Brînza, smîntîna… şi alte femei

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am observat că a apărut o modă acum să nu mai mergi la piaţă, unde chipurile totul e contrafăcut, importat, vîndut la a treia mînă şi la suprapreţ (mergeţi în Piaţa Obor, o să vedeţi că nu e cazul!) şi să-ţi vină acasă o lădiţă cu fructe şi legume proaspete, cam ce s-a copt prin grădina omului. Morcovi bio, plini de pămînt, roşii scofîlcite, dar dulci, tufe de verdeaţă, caise mici şi zemoase, prune. De multe ori, lădiţa soseşte împreună cu aparţinătorul ei – un ţăran autentic. Un nea Gheorghe, nea Vasile sau nea Titi cu mîinile bătătorite de la munci, bronzat „ca tractoristul“ de la statul pe cîmp, cu unghiile pline de pămînt, cu un miros inconfundabil de iarbă cosită şi de balegă. Ţăranul este o ultimă confirmare că ceea ce vei mînca este autentic şi bio, de aceea merită să plăteşti cîţiva lei în plus. 

Totuşi, moda nu e nouă deloc. Din cîte ştiu, din vremuri vechi, multe dintre casele oamenilor cu stare de la oraş erau aprovizionate de mici producători care nu-şi vindeau marfa la piaţă şi prin magazine. Ce le prisosea luau în spinare şi duceau contra cost, desigur, „boierilor“. Se întîmpla la fel şi în vremuri mai recente. Prin anii ’90, am locuit într-un bloc de pe Calea Moşilor care sîmbăta, puţin înainte de prînz, era vizitat de „brînza şi smîntîna“. Cel puţin aşa se recomandau cele două femei, mamă şi fiică, atunci cînd sunau la interfon. Aveau voci un pic cîntate şi erau îmbrăcate identic – fuste lungi şi baticuri în cap, abia dacă le puteai deosebi una de cealaltă. Mama parcă era un pic mai ridată, însă diferenţa de vîrstă nu părea mai mare de zece ani. Fiecare avea în mîni cîte două găletuşe, acoperite cu tifoane. Cîteodată fiica se oprea ca să-şi mai tragă sufletul, iar mama era cea care sărea să o ajute. Luau liftul pînă la ultimul etaj, apoi începeau să coboare scările, să se oprească pe paliere în dreptul uşilor unde îşi aveau clienţii lor. Nu intrau niciodată în casă, nici măcar în hol, „ca să nu deranjeze“.  Scoteau din găleţi bulgăraşii de brînză şi putina cu smîntîna chiar pe prag, luau banii cu un gest sfios, de parcă nu i-ar fi meritat. Dacă te răzgîndeai în ultima clipă şi le spuneai că, din anumite motive, nu voiai să cumperi în săptămîna respectivă, te priveau două perechi de ochi albaştri miraţi şi identici. „Sigur nu vă trebe?“, lua cuvîntul mama, dezamăgită. „Dacă n-aveţi acuma bani, nu-i bai, că-mi daţi săptămîna viitoare!“ Şi, pînă la urmă, acceptai. De fapt, „brînza şi smîntîna“ era o familie întreagă de pe lîngă Braşov. Veneau cu mic, cu mare în Bucureşti vinerea, unii vindeau în pieţe, alţii cutreierau blocurile. Era o „reţea“. Dacă reuşeau să pătrundă într-o scară, nu mai scăpa blocul de ele, cu toţii deveneau fani ai mămăligii cu brînză. Şi adevărul este că nimic nu se compara cu gustul acela – simţeai pe cerul gurii iarba coaptă a păşunii alpine, florile şi alte buruieni care se mai nimereau prin burta vacii, apoi mirosul primenit al mîinilor lor cînd o mulgeau. Dacă lăsai „produsele“ o zi, două în frigider nu mai era acelaşi lucru.

După ce părinţii mei au vîndut apartamentul, cei care au cumpărat au moştenit, în mod firesc, „brînza şi smîntîna“. Şi privirile luminoase ale celor două – şi-au îndeplinit datoria, au venit la Bucureşti, au hrănit populaţia, au cîştigat şi cîţiva bănuţi, după care se vor întoarce acasă, la muntele şi vacile lor. 

Îmi amintesc de un alt trecut, tot recent, însă de data aceasta de prin anii ’80, cînd nu se găseau de nici unele, iar casa bunicii mele, croitoreasă în ilegalitate, era plină de femei de la ţară, din satele de pe lîngă Cluj. În schimbul unui tiv la o fustă, al unui bluze fără pretenţii, femeile aduceau ce aveau ele pe acasă. Pui proaspăt tăiaţi şi jumuliţi în grabă de pene, ouă mici cu o coajă aproape translucidă, învelite în pagini de ziar Scînteia, carne în untură, ţuică, frăguţe, lapte de capră. Îşi înghesuiau sacoşele sub masa din bucătărie, iar cînd bunica le spunea că e prea mult, ziceau: „Lasă, tanti, să ai acolo!“ Una dintre ele mai scotea cîte un material din acela cu flori mari şi roz şi întreba: „Tanti, am doi metri… îmi iese ceva din ăsta?“ Apoi, îl închideau pe tata mare în dormitor, ca să se dezbrace şi să facă „probele“. Îşi lepădau ţoalele ca pe nişte foi de ceapă, una după alta, şi rămîneau în nişte desuuri albe şi caraghioase – furouri albe, de pînză, şi un soi de budigăi pe post de chiloţi, însă baticurile rămîneau tot pe cap. Se răsuceau şi întindeau mîinile ca la gimnastică – bust, talie, şolduri, iar între buzele bunicii se înmulţeau boldurile, mă miram cum de nu le înghite. După ce „probele“ luau sfîrşit, mereu întrebau „Şi ce să-ţi aducem?“ „S-or coace şi vinetele… nu vrei nişte vinete să-ţi faci salată?“ „Aduceţi ce aveţi, vedeţi-vă de treabă!“ Însă ele ştiau mereu ce să pună deoparte ca să înnebunească simţurile nepoatei de la Bucureşti, care, la o adică, se mulţumea şi cu tocană cu salam sau cu griş cu lapte. 

Ceea ce-mi mai amintesc este că între bunica mea şi femeile ei exista un anumit gen de respect. Femeile o respectau ca pe „tanti“ de la oraş, soţie de fost militar, cu apartament la bloc, WC şi cadă în casă. Iar bunica le respecta ca pe ceea ce erau, de fapt – nişte femei simple, harnice şi curate de la ţară.       

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Vladimir Putin FOTO SHUTTERSTOCK
Scenariul în care regimul lui Putin ar cădea: ce ar putea urma pentru Rusia
Decretarea mobilizării parțiale a slăbit susținerea regimului lui Putin, iar dacă armata Rusiei va suferi o altă înfrângere majoră cel mai probabil soarta lui este pecetluită, scrie Anatol Lieven.
Regina Margareta a Danemarcei FOTO Getty Images jpg
Regina Margareta a Danemarcei și-a deposedat patru nepoți de titlurile regale
Regina Margareta a Danemarcei, singura regină a Europei și cel mai longeviv monarh de pe continent, și-a deposedat patru dintre cei opt nepoți ai săi de titluri, a anunțat palatul.
Accidentul preotului Dobra FOTO Poliția Română jpg
Preotul mort pe autostradă avea permisul suspendat și nu obișnuia să poarte centură
Centura de siguranță ar fi putut salva viața preotului Remus Dobra, decedat într-un accident pe autostrada A1. El avea permisul de conducere suspendat pentru nerespectarea regulilor de depășire.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.