Literatura. Connecting people!

Ameer scrie în engleză despre cărţi apărute în limba engleză şi o face for fun. Ionuca declară: "Scriu despre cărţile pe care le citesc, despre scriitorii care îmi plac, despre edituri şi librării, scriu despre clubul de carte şi scriu despre alţi bookaholici". Clubul de care vorbeşte se găseşte la bookaholics.jubjub.ro şi în această lună propunerile de lectură sînt: Doris Lessing - Al cincilea copil, Jeffrey Eugenides - Middlesex, Jose Saramago - Istoria asediului Lisabonei, Iris Murdoch - Clopotul şi Marguerite Yourcenar - Memoriile lui Hadrian. Dragoş C. lucrează în HR şi merge pe mîna lui Cehov: "Toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. Alt criteriu nu am...". În august, exasperat de valul de comentarii anonime şi maliţioase, a vrut să-şi închidă blogul. Pe fictionaddiction.wordpress.com situaţia e mai veselă: "Îmi iau zilnic doza de ficţiune, însă realitatea nu mă lasă să scriu zilnic despre ea. Fiecare doză e altfel, cele reuşite mă ridică undeva deasupra lucrurilor, cele nereuşite mă coboară înapoi pe pămînt... Sînt un dependent, nimic mai mult, iar ăsta e un fel de registru al Ťcălătoriilor» mele..." Toţi aceştia sînt cititori cu bloguri, pentru care literatura e o zonă de entertainment elevat şi, în acelaşi timp, o provocare pentru comunicare. Ei comunică despre lecturile lor, despre ce au înţeles, ce le-a plăcut şi ce au simţit atunci cînd au citit literatură. Nu vor să analizeze, cu instrumente ştiinţifice, starea mentală pe care au avut-o sau textul pe care l-au citit. Pentru că se citesc mult între ei (şi asta îi face pe zi ce trece mai conştienţi de poziţia lor, se creează un trib al reţelei care deocamdată o are în frunte pe terorista.ro), au ajuns să aibă o comunicare "tribală" fluidă, să se înţeleagă asupra faptului că nu e obligatoriu să aibă aceleaşi păreri. Acordul că nu trebuie să fim de acord e fundamental şi această micro-comunitate l-a stabilit deja. Aşa cum pe Wikipedia din ajustări repetate se naşte un articol bun, din tribul cititorilor de cărţi se va naşte şi republica literelor viitoare. Felul în care ei consumă literatură este deja un stil de viaţă, mult mai accesibil şi mai dezirabil decît falsele probleme avansate uneori de critici, de genul: de ce nu mai avem capodopere, de ce nu mai avem poezie sau chiar de ce nu mai avem critică? Cititorul cu blog e un individ fericit să împartă cu vizitatorii săi un stil de viaţă cognitivă şi morală, nu numai cîteva cărţi. Ca şi autorii de literatură, cititorii de literatură sînt expuşi unei lumi de opinii diverse, o lume plată în care oricînd poţi fi depăşit, redus la tăcere, poţi pierde stima şi încrederea celorlalţi. Fragilitatea epistemică şi emoţională a cititorului cu blog e virtutea pe care se poate construi o republică a literelor. Mulţi dintre cititorii cu blog iubesc şi pisicile. Unii au făcut un cult pentru cafea, tutun şi pipe, care, ca şi lectura, sînt un drog legal, nu? Toţi au fost în vacanţă sau concediu vara aceasta şi au pus cîteva poze pe blog. Dar ceea ce îi uneşte este dragostea de carte. O dragoste aproape corporală, cu tabieturi şi fetişuri (poate cel mai drăguţ fetiş din blogosfera românească e Cartea din geantă, un blog doar cu fotografii luate oamenilor care citesc, fie ei în metrou, tramvai sau pe stradă). Încet-încet, dacă ne uităm la blogroll-ul fiecăruia, vedem că s-au legat într-o comunitate invizibilă, cu reguli niciodată scrise, dar aplicate cu consecvenţă. În primul rînd, scriu civilizat (o raritate în web-ul românesc) şi corect (oare pentru că obiectul muncii e lectura?). În al doilea rînd, chiar dacă nu se pot abţine de la atacuri ad hominem, recunosc rapid cînd se înşală, se supără rar şi în general pot avea dialog cale de mai multe comentarii, fără a trînti uşa (respectiv a se da afară din RSS reader sau a-şi bloca reciproc IP-ul). Au o anumită tandreţe cînd se confesează online despre ultimele cărţi cumpărate sau împrumutate, despre autori noi descoperiţi sau alte şi alte fetişuri de cititori profesionişti. Dar ceea ce îi face observabili şi din spaţiu e plăcerea de a citi numai beletristică (cu vagi excepţii), cu precădere romane. Ei sînt cititorii curaţi, care se feresc de răul criticii preferînd plăcerea hedonistă a lecturii. Nici unul nu acceptă "moartea literaturii" sau ierarhia autorităţii, în care criticul literar are poziţia de maimuţă, şefă de trib. Sînt cititori profesionişti pentru că au conştiinţa că felul în care citesc poate influenţa alţi indivizi. Chiar dacă sînt cititori curaţi (citesc din plăcere şi pentru a se simţi bine, nu citesc neapărat pentru că acea literatură e bună), au acest statut de cititori-cu-normă, cititori recunoscuţi. Cei mai mulţi îşi construiesc identitatea digitală în jurul acestei practici, lectura, dar nu se opresc aici. Blogul devine un instrument prin care sondează aşteptările celorlalţi. Terorista.ro întreabă ce romancieri preferăm, după naţionalitate. Criz, pe culturavura.fourhooks.com, încă din luna mai vrea să ştie dacă Citeşti poezie? Bloggerii ştiu că ei citesc şi pentru ceilalţi. Deja din acest punct ei se transformă într-o armată a cărţilor şi lecturii, o forţă de intervenţie rapidă (majoritatea articolelor de blog e despre cărţi recent apărute), care mediază mai bine decît critica literară accesul la literatură pentru un public generalist, nu specializat. Uneori, ca orice armată recentă, îşi alege ţinte prea grele, cum ar fi poezia sau filozofia contemporană. White Noise (whitenoise4ever.blogspot.com) şi-a luat numele dintr-o carte, pentru că e de modă veche. Tot ea zice că "We go underground, cuz there’s emptiness above". De aici, din underground-ul lecturii, tot ceea ce ţine de literatură pare mult mai frumos. Oare pentru că privim în sus?