Cei care nu se văd (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 592 din 18-24 iunie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Să zicem că eşti la un mare festival de teatru. De pildă, la Sibiu. Şi ai norocul să intri la unul dintre spectacolele care se joacă acolo. Aşa cum se întîmplă după orice fapt artistic care te emoţionează, o vreme, după ce ieşi din sală, taci. Evident, nu toată lumea reacţionează la fel. Unii simt nevoia să-şi exprime entuziasmul imediat – sau, după caz, dezamăgirea sau dezaprobarea – inventariind momentele sau detaliile care i-au impresionat. Alţii tac. Preferă să mai petreacă o vreme în starea pe care le-a indus-o spectacolul, să mai ţină cumva de lumea care se stinge, odată cu topirea aplauzelor şi ieşirea publicului din sală. Nu există o reţetă a autenticităţii manifestării emoţiei. Nu înseamnă că, dacă taci şi ai nevoie de cîteva clipe cu tine, eşti mai autentic în emoţie decît altcineva care e guraliv, încă din primele secunde de după terminarea reprezentaţiei. 

Odată ce primele clipe ale despărţirii de spectacol se vor fi consumat, pentru fiecare în felul lui, urmează coborîrea, mai lină sau mai zdruncinată, în atmosfera discuţiilor „de după“. Şi, de cele mai multe ori, în urma unui spectacol apreciat, al unei trupe venite din străinătate, începe ultracunoscuta discuţie din jurul subiectului „De ce la ei se poate şi la noi nu?“. Dimensiunile acestei teme au contururi variabile, în funcţie de numărul celor care-şi exprimă părerile, de traseul principal pe care se înscrie atmosfera serii şi de alte cîteva milioane de detalii care fac în aşa fel încît o zi să nu fie aidoma alteia. Dar ceea ce rămîne – dincolo de exprimarea entuziasmelor, de reluarea şi demontarea atentă a unor detalii din spectacol, de împărtăşirea unor amănunte mai mult sau mai puţin cunoscute – e un soi de nostalgie profundă, de amărăciune, de continuă hîrîire cu resemnarea că „pe aici, n-ai putea să faci aşa ceva şi, chiar dac-ai face, n-ar merge“.

E o discuţie care trece şi prin estetici teatrale, opţiuni repertoriale, calităţi profesionale ale actorilor şi regizorilor, posibilităţi financiare şi nivel cultural. Dacă seara nu pică în mioritism, povestea trece prin înţelegerea şi asumarea faptului că teatrul are chipuri foarte diferite, în funcţie de naturile profund neasemănătoare ale comunităţilor din care se naşte. Diferenţele astea sînt, de fapt, fascinante, şi ele amintesc uneori de situaţiile elementare în care trăieşti bucuria de a descoperi că, deşi tu nu ai ce au alţii, nici alţii nu au ce ai tu. Cum ar veni, un fel de redescoperire entuziastă a faptului că puiul la ceaun, cu mujdei şi mămăligă, nu e cu nimic mai prejos decît platoul cu fructe de mare. Cu diferenţa că puiul bio ţi-e mai la îndemînă, poate, decît fructele de mare necongelate. Dacă şi etajul acesta al discuţiei e depăşit, dacă nu se plonjează de la bun început în bocirea fatalităţilor daco-romane, se ajunge, pînă la urmă, şi la detaliile care pot să facă diferenţa. 

Încetul cu încetul, se ating următoarele zone: „atitudinea faţă de teatru, faţă de vocaţie în general, de meserie, de etica şi de universul ei“. Iar cînd toată escadrila asta de lucruri serioase şi importante se pregăteşte să decoleze spre cerul dezbaterii, începe, din senin, bombardamentul clasic, atacul şi distrugerea la sol a marilor idei care n-au nici o şansă să-şi ia zborul. „Lasă-mă, domnule, cu actorii! Da, am văzut! Sînt buni! Foarte buni! Idei minunate, poveste superbă, expresia nivelului de preocupări şi a spaţiului cultural în care trăiesc ăştia! Toate astea sînt evidente! Dar uită-te cît de repede s-au schimbat de costume… Uită-te la luminile astea, la proiecţiile astea, la… tot! Pare simplu, dar nu e deloc! Dacă e aşa simplu, noi de ce nu facem? Hai, că acum chiar mă enervez! De cîte ori ai văzut tu, la noi, că ies tehnicienii la aplauze? Ei?! Ia să te văd! Cîţi sunetişti sau luminişti ai văzut tu ieşind la aplauze, la un spectacol de teatru, la noi? La ăştia de ce ies? De ce sînt trataţi ca egali cu actorii şi regizorul? Şi la concerte la fel! Sunetistul e prezentat ca membru al trupei, al formulei care cîntă! De cîte ori ai văzut asta la noi?“ 

Evident, e o mare performanţă să joci bine două sau trei spectacole diferite pe zi. La fel de bine cum nu e foarte uşor să joci roluri profund diferite, de la o seară la alta. A juca mult şi diferit e fascinant, complicat, provocator, o probă pentru vocaţie, talent, pasiunea pentru arta pe care ai ales-o. Dar e doar un fel de a vedea lucrurile sau, uneori, un fel în care eşti constrîns să le vezi. E un subiect de poveste lungă şi răbdătoare, nu jumătatea de pagină din revistă. Chipul teatrului, ca şi chipul radioului, al televiziunii, al presei scrise, al spitalului, al şcolii, al străzii, sînt date de felul în care văd lumea indivizii şi comunităţile. Cîtă vreme aparenţa ia toate aplauzele şi toate prăbuşirile în admiraţie şi respect, fundaţiile oricărei idei, la fel ca temeliile oricărui lucru concret vor fi mîncate, şubrede, aflate într-o eternă clătinare. 

Cîtă vreme orice medic bun sau rău, orice funcţionar ticălos sau corect, orice arhitect talentat sau bocciu sînt consideraţi oricînd superiori unui tîmplar, unui electrician, unui cofetar, unui strungar, oricît de buni vor fi fiind aceştia, lumea în care vom trăi va fi una supusă depresiei inexplicabile, tristeţii, nostalgiei pentru lucrurile simple, care par infernal de complicate şi veşnic intangibile. Conservarea obsesiei pentru statutul social aparent, pentru autopăcălirea „terapeutică“, cea care te fereşte de căderea în abisul disperării, sînt otrăvuri autoadministrate pe post de energizante. Sînt gînduri defecte, care ne ţin departe de lume şi de propriile noastre aspiraţii.  

(continuarea aici)  

Garantat 100%

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski: Ofensiva rusă din Donețk va rămâne în istorie ca una dintre cele mai cinice asasinate ale propriilor soldați
„În ciuda lipsei evidente de sens a războiului pentru Rusia și a pierderii inițiativei de către ocupanți, comanda armatei ruse îi conduce în continuare la moarte”, a zis Volodimir Zelenksi.
Erdogan FOTO EPA-EFE
Erdogan susține că Marea Mediterană este „pătată cu sânge și lacrimi”
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat, marți, Grecia pentru maniera în care gestionează situația refugiaților în Marea Mediterană.
Foto Fb politia Romana
BMW-urile lui Klaus Iohannis. Cum şi-a cumpărat Lucian Bode şefia PNL
Criza economică bate tot mai puternic la uşă, însă la Palatul Cotroceni este linişte şi pace.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.