Note, site-uri, ruşi
Deschid http://habarnam.ro, un website care a digitizat ediţia din 1986 a celebrei cărţi pentru copii Aventurile lui Habarnam, publicată de Nikolai Nosov în 1954. Priklyucheniya Neznaiki i ego druzei e un volum cult al copilăriei româneşti în final de comunism – un bun public al imaginarului juvenil. Cartea a apărut în 1986 la Editura Ion Creangă (în coproducţie cu Editura Raduga, Moscova). În 2003, Editura Humanitas o reeditează. În 2009 apare varianta audio (tot la Humanitas, în lectura lui Marian Râlea), iar în 2010 – o nouă ediţie tipărită. Citesc pe site: „Aprilie 2010: În urma unei cereri din partea Editurii Humanitas, habarnam.ro probabil că va rămîne fără conţinut cît de curînd. Îmi pare rău“. Desigur, Editura Humanitas deţine drepturile pentru această variantă şi poate cere, conform legislaţiei actuale, site-ului habarnam.ro să modifice conţinutul sau să-l îndepărteze. Dar Humanitas a făcut o mişcare greşită. În primul rînd, varianta online se adresa publicului nostalgic (şi matur acum) din perioada comunistă, nu publicului tînăr căreia i se adresează actuală ediţie de la Humanitas, cu o copertă nouă, „contemporanizată“. În al doilea rînd, varianta online e rezultatul unei recuperări legitime a memoriei colective şi e cel puţin inconsistent ca aceeaşi editură care face eforturi majore pentru conservarea memoriei perioadei comuniste să aplice regulile capitalismului împotriva aceleiaşi memorii. În al treilea rînd, e o problemă de moralitate care intră în conflict cu drepturile artificiale ale proprietăţii intelectuale: ediţia din 1986, digitizată, era, conform teoriei comuniste a proprietăţii, un bun comun. La schimbarea de regim s-a petrecut o (re)apropriere a resurselor comune. Humanitas, în deplin acord cu un cadru legal contestabil, participă la acest act. Oare cîte procente din profit ajung la urmaşii autorului şi la traducătoare? Oare ştie editura pe cîţi români emigraţi îi va priva de o lectură esenţială? Astfel de atitudini îmi aduc aminte de observaţia lui Paul Graham, unul dintre cei mai importanţi programatori de Lisp, eseist şi cofondator al Yahoo!: „Cînd o companie începe lupta pentru proprietatea intelectuală e un semn că a pierdut adevărata bătălie: cea pentru utilizatori“. Variante ale ediţiei din 1986 se găsesc şi pe Scribd şi pe alte platforme de publishing sau de sharing. Informaţia nu poate fi oprită aşa uşor.
*
Ruşii şi ucrainienii nu stau pe Facebook. 75 de milioane participă la o altă reţea socială, rusească: Vkontakte (http://vk.com). Aici am descoperit cum acţionează ideologiile naţionaliste în limbaj. Dacă pentru varianta în română pagina de acces sună aşa: „VKontakte este un mijloc universal de a-ţi căuta cunoştinţele. Noi ne dorim ca prietenii, colegii de clasă sau de facultate, vecinii şi colegii de serviciu să fie mereu în contact. Cu ajutorul acestui site puteţi: Să găsiţi oamenii alături de care aţi învăţat, aţi lucrat sau v-aţi relaxat. Să aflaţi mai multe despre oamenii apropiaţi şi să vă faceţi noi prieteni. Puteţi fi mereu în contact cu cei dragi“, pentru cea în limba moldovenească textul are nuanţe orale: „VK – sursa universală de căutare a cunoscuţilor. Noi dorim ca prieteni, vecini, colegi de universitate şi de clasă, colegi de serviciu să rămînă mereu în contact. Cu ajutorul acestui site tu poţi: Să găseşti oameni cu care ai învăţat, lucrat şi te-ai odihnit cîndva. Să descoperi mai mult despre oameni, care te înconjoară, şi să găseşti prieteni noi. Mereu să rămîi în contact cu cei dragi“. Nu există nici o diferenţă la nivel sintactic, însă abordarea moldovenească e mai directă, la persoana a doua singular. Aşa, ca de la ruşi la moldoveni.
