moare viața privată pe internet?

Eu găsesc paradoxal următorul aspect: oamenii sînt de-a dreptul obsedaţi de privacy atunci cînd e vorba de stat sau de companii care le-ar putea invada această sferă privată şi, în acelaşi timp, îşi expun ei înşişi de bună voie sfera privată intruziunii celorlalţi.

Ceea ce face însă cu siguranţă Internetul este să coboare foarte jos barierele necesare publicării de informaţie într-un spaţiu accesibil publicului. Dacă nu mai departe cu 15 ani în urmă trebuia să investeşti serios pentru a putea să transmiţi un mesaj unui public mai larg, în ziua de astăzi un calculator legat la Internet este tot ce îţi trebuie pentru a posta orice tip de informaţie pe Internet. Iar revoluţia Web 2.0 din ultimii ani a coborît şi mai jos barierele pentru publicare.

Caracteristica noilor tehnologii este că sînt centrate pe informaţie şi nu pe lucruri şi acţiuni concrete. Distincţia public/privat este înlocuită cu distincţia public/secret. Problema derivă din faptul că oamenii se simt adeseori revoltaţi nu doar dacă li se face lor ceva ce nu le place, ci şi dacă află că anumite lucruri se întîmplă între alţi oameni.

Pentru libertarian, sfera publică este o ficţiune deşartă; atunci şi ceea ce este gîndit prin opoziţie cu ea nu mai funcţionează. Nu este de mirare că sfera privată nu funcţionează în condiţiile Internetului. Ce funcţionează şi în ce limite?

A fost odată cînd oamenii pălăvrăgeau pe băncuţele de la poartă (se mai întîmplă şi în zilele noastre, pe ici pe colo, la ţară)… Unde pălăvrăgim noi astăzi? Ei bine, în era Internetului, conversaţia noastră cu familia, prietenii şi cunoştinţele se mută încet-încet în spaţiul virtual, pe reţelele sociale…

În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, o veste neaşteptată „zguduia“ spaţiul public românesc: Parlamentul adoptase, aproape cu unanimitate de voturi, Legea 298/2008, prin care operatorii de comunicaţie erau obligaţi să reţină datele de trafic (adică date privind sursa, destinaţia, data, ora şi locaţia comunicaţiei, tipul comunicaţiei, tipul de echipament folosit) pentru o perioadă de 6 luni. Adoptarea legii – poreclită de presă ca legea Big Brother – stîrneşte imediat furia opiniei pub

Un tînăr diplomat român pasionat de graffiti stă lejer la o masă din centrul New York-ului, cu un pahar în mînă, privind cerul. Paharul conţine propria urină amestecată cu a prietenei sale, o măslină şi o umbreluţă de hîrtie. Bea atent, cu înghiţituri mici, pierdut în gînduri despre distrugerea umanităţii şi desecrarea menorelor, orice va fi vrînd să-nsemne asta.

Încercăm azi un experiment, să aducem comunitatea de pe Facebook în revista propriu-zisă, şi ce temă mai bună decît cea despre viaţa privată pe Internet? Le-am adresat deci dilematicilor de pe Facebook cîteva întrebări, iar mai jos am făcut o selecţie a răspunsurilor.