Baston şi caşchetă, halat şi bonetă, pix şi servietă (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 601 din 19-25 august 2015
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

Ca-ntr-o

scrisă alaltăieri, cei care ne conduc şi-au mărit lefurile. Pentru că unii sînt mai egali decît alţii, bunăstarea tuturor trebuie să-nceapă cu cineva, nu se poate face dintr-o mişcare, pentru toată lumea. Aşa că s-a-nceput cu conducerea. Da, dar treaba asta s-a petrecut doar după nişte măsuri de relaxare fiscală, din care şi poporul iese un pic cîştigat. E adevărat, la popor, beneficiile se calculează în nişte procente pe care nu le simţi, la început, prin buzunare. Astea sînt nişte fineţuri macroeconomice pe care o să le sesizăm prin portofel după nişte vreme, cînd se produc efectele măsurilor de relaxare. Chiar şi atunci, efectele astea nu se vor traduce în îngroşarea concretă a por-tofelului, ci în psihologia telespectatorului care va vedea la televiziunile de ştiri că, „în cifre, stăm mai bine“. Deşi unii – nişte răuvoitori, evident – spun că şi măsurile astea s-ar putea să-i vină în cap poporului, ca un bumerang care nu vrea să plece niciodată de la posesor. Dar asta e altă discuţie. Cert e că demnitarii şi-au mărit salariile. Asta se simte, pentru dumnealor, cît se poate de concret. 

Da, dar nu trebuie să uite nimeni că demnitarii noştri sînt cam cel mai prost plătiţi din Europa. Ăsta e un fapt care nu poate fi contrazis. Vrei demnitari corecţi, dedicaţi poporului care i-a ales? Vrei să-i fereşti de corupţie? Plăteşte-i bine, asigură-te că nu au problema zilei de mîine şi ţara va dudui de corectitudine, de ordine şi de disciplină. În mod normal, dacă treaba asta funcţionează, de luna viitoare – după intrarea în vigoare a creşterii salariilor celor care ne conduc – pe-aici, pe la noi, ar trebui să-nceapă să fie foarte bine. Doar că, pînă să obţinem starea asta de bine general, care produce somnolenţă şi bujori în obraji, după demontarea mecanismelor democraţiei şi prosperităţii, o să cam rămînem, iar, cu piese în plus: medicii, profesorii, poliţiştii sînt cam tot cel mai prost plătiţi din Europa. Chestie de mirare, pentru că sîntem cunoscuţi în toată lumea pentru priceperea de a meşteri chestii. Sau, de la căldură, piesele astea se umflă şi nu mai încap? Nici nu contează. Ce se vede e că rămînem cu piese în plus. Nici asta n-ar fi o problemă. Ni s-a întîmplat de mai multe ori. Şi, de fiecare dată, le-am înfipt noi cumva. O merge şi de data asta? 

Povestea cu medicii şi cu ceea ce, la noi, se cheamă „personal sanitar“ e cea mai limpede dintre toate. Aici nu prea e cazul să argumentezi. E suficient să fi trecut măcar o dată sau să fi fost nevoie să însoţeşti pe cineva prin lumea spitalelor româneşti. Ceea ce e năucitor în povestea asta cît se poate de evidentă e că cei mai mulţi dintre compatrioţi nu raportează starea cumplită a sistemului de sănătate la o lipsă generală de performanţă a multelor garnituri de demnitari care s-au perindat, din 1990, pînă azi. De cele mai multe ori, se pleacă de la ideea că ticăloşia unui medic şperţar e o chestie personală, n-are legătură cu mecanismul. Totul e judecat ca un dat. „Asta e. Vai de viaţa şi de păcatele noastre! Mergem mai departe.“ N-am văzut prea mulţi cetăţeni solidarizîndu-se, în fel şi chip, cu medicii care au mai cerut socoteală, în mod public, pentru lipsa de politici coerente şi practice în sistemul de sănătate.

Că tot veni vorba: deunăzi, în curtea unui spital universitar, două doamne se urcă într-o maşină. Două doamne… bine, pe care, după aspect, le-ai încadra în categoria persoanelor citadine. Ploua. Era foarte limpede că una dintre ele venise să o ia de la spital pe cealaltă. Au robotit un pic pe lîngă maşină, au pus bagajele în portbagaj, au închis umbrelele, au pornit motorul şi-au plecat. În urma maşinii a rămas un obiect. Ceva alb. Ceva ce fusese aruncat pe geam, imediat după ce maşina se pusese în mişcare. Cînd am trecut prin locul cu pricina, am văzut clar şi despre ce era vorba. Doamna din maşină aruncase pe jos, în mijlocul curţii spitalului, un tampon mărişor, plin cu sînge. Ploaia a contribuit din plin la sporirea în dimensiuni a acestei metafore dure. 

Spitalul, întregul lui spaţiu, nu e perceput ca fiind ceva aparţinînd spaţiului public, la care fiecare dintre noi contribuie în modul cel mai concret, prin nişte taxe şi impozite. E un loc trist, de unde, la plecare, îi mulţumeşti Divinităţii că ai scăpat viu. Nu e un loc în care ai încredere, ci ceva unde nu trebuie să ajungi, iar dacă ajungi, te descurci cumva, să ieşi cît mai repede. Starea etică precară a acestui spaţiu, la fel de bine ca imaginea generală şi percepţia ideii de spital în mentalul nostru colectiv de la ora asta, sînt, în cea mai mare măsură, rezultatele „performanţei“ demnitarilor care şi-au mărit salariile, dar şi ale complicităţii noastre. O complicitate care transformă totul într-un joc sinistru al furtului propriei căciuli. 

Şi orice-ai spune sună prost. Lipsit de conţinut. Transformat, cumva, în limbă de lemn. Pentru că vorbitul şi scrisul la nesfîrşit, amestecul cu ironia care îţi atenuează oful pe moment şi te ajută să nu-ţi iei cîmpii, au transformat totul într-un exerciţiu stilistic. Un soi de ritual care exorcizează revolta şi o transformă într-o formă bine machiată de resemnare. Ai zis, ai scris, ai vorbit, ai povestit cu talent, gata. Ai scăpat. Te-ai descărcat. Ţi-ai făcut datoria. Tamponul plin de sînge, aruncat în curtea spitalului, intră în mecanismul hermeneutic al propensiunii noastre poetice. Metafora are o singură direcţie de creştere. Stratosfera semnificaţiei. Semnificatul rămîne departe, ca o pistă de decolare pe care n-o mai zăreşti, imediat ce motoarele imaginaţiei vor fi făcut să decoleze ideea.      

Citiţi continuarea aici.

Garantat 100%

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Rusii trec granita in Georgia FOTO Getty Images jpg
Moscova face liste cu cei care pleacă din țară: ce se va întâmpla cu ei
Rusia alcătuiește liste cu persoanele care pleacă din țară în contextul decretării mobilizării parțiale.
sapunaru suparat jpg
Decizie scandaloasă a FRF în cazul Săpunaru. „Liber la flegme și la bătăi”
Căpitanul echipei Rapid a fost practic iertat, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei pentru incidentele grave provocate la partida cu FC U Craiova. Lumea fotbalului se revoltă.
arsinel EE
Alexandru Arșinel a murit: „Actorul de comedie e un om trist. Noi suntem vinovaţi că dăm speranţe deşarte oamenilor“
Alexandru Arșinel a bucurat generații întregi cu spectacolele de revistă, scenetele TV și comediile în care a jucat. A avut, însă, și o latură puțin cunoscută publicului.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.