Las’ că se dă pe brazdă…

Publicat în Dilema Veche nr. 591 din 11-17 iunie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Oricine-ar veni, oricît de hotărît ar fi să facă ceva – orice, în orice domeniu – pînă la urmă, „se dă pe brazdă“. Intră în ordinea lucrurilor. Se cuibăreşte în vastele apartamente din burta Leviatanului – loc e, cît cuprinde! – se pune la masă, şi… gata. Aici începe totul. La masă. Dacă vine „Revizorul“ – nu doar cel al lui Gogol, ci orice fel de „revizor“ – trebuie să reuşeşti să-l aşezi la masă. Aici e războiul. Aici e marea încleştare. Pînă-l aşezi la masă. Pe urmă, lucrurile încep să meargă de la sine. Ai reuşit să-l pui pe scaun?! Aproape-ai cîştigat lupta. Mai departe e chestie de regie, de experienţă, dar nu se compară cu tensiunea primelor momente, în care nu ştii dacă reuşeşti aşezarea la masă. Teoretic, ar trebui să meargă. Curgerea secolelor arată limpede treaba asta. Dar nu se ştie niciodată de unde apare un tîmpit. 

Aşezarea la masă înseamnă, mai devreme sau mai tîrziu – în funcţie de încăpăţînarea sau de fumurile „revizorului“ –, prima ţuică. Prima picătură de ploaie divină, care udă pămîntul crăpat al scorţoşeniei, al simulării scrofulozităţii la datorie. Prima suflare timidă a vînticelului cald care ne şopteşte că, la urma urmei, „oameni sîntem, cu toţii“. E un vînticel umed, uşor uleios, care îmbracă blajin orice piesuţă din mecanismele tuturor încuietorilor. Mai departe, deschiderea oricărei uşi e plăcere pură. De-aici încolo, dacă tot s-a făcut punerea în abis, urmează abisul însuşi. Adică poveştile învăluitoare, verzele şi cepele care strîng între foile lor călduţe, ca nişte aşternuturi primordiale, orice încăpăţînare de a înţelege. Orice intenţie de a face lumină. Orice pericol de a tulbura lucrurile. 

Printre aromele primelor feluri de mîncare, printre poveştile primului vin sprinţar – obligatoriu cules „bob cu bob“ –, se insinuează şi recunoaşterea nobleţei misiunii „revizorului“, dar nu se uită menţionarea hăului cosmic în faţa căruia stă. Da, misiunea celui care vine să vadă cum stau lucrurile e una sacră, nobilă, salvatoare. Dar are în faţă un hău de necuprins. E primul moment în care se rosteşte cuvîntul-cheie al existenţei din această parte a lumii. Piesa secretă din arhitectura bolţii care ne ţine fiinţa. Marele cuvînt. „Vorbemul“. Dumnezeul cuvintelor. El stă pe un jilţ de aur alb, diafan camuflat între tufele de liliac ale frazei mereu pline de recunoştinţă: „Sigur că nouă ne faceţi o mare bucurie că sînteţi aici. Scuzaţi-mă o secundă! Măi… Mitică! Păi, ce facem, măi, frate?! Aduceţi odată coastele alea de viţel, că leşinăm aici, la masă! Iertaţi-mă… Deci, asta vă spuneam. Ce mare bucurie că vă avem aici! Dar, să ştiţi, la noi, lucrurile sînt un pic mai

…“.

Pe cîmpia de bătălie a răsărit soarele. Oricît ar fi de puternic, de mare, de necuprins, pe suprafaţa lui, de o incandescenţă imposibil de înţeles cu mintea, e tatuat cuvîntul fundamental: „complicat“. De-aici încolo, se întind savanele erotice ale jocului marilor feline, cu prada uşoară. „Revizorul“ va muşca din plin, cu poftă, ca şalăul înfometat şi vrăjit de sclipirea aiuritoare a momelii rotative. Va cere explicaţii. Va vrea să înţeleagă. E momentul orgasmic al mirosului victoriei. Peste victimă, încet, cu calm – odată cu venirea platourilor cu prăjituri şi cu apariţia surprinzătoare a unei doamne superbe, care trimite o privire cu un mesaj limpede ca apa lagunei albastre –, încep să plouă cele mai sublimate sucuri gastrice, care-l vor descompune pe „revizor“ şi-l vor face una cu pereţii umezi, în care s-au dizolvat, la rîndul lor, toţi cei veniţi pe-aici, în inspecţie, înaintea lui. 

Legea, oaspetele care, de secole încoace, dă tîrcoale acestor locuri, „revizorul“ care se mai încăpăţînează să bată la poarta noastră, se găseşte din nou în situaţia de a intra pe geam, după ce-a fost scoasă afară pe uşă. I-am zis că e beată şi că mai bine merge să se culce. ‘Om mai vorbi noi, la un moment dat, cînd s-o trezi, cînd o înţelege că, pe-aici, lucrurile sînt mai…

. Mult mai

ca prin alte părţi. Aici, nu ne putem supune, toţi, aceloraşi rigori. E imposibil. E foarte greu de înţeles, tocmai pentru că e foarte complicat. Dar, indiferent de ce se întîmplă pe lumea asta, la noi e bine ca lucrurile să rămînă la fel. Bun, nu-i problemă, putem să jucăm schimbarea, să facem ca toţi dracii, mai-mai să credem c-am luat-o razna şi ne fură rolul. Dar să nu uităm de ce facem toate eforturile astea. Ca să rămînă totul la fel. Ca să nu se schimbe nimic din substanţa lucrurilor. Am trecut prin chestii mult mai grele. ’Om trece şi prin asta. 

Însă cel mai recent „revizor“ pare că nu prea are vreme de stat la masă. Pare că găseşte cu greu şi-un pic de timp să treacă pe-aici. Verifică de la distanţă. Ceea ce, din start, e un mare impas. Aburii de la cele mai bune ţuici din lume nu bat pînă acolo. Ce facem în situaţia asta? Strigăm. Strigăm toţi. Şi, evident, toţi avem dreptate. Unii vor să spună că avem nevoie de contingente întregi de „revizori“, în aşa fel încît să ne asigurăm că nu ne păcălim noi pe noi înşine. Alţii, mai pe şestache, spun că treburile astea, pur şi simplu, nu merg la noi. Sîntem altă plămadă. Altă marfă. Altă treabă. 

Între timp, spectacolul merge mai departe. Toată lumea strigă. Ca idee, legea – oricare va fiind ea – e bună. Ideile nu-s rele. Ele-s ok. Dar cui se aplică? Tuturor? Stai, nene! În cazul ăsta, treaba se complică. N-avem cum să facem aşa ceva. Pentru că nu se poate. Bun… Mergem şi-ntrebăm ambasadele, a mia oară, ce părere au?! OK. Şi… dup-aia ce facem? 

Garantat 100%

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.