Cei care nu se văd (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 593 din 25 iunie - 1 iulie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

A fi muzician în România, membru al unei orchestre simfonice – fie ea chiar şi una din Bucureşti –, se exprimă, uneori, cam aşa: „Asta e. N-am avut noroc. Am eşuat într-o orchestră simfonică“. Dacă nu eşti solist, în ochii multora şi, în cele din urmă, în propria imagine despre tine devii cineva care s-a plafonat şi care acceptă cu resemnare ideea că trăieşte un semieşec. Singurul element care mai sprijină cumva o umbră de satisfacţie profesională sînt eventualele turnee în străinătate. Sigur, există şi muzicieni mulţumiţi cu statutul lor profesional, după cum există şi actori fericiţi să fi prins, printr-o minune, un post într-un teatru. Dar tristeţea generală e mult mai mare decît micile bucurii şi speranţe ale unora. 

În timp ce actorii mai mult sau mai puţin tineri, muzicienii, dansatorii încearcă să prindă cîte un eveniment de corporaţie, o sărbătoare, un dublaj de film de desene animate, un

sau orice ar putea aduce un bănuţ, înfloreşte celebra replică: „Da, ştiu, e o porcărie, o şuşă, da-mi aduce mai mulţi bani decît o stagiune întreagă în teatru“.  Încercările normale de a supravieţui nu sînt deloc lucruri condamnabile. Ele fac parte din tabloul vieţii într-un spaţiu în care lucrurile seamănă, cumva, cu ceea ce se întîmplă „afară“, dar se petrec la o scară şi la o dimensiune etică foarte diferite de felul în care se articulează lucrurile prin alte ţări. Replica „Lasă, domnule, că e la fel de trist peste tot, lumea e în derivă şi aici, şi la ăilalţi…“ nu face decît să panseze nişte răni foarte adînci, care produc efecte cumplit de perverse.

Există, în teatrul de la noi, regizori şi actori tineri care încearcă să rupă plasa de sîrmă sub care s-au tasat lucrurile, mai ales în ultimii ani. Succesele mari, cele cîteva spectacole de răsunet ale unor teatre publice nu sînt nici pe departe suficiente pentru a alcătui un climat artistic, o direcţie a fenomenului teatral, un peisaj estetic al dialogului sau al diferenţelor de opinii din care să iasă spectacole foarte diverse şi creative. Cei care fac teatru independent îi dispreţuiesc, deseori, pe cei care fac „teatrul ăla prăfuit, penibil, declamat, anchilozat, la fel ca la începutul secolului trecut“. Iar cei care fac doar spectacole pe scenele teatrelor publice îi privesc pe cei care caută să scoată teatrul din „templu“ ca pe nişte „complexaţi şi semidocţi, care cred că a face referinţe genitale fără cea mai mică perdea, a se da în dosul unui proiector video şi al unui interviu devenit scenariu înseamnă a face teatru de actualitate“. 

Cei care se mai încăpăţînează să rămînă vii, să elaboreze programe estetice, viziuni creatoare, să comunice artistic şi să interacţioneze în fel şi chip reuşesc, din cînd în cînd, să rupă continuul conformist sub care dormitează mai toată lumea. Viziunile lor artistice, modalităţile de lucru, propunerile creative şi poziţionările etice faţă de fenomenul în interiorul căruia se exprimă sînt foarte asemănătoare cu cele ale unor creatori din alte ţări, din „lumea civilizată“, aşa cum ne mobilizăm cu disperare să spunem, de atîta amar de ani. Însă atitudinea critică a lucrurilor pe care le fac, substanţa personală care stă la baza actului de expresie conţine, în adînc, uneori, un soi de zaţ, o încîlcitură mai mult sau mai puţin sesizabilă. E un… ceva care vine din cauze multe şi deloc simple, dar care izvorăşte, în principal, din felul în care e văzută expresia artistică în spaţiul public de la noi. 

Dincolo de un public majoritar, care nu acceptă să facă efortul interpretării şi al participării parteneriale la spectacol, domneşte viziunea generală, cea nespusă, nedeclarată, nemărturisită, asupra actului artistic în sine. Adică ceva „neserios“ în esenţă, care ar trebui să „distreze“ sau să „educe“, fără să deranjeze pe nimeni, fără să-ţi arate cum s-ar putea să fii. Mergînd şi mai adînc în felul în care vedem lucrurile, asta e perspectiva chiar şi în rîndurile multora dintre cei care participă direct, în varii forme, la facerea actului artistic. În cazul teatrului, toată puzderia de lume care nu se vede pe scenă, universul acela uman care stă în dosul miracolului/„miracolului“ – fiecare, după cum se raportează la ideea de spectacol teatral – şi care trage sforile vizibile şi invizibile ale „maşinăriei“ care ar trebui să fascineze publicul spectator. 

Plătite mizerabil, traversate de sindicalisme mai mult sau mai puţin contemporane, neîmprospătate terminologic şi profesional de ani buni, frustrate de grave incapacităţi tehnice, uitate de vizitele oricăror satisfacţii şi recunoaşteri profesionale, în dosul cortinelor stau meseriile şi oamenii care mişcă mecanismul fascinator. Mulţi dintre ei sînt, de fapt, meseriaşi foarte buni. Însă cunoştinţele lor de specialitate s-au oprit în urmă cu mulţi ani, odată cu tehnica pe care o au la dispoziţie tot de pe atunci. Sabotările pornite din toate soiurile de motive, resentimentele adunate în ani, lipsa de recunoaştere a contribuţiei lor la succesele teatrului, alături de alte zeci de cauze contextuale creează un climat resemnat, îmbătrînit, condiţionat de frustrări şi imposibilităţi. 

Povestea seamănă, cumva, cu cea din agricultură. Ai la dispoziţie pămînt cît vezi cu ochii, dar n-ai tehnologii şi echipament să-l lucrezi. Nici mentalitatea de a face aşa ceva. Prin urmare, faci agricultură de subzistenţă. Asta e atmosfera din care, vrînd-nevrînd, ies viziunile estetice. De orice natură vor fi fiind ele, n-au cum să scape de zaţul resentimentului general, de atmosfera profundă a fenomenului. Uneori, ai senzaţia că e ca la un naufragiu. Cea mai mare parte a echipajului stă să se înece, în vreme ce cîţiva naivi predau lecţii de înot sincron.

(prima parte aici)

Garantat 100%

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.