Ieri cu vedere spre azi
Ar trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiCîrpeala la români - mod de existenţă
Despre cîrpeală vorbim aproape în fiecare minut al existenţei noastre. Naţia noastră iubeşte începuturile pe care nu le finalizează mai niciodată, ci doar le cîrpeşte ori de cîte ori se poate. Mărturiile unei astfel de mentalităţi ne sufocă existenţa: plombele din asfalt, sîrmele ce priponesc garduri, macarale, ţevi de eşapament, plasturi ce izolează prize şi aparate electrice.
citiţiCîtă dinamită conţine mămăliga?
Evenimentele ce se aseamănă cu siguranţă nu-s identice. E valabil şi pentru recentele manifestări din Bucureşti şi din ţară. Cei ce văd asemănări cu Piaţa Universităţii de acum 22 de ani au motivele lor. La fel şi cei ce le compară cu mişcarea indignaţilor din Spania, din vara 2011.
citiţiBunul-simţ afară din cetate...
10 ianuarie, într-un supermarket de cartier: el şi ea la cumpărăturile de seară. El, fost şef la legume şi fructe, îmbogăţit pe aripile tranziţiei noastre, trecut bine de 50 de ani, venit la oraş, fără nevastă şi copii, uitaţi tot pe coclaurile tranziţiei, pe undeva pe la Focşani sau Copşa Mică, cu chelie şi burtă, cu pantofi lucioşi şi ascuţiţi tip supozitor, costum potrivit de lucios.
citiţiCe-ar fi dacă ar vota numai intelectualii?
De la Platon încoace, una dintre reveriile constructului social trimite la valoarea excepţională a intelectualilor (filozofi, înţelepţi, numiţi-i cum vreţi) într-o societate. Desigur, şi agricultorii sînt bineveniţi, ca şi meşteşugarii – ei ne vor hrăni şi ne vor zidi casele. Fără îndoială, şi generalii armatei (strategii, altfel spus) sînt folositori – pentru că ei ne vor apăra oraşele şi grînarele.
citiţiViolenţa ca fapt social
Violenţa a fost dintotdeauna parte a comportamentului uman. Evoluţia civilizaţiilor a îmblînzit oarecum formele sale de manifestare, îngrădindu-le prin legi şi ameninţări punitive, prin educaţie şi civilitate. De aceste forme ale violenţei şi de prezenţa lor în spaţiul sociabilităţii se ocupă cercetătorii francezi Lucien Faggion şi Christophe Regina, în culegerea de studii La violence. Regards croisés sur une réalité plurielle.
citiţiCum arată viitorul marilor puteri
Preaonorabili cititoare şi cititori, să vă zic: în decembrie 2011, la zaiafetul de Crăciun al Dilemei vechi – care e un fel de gală Oscar fără actori, fără regizori, fără filme, fără premii, dar cu multă păpică –, cîţiva dintre colegi (parte bărbătească) mi-au atras atenţia cît de dese au fost referirile la dame şi demoazele în poveştile mele din ultimul an.
citiţiCum se înjură la români
Pe la început de secol XVIII, mitropolitul Antim Ivireanul critică societatea valahă, aflată, după părerea lui, într-o adîncă şi aprigă criză morală. Mersul la biserică pare doar un pretext pentru ca oamenii să-şi scoată în evidenţă hainele şi rangul, şi chiar mai rău, să se amuze, postul devine o pacoste, bîrfa şi cleveteala o deriziune etc.
citiţiŞi dacă sfîrşitul lumii chiar vine în 2012?
Azi de dimineaţă am ciulit puţin urechea la ştiri şi, deşi ceaiul negru cu bergamotă ce-mi aburea în faţă ieşise binişor, în cîteva minute m-am simţit secat pe dinăuntru de-o stranie senzaţie de disconfort (disconfort pe care l-aş putea numi „greaţă“, dar n-aş vrea să-i jignesc pe cei despre care vine vorba mai jos).
citiţiPe vremea călimărilor şi a penelor de gîscă
"Nenişorule, te rugasem să-mi cumperi o colivie şi am tot aşteptat să mi-o trimiţi prin cineva, dar am aşteptat degeaba, căci că ţi-ai uitat, ori n-ai vrut să cauţi astfel de bagatel. Dar, te rog, nenişorule, şi acum să-mi cauţi o asemenea colivie cum te-am rugat printr-atîtea scrisori."
citiţi 
Săptămînal, ca să ştiu după ce cărţi noi trebuie să alerg – „mare patimă cărţile, dom’profesor!“, vorba şefului de gară din Steaua... detalii
Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2011). Un studiu... detalii
„FLUXUS în Germania. 1962-1994“, probabil cea mai importantă expoziţie de artă contemporană din ultimii ani de la noi. La Muzeul Naţional de... detalii
Cum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţiAr trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
