Nu-i comoară ca alcoolul, nici distracţie ca violul

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Ca să începi bine o zi, în România, e suficient să scoţi nasul un pic, în stradă. Natura darnică şi bogăţia de nestemate stilistice ale acestui popor de artişti se vor manifesta de îndată. Aşa cum se aştern plajele paradiziace în faţa călătorului vrăjit de frumuseţe, în atolii Pacificului sau pe ţărmurile insulelor din Marea Caraibilor, aşa cum Divinitatea te întîmpină în locurile astea cu surîsul colorat al puzderiei de fructe exotice, exact aşa îţi cad în palmă şi la noi, la orice pas, diamantele spirituale ale acestui popor vesel. Plouă cu mîngîieri de curcubeie lexicale şi adieri de apucături tradiţionale. Cum să începi mai bine o zi decît relaxat, la umbră, sub aripa de genialitate a acestui neam? 

În buricul Clujului, în prima zi a săptămînii, într-o parcare, a tras o maşină cu numere de Polonia. Urla muzica dintr-însa ca durerea şi setea de răzbunare din sufletul ciclopului Polifem. Am stat să văz şi eu comedia. Un minivan gri, răpciugos, cu toba cam spartă, dar plesnind de veselie, gata să se dezarticuleze şi să se transforme într-un morman de piese, din cauza muzicii care părea să-l rupă-n bucăţi. Nu te prindeai ce muzică era, din pricina başilor care lucrau pe frecvenţă de cutremur. La un moment dat, s-a deschis uşa din dreapta. Din norul de fum a apărut o siluetă, care a aruncat direct pe jos conţinutul unei pungi. Acum, muzica se distingea perfect. Era, evident, o înregistrare a unei nunţi, unde unul dintre bestialii noştri manelişti ţinea un mare recital. De ce numere de Polonia? N-aş şti să vă zic. Nici nu contează. Cert e că, în secunda următoare, am auzit cea mai spectaculoasă dedicaţie – evident, cu legendarul reverb! – de la facerea lumii pînă azi: „Şi, în continuare, pentru toţi din România care sînt urmăriţi general…“. 

În atmosfera asta creativă – şi nu zic „creativă“ deloc în glumă – dau o tură de net, să văd cum mai continuă reacţiile şi luările de poziţie ale compatrioţilor faţă de chestia violului din Vaslui. O dezlănţuire de… ce vrei şi ce nu vrei. Ca orice eveniment de la noi, care ne mobilizează culpabilităţile latente, mîndria patologică, prejudecăţile îngrozitoare şi dorinţa de a ne auzi vorbind, şi-n povestea asta am turnat tot ce-am avut la-ndemînă. Adică sufletul nostru răvăşit de probleme. Dar ăsta e un lucru extrem de normal. Dincolo de obsesia naţională pentru imaginea externă, dar şi de dezinteresul faţă de cauzele care o produc, răspunsul la adresa sinistrei poveşti de la Vaslui e perfect justificat. Nu „calitatea“ luărilor de poziţie contează, ci reacţia zgomotoasă a unei comunităţi care nu-şi găseşte prea des vocea comună şi care sancţionează un fapt cu date limpezi de barbarie. 

Ceea ce e, însă, îngrozitor de trist e să vezi competiţia pentru cea mai bună, cea mai expresivă condamnare a barbariei. Nu toţi avem dreptul la a condamna ceva. Ce se bagă… cutare? Aici începe urîţenia. Dacă un interlop sau un manelist au postat fotografii pe Facebook, unde au scris că „Bărbaţii adevăraţi condamnă violul!“, s-a pornit şi cascada de miştouri, fluviul de reacţii care lasă în plata Domnului violul, problema însăşi, mutînd atenţia spre „cine zice“. Violul nu mai contează. Ce e important e să identificăm noi repede categoriile care protestează

să le miştocărim şi să reiasă că nici măcar chestia asta, protestul, atitudinea, nu e pentru oricine. Tre’ să fii fin şi educat ca să te califici pentru aşa ceva. Cum ar veni, dacă tu faci împăduriri şi militezi pentru un mediu înconjurător sănătos, altcineva nu se mai califică pentru treaba asta. Locul s-a ocupat. Sau, în cel mai bun caz, tu eşti cel mai autentic împăduritor, restul sînt nişte simulanţi ordinari care s-au luat după tine. 

Cîţi nu s-au găsit să înjure orice ieşire în stradă, orice protest, orice luare de atitudine? Preocuparea cea mai importantă e să contabilizezi cine iese la protest, să fii tu primul care zice că sînt protestatari de serviciu, fără să pricepi, prostalăule, că exerciţiul social, în sine, e important, nu detaşarea ta netă din grupul tipilor de spirit, care bagă un mişto şi fac să se amuze copios gaşca de „cunoscători“. În rest, înjură-i pe hipsteri, cum ies ei la marş şi la protest, cu pălăriuţele lor, cu pet-urile lor pline cu pietricele, şi apucă-te să te dai antropolog cu flatulenţe de mare fineţe, care-ţi spune el cum e treaba şi cum iese lumea la chestii sociale ca să-şi umple goluri identitare. Ca, după aia, să plîngi mioritizant, evocînd Mioriţa însăşi, descoperind firoscos tocmai lipsa de solidaritate comunitară de aici, lipsa de atitudine, neimplicarea în proiecte mari, în viziuni, în cauze care să adune în jurul lor părţi cît mai mari ale comunităţii. 

În schimb, e mai mişto să vorbeşti despre „ăia de la Vaslui, care, oricum, sînt toţi la fel, nişte troglodiţi, vai de steaua lor… Ca toată Moldova, nene!“ Asta te scoate urgent din „oximoronul“ românesc. Că şi asta cu „oximoronul“ e tare la modă în discursurile contemporane. Bagi cuvinţelul magic şi, dintr-odată, te califici şi tu să ai păreri despre alţii, care merg cu „turma“, nu ca tine, să ocupi un locşor greu cîştigat, la masa observatorilor. 

Cum să găseşti solidaritatea şi entuziasmul participării la o mişcare socială în interesul tuturor, dacă prima întrebare pe care o adresezi e „OK. Cine mai participă? Dacă vin şi papagalii ăia cu pălăriuţe, eu nu vin.“ Şi nu e OK să condamni violul tu, o fineţe de ’telectual nihilist, dacă face asta şi un burtos cu trei cefe, din puşcărie. Nu poţi avea aceeaşi părere cu „urangutanul“ ăla. Te descalifici. Lasă, nenică, nu te descalifica tu! Se recalifică violul. Zilnic. Şi şpaga. Şi abuzul aleşilor. Şi driblarea legii. Şi facerea chisăliţă a clădirilor de patrimoniu. Şi chelirea pădurilor. Şi ororile din spitale. Şi căpierea din educaţie. Merge banda!  

Garantat 100%

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.