Ale cui sunt datele noastre personale?

Vlad TARKO
Publicat în Dilema Veche nr. 337 din 29 iulie - 4 august 2010
Ale cui sunt datele noastre personale? jpeg

Noile tehnologii informaţionale – interconectivitatea prin Internet; bazele de date cu informaţii personale de natură financiară, medicală sau pur şi simplu intimă; răspîndirea camerelor de supraveghere în oraşe; programele de analiză a datelor (text, sunet şi imagini) folosite la identificarea şi urmărirea persoanelor – ridică probleme de tip nou, care nu pot fi abordate cu ajutorul conceptelor tradiţionale ale liberalismului, drepturile de proprietate şi protejarea spaţiului privat. Abordarea liberală uzuală, de la libertarianism şi pînă la liberalismul european, se bazează într-o bună măsură pe distincţia între spaţiul public şi spaţiul privat. După cum scrie Judith Shklar, „limitarea coerciţiei începe, cu toate că nu se termină, cu prohibiţia invadării spaţiului privat“ („Liberalism of Fear“). Limitarea coerciţiei nu se termină cu această prohibiţie, pentru că scopul liberal nu este de a avea dreptul să faci ce vrei doar la tine în dormitor, ci şi de a avea un spaţiu public cît mai tolerant. Dar, cu toate că nu este suficientă, prohibiţia invadării spaţiului privat este o condiţie necesară pentru menţinerea libertăţii individului.

Caracteristica noilor tehnologii este că sînt centrate pe informaţie şi nu pe lucruri şi acţiuni concrete. Distincţia public/privat este înlocuită cu distincţia public/secret. Problema derivă din faptul că oamenii se simt adeseori revoltaţi nu doar dacă li se face lor ceva ce nu le place, ci şi dacă află că anumite lucruri se întîmplă între alţi oameni. Ce se întîmplă atunci cînd cantităţi masive de informaţie devin deodată disponibile tuturor? Situaţia este complicată de faptul că distincţia între ceea ce te priveşte în mod legitim şi ceea ce nu ar trebui să fie treaba ta nu este de obicei foarte clară. Iată cîteva exemple:

În prezent, cam 90% dintre angajatorii din SUA caută pe Facebook profilurile potenţialilor angajaţi în vederea luării unei decizii; majoritatea celor care-şi caută slujbe nu consideră acest lucru legitim, însă nu e clar cine ar avea dreptate. Firmele de asigurări şi-ar dori să aibă acces la istoria medicală a clienţilor, iar în viitorul apropiat va fi posibilă inclusiv folosirea informaţiilor de natură genetică pentru a afla susceptibilitatea cuiva faţă de anumite boli. Dacă informaţiile medicale ar fi publice, efectul poate fi „nedrept“, în sensul că cineva se poate trezi că trebuie să plătească o rată disproporţionat de mare din cauza unui ghinion genetic. Însă industria asigurărilor ar funcţiona mai eficient, iar abilitatea industriei medicale de a descoperi noi medicamente personalizate ar creşte. (În paranteză fie spus, disponibilitatea publică a istoriilor medicale nu ar conduce în mod sigur la inechitate, pentru că poate exista un efect egalizator al faptului că există foarte multe boli şi toţi sîntem susceptibili la una sau alta.)

Costurile dictaturii scad

Camerele de supraveghere combinate cu sisteme de face recognition fac posibilă urmărirea permanentă. Acest lucru poate fi un coşmar dacă este folosit de guvern pentru a urmări opozanţii politic sau, pur şi simplu, personajele incomode. Evenimente de tristă amintire, precum Watergate sau, în context românesc, agresiunea poliţiei împotriva manifestanţilor anti-NATO, arată că nici statele democratice nu-s străine de asemenea tentaţii. Guvernele au posibilitatea de a urmări tot mai eficient opozanţii şi deci costurile dictaturii scad. Această problemă este evident accentuată în ţările care sînt deja dictaturi. Pe de altă parte, există şi argumentul că omniprezenţa camerelor de supraveghere ajută la diminuarea infracţiunilor şi terorismului. Autori precum David Brin susţin că singura soluţie liberală la răspîndirea inevitabilă a camerelor de supraveghere este ca ele să devină accesibile oricui, şi nu doar poliţiei, astfel încît poliţia să poată fi urmărită la rîndul ei, iar cetăţenii cu simţ civic să poată contribui la depistarea infractorilor. Astfel, s-ar crea ceea ce Brin a numit „societatea transparentă“, nu neapărat o situaţie ideală, dar mai bună decît cea în care doar guvernul ne urmăreşte.

Este util să vedem ce rol joacă distincţia public/secret în viaţa noastră. Ipoteza mea este că ea are rolul de a permite managementul identităţii individuale. Oamenii au diferite identităţi în diferite contexte, se supun la diferite forme de autocenzură de la un context la altul. De ce greşesc angajatorii care se uită pe Facebook? Autocenzura cuiva într-un context oficial sau de birou este de cu totul altă natură decît cea de la o petrecere. Dar dacă diminuarea distincţiei public/secret duce la posibilitatea unor asemenea confuzii, ea va favoriza maximizarea autocenzurii în toate contextele, iar oamenii ar fi limitaţi considerabil în exprimarea şi, implicit, în formarea identităţii lor. (Vagul aer ipocrit al petrecerilor corporatiste sau al excursiilor de team-building se datorează aceluiaşi motiv.)

Există două abordări corelate pentru protejarea anumitor date. Prima este encriptarea, iar a doua copyright-ul. După cum remarcă Paul Ohm în Broken Promises of Privacy: Responding to the Surprising Failure of Anonymization, problema cu encriptarea este că metodele sînt atît de nesigure încît o firmă nu poate promite cu bună credinţă că va păstra secrete datele personale. Mai mult, din cauza Internetului, odată ce este „spartă“ o bază de date, informaţiile sînt copiate în multe locuri şi nu pot fi re-secretizate. O soluţie propusă la această dilemă este utilizarea ideii de copyright: chiar dacă datele nu pot fi menţinute secrete, poate fi făcută ilegală utilizarea lor (e.g. firmele de asigurări, chiar dacă ar cunoaşte istoriile medicale, să nu aibă voie să le folosească). Fiecare are copyright asupra informaţiilor sale private (financiare, medicale etc.). James Grimmelmann observă că vorbim de „copyright“ cînd ne referim la mulţi care încalcă „proprietatea intelectuală“ a cîtorva entităţi, dar de „date personale“ cînd ne referim la cîteva entităţi care încalcă „dreptul la intimitate“ al multora. Însă, în realitate, este vorba despre acelaşi concept de proprietate asupra unor informaţii. Din păcate, ansamblul instituţional al copyright-ului este foarte prost adaptat la realitatea Internetului şi, cel puţin în forma actuală, este subminat de noile dezvoltări tehnologice. Pare deci puţin paradoxală propunerea de a rezolva prin copyright o problemă generată de Internet.

Vlad Tarko este coordonator de programe la Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.