România în oglindă
● Vinovat. Nevinovat de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu, regia: Gelu Colceag, scenografia: Ioana Pashca, asistent regie: Vlad Corbeanu, producător delegat: Alois Chiriță. Cu: Tudor Aaron Istodor, Marin Grigore, Cuzin Toma, Dana Dembinski, Mihaela Rădescu, Vlad Logigan, Alexandru Voicu, Andrei Seușan, Viorel Cojanu, Vlad Corbeanu, Valentina Popa, Gabriela Iacob, Manuela Hărăbor, Ruxandra Enescu, Vitalie Bantaș, Doru Ana, Ovidiu Niculescu, Irina Velcescu, Ilinca Manolache, Petre Moraru. Sala Mare ARCUB Gabroveni. Teatrul Mic.
Filmul-cult al lui Sidney Lumet, 12 oameni furioși (1957), bazat pe scenariul lui Reginald Rose, urmărește deliberarea unui juriu într-un caz de crimă, cadru narativ în care sînt prezentate tehnici de creare a consensului, dar și personaje care reprezintă prejudecățile existente în societatea americană a acelei vremi. Remake-ul din 2007 al lui Nikita Mihalkov, 12, accentua latura social-politică prin reimaginarea poveștii în Rusia de astăzi. Mihal-kov capta teme la zi, inclusiv gestionarea defectuoasă de către Rusia a problemelor ivite în urma dezintegrării Uniunii Sovietice (acuzatul era cecen, pretext pentru prezentarea diferitelor perspective asupra războaielor din Cecenia). Nu știu cît de obiectiv era regizorul în panoramarea actualității ruse, căci i s-a reproșat portretizarea neflatantă a unor adversari ai lui Putin, fiind cunoscută apropierea sa de liderul de la Kremlin.
Gelu Colceag și Vlad Corbeanu preiau scenariul lui Mihalkov și îl adaptează la România, plasînd convențional acțiunea într-un viitor apropiat alternativ, în 2023, ca să justifice curtea cu juri care funcționează numai în sistemul de drept anglo-saxon (România are un sistem de drept roman), unde verdictul se dă de către un juriu format din 12 persoane. În spectacol, camera juraților este plasată într-un spațiu de arhivă tipic pentru instituțiile din România: claustrofob, insalubru, aglomerat de cutii. Cei 12 se reunesc aici să decidă asupra vinovăției unui adolescent rom, acuzat că și-a ucis tatăl adoptiv. În timpul deliberării, ei analizează dovezile, dar scanează și societatea contemporană. Cu o poveste care gradează suspansul, se creează, de fapt, un forum de dezbateri în care se întîlnesc atît discursurile publice dominante, cît și cele care le contestă sau deconstruiesc. Sînt atinse mai toate subiectele cotidianului, de la sistemul de sănătate la oamenii străzii, migrația economică, istoria protestelor postcomuniste, toxicitatea media și mafia imobiliară etc. Spectacolul menține un echilibru asupra problemelor expuse: perspectiva clișeistică asupra unei teme este însoțită de reversul ei. Astfel, rasismul manifestat de un personaj este amendat de altul, cele două viziuni ciocnindu-se și atrăgînd fiecare susținători.
La fel se întîmplă și cu personajele, care sînt prototipuri pentru tipologiile autohtone, conturate stereotip, pentru a fi nuanțate ulterior. De exemplu, taximetristul concentrează prejudecățile despre această clasă profesională (e grobian, rudimentar în gîndire și chiar agresiv), dar într-un moment de fragilitate, dezvăluie lupta cu sărăcia și o dramă personală. Printre jurați sînt reprezentanți ai clasei de mijloc – chirurgul, arhitecta, vedeta TV, oamenii de afaceri – și muncitori sau clovnul Ronald de la McDonald’s (un actor independent). Mentalitatea retrogradă sau progresistă, atitudinea discriminatorie sau empatică nu par să țină de educație sau de nivelul de trai, ci doar de ADN-ul propriu. O parte dintre intelectuali și oameni de afaceri e refractară la orice excede discursului liberal, altă parte însă funcționează pe principiile umanismului tocmai datorită educației. Cei de la baza societății empatizează mai mult cu cei vulnerabili datorită experiențelor negative proprii, dar și preiau ușor ideile (discriminatorii ale) altora, fără să le chestioneze. E aici, reprodus în mic, un mecanism de reglare a dinamicilor sociale în care prejudecățile, manipularea, lașitatea ajustează poziționarea individuală în societate.
Însă scenariul este inegal față de personaje. Distribuția este dublă, e posibil ca unele personaje să aibă nuanțe diferite în funcție de interpretare, dar problemele țin de scriitură și de dramaturgia de scenă, nu de actorie. Toate personajele sînt prezentate ca prototipuri pentru o clasă socială sau o profesie. Unele dintre ele au acele momente de sinceritate sau fragilitate amintite mai sus, în care tiparul de caracter este dinamitat. Așa sînt inginerul (Vlad Logigan), taximetristul (Ovidiu Niculescu), muncitorul (Toma Cuzin), actorul (Vlad Corbeanu) și oarecum chirurgul (Andrei Seușan), educatoarea (Valentina Popa) și antreprenorul (Viorel Cojanu) – zic oarecum pentru că ceea ce dezvăluie aceștia la nivel intim nu le deconstruiește, de fapt, imaginea stereotipă. Celelalte personaje nu au parte deloc de momente revelatoare, ci rămîn captive în imaginea clișeistică: patroana (Mihaela Rădescu), vedeta TV (Ruxandra Enescu), arhitecta (Irina Velcescu). Poștașul (Vitalie Bantaș) ridică o altă problemă: se identifică etnic, ca evreu, prin accent, situație neverosimilă astăzi, cînd limba idiș, de la care ar putea proveni accentul, nu mai e vorbită. Accentul caricaturizează personajul, iar în teatru, identificarea personajelor evrei prin limbaj este tot un stereotip. Președintele juriului (Tudor Aaron Istodor) nu se identifică social (nu se știe cu ce se ocupă), nici nu explică credibil cum a obținut informații noi despre caz, în condițiile în care juriul era izolat. La aceste vicii narative se adaugă faptul că spectacolul se oprește la inventarie-rea realității, fără să o chestioneze. Toate duc ca, în final, spectacolul să valideze, practic, prejudecățile și tipologiile pe care le expune. Scanarea socială e corectă, însă, în lipsa unei perspective critice, nu face decît să confirme stereotipurile. Singura idee (dezvoltată din finalul scenariului lui Mihalkov) care se conturează este faptul că prejudecățile blochează umanitatea.
Combinația dintre panoramă socială și intrigă de tip polițist, cu un joc actoricesc de calitate, va face, probabil, din Vinovat. Nevinovat un spectacol de succes.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Bogdan Catargiu
