul.ro). Scena inaugurării unor studiouri de televiziune a atras atenţia prin multiplul contrast comic – dintre solemnitatea actului sacru, modernitatea conte

Mie asta nu mi s-a părut corect niciodată, de ce să ne spună aici rugăciunile lor, pentru că eu nu sînt ortodox și nici colegul meu cu care sînt prieten, Ahmet, care are mama româncă, dar tatăl lui e din altă țară și noi ne facem rugăciunile

Să luăm cîntecul „Să cîntăm, chitara mea“ cu Dan Spătaru, azi, cînd se tranzacționează orice.

Mă întreb cînd n-or fi fost apropiate cele două la Brăila. Că, de la Panait Istrati încoace, nu mi se pare că ar fi divorţat vreodată. Întîlnirea cuţitarului de la Dunăre cu cei doi baschetbalişti americani de culoare, pe care i a băgat în spital (unul în stare gravă),

Tom Hanks spune că în copilărie era foarte timid. Mai spune despre el că în mod cert nu este un cinic. Lucrurile astea răzbat și din carte, așa cum răzbat și din rolurile pe care le creează. Un om sincer și delicat în același timp, cu o anumită candoare… și mult mai intelectual decît Forrest Gump.

În 227 î.Hr., cutremurul din insula Rodos distruge clădiri, ziduri de fortificație, șantiere navale. Se pră-bușește atunci și Colosul, statuia de bronz, cît un bloc cu zece etaje, a lui Helios. După cutremur are loc o senzațională mișcare de cooperare internațională

De la subsolul castelului, un mini-lift încărcat urcă spre parter. Bucatele tocmai au ajuns din bucătarie în sufragerie (numită, mai puțin pretențios, dar foarte eficient, și „sala de mîncare“). Cam acesta era traseul meselor regale atunci cînd Familia Regală se afla la castelul Peleș.

Uite, de exemplu, la ei, dac-ai căzut pe stradă, nu se uită nimeni la tine. Stai acolo și crăpi cu zile, că nu te duce nimeni la spital. N-are nimeni nici o treabă cu tine. Îți zîmbesc artificial, te-ntreabă ce faci, doar de formă, și trec mai departe.

„Contratimpul“ dintre operă și autor derivă din tensiunea intrinsecă ivită între cei doi. Nu sugerează oare G. Călinescu, într-o analiză asupra baladei meșterului Manole, că opera perfectă e apocrifă, preluînd de la făuritorul său doar capacitatea de a exista? Sacrificiul autorului ilustrează regula și nu excepția actului creator. După principiul vaselor comunicante, viața unuia (în speță, a autorului) o condiționează pe a celuilalt (a produsului creației). Transferul dinspre

Termenul protocol, care circulă mai ales în forma de plural, are rolul de a trezi cît mai multe asocieri de idei cu teoriile conspiraţiei mondiale. În utilizarea sa se observă inevitabila asociere cu apocrifa antisemită de la începutul secolului al XX lea – Protocoalele Înţelepţilor Sionului; de altfel, unele intervenţii jurnalistice semnalează, prin jocuri de cuvinte intertextuale, această apropiere („Protocoalele înţelepţilor SRI“, contributors.ro).

Între activitățile proiectului se numără „Lecturiadele elevilor“ − alternative nonformale la olimpiadele școlare. Este vorba despre concursuri anuale tematice, online și „față în față“, organizate în parteneriat cu şcoli şi instituţii culturale din întreaga țară.

Voinţa de ridicare a fetelor la standardele băieţilor, inclusiv în privinţa banilor, vine cu un preţ. Acum ceva timp lucrurile erau mai simpatice. Girl fight presupunea nişte pumnişori strînşi de ambiţie şi eventual vreo bentiţă şterpelită din vestiarul comun. Fetele erau libere.

Materialismul e baza tuturor lucrurilor. Ironia sorții e că materialismul a devenit posibil abia după căderea comunismului. Foștii activiști și nomenclaturiști s-au îmbogățit rapid, cum știm, fiindcă aveau deja relații și scurtături către resurse. Cu timpul, și restul lumii a început să guste dintr-o prosperitate dincolo de ce putea visa în comunism. Nu societatea comunistă s-a instalat, ci societatea de consum. Goana pentru supraviețuire s-a transformat într-o goană pentru înavuțire.

Acolo trebuie să fi fost un atelier textil deoarece în el s-au descoperit o sută de greutăți de război de țesut. Trec peste cazurile, deloc rare, în care concluzia că acolo funcționa un asemenea atelier se bazează pe prezența a două-trei greutăți.

Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană (ADU) a dezvoltat, în parteneriat cu Centrul de Consultanță Istorică, proiectul mai sus-numit care prezintă 100 de ani de istorie a României în imagini ce pot fi percepute de nevăzători prin atingere (imagini tactile).

Eu sînt varză. Trăiesc de azi pe mîine cu o inconștiență demnă de un puștan răsfățat și nu de adult sărăntoc care chelește rapid. Muncesc, învăț, citesc și joc baschet oricînd altcîndva cînd nu sînt cu ea. Îi povestesc că în iarnă eram ilegal în Chicago și păzeam nopțile o parcare la o clădire în downtown.

Mă băteam, cimpanzește, cu palma pe piept și strigam: „Prst, prst! N țlg, n țlg!“ Un șmecheraș ar fi urlat odată, caragialian, după el: „Directoru prefecturi locale insultat grav, palme și dumnezeu mami cafiné central…“

E interesant că san a mai fost invocat în diverse explicaţii etimologice; Al. Graur, de exemplu, considera că barosan ar proveni din sintagma baro san „eşti mare“. „Frate, nu-l vezi ce sandilău e, cum crezi că e în stare măcar să conducă o maşină?“

A prins și el post, la facultate. Nu, nu la română, unde i-ar fi plăcut, la limbi străine. Va trebui să se reorienteze, nu va mai putea scrie despre literatura română: are nevoie de articole pe domeniul postului. Dar nu contează, tot mai bine, incomparabil, decît în corporație, chiar

Ca tată, face acelaşi lucru ca mulţi alţi părinţi, îşi acompaniază excesiv copilul, ştie ce e mai bine pentru el, îi ghidează cariera, transferurile şi îi administrează laudele, pînă la a spune că va cuceri Balonul de Aur. Zîmbete. Atît de tare crede, însă, în el, că a ajuns chiar să îl răscumpere cu două milioane de euro de la Fiorentina, pe ai cărei conducători i-a tăvălit zdravăn pentru că nu l-au pus în valoare. Ca fotbalist, Ianis nu are personalitatea, accelerarea, driblingul, protecţia ba

Ne-am convins încă o dată că România e țara drumurilor înfundate. În poveștile de pe Internet scria că unul din capete e la Azuga, undeva pe din dosul pîrtiilor de schi pe care le cunoșteam bine. Am încercat vreo două drumuri forestiere care corespundeau descrierii și care s-au înfundat.

Nu e rar ca, intrînd într-o budă din Dobrogea, să găsesc sus pe perete brotăcei de copac, cu eleganța lor exagerat de exotică pentru un neam așa răzășesc. Dar șapte n-am mai văzut pînă acum, e un record. Toți aveau ochii închiși arogant pe jumătate, reflectînd vise de mărire insectivoră. Dar n-ai voie să te lași prins de reveria lor. Colegii așteaptă, metafizica le dă ghes.

„Un al doilea avion a lovit un al doilea turn. America este atacată“ (Robert Draper, Fără umbră de îndoială. Președinția lui George W. Bush). În acest timp, așezat pe un scaun în fața elevilor care cîntau, președintele zîmbea din cînd în cînd. Învățătoarea le-a spus copiilo

Am învățat să nu tac. Chiar dacă reacția mea îmi pare mie însămi uneori ridicolă și oarecum leșinată, am învățat să nu tac în fața nedreptăților de orice fel. O parte din treaba asta am învățat-o de la maică-mea, care, probabil ca orice mamă, e o leoaică. Una blîndă, cu reacții aparent caraghioase, dar leoaică fără doar și poate. Ea e cea care, exasperată de cineva care tot suna la telefon aiurea, îl amenință teribil pe individ: „Domnule, dacă nu te potolești, te avertizez că te înjur!“ Înspă

Am chef să plîng. Am fost învățat să nu o fac. Nu e OK pentru bărbați să plîngă. Dar nu mai vreau să fiu bărbat. Vreau să fiu puști. Să pot să mă miorlăi și să am pe cineva care să vină să mă ia în brațe și să îmi spună că totul o să fie bine. Am învățat cum să fug. Mă ascund în memorii.

Optimistul se expune, în concluzie, răului – în postură de persoană – mai puternic decît pesimistul, întrucît pare să nu-l priceapă sau, și mai grav, să nu-i accepte existența. El este naivul, metafizicul, excentricul, inadaptatul, și nu viceversa. Optimistul crede în „caii verzi de pe pereți“, pe cînd opusul său se ancorează, fie și plîngînd ca un băiețel alintat,

„Bullying-ul școlar şi efectele acestuia în societate“ (evz.ro); „Bullying-ul, un fenomen în creştere în şcoala românească“ (mediafax.ro); „Bullying-ul, un fenomen alarmant în şcoli“ (romanialibera.ro); „Bullying-ul în școli și la serviciu ar putea fi pedepsit cu amenzi de pînă la 100.000 de lei“ (stirileprotv.ro) etc. Cum se vede din exemplele de mai sus, mulţi dintre autorii de texte nu aplică o regulă propusă de Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005)

Diplome de la olimpiade și concursuri, împrumutate de la colegi, modificate cu pastă corectoare, scris alt nume și trase la xerox, sute de concursuri-fantomă irelevante, vînate prin tot felul de colțuri ale țării, organizate de fiece unitate școlară, parteneriate fictive și altele, și altele. Ai nevoie de o carte, de specialitate sau de didactică, poate un auxiliar didactic. Nimic mai simplu. Există edituri-fantomă, care în schimbul unei sume îți eliberează o copertă cu ISBN. Cel mai adesea cart

E bine. E cum e cu autostrăzile. Se vor face. Cîndva, nu întrebaţi cînd. Nu la timp. Timpul înseamnă bani, iar banii au alte treburi. Stadionul Dinamo nu va fi gata pentru Euro 20, hîc, 20. Le-a spus-o adjunctul doamnei Priştina, viceprim-ministrul Stănescu, celor de la FRF. Vă închipuiţi ce dramă a iscat! Ce lacrimi, ce urlete!… Aiurea, n-a fost nimic. Oamenii ştiau sigur că aşa se va întîmpla, că doar trăiesc în România, nu în Danemarca. E posibil, probabil ca situaţia să fie identică şi în ce

S-a dus spre Mia, a luat-o de mînă și a început s-o danseze de mama focului. Nebuna îl privea cu ochii arzînd și, din cînd în cînd, în ritmul muzicii, cu brațele desfăcute, „își dîrdîia“ sînii pe sub nasul lui, cum zicea Georgescu. Teribilă femeie.

Smaraldul pe care îl folosea Nero ca să se uite la luptele de gladiatori e pomenit doar de Pliniu (Istoria naturală, 37, 64), din păcate în cîteva cuvinte, nici alea identice de la un manuscris la altul. Bănuiesc că arta lui de a arunca detalii senzaționale cu maximum de concizie nu poate avea drept scop decît ca, mai tîrziu, comentatorii să-și scoată ochii certîndu-se. De exemplu, pentru că informația e dată de Pliniu imediat în continuarea unui pasaj în care vorbește de faptul că smaraldele

Produsele lui Pierre-François-Pascal Guerlain erau, de asemenea, cunoscute și apreciate și pentru aspectul lor. Flacoanele, ambalajele, etichetele, totul era foarte bine pus la punct și de o calitate pe măsura conținutului. Parfumierul acorda o atenție cu totul deosebit

Trenul e curat și mult mai modern. Sînt în compartiment cu o fată cam de vîrsta mea, care îmi întinde un termos cu ceai cald. Ascultă o casetă cu The Cranberries – No need to argue.

Aud uneori spunîndu-se despre unii oameni că ar fi „imaturi“. Observația mă intrigă, întrucît, foarte frecvent, indivizii caracterizați astfel se află la vîrste respectabile, trecute (măcar) de prima tinerețe. Pot să înțeleg, la rigoare, că dobîndirea

Poate cel mai bun mod de-a recunoaşte firile iremediabil subalterne este felul cum rîd la glumele şefilor. E un rîs de o onctuozitate admirativă, în care se ghiceşte imediat extazul ipocritului.

Româna dispune de mijloacele de a forma spontan, cu mare uşurinţă, substantive feminine din cele tipic masculine: la dispoziţia vorbitorilor stă o serie întreagă de sufixe (-ă, -iţă, -easă, -oaică). Rezultatul spontan al derivării este însă însoţit

Abia unșpe și mai am două ore cu tembelii ăștia, cărora oricum nu le intră nimic în cap, că n-au de unde, dom’le, dacă așa i-au făcut retardații ăia de părinți, în loc să folosească decent, ca tot omul, prezervative.

Sondajul pare o glumă simpatică. Pînă la urmă, Andrei Pleşu prinde şi el clasamentul, suflîndu-le în ceafă lui Piersic senior şi Andreei Marin. Iar cînd „sfîntul“ Arsenie Boca îi dă distanţă lui Iisus Hristos începi să pricepi. În plus, Monica Tatoiu (în spatele numelui stă o persoană sau un personaj de poveşti cu Păcală?) e peste Hagi. Ce să comentezi? Oricum, sondajele sînt un perpetuu mister. De puţine ori se împlinesc, dar de fiecare dată provoacă acelaşi salt de suflet precum visurile de

Balconul era comun cu al familiei lui Mitică, prietenă cu familia lui Costică. Dacă familia respectivă era prin curte, la grătar, te gîndeai că te poți instala totuși pe balcon, să admiri în liniște peisajul. Ei bine, aici era un mic neajuns arhitectural. De pe scaun, oricît de înalt ai fi fost, nu vedeai nimic peste ghiveciul cu mușcate. Puteai atunci să te apuci de o treabă mai intelectuală și să citești. Numai pînă la căderea întunericului însă, fiindcă pe balcon nu era nici un fel de lumină.

O singură dată am avut un fel de conflict legat de o carte din biblioteca de șantier, tot în Turcia. Cartea era The Dying Animal a lui Philip Roth, într-o ediție foarte subțire, dar și într-un format foarte mic. Celălalt arheolog m-a lăsat să iau eu primul acest obiect – prețios în pustietate

Oamenii au început să facă referire la locurile din jurul cișmelei menționînd denumirea funcționarului. „Lîngă marele cișmigiu“, „la vreo zece minute de marele cișmigiu“, „peste drum de marele cișmigiu“ – or fi spus cetățenii pe atunci.

Ajuns în faţa lui Dumnezeu, Einstein ar fi manifestat o curiozitate intensă şi irepresibilă pentru formula Facerii. Creatorul, după un moment de meditaţie, îşi zice: „La urma urmelor, e vorba despre Einstein, mintea cea mai bună a umanităţii din toate timpurile.“

Utilizarea socială şi politică actuală nu este direct legată nici de definiţiile juridice, nici de dezvoltările argotice, dar păstrează contacte cu ambele zone. Uzul substantival (într-un articol mai vechi, citam o atestare din presă, din 2008 – „un penal la consiliul judeţean“

Şi cu dublarea salariului, la noi, la țară, te simți tot ca la țară, și îți vine să spui ca Topîrceanu: mie dați-mi străzi pavate, dați-mi cinematografe…

A da muie înseamnă, fără-ndoială, în imaginaţia primitivă a junilor din galerii, a umili femeia, a o pune la locul ei, a te reasigura că "toate sînt tîrfe", că „femeia nu e om", adică a-ţi exercita, sadic, puterea asupra ei. Acest raport de putere şi umilire e transferat şi în zona confruntării sportive. „I-am avut", „le-am tras-o", „le-am dat muie" e aici sinonim cu „i-am învins". Ceea ce mai arată o dată, dacă mai era nevoie, că se

Ce urma să se întîmple în Piaţa Victoriei la mitingul diasporei a fost anunţat în această primăvară, numai că nu am ştiut să „citim“ mesajul trimis atunci de brava Jandarmerie. La meciul CSA Steaua cu Academia Rapid de pe Arena Naţională,