Mioritiquement notre
(Dilemateca, anul VIII, nr. 91, ianuarie 2014)
Fraţi români, lumea ne vede!...
(citat dintr-un poet uitat)
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie". Ne vom ocupa, în cele ce urmează, de ultimele două axiome, minunat ilustrate în literatura contemporană de o scriitoare excepţională, dacă e să ne luăm după cele scrise despre ea de nume prestigioase, precum Alex Ştefănescu ("Ceea ce place şi captivează este fiecare frază luată în parte, plină de candoare şi umor, de draci de femeie răsfăţată şi de inteligenţă folosită capricios"), Gh. Grigurcu ("Gîndul ni se îndreaptă spre Mircea Horia Simionescu, Raymond Queneau, Georges Perec şi bineînţeles spre patronalul Urmuz. Inconformismul se dovedeşte maximal, mixînd elementele cele mai diverse în duhul unei deşănţări suprarealiste...") şi, întotdeauna, mereu şi din nou, Horia Gârbea ("o poetă a iubirii ce acoperă un registru larg", ce "improvizează pe marginea tuturor şlagărelor poeziei noastre feminine"). Mărturisesc că, fascinată de inconformismul ce mixează maximal, de dracii femeii în scriitură - adică, de tot ce i se laudă autoarei, cu fiece apariţie editorială -, o urmăresc şi eu, în rubrica de faţă, ca pe fenomen literar exemplar pentru vremurile ce ni s-au dat. Este vorba despre... Florica Bud, prozatoare, poetă, publicistă, originară din "comuna Ulmeni, localitate devenită ulterior oraş" (cum însăşi precizează în fiecare volum), ale cărei versuri izvorăsc din asumarea, militantă, naţională şi feminină (şi eţetera) a celei de-a doua axiome din deschiderea acestui articol. Angajată, poezia ei "a învăţat să latre faptic / calitate ce îi oferă un loc de muncă / pe harta geopolitică a lumii / pe care o divide calin." Ceea ce o încurajează ca, în virtutea celei de-a treia axiome sus-citate, să îşi transpună versurile în limba soră de la Apus, în volumul Crucificat între paranteze/Crucifié entre parenthèses (Editura Ramuri, 2011), spre a se adresa, pe această cale, Evropei întregi carele află astfel cum e cu lătratul faptic ("aboyer de manière fondée", se spune, căci fapticul devine fondat, şi încă cu manieră!). Din păcate, volumul nu este accesibil în reţelele francofone de distribuţie (FNAC etc.), deşi fusese expus la recentul Salon parizian de carte, semn că complotul împotriva culturii româneşti de valoare, pe care Florica Bud îl acuză în aluzii dibace, continuă.
Poezia autoarei se crede (fără a se cerceta) atît bună, cît şi interesantă, în virtutea convingerii că, dacă e un text obscur, în rînduri scurte, scris la persoana întîi, e musai poezie, mai ales că "Românul e născut...", v. supra. Aşa, de pildă, autoportretul schiţat în Acroşată de semne: "ce simţi desdemono / scanată de săgeţile mutilante / pornite din privirea / direct albastră fără pete / a multadoratului Abiss? / acroşată de semne ale întrebării / ce demarează în trombă / alunecînd pe vechi şi imposibile / căi de mătase purpurie / contestatar mă îndrept / spre curtea de la haga / secţiunea... iubire." Vai, inexprimabil şi inebranlabil mod de a spune poetic ceea ce ai gîndit confuz! Căci, dacă nu s-ar fi numit poezie, incoerenţă trebuia să fie numele său. Militantismul Floricăi Bud nu se opreşte însă aici; cu o siguranţă izvorîtă, probabil, din inima uneia care, asemenea alecsandrinienei strămoaşe, a învăţat "toute seulette le français", mînată în luptă de înalte scopuri patriotic-literare, ea impune binevenite corecţii limbii franceze, pe tot parcursul volumului: de la delicate aduceri ale substantivelor franceze la genul românesc, la înlocuirea formei ininteligibile pentru geto-daci, La Haye (numele francez al oraşului Haga), cu mai limpedele "La Hague", trecînd prin atîtea mirabile situaţiuni de literalizare a traducţiunilor, încît putem spune, cu patriotică mîndrie, că elanul liric românesc, primordial şi vital, a învins cartezianismul obsoletei franceze. Enfin, Florica Bud vint, vor zice francezii, salutînd intervenţia marii scriitoare maramureşene în peisajul cultural european. Din păcate, pentru prea puţin timp a fost autoarea noastră directoare a filialei Maramureş a Institutului Cultural Român, iar Franţa nu a putut afla ce i se pregăteşte. Îmi exprim, prin rîndurile de faţă, în ton cu neofranceza poetei, la mioritique espoire că viitorul o va aşeza pe Florica Bud acolo unde îi este locul.
