Am ales cîteva recomandări din puzderia de show-uri care abundă acum pe Internet, în special spectacole ingenioase în demontarea mecanismului scenic și cu oarecare conexiune (involuntară) cu actualitatea acestor zile.
Combinația dintre panoramă socială și intrigă de tip polițist, cu un joc actoricesc de calitate, va face, probabil, din „Vinovat. Nevinovat” un spectacol de succes.
George Enescu apare de curînd în două creaţii parţial complementare, ambele menite să apropie geniul muzical al României de noile generaţii: spectacolul Jurjac al Trupei Frilensăr, la Teatrul LUNI de la Green Hours, şi cartea lui Dan Coman Enescu.
„In Event Of Moon Disaster“ – aşa începe discursul de rezervă scris de William Safire în 1969 pentru preşedintele Nixon, care ar fi trebuit rostit în cazul în care aterizarea pe Lună ar fi fost un eşec şi cei doi astronauţi, Neil Armstrong şi Edwin Aldrin, nu s-ar mai fi întors pe Pămînt.
Performate simultan, aceste două reprezentări imateriale ale lucrărilor brâncuşiene, una vizuală şi alta sonoră, şi ale arhivei lor de memorii, semnificaţii şi discursuri pe care le conţin, intră în dialog una cu alta.
Spectacolul vorbeşte despre vulnerabili şi vulnerabilităţi, despre cum abuzatul devine abuzator sub presiunea unei societăţi care extrage profit din orice, inclusiv din suferinţă.
Producţia „Pe ei!”, creată de un grup de artişti conduşi de actorul Ionuţ Caras, intră pe un teren complex şi delicat al recuperării istorice: fenomenul Piteşti.
Fabrici şi uzine este un spectacol de văzut de generaţiile pierdute pe drumul spre profitul cu orice preţ, ca să recupereze un sentiment de solidaritate socială, dar şi de generaţiile tinere, ca să afle sau să nu uite cum a fost. Cred că în asta stă miza acestor spectacole, în redarea, dacă nu a demnităţii, măcar a vocii unor persoane strivite de tăvălugul istoriei. Ca să ştim ce am fost şi să ne gîndim încotro ne ducem.
Unul dintre festivalurile care se luptă pentru vizibilitate în octombrie este FESTin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara. Pe fondul reducerilor bugetare din domeniul cultural, festivalurile din acest an au funcţionat la cotă de avarie, motivaţia derulării lor în aceste condiţii ţinînd de continuitate (menţinerea atenţiei publice etc.).
Figura Stúdió din Gheorgheni, Harghita, a prezentat Trei surori, regia István Albu, un show care a cotropit aproape tot Teatrul Naţional din București. Spectacolul necesită patru spaţii de joc, cîte unul pentru fiecare act, ordonate ascendent, de la parter pînă pe acoperiş, în Amfiteatru.
Evgheni Oneghin, coregrafiat de Boris Eifman (şi produs de Eifman Ballet, Sankt Petersburg, Rusia), este un balet mixat cu elemente de show de tip Broadway. Muzica lui Ceaikovski este tăiată din cînd în cînd de rock-ul (anii 1980-’90) lui Alexander Sitkovetski. Romanul în versuri al lui Puşkin, scris în secolul al XIX-lea, este transferat în perioada zbuciumată de după căderea Zidului Berlinului, cînd Uniunea Sovietică se spărgea în zeci de cioburi.
Cu Jurnal de România. Timişoara, al treilea episod (după Sfîntu Gheorghe şi Constanţa) dintr-o serie de spectacole multidisciplinare despre oameni, locuri şi istoria dintre ei, Carmen Lidia Vidu face o radiografie a oraşului de pe Bega, viitoare Capitală Culturală Europeană în 2021, promotoare a unui discurs autoflatant: o comunitate urbană multietnică şi multic
Compania independentă Auăleu din Timişoara a prezentat HUOOOOO!!! (text & înscenare de Ovidiu Mihăiţă), o anatomie a protestului postdecembrist în două personaje emblem
Exact, dar există şi frumuseţea dezastrelor, se estetizează enorm: se fotografiază teritorii degradate, foste mine, lacuri de cianură, peisaje urbane extinse în detrimentul naturii. Ne-am uitat un pic la estetizarea dezastrului. Cine ne poate cînta
Cu acest spectacol bine gîndit, Gianina Cărbunariu îşi reconfirmă un diagnostic pus într-un interviu din 2011: „Statul român şi-a abandonat cetăţenii“.
Creat de regizorul Andrei Măjeri la Teatrul Apollo 111, Medea’s boys investighează masculinitatea, cu vulnerabilităţile ei. Este o alegere curajoasă ca temă de spectacol într-o perioadă în care femeile devin tot mai vocale în denunţarea mis
In memoriam Alexandru Darie. Toată lumea îi spunea Ducu: tineri, vîrstnici, oameni de teatru sau din afara breslei, prieteni, studenţi şi colegi, cunoştinţe şi necunoscuţi. Prin felul lui deschis de a fi, regizorul Alexandru Darie, un om luminos, cu o voce caldă, excelent pove
Cum şcoala românească de teatru rămîne în urmă în ceea ce priveşte antrenamentul corpului, Gala a scos în evidenţă tocmai deficienţele actorilor în stăpînirea acestuia. Şi cînd zic „stăpînire“ mă refer la partea fizică, dar şi la partea mentală
De cealaltă parte, producţia Reactorului de creaţie şi experiment din Cluj – avînd-o ca „şef de echipă“ pe Nicoleta Esinencu, excelenta dramaturgă şi regizoare de la Teatru-Spălătorie, compania independentă emblematică de teatrului basa
În mai toate spectacolele despre copii şi adolescenţi, indiferent de subiectul abordat, se regăseşte o acuză la adresa şcolii şi a familiei: minimalizarea sau ignorarea unor probleme cu care cei mici se confruntă zilnic. Şcoala şi familia se ţin încă
Am lucrat ca director de casting, chelner, educator, barman, -trainer. Sînt dispus în continuare să fac alte munci, doar ca să nu fiu constrîns financiar să joc în spectacole care nu au mesaje cu care mă pot identifica. Teatrul burghez, de ent
Piesa celebră a lui Neil Simon, Biloxi Blues, scrisă în 1984 şi ecranizată în 1988, în regia lui Mike Nickols, cu Matthew Broderick (care jucase şi în spectacol) şi Christopher Walken, este unul dintre cele mai jucate texte contemporane. Partea a dou
Pentru binele tău (se recunoaşte în titlu motivaţia generală pe care o dau părinţii atunci cînd impun ceva copiilor) este un spectacol complicat pentru că stilul sintetic şi forma incantatorie ale textului sînt îmbrăcate într-o scenografie şi o regie baroce, pline de simboluri (există aluzii la personaje antice, precum Penelopa şi Medeea, în timp ce textul conţine
Vă plac bananele, tovarăşi? a fost parte a unui proiect mai mare în care m-am jucat cu identităţile mele româno-maghiare pe meleaguri finlandeze. Proiectul cu piesa lui Csaba Székely a avut şi o instalaţie audio-imersivă, Celula. A fost o instalaţie documentară în care am intervievat mai multe persoane cu cetăţenia romînă, care trăiesc în Finlanda şi au diferite statute sociale. Fol
Mica şi dinamica echipă a Reactorului de Creaţie şi Experiment din Cluj dezvoltă an de an programe şi proiecte variate, încercînd să satisfacă diferite nevoi culturale ale publicului (care variază nu doar în funcţie de gusturi, ci şi de vîrstă, d
Ironic, COMING of stAGE a devenit deja o mică legendă, interesul pentru el fiind vizibil la Bucureşti. Sper că va (mai) fi invitat în festivaluri, căci este de o acută şi cronică, în acelaşi timp, actualitate.
Roma Armee este un cabaret politic brechtian, cu actanţi romi din Austria, Serbia, Germania, Kosovo, România, Marea Britanie şi Suedia şi cu gadje (ne-romi). Poveştile lor, integrate într-o temă generală (afirmarea identităţii rome), servesc la problematizarea aces
Cum în a treia duminică din iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Tatălui în peste 50 de ţări, de curînd au apărut tot felul de articole despre paternitate. The Washington Times scrie cum paternitatea schimbă creierele şi mintea bărbaţilor,
Baby Blues vine în succesiunea unui spectacol creat în 2014 de Elena Vlădăreanu şi Robert Bălan, Habemus bebe, care explora problemele maternităţii, şi concomitent cu un alt show al lui Robert Bălan, Cocoţat pe schele, care panoramează
Săptămîna trecută, Macaz a prezentat pentru ultima oară în spaţiul cunoscut cîteva dintre show-urile sale. Unul dintre cele mai vechi spectacole, cu premiera în 2012 la deja dispărutul subRahova, subPămînt vorbeşte despre o categorie pro
Slugă la doi stăpîni este considerată expresia commediei dell’arte, deşi autorul ei este cel care va reforma genul prin impunerea textului scris, limitarea improvizaţiilor actorilor, construirea unor personaje complexe, dincolo de schematicele arhetipuri obişnuite. Montarea ei astăzi poate viza actualizări ale personajelor (în legendarul spectacol regizat la Teatrul Naţional din Craiova în 1999, Vlad Mugur vedea în Trufaldino un şomer vîrstnic, care îşi găseşte cu greu un serviciu
Ce este interesant în 99,6% ţine de felul în care istoriile personale ale performerilor au determinat extragerea unor teme generale. De exemplu, plecarea dintr-un oraş monocolor etnic şi stabilirea în
Mai multe poveşti fragmentare despre locuitorii imigranţi (mulţi ilegali) ai unui imobil din Germania, care are la parter un fast-food exotic (thailandezo-chinezo-vietnamez) pun în discuţie exploatarea omului prin muncă, dezumanizarea lumii con
