Artă peste tot

Publicat în Dilema Veche nr. 93 din 27 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Eu nu fac critică de artă. Sau nu-mi propun, dar iese ceva care poate fi înregimentat la critica de artă. Bineînţeles, nu e nimic original în a pleca din divizia armată a criticii şi a intra între muritorii care doar vizitează expoziţii (şi se feresc de vernisaje). A, de fapt nici termenul expoziţie nu e satisfăcător: eu îmi petrec anumite momente din zi în spaţii care propun alte sensuri decît cele tocite, uzuale, plictisitoare. Am ajuns într-o vreme să văd artă peste tot: am rămas surprins de tălpile desenate pe scările rulante la metrou. Mă pregăteam să fac un subiect, să investighez, să aflu cine-i director de imagine la metrou, dacă există studii, dacă artiştii au colaborat, care, etc. Asta, desigur, după ce Vlad Nancă mi-a explicat că tălpile nu sînt semnul unor artişti pregătiţi de 2020. Că vreo trei zile am zis că revoluţia culturală a început mai devreme şi eu, ca de obicei, rămîn pe dinafară. La început nu scriam niciunde. La un moment dat, George Onofrei m-a pus să-i scot subiect pe actualitate pentru Suplimentul de cultură. Mi-am ros unghiile creativ vreo zi-două şi am găsit: să scriu despre subiectele care sînt tratate aiurea în presă. Nu prost, nu prost informat, nu în scîrbă, ci acele subiecte care provocau treceri pe alături. Acele subiecte care nu captau atenţia. Şi într-o cultură făcută după chipul şi asemănarea literaturii, artele vizuale sînt nedreptăţite. Cred că mai mulţi am simţit asta în ultimul an, pentru că accentul se mişcă spre ele acum. Sînt dinamice, sînt accesibile, aşa cum îmi place să zic (dacă mă autocitez pot intra în Academie, nu?): acesta este regimul democratic în care mă simt cel mai bine. Deja plaja s-a extins, cred că în jumătate de an mă apuc de operă. Prefer un discurs la persoana I. Prefer să scriu în alţi termeni decît cei estetici. Pentru mine nu mai există frumos, urît, brut, plăcut/neplăcut, armonios, definitiv, formă, construcţie, conţinut sau, doamne fereşte, înţeles. Sînt conştient că nu fac decît să glosez în jurul unor "opere" care nu au nevoie de mine (nici măcar cele care cer participarea). Dar nu explic sau nu mimez înţelegerea: eu scriu după chipul şi asemănarea lor. Bun, în spate stau cîteva teorii, dar funcţionează postmodern. Îmi asum un relativism enervant combinat cu tendinţa de a regăsi problema ("filosofică", "etică") a fiecărui fenomen artistic (cam ca la moderni). Produsul "dintre" e şi mai enervant. Mi s-a spus (nu de către artişti) că îmi permit cam multe opinii despre artă. Şi că mă las fraierit. Şi că pun botul la tot ce mişcă. Corect, tot ce mişcă mă interesează. Tot ce se vrea sensibil, grav, manifest problematic, încăpăţînat în propriul rol, în propria dimensiune culturală, mă cam lasă rece. Tot ce s-a impus mă face să cred că nu mai e salvabil şi interogabil. Scriu cu responsabilitate. Aş rîde şi eu după propoziţia asta. Dar ştiu că publicul meu (care sper să nu fie numai artiştii, curatorii şi oamenii din mediu) discută, în lectură, cu mine. Oare l-am convins să se ducă să vadă, să audă la faţa locului? Oare i-am suflat orice bucurie a contemplaţiei sau a implicării? Oare nu îl fac decît să se blocheze (din cauza tonului ironic, cu pilule de intelectualism, că, na, stînga e în toţi) şi să refuze a posteriori şi fenomenul, şi "critica"? Cînd scriu, cam asta-mi umblă-n minte. Bun, cînd îmi reamintesc că sînt student la Filosofie (şi multe opere de artă contemporană au grijă să-mi amintească asta, ca pe o boală a copilăriei), problemele devin grave: accesul la cunoaştere, capacitatea de a comunica senzaţii, impresii sau experienţe, care sînt limitele inteligibilului, textul meu e argumentat, poţi avea argumente, oare cad în psihologisme ieftine? A, mai sînt şi artiştii. Nu am băut cu nici unul. Dar, dragă Damien Hirst, cînd ai drum pe la noi, mă găseşti tu cumva.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Zalomir2 jpg
Florin Zalomir s-a sinucis: Motivul, dezvăluit de fostul său coleg de echipă
Fostul vicecampion olimpic a avut un destin tragic în viața personală.
Rusi mobilizati FOTO Profimedia jpg
Primele decese ale unor ruși mobilizați: „Infarct, sinucidere, ciroză hepatică”
Cel puțin șase ruși mobilizați au murit din diverse cauze, după ce au fost recrutați, a atras atenția activistul pentru drepturile omului Pavel Cikov, conform publicației de presă independentă MediaZona.
Dmitrii Peskov kremlin.ru
Kremlinul vrea „consultări” pentru a stabili frontierele regiunilor anexate în Ucraina
Kremlinul a declarat că favorizează o „abordare echilibrată” a problemei armelor nucleare, nu bazată pe emoţii, după ce un aliat-cheie al preşedintelui Vladimir Putin a cerut în weekend ca Rusia să folosească o „armă nucleară de mică putere” în Ucraina

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia