Cei care nu se văd (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 592 din 18-24 iunie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Să zicem că eşti la un mare festival de teatru. De pildă, la Sibiu. Şi ai norocul să intri la unul dintre spectacolele care se joacă acolo. Aşa cum se întîmplă după orice fapt artistic care te emoţionează, o vreme, după ce ieşi din sală, taci. Evident, nu toată lumea reacţionează la fel. Unii simt nevoia să-şi exprime entuziasmul imediat – sau, după caz, dezamăgirea sau dezaprobarea – inventariind momentele sau detaliile care i-au impresionat. Alţii tac. Preferă să mai petreacă o vreme în starea pe care le-a indus-o spectacolul, să mai ţină cumva de lumea care se stinge, odată cu topirea aplauzelor şi ieşirea publicului din sală. Nu există o reţetă a autenticităţii manifestării emoţiei. Nu înseamnă că, dacă taci şi ai nevoie de cîteva clipe cu tine, eşti mai autentic în emoţie decît altcineva care e guraliv, încă din primele secunde de după terminarea reprezentaţiei. 

Odată ce primele clipe ale despărţirii de spectacol se vor fi consumat, pentru fiecare în felul lui, urmează coborîrea, mai lină sau mai zdruncinată, în atmosfera discuţiilor „de după“. Şi, de cele mai multe ori, în urma unui spectacol apreciat, al unei trupe venite din străinătate, începe ultracunoscuta discuţie din jurul subiectului „De ce la ei se poate şi la noi nu?“. Dimensiunile acestei teme au contururi variabile, în funcţie de numărul celor care-şi exprimă părerile, de traseul principal pe care se înscrie atmosfera serii şi de alte cîteva milioane de detalii care fac în aşa fel încît o zi să nu fie aidoma alteia. Dar ceea ce rămîne – dincolo de exprimarea entuziasmelor, de reluarea şi demontarea atentă a unor detalii din spectacol, de împărtăşirea unor amănunte mai mult sau mai puţin cunoscute – e un soi de nostalgie profundă, de amărăciune, de continuă hîrîire cu resemnarea că „pe aici, n-ai putea să faci aşa ceva şi, chiar dac-ai face, n-ar merge“.

E o discuţie care trece şi prin estetici teatrale, opţiuni repertoriale, calităţi profesionale ale actorilor şi regizorilor, posibilităţi financiare şi nivel cultural. Dacă seara nu pică în mioritism, povestea trece prin înţelegerea şi asumarea faptului că teatrul are chipuri foarte diferite, în funcţie de naturile profund neasemănătoare ale comunităţilor din care se naşte. Diferenţele astea sînt, de fapt, fascinante, şi ele amintesc uneori de situaţiile elementare în care trăieşti bucuria de a descoperi că, deşi tu nu ai ce au alţii, nici alţii nu au ce ai tu. Cum ar veni, un fel de redescoperire entuziastă a faptului că puiul la ceaun, cu mujdei şi mămăligă, nu e cu nimic mai prejos decît platoul cu fructe de mare. Cu diferenţa că puiul bio ţi-e mai la îndemînă, poate, decît fructele de mare necongelate. Dacă şi etajul acesta al discuţiei e depăşit, dacă nu se plonjează de la bun început în bocirea fatalităţilor daco-romane, se ajunge, pînă la urmă, şi la detaliile care pot să facă diferenţa. 

Încetul cu încetul, se ating următoarele zone: „atitudinea faţă de teatru, faţă de vocaţie în general, de meserie, de etica şi de universul ei“. Iar cînd toată escadrila asta de lucruri serioase şi importante se pregăteşte să decoleze spre cerul dezbaterii, începe, din senin, bombardamentul clasic, atacul şi distrugerea la sol a marilor idei care n-au nici o şansă să-şi ia zborul. „Lasă-mă, domnule, cu actorii! Da, am văzut! Sînt buni! Foarte buni! Idei minunate, poveste superbă, expresia nivelului de preocupări şi a spaţiului cultural în care trăiesc ăştia! Toate astea sînt evidente! Dar uită-te cît de repede s-au schimbat de costume… Uită-te la luminile astea, la proiecţiile astea, la… tot! Pare simplu, dar nu e deloc! Dacă e aşa simplu, noi de ce nu facem? Hai, că acum chiar mă enervez! De cîte ori ai văzut tu, la noi, că ies tehnicienii la aplauze? Ei?! Ia să te văd! Cîţi sunetişti sau luminişti ai văzut tu ieşind la aplauze, la un spectacol de teatru, la noi? La ăştia de ce ies? De ce sînt trataţi ca egali cu actorii şi regizorul? Şi la concerte la fel! Sunetistul e prezentat ca membru al trupei, al formulei care cîntă! De cîte ori ai văzut asta la noi?“ 

Evident, e o mare performanţă să joci bine două sau trei spectacole diferite pe zi. La fel de bine cum nu e foarte uşor să joci roluri profund diferite, de la o seară la alta. A juca mult şi diferit e fascinant, complicat, provocator, o probă pentru vocaţie, talent, pasiunea pentru arta pe care ai ales-o. Dar e doar un fel de a vedea lucrurile sau, uneori, un fel în care eşti constrîns să le vezi. E un subiect de poveste lungă şi răbdătoare, nu jumătatea de pagină din revistă. Chipul teatrului, ca şi chipul radioului, al televiziunii, al presei scrise, al spitalului, al şcolii, al străzii, sînt date de felul în care văd lumea indivizii şi comunităţile. Cîtă vreme aparenţa ia toate aplauzele şi toate prăbuşirile în admiraţie şi respect, fundaţiile oricărei idei, la fel ca temeliile oricărui lucru concret vor fi mîncate, şubrede, aflate într-o eternă clătinare. 

Cîtă vreme orice medic bun sau rău, orice funcţionar ticălos sau corect, orice arhitect talentat sau bocciu sînt consideraţi oricînd superiori unui tîmplar, unui electrician, unui cofetar, unui strungar, oricît de buni vor fi fiind aceştia, lumea în care vom trăi va fi una supusă depresiei inexplicabile, tristeţii, nostalgiei pentru lucrurile simple, care par infernal de complicate şi veşnic intangibile. Conservarea obsesiei pentru statutul social aparent, pentru autopăcălirea „terapeutică“, cea care te fereşte de căderea în abisul disperării, sînt otrăvuri autoadministrate pe post de energizante. Sînt gînduri defecte, care ne ţin departe de lume şi de propriile noastre aspiraţii.  

(continuarea aici)  

Garantat 100%

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.