Eficiența iluziei

Publicat în Dilema Veche nr. 371 din 24-30 martie 2011
Eficiența iluziei jpeg

Există un punct în care conservatorismul dreptei şi radicalismul stîngii converg: critica unui fenomen greu de definit – cultura pop. Alianţa imposibilă dintre aceste două ideologii nu tulbură pe nimeni din cele două tabere. Mai mult, critica lor nu îşi regăseşte deloc audienţa între consumatorii culturii pop.

Pentru cultura pop trebuie făcute trei lucruri: să treci în mainstream, să devii un consumator şi să părăseşti cultura populară. Opoziţia conceptuală dintre pop şi popular pare puţin forţată, dar capătă sens odată explorată. Toţi producem cultura populară, după gustul fiecăruia, în practici cotidiene comune, deloc excepţionale. Nu facem repetiţii pentru a ne exprima în cultura populară, nici măcar nu ne dăm seama că se întîmplă. Nu facem din aceasta un fetiş, nu vrem să ataşăm fiecărei expresii semnul vizibil al autenticităţii noastre. Sîntem anonimi, preluăm prin imitaţie şi copiere, aplicăm o variaţie minimă acestor informaţii pe care le circulăm mai departe. În schimb, cultura pop transformă tot acest ciclu firesc al ideilor şi expresiilor în ceva excepţional şi fetiş. Cultura pop e produsă doar de o minoritate care are la îndemînă canale de propagare şi ştiinţa marketingului, iar de partea cealaltă îi plasează automat pe consumatori. Cultura pop pune în centru distracţia (nu poţi fi reflexiv critic la o emisiune cu audienţă sau într-un clip MTV, oricît de mult s-ar amăgi cei care le produc), practică spectacularizarea (cum poţi ţine captiv omul în fotoliu altfel?) şi foloseşte cadrul legal pentru a domina creativitatea omului obişnuit care se produce prin cultura populară. Cu cît cultura populară devine un act conştient, cu atît producătorii pop vor încerca să o restrîngă. Metoda pe care o folosesc cu succes industriile creative ale distracţiei se numeşte copyright. Încercaţi să postaţi pe YouTube un clip cu copilul dumneavoastră dansînd pe o melodie a unui cîntăreţ pop. Sau parodiaţi un film cu buget mare. Sau adaptaţi un capitol din Dan Brown pentru un spectacol de stradă. Încercaţi să aduceţi înapoi în cultura populară ceva din cultura pop şi aţi devenit un infractor care încalcă dreptul de autor. Se pare că alte metode pentru a păstra hegemonia culturală nu există. Se pare, în acelaşi timp, că unidimensionalii consumatori sînt din ce în ce mai conştienţi de capcana industriei culturale şi o provoacă: nici în o sută de ani vreun artist pop din România nu-l va egala pe Bahoi şi săritura sa de pe pod. (Aţi uitat sau n-aţi ştiut niciodată cine e Bahoi, nu? Foarte bine, înseamnă că nu a putut fi înregimentat în pop.)

Cultura pop poate fi văzută drept o cultură de masă, fără exigenţe estetice sau morale, opusă unei culturi înalte, a reflexivităţii şi nuanţelor, a dezbaterii raţionale şi erudite. Dar distincţia nu are nici un rost cît timp ambele sînt forme difuze ale puterii şi dominaţiei. Nu contează dacă pleacă din Academie sau din PRO TV, ci faptul că ambele forme îl dezarmează pe public, îl ţin captiv şi supus unor maeştri ai divertismentului sau cunoaşterii. Combinaţia dintre cele două se vede cel mai bine în ştirile care încep cu „Un grup de cercetători americani şi colegii lor britanici“: ştiinţa in media este cultură pop. Tot ce e specific ştiinţei – o anumită modestie, failibilitatea, dialogul, dezbaterea – se reduc la un spectacol de cifre şi verdicte. Cultura pop nu lucrează cu distincţii (majoritatea ştirilor din ştiinţă, de exemplu, sînt despre ipoteze, nu despre teorii), ci cu genuri şi subgenuri. Ştiinţa-verdict e un gen al culturii pop.

Cultura pop nu poate fi subversivă, mecanismul ei de producţie şi legitimare elimină această posibilitate. Cu cît un artist ca Banksy devine mainstream, cu atît arta sa se transformă într-un agent de multiplicare financiară şi spectacularizare a criticii prin delegaţie. Banksy ne rezolvă revoltele şi, mai mult, putem să le facem cadou în albume frumos editate.

Atunci – mă voi întreba ca Lenin – ce e de făcut? Cine scapă de cultura pop? Astăzi, la grămadă, filmele de IMAX, patriarhul Daniel, Facebook, pornografia, televiziunile de manele, Petre Ţuţea, desenele animate, mişcarea ecologistă etc. fac parte din malaxorul culturii pop. Nimic nu scapă transformării în marfă culturală, liniei de producţie şi diseminare. Întotdeauna la timp, întotdeauna în exces, întotdeauna suspendată în prezent, eficienţa iluziei nu poate fi combătută.

Constantin Vică este doctorand în etica noilor tehnologii, la Universitatea Bucureşti. A terminat un master de etică şi filozofie politică la Université Paris-Est Créteil.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.