La Batthyaneum

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 88, septembrie 2013)

Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă. Aflasem că de obicei nu e deschisă publicului, putînd intra aici, doar cu programare şi cerere scrisă, studenţii şi cercetătorii cu patalama; dar aveam noroc: taman atunci se organizase o vizită, avînd drept ghid chiar pe directoarea bibliotecii, doamna Doina Biro.
De la intrare ai impresia că pătrunzi într-un seif: prezenţa poliţiştilor din hol, care te însoţesc pretutindeni, aduce a atitudine de Schwarzenegger, bineînţeles un Schwarzenegger cu grijă de carte şi cu o constantă atenţionare că n-ai voie să atingi nimic, să înregistrezi sau să fotografiezi.
Ajungînd în Aula Magna, te afli de fapt în inima bibliotecii. Aici, printre rafturile pline de cărţi, doamna Biro începe povestea.
"Aţi pătruns într-o biserică-bibliotecă, într-un spaţiu unde nu mai ştii unde eşti, în care totul se contopeşte, se spiritualizează. De cinci ani, de cînd intru în această bibliotecă, de cel puţin trei ori pe zi, vă mărturisesc că am, de fiecare dată, acelaşi sentiment."
Aflăm de la ghidul nostru că biblioteca a fost înfiinţată în 1798, din iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei, Batthyány Ignác, că a funcţionat neîntrerupt pînă în prezent, administrată fiind de către Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia, pînă în 1953, şi că, din 1962, a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.
Dacă biblioteca datează din 1789, clădirea ei a fost construită cu mai bine de 70 de ani în urmă. Stilul original, baroc, a fost modificat de-a lungul timpului, clădirea trecînd prin mai multe destinaţii. Biserică, depozit al armatei, spital, a ajuns în final să adăpostească un observator astronomic şi o bibliotecă. Observatorul astronomic a funcţionat pînă la Revoluţia din 1849, cînd a fost bombardat. Mai apoi, clădirea a devenit muzeu şi a mai funcţionat vreme de un secol.
"Din punct de vedere arhitectonic, construcţia este a unei biserici, cu o singură navă. Sînt puse în evidenţă elementele caracteristice stilului neo-clasic. Nu numai prin elementele de arhitectură, dar şi prin acele reprezentări de zei. Într-o parte, puteţi s-o observaţi pe zeiţa Minerva care poartă în scut blazonul episcopului fondator, iar în cealaltă, pe Marte şi alegoria "caii soarelui", acea quadriga pe care o puteţi întîlni şi la Basilica San Marco din Veneţia."
Despre fondul de carte aflăm că s-a constituit în jurul colecţiei private a episcopului Batthyány Ignác, numărînd astăzi peste 60.000 de unităţi bibliografice şi peste 600 de incunabule.
Născut în 1741, în cetatea Németujvár (astăzi Gussing, Austria), într-o familie de aristocraţi, Ignás Batthyány a fost Episcop al Marelui Principat al Transilvaniei, fiind considerat un real mecena, cea mai importantă operă a sa fiind înfiinţarea actualei biblioteci, pe atunci Institutum Batthyaniani.
Pasionat de istorie şi cercetător, episcopul a devenit colecţionar de carte veche, achiziţionînd, doar în timpul pe care l-a petrecut la Roma, cîteva mii de cărţi şi manuscrise. Cînd Iosif al II-lea a decis să desfiinţeze bibliotecile ordinelor călugăreşti, Batthyány a cumpărat majoritatea cărţilor la licitaţie. În 1788, a adăugat colecţiei sale peste 8000 de titluri valoroase din biblioteca lui Christoph Anton von Migazzi, cardinal-mitropolit de Viena.
"Cel mai valoros manuscris al Bibliotecii este, fără îndoială, Codex Aureus, cunoscut şi ca Evangheliarul de la Lorsch, un manuscris realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814)" - ne spune Doina Biro.
Biblioteca Batthyaneum deţine prima parte a Tetraevangheliarului (evangheliile după Matei şi Marcu), cealaltă parte (Evangheliile după Luca şi Ioan) aflîndu-se în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vatican din Roma. De asemenea, prima şi a patra copertă se află una la Londra, cealaltă la Roma. Cum s-a ajuns ca manuscrisul să fie dezmembrat în patru părţi?
În 1555, principele Frederic de Hessen a preluat manuscrisul în biblioteca imperială din Heidelberg. În urma Războiului de 30 de ani, biblioteca imperială ajunge în posesia prinţului Bavariei, Maximilian. Legenda spune că, în timpul asediului, un soldat ar fi rupt manuscrisul în două, ca să-l vîndă. Primul fragment, descoperit la Viena, în biblioteca arhiepiscopului Christofor Migazzi, a fost cumpărat de către Batthyány, alături de restul bibliotecii.
Codex Aureus nu este expus vizitatorilor, fiind păstrat în tezaur. La vedere există doar un facsimil din 1967, originalul putînd fi cercetat online pe site-ul www.bibnat.ro.
Cîte despre colecţii, care sînt numeroase şi din toate domeniile, cea mai vastă rămîne colecţia de biblii. "Avem peste 600 de biblii, în peste 30 de limbi şi dialecte, începînd din secolul al IX-lea pînă în secolul al XVIII-lea. Avem, de asemenea, şi prima carte în limba română cu caractere slavone, Palia de la Orăştie din 1528, prima traducere parţială a Vechiului Testament în limba română, demers realizat la sfîrşitul secolului al XVI-lea sub influenţa Reformei protestante."
Stînd în mijlocul Aulei, copleşit de multitudinea de informaţii şi de tăvălugul de istorie al locului, ai un sentiment de uimire, dar şi de frustrare: ca vizitator, nu ai acces la raft şi nici nu poţi admira, măcar din depărtare, cărţile rare; poţi doar să asculţi povestea şi, dacă ai noroc, să dai cu ochii de cîteva exemplare de carte rară prezentate de ghid; dar, cu toate că pleci "flămînd", Batthyaneum rămîne, dacă nu un loc de citit "la îndemînă", un loc al cărţii prin excelenţă şi un muzeu al manuscriselor rare.