Cei care nu se văd (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 593 din 25 iunie - 1 iulie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

A fi muzician în România, membru al unei orchestre simfonice – fie ea chiar şi una din Bucureşti –, se exprimă, uneori, cam aşa: „Asta e. N-am avut noroc. Am eşuat într-o orchestră simfonică“. Dacă nu eşti solist, în ochii multora şi, în cele din urmă, în propria imagine despre tine devii cineva care s-a plafonat şi care acceptă cu resemnare ideea că trăieşte un semieşec. Singurul element care mai sprijină cumva o umbră de satisfacţie profesională sînt eventualele turnee în străinătate. Sigur, există şi muzicieni mulţumiţi cu statutul lor profesional, după cum există şi actori fericiţi să fi prins, printr-o minune, un post într-un teatru. Dar tristeţea generală e mult mai mare decît micile bucurii şi speranţe ale unora. 

În timp ce actorii mai mult sau mai puţin tineri, muzicienii, dansatorii încearcă să prindă cîte un eveniment de corporaţie, o sărbătoare, un dublaj de film de desene animate, un

sau orice ar putea aduce un bănuţ, înfloreşte celebra replică: „Da, ştiu, e o porcărie, o şuşă, da-mi aduce mai mulţi bani decît o stagiune întreagă în teatru“.  Încercările normale de a supravieţui nu sînt deloc lucruri condamnabile. Ele fac parte din tabloul vieţii într-un spaţiu în care lucrurile seamănă, cumva, cu ceea ce se întîmplă „afară“, dar se petrec la o scară şi la o dimensiune etică foarte diferite de felul în care se articulează lucrurile prin alte ţări. Replica „Lasă, domnule, că e la fel de trist peste tot, lumea e în derivă şi aici, şi la ăilalţi…“ nu face decît să panseze nişte răni foarte adînci, care produc efecte cumplit de perverse.

Există, în teatrul de la noi, regizori şi actori tineri care încearcă să rupă plasa de sîrmă sub care s-au tasat lucrurile, mai ales în ultimii ani. Succesele mari, cele cîteva spectacole de răsunet ale unor teatre publice nu sînt nici pe departe suficiente pentru a alcătui un climat artistic, o direcţie a fenomenului teatral, un peisaj estetic al dialogului sau al diferenţelor de opinii din care să iasă spectacole foarte diverse şi creative. Cei care fac teatru independent îi dispreţuiesc, deseori, pe cei care fac „teatrul ăla prăfuit, penibil, declamat, anchilozat, la fel ca la începutul secolului trecut“. Iar cei care fac doar spectacole pe scenele teatrelor publice îi privesc pe cei care caută să scoată teatrul din „templu“ ca pe nişte „complexaţi şi semidocţi, care cred că a face referinţe genitale fără cea mai mică perdea, a se da în dosul unui proiector video şi al unui interviu devenit scenariu înseamnă a face teatru de actualitate“. 

Cei care se mai încăpăţînează să rămînă vii, să elaboreze programe estetice, viziuni creatoare, să comunice artistic şi să interacţioneze în fel şi chip reuşesc, din cînd în cînd, să rupă continuul conformist sub care dormitează mai toată lumea. Viziunile lor artistice, modalităţile de lucru, propunerile creative şi poziţionările etice faţă de fenomenul în interiorul căruia se exprimă sînt foarte asemănătoare cu cele ale unor creatori din alte ţări, din „lumea civilizată“, aşa cum ne mobilizăm cu disperare să spunem, de atîta amar de ani. Însă atitudinea critică a lucrurilor pe care le fac, substanţa personală care stă la baza actului de expresie conţine, în adînc, uneori, un soi de zaţ, o încîlcitură mai mult sau mai puţin sesizabilă. E un… ceva care vine din cauze multe şi deloc simple, dar care izvorăşte, în principal, din felul în care e văzută expresia artistică în spaţiul public de la noi. 

Dincolo de un public majoritar, care nu acceptă să facă efortul interpretării şi al participării parteneriale la spectacol, domneşte viziunea generală, cea nespusă, nedeclarată, nemărturisită, asupra actului artistic în sine. Adică ceva „neserios“ în esenţă, care ar trebui să „distreze“ sau să „educe“, fără să deranjeze pe nimeni, fără să-ţi arate cum s-ar putea să fii. Mergînd şi mai adînc în felul în care vedem lucrurile, asta e perspectiva chiar şi în rîndurile multora dintre cei care participă direct, în varii forme, la facerea actului artistic. În cazul teatrului, toată puzderia de lume care nu se vede pe scenă, universul acela uman care stă în dosul miracolului/„miracolului“ – fiecare, după cum se raportează la ideea de spectacol teatral – şi care trage sforile vizibile şi invizibile ale „maşinăriei“ care ar trebui să fascineze publicul spectator. 

Plătite mizerabil, traversate de sindicalisme mai mult sau mai puţin contemporane, neîmprospătate terminologic şi profesional de ani buni, frustrate de grave incapacităţi tehnice, uitate de vizitele oricăror satisfacţii şi recunoaşteri profesionale, în dosul cortinelor stau meseriile şi oamenii care mişcă mecanismul fascinator. Mulţi dintre ei sînt, de fapt, meseriaşi foarte buni. Însă cunoştinţele lor de specialitate s-au oprit în urmă cu mulţi ani, odată cu tehnica pe care o au la dispoziţie tot de pe atunci. Sabotările pornite din toate soiurile de motive, resentimentele adunate în ani, lipsa de recunoaştere a contribuţiei lor la succesele teatrului, alături de alte zeci de cauze contextuale creează un climat resemnat, îmbătrînit, condiţionat de frustrări şi imposibilităţi. 

Povestea seamănă, cumva, cu cea din agricultură. Ai la dispoziţie pămînt cît vezi cu ochii, dar n-ai tehnologii şi echipament să-l lucrezi. Nici mentalitatea de a face aşa ceva. Prin urmare, faci agricultură de subzistenţă. Asta e atmosfera din care, vrînd-nevrînd, ies viziunile estetice. De orice natură vor fi fiind ele, n-au cum să scape de zaţul resentimentului general, de atmosfera profundă a fenomenului. Uneori, ai senzaţia că e ca la un naufragiu. Cea mai mare parte a echipajului stă să se înece, în vreme ce cîţiva naivi predau lecţii de înot sincron.

(prima parte aici)

Garantat 100%

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.