Providența (alții zic hazardul infinitezimal) m-a condus în sute de întîlniri oficiale, unde am cunoscut politicieni și tehnocrați aflați (vremelnic) la butoanele UE și ale altor organizații internaționale puternice. Sînt oamenii de prima linie, secondați de aparate birocratice adesea ciclopice. Se fabrică hîrtii (știți că era digitală a sporit consumul de masă lemnoasă în această industrie), iar oamenii își intră în rol, citindu-le solemn sau dezinvolt, cu sau fără subtonul autoironic specific inteligențelor sofisticate. În aceste forumuri ajung inși de toată mîna, în funcție de nivelul mediu al țării pe care o reprezintă: vechile democrații occidentale, cu și mai vechi universități legendare, produc elite pe măsură, așa cum noile democrații, întremate după glaciațiunea comunistă, livrează figuri adesea pitorești, care-și asumă postura respectivă crispat și provincial. Proști cu pretenții sau filozofi ratați găsești și colo, și colo. Linia despărțitoare, subțiată acum pe linia unor decalaje obiective, continuă să se vadă, căci „ei“ (occidentalii get-beget) se grupează spontan în propriul cerc de interese și cutume conforme, în vreme ce „noi“ (esticii mai mult sau mai puțin decomplexați) facem corp comun, cu jena aceea a rudei sărace, dar tenace în dorința ei de parvenire.

Am constatat o chestie pînă la urmă firească: personalitățile de prim rang nu citesc ce li s-a pus în desaga cu mesaje. Nu abandonează linia unui mandat, dar nici nu se umilesc în postura de marionete ale birocrației producătoare. Vorbesc liber, improvizează, pigmentîndu-și discursul cu poante menite să dedramatizeze situația și să servească diverse obiective în modul cel mai decontractat cu putință. Cine atîrnă de faimoasele talking points, cine recită, în loc să joace, rămîne o figură de mîna a doua, cu sigur efect soporific într-un auditoriu deja sastisit, care înțelege cinic diferența dintre partitură și realitate. Oricum, toți (indiferent de unde vin) asumă nota unei compasiuni obștești: se simt sacrificați, deși trăiesc pe perne de limuzină, în fotolii ergonomice sau aliniați la prînzuri de lucru stropite cu vinuri nobile. Partea epicureică a piesei rămîne mereu în culise, departe de ochiul indiscret al presei, la îndemîna unor chelneri tăcuți precum eunucii otomani. De unde sentimentul acesta de jerftă? Pe de o parte, din rutină: nimic nu seamănă mai mult cu o reuniune internațională decît o altă reuniune internațională! Trăind mereu în securitatea unui scenariu repetabil, ajungi să nu mai distingi lunile din calendar și nici măcar ceasurile fiecărei zile. Decorurile se schimbă teatral (mai ales în țări-gazdă non-europene, care supralicitează specificul local), însă fondul se dovedește îngrozitor de monoton: aceleași mape cu inscripția evenimentului (loc, dată, ocazie), aceeași papetărie apretată, cu -bloc-notes și pix, aceleași gagdet-uri high-tech, aparent utile, aceleași șnururi cu badge-ul de identificare… Și mai ales aceleași sticle aseptice cu apă plată, simbol al virtuților ascetice postmoderne.

Apa – odinioară văzută ca element cosmogonic și baptismal – a devenit paravanul neutru al unei cumpătări ipocrit afișate, care trebuie să apară în toate fotografiile oficiale, ca semn că elita lucrătoare, dedicată binelui comun, nu e acolo pentru bairamuri, ci pentru setarea busolei terestre dereglate de vînturile magnetice ale războiului, crizei economice și pericolului de anarhie. În arena publică, toreadorii și gladiatorii fișelor, campionii limbii de lemn, martirii universului vătuit al mecanicii diplomatice se adapă feciorelnic, pentru a-și umezi limbile încleiate de atîtea eforturi, cu gestul periodic al casierei de supermarket care-și plonjează degetul deshidratat în pîntecele unei buretiere vineții. Sticluțele cu apă plată verifică amabilitatea vecinului de scaun, confirmă luciditatea participanților și conferă scenei o notă de austeritate laborioasă, modestă, plină de energie sănătoasă. Fumul gros de trabuc de la Yalta, paharele cu whisky și pozele boierești aparțin unui trecut revolut, politic incorect… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.