De peste 2000 de ani

(articol apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 64, septembrie 2011)

Adoptarea Internetului şi world wide web-ului a fost una restrînsă la început. Hackerii (adică meşteşugarii codului), elita academică din computer science şi oamenii de afaceri au format minoritatea care a adoptat noua tehnologie pentru că a răspuns nevoilor ei, adică o comunicare rapidă a informaţiei şi/sau posibilitatea de a tranzacţiona cu costuri mici. Alfabetizarea digitală & pentru reţea a început cu aceeaşi minoritate ca în Atena antică (comercianţii şi meşteşugarii). Elitele umaniste, care dominau cîmpul cultural şi ideologiile momentului, au refuzat în primă fază aceste tehnologii, rămînînd fidele unui curriculum mai vechi, în care lectura liniară a cărţilor, accentul pus pe mijloacele analogice de transmitere şi producţie a culturii (reviste tipărite, albume de artă, benzi, discuri etc.) şi performativitate (mai ales în artele spectacolului) reprezentau nucleul. Hypertextul a fos văzut ca o degradare a textului, iar hypermedia ca un nou Turn Babel. Aşa cum în Atena antică a recita era o abilitate superioară celei de a scrie, în secolul XX a putea să-ţi aminteşti şi să faci referinţe culturale din memorie era considerat o abilitate superioară capacităţii de a regăsi informaţia online. Pare surprinzător că pattern-ul se repetă de-a lungul istoriei: chiar dacă ritmurile de adoptare a tehnologiilor intelectuale diferă, primele clase sociale care aderă la tehnologii aflate într-un stadiu esoteric sînt aceleaşi. Nu numai că ele "inventează" aceste tehnologii, dar transformă şi paradigma de instrucţie pentru a dobîndi abilităţile de utilizare. Şi pînă la urmă paradigma se extinde la nivelul societăţii. 

Trecerea de la o cultură orală la una scrisă a dus la apariţia lecturii ca act privat, individual, opus colectivismului impus de transmiterea în grup şi repetitivă a informaţiilor orale. Modificarea socială adusă de lectura solitară este o sursă a individualismului şi a generat ideea unei sfere private ca zonă autonomă în raport cu sfera publică. Mai mulţi teoreticieni media, printre care şi McLuhan, văd apariţia alfabetului ca sursă a scindării vieţii indivizilor în două zone cu norme şi atribute diferite. Orice om care citeşte în singurătate se rupe de societatea sa văzută ca un spaţiu al audienţei publice. Conţinutul intelectual nu mai depinde de publicizarea şi repetiţia publică, el este documentat şi conservat în containere clar delimitate, suporturi obiective, care pot fi transferate fără a presupune o mediere. În lumea occidentală, observa McLuhan, copilul este educat în cadrul unor tehnologii abstracte şi vizuale, precum alfabetul, care dau intuiţia unui timp şi spaţiu uniforme, succesiunea este ordonată etc., pe cînd în lumea tribală copiii trăiesc "în lumea implicită şi magică a răsunătorului cuvînt oral". Trecerea la o tehnologie nouă, cum ar fi alfabetul sau radioul, va crea întotdeauna reacţii vehemente, observă McLuhan, pentru că se creează un dezechilibru între simţuri, percepţii, unele fiind exacerbate în raport cu altele. După reacţia vehementă va urma o perioadă a adaptării, în care viaţa personală şi spaţiul social se transformă în acord cu noua tehnologie. Web-ul contemporan împarte cu epoca orală caracteristica medierii şi colectivităţii, fiind o tehnologie bazată pe electricitate care reorientează lumea noastră spre auditiv şi flux oral. Sfera privată cîştigată odată cu alfabetul şi întărită de tipar este ameninţată de o nouă comuniune a minţilor, într-un ritual social care ne pare deodată nou.