Tu cît de repede citeşti ceva? Deschide o carte la orice pagină, porneşte ceasul, lasă-ţi ochii să alerge literă cu literă, rînd cu rînd. Acum opreşte ceasul, împarte numărul de cuvinte la numărul de minute şi vei vedea cît citeşti pe minut. Pare bizar să faci astfel de calcule care nu spun nimic despre calitatea lecturii şi despre cît poţi reţine dintr-o lectură.
Internet Archive (archive.org), pentru căutătorul serios de web, pentru cercetători, pentru istoricii şi curatorii Internetului şi în general pentru cei care au nostalgia unui acces liber şi universal la cultură, este o instituţie.
Adoptarea Internetului şi world wide web-ului a fost una restrînsă la început. Hackerii (adică meşteşugarii codului), elita academică din computer science şi oamenii de afaceri au format minoritatea care a adoptat noua tehnologie pentru că a răspuns nevoilor ei, adică o comunicare rapidă a informaţiei şi/sau posibilitatea de a tranzacţiona cu costuri mici.
Am putea scrie mii de poveşti despre ce se întîmplă pe web-ul românesc, insulă cu insulă, navigator lîngă navigator, dar pînă nu scăpăm din logica unui cotidian în care reciclăm acelaşi conţinut, nu putem spune publicului că-i vindem altceva decît distracţie. Cînd ai un ecran în faţă, distracţia lecturii online se plăteşte prin acceptarea publicităţii, adică prin răspîndirea atenţiei.
Am ajuns tîrziu să vizitez Cartolleria – cartolleria.tumblr.com –, dar poate că nici acum nu ştiu ce am vizitat. Ar putea fi un spaţiu imaginar al istoriei analogice. Sau o zonă a speciilor pe cale de dispariţie. Este, posibil, arhiva vie a galaxiei Gutenberg realizată de un curator invizibil care caută, în adîncimile nebănuite din digitalia, toate urmele lumii vechi.
Că ne bazăm pe o tehnologie aşa fragilă şi incontrolabilă ca Internetul (din marea familie a tehnologiilor electronice) e un lucru cunoscut. În lipsa unui terminal conectat, ne putem simţi mintea înjumătăţită sau excluşi, în afara lumii etc. Poate semăna cu o stare de febră, în anumite cazuri.
Odată cu Internetul, marketerii au reuşit „să deschidă ferestre în minţile consumatorilor“. Dar nu s-au oprit aici, se pare că acum pot stinge sau aprinde lumina cînd vor ei. Pentru că după marketingul bazelor de date, al datelor personale, un nou zeu opreşte în agenţii: neuromarketingul.
Securitatea a devenit un fetiş al epocii noastre. Iar rezultatele sînt mediocre: toţi sîntem supravegheaţi, consumîndu-se resurse imense, dar foarte greu sînt prinşi inamicii, închipuiţi sau nu. Nu reţinerea datelor de trafic sau scannerele corporale îi prind pe terorişti, informaţia produsă de aceste mecanisme este inutilă, dar asigură locuri de muncă şi privilegii celor din interiorul sistemului.
Conform acestei hărţi, cele mai libere state din lume privind conţinutul online sînt cîteva din America de Sud şi Africa, alături de Mongolia şi Republica Moldova (da, Moldova e în top!).
Cînd scriu aceste rînduri, reactorele nucleare ale Japoniei nu vor să se răcească. Acum toată lumea ştie cum arată un reactor, ce s-a întîmplat cu sistemul de răcire etc. Am văzut în cinci zile peste 20 de infografice care explică pe înţelesul oricui tehnologia şi riscul aferent
Să trăieşti în Ploieşti e o glumă continuă. Încă de la începutul anilor ’90, cîţiva naţionalişti controlează Consiliile Judeţean şi Local şi fac jocurile. Apropierea de Bucureşti are preţul ei: cineva trebuie să construiască o identitate locală diferită de a Bucureştiului.
Există un punct în care conservatorismul dreptei şi radicalismul stîngii converg: critica unui fenomen greu de definit – cultura pop. Alianţa imposibilă dintre aceste două ideologii nu tulbură pe nimeni din cele două tabere. Mai mult, critica lor nu îşi regăseşte deloc audienţa între consumatorii culturii pop.
Sînt 89.136.158.130, am 77 de ani. Şi am ratat Singularitatea. Sînt printre puţinii locuitori ai Zonei V care nu au voie să iasă din casă. Oricum, nu m-aş descurca afară. Totul e prea complicat şi mie îmi lipsesc multe. Apoi, sînt condamnat la ascundere pentru că mi-am ucis clona, în urmă cu trei ani.
Academia Regală Spaniolă te invită să citeşti un fragment din Don Quijote pe YouTube (http://www.youtube.com/elquijote). Te poţi înscrie, primeşti fragmentul pe e-mail, porneşti webcam-ul şi gata. Nu există limită de vîrstă, important este să citeşti aşa cum îţi place.
Astfel de proiecte apar zilnic în lumea largă.
Casă n-am, maşină n-am, planuri de viitor nu, credit nu-mi fac, nu sînt bun pentru TV, business n-am habar, stau toată ziua pe Internet şi nu produc nimic util societăţii. Nici nu se întrevede vreo schimbare curînd. În plus, încerc să împac contrariile, să depăşesc contradicţiile, să fiu ubicuu şi să mă transform în orice animal vreau, în funcţie de partenerul de joc. Nu-mi iese.
Deschid http://habarnam.ro, un website care a digitizat ediţia din 1986 a celebrei cărţi pentru copii Aventurile lui Habarnam, publicată de Nikolai Nosov în 1954. Priklyucheniya Neznaiki i ego druzei e un volum cult al copilăriei româneşti în final de comunism – un bun public al imaginarului juvenil. Cartea a apărut în 1986 la Editura Ion Creangă (în coproducţie cu Editura Raduga, Moscova).
Politica pentru privacy a Facebook e mai lungă decît Constituția SUA (5830 de cuvinte), și opțiunile pentru protecția sferei private sunt o provocare pînă și pentru utilizatorul avansat.
Copilul tău stă pe messenger şi copiază referatele pentru şcoală de pe Wikipedia. Desigur, vinovat e Traian Băsescu că l-a pus pe Google să-l înlocuiască pe Herodot. Dar nu cumva tu eşti vinovat că, în loc să presezi guvernul să digitalizeze resurse culturale valoroase, stai şi te uiţi în gura televizorului aşteptînd o salvare epocală, ceva între Che Guevara şi Zelea-Codreanu?
Am pus o întrebare cititorilor noștri despre poveștile copilăriei. Din cele 20 de răspunsuri am constituit un top. Pentru fiecare poveste am încercat să găsim o legătură online (text, audio sau video).
Nu există droguri uşoare conform legislaţiei româneşti. E o legislaţie născută din ideologia riscului (dar niciunde nu e definit riscul), ceea ce ar trebui să ne pună pe gînduri. Nu are în centrul ei grija sau gîndirea preventivă, ci pedeapsa.
Academia Română are un „membru atipic“. Analiză matematică, topologie, teoria măsurii şi integralei, lingvistică, informatică teoretică, teorie literară, semiotică – acestea sînt cîteva dintre domeniile şi disciplinele în care Solomon Marcus este recunoscut de comunitatea academică internaţională.
Credem că mediul acesta cultural, în care ne învîrtim, ar fi mult mai eficient și performant dacă oamenii ar colabora în funcție de interese și puncte de vedere comune și mai puțin în funcție de prietenii sau orgolii.
"Portalul e-Romania este gata sa primeasca vizitatori!" Acest mesaj ne întîmpină pe Google cînd căutăm faimosul portal. A devenit faimos cînd s-a aflat suma pe care statul român e gata să o investească: 500 de milioane de euro în perioada 2010 - 2013.
Vara anului 2008 a fost dedicată generaţiei emo: de la tabloide la ziare serioase, forumuri, bloguri şi emisiuni de televiziune, toate anunţau, într-o simfonie a panicii, marele pericol social....
Joi, 21 mai, la ora 12,00, în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a avut loc un protest bizar: aproximativ o sută de liceeni şi cîţiva studenţi la filozofie au manifestat împotr...
Cît timp în literatură nu apar lucruri mai grave decît ştirile de la ora cinci, decît reportajele de la Tanacu şi decît cuplul Irinel-Monica, nu am de ce să mă şochez....
Ce se întîmplă cînd aduni mai mulţi filosofi şi îi pui să răspundă la întrebarea ce este filosofia? Publicul nu este cel al unei conferinţe academice, dimpotrivă. Publicul-ţintă: elevii de liceu....
interviu cu Ada MILEA
Am fost prin preajma lui Quijote, şi - aşa e - foarte des m-am crispat. Dar nu pentru că eram luat la întrebări, ci pentru că nu puteam pune întrebări....
Aşadar, noile achiziţii fonice de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Nu sînt chiar achiziţii, că-i totul free şi nu e chiar fonic, că-i mai mult video....
