Cele mai frumoase înjurături pe Wikipedia

19 aprilie 2010
Cele mai frumoase înjurături pe Wikipedia jpeg

Limba română e mai vie decît cred cei care se ocupă cu normarea ei la Academia Română. În varianta engleză a Wikipedia se găsește un articol despre sportul național al limbajului, înjurătura. Articolul susține că, fără îndoială, limba noastră-i o comoară de cuvinte și expresii obscene. Atitudinea sexistă, atît de răspîndită în societatea românească indiferent de regiune, se observă și la nivelul limbajului: femeile primesc atribute din cîmpul semantic al prostituției, falocentrismul e o ideologie.

Articolul din Wikipedia se bazează pe următoarele surse: două dicționare urbane care indexează, în regim deschis, expresiile care circulă prin cartierele și prin Parlamentul României. Democrația limbii a atins cel mai înalt nivel. Spectaculoasă e inventivitatea, dubii apar asupra răspîndirii și utilizării reale a acestor expresii. Cum lingviștii nu par interesați de producția orală contemporană de limbaj, rămîne mai degrabă să ne amuzăm decît să verificăm corectitudinea definițiilor date.

"A-i da palme lui Cantemir", ce este o "magdalenă", cîte "vanghelisme" ai auzit azi sau cine poartă "Luis Vitani" - toate aceste expresii fac parte din marele joc social numit limba română. Dicționarurban indexează 1919 definiții propuse de 501 colaboratori, iar 123urban 4547 de definiții pentru 3732 de termeni. Cîți dintre acești termeni au o existență pasageră în limbă nu putem ști. Am reținut că pentru dilematic există două definiții; prima se referă la "un cititor sau colaborator al revistei Dilema veche, în esență cineva care își pune probleme, preocupat și interesat de cotidian". A doua face toți banii:

"dilematic: stare proprie românilor de la revoluție încoace."


Articolul din Wikipedia, aici
Dicționarurban, aici
123urban, aici

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

SEP CCR ILUSTRATIE 16 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Președintele și premierul, la reuniunea de lucru a Asociației Curților Constituționale Francofone
Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu participă vineri, 6 noiembrie, la o reuniune internațională organizată de Curtea Constituțională a României (CCR), la Palatul Parlamentului.
banner rica raducanu jpg
Rică Răducanu dezvăluie ce pensie primește și câți bani a pierdut la jocurile de noroc: „Cred că am pierdut o casă și ceva”
Fostul portar al Rapidului, Rică Răducanu, în vârstă de 80 de ani, a dezvăluit că primește o pensie lunară de 2.400 de lei. Acesta a povestit și despre banii câștigați în fotbal și teatru, dar și despre pierderile suferite la jocurile de noroc.
ana maria mocanu si loredana chivu
Ana Maria Mocanu, dezvăluiri neașteptate după eliminarea de la Asia Express! Ce se întâmpla, de fapt, între ea și Loredana Chivu
Experiența „Asia Express - Drumul Mătăsii” s-a încheiat pentru echipa formată din Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu. Cele două au fost eliminate în ediția de miercuri seară, după ce au parcurs nouă etape în competiție. La scurt timp după plecarea din emisiune, fosta asistentă TV a vorbit despre pro
KV jpg
2.000 de alergători la Bucharest 21K. Restricții de circulație în București, duminică
Circa 2.000 de alergători sunt așteptați să ia startul primei ediții a cursei Bucharest 21K, eveniment organizat de YOLO Events și care face parte din 21K Romania Running Series. Din acest motiv, duminică, 8 noiembrie, între orele 04.00 și 12.30, traficul automobilelor va fi restricționat.
Donald Trump
Donald Trump revine la teoria favorită: „Alegerile din SUA sunt atât de fraudate, încât nici nu vă puteți imagina”
Donald Trump a revenit la teoria sa favorită şi, potrivit AFP, s-a plâns joi că alegerile din Statele Unite au fost „fraudate”, după victoria zdrobitoare a democraţilor, care, începând din ianuarie, vor avea cel puţin 250 de mandate din cele 435 în Camera Reprezentanţilor.
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen FOTO presidency.ro
Ursula von der Leyen face o oprire la Cotroceni în vizita sa în regiunea Mării Negre. Șefa CE se întâlnește luni cu Nicușor Dan
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita România luni, 9 noiembrie, şi va avea o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan.
alexandru muraru jpg
Alexandru Muraru acuză AEP că ar încerca să blocheze o eventuală alianță PNL-USR
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru susţine că Autoritatea Electorală Permanentă condusă de social-democratul Adrian Ţuţuianu a început ofensiva pentru blocarea unei alianţe PNL-USR, el acuzând PSD că pune piedici unei asemenea construcţii înainte ca aceasta să prindă contur.
image jpeg
Ce i-a dezvăluit celebrul psihoterapeut Menis Yousry lui Jorge despre iubire și relațiile de cuplu: „Ce scuză bună!”
Jorge, discuție surprinzătoare despre iubire și relațiile de cuplu cu psihoterapeutul Menis Yousry.
Captură de ecran 2026 11 06 140813 png
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
O femeie în vârstă de 26 de ani, mamă a doi copii, a murit după ce fereastra unui hotel din Brazilia a cedat, iar aceasta a căzut în gol de la etajul al șaptelea. Momentul dramatic a fost surprins de camerele de supraveghere.