Haznaua estivală
Cuvînt de origine turcească,
a pătruns în limba română prin secolul al XVII-lea, cînd Imperiul Otoman se apropie din ce în ce mai mult de Ţările Române. Orientalistul Lazăr Şăineanu îl indexează cu sensul de „visteria ţării“, „comoara statului“, tezaur, loc unde se depozitează banii, bogăţiile, argintăriile celor avuţi. Cu acest sens, termenul de hazna se regăseşte la cronicarii secolului al XVII-lea, care vorbesc de „haznaua împărătească“ în care se adună toate bogăţiile lumii. Termenul are şi sensul de „depozit de apă“, pentru că apa a fost considerată dintotdeauna o bogăţie la fel de importantă (sau poate mai importantă) ca aurul. Numai că acest sens s-a modificat spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, căpătînd nuanţe peiorative şi desemnînd locul în care se scurg apele murdare de prin urbe. Haznaua devine astfel sinonimă cu cloaca.
Am folosit această incursiune lingvistică pentru a vă vorbi de litoralul românesc, loc de vilegiatură în aceste zile fierbinţi. Or, cuvîntul
i se potriveşte de minune: locul este o adevărată bogăţie datorită potenţialului economic oferit, dar arată ca o cloacă lăsată de izbelişte şi la mîna oricui. Sau aşa am găsit eu staţiunea Eforie, zilele astea. Îmi tot spun că nu mai merg la Marea Neagră de pe ţărmurile româneşti, dar în fiecare an sper să se fi schimbat ceva, să se fi trezit autorităţile locale şi oamenii locului, turiştii români ispitiţi, ca şi mine, de plaiurile mioritice şi împreună să fi contribuit la construirea unor vacanţe civilizate şi relaxante. Doar că, an de an, am luat staţiunile la rînd, găsind meschinăria profitului imediat şi oferte pestilenţiale peste care românul trece cu mare uşurinţă.
Oraşul Eforie s-a pregătit din toate puterile pentru sezonul estival. A accesat chiar şi bani europeni pentru a oferi turiştilor o privelişte cît mai frumoasă, atunci cînd seara se plimbă agale pe faleză, admirînd marea şi căutînd liniştea valurilor. Proiectul european, numit „Promenada estivală“, a fost inaugurat pe 2.06.2015, după cum scrie mare pe panoul care deschide drumul mării. Cum arată? Ei bine, ca o hazna. Pe ce s-or fi dus banii europeni nu prea ştiu, dar pe la promenadă n-au ajuns cu siguranţă. Atîta mizerie şi lipsă de interes n-am prea întîlnit. Dacă vreţi să vă îmbolnăviţi – de nervi, de hepatită, de orice –, plimbaţi-vă „agale“ printre cîini, gunoaie, mirosuri pestilenţiale, fumuri şi mai ales strigături. De altminteri, mulţi dintre negustorii ambulanţi îşi făceau reclamă strigînd, în versuri care mai de care mai trăsnite.
Porumbul fiert a fost eroul sejurului meu, stîrnind pasiuni versificate şi replici de neuitat. Haznaua estivală se oglindeşte de minune în versurile de pe plajă. O scenă: „Luaţi porumbelul de la Gică Mondialul“, strigă un vînzător ambulant de pe plajele României. O doamnă se lasă tentată şi dă să cumpere porumbelul, dar dumnealui soţul o trage de coarda sutienului: „Şinşi lei un păpoşoi care creşte în grădină, fa? Ce, te-ai prostit de cap?“ „Păi, şi ce să fac, mă?“ „Să rabzi pînă acasă. N-o să crăpi.“
Şi reclame versificate, cît mai sexy, misogine, triviale, xenofobe – şi aici puneţi cîte adjective doriţi. Porumbul fiert este, după cum am spus, personajul principal. „Porumbelul, porumbelul, să măsoare cocoşelul“. „Frige tare, frige tare şi vi-l dau pe cel mai mare.“ „Frige tare, frige tare, să vă opăriţi la dinţi.“ „Patru lei şi-l alegi pe care vrei.“ „Alo, alo, Gică mă numesc şi cu drag eu vă servesc.“ „Alo, alo, nu mai luaţi de la bronzaţi / S-ar putea să vomitaţi.“ „Nu cumpăraţi de la ciori / Că te-mbolnăveşti şi mori.“ „Arde, frige, cu sărică / Să vă dau o gustărică.“ „Mămăligă pe cocean / Şi cu gust american.“ „Ia mîncare de baştani / Doi porumbi la kilogram / Să-ţi cînte Florin Salam.“ „Ia priviţi cît e de mare / Cît banana plutitoare.“ „Alo, alo, mai aproape, că primiţi de calitate.“ „Luaţi de-aici / Muriţi pe drum.“ Şi: „Ai luat piatra şi-ai spart geamul / S-a dus dracului ţiganu’“.
Reclamele astea versificate sînt purtate de un rom şi un român, ambii vînzători ambulanţi de porumb fiert, certîndu-se fără întrerupere în versuri, spre amuzamentul clientelei. Printre versurile astea se strecurau, din cînd în cînd, şi alte versuri, mai mult sau mai puţin reuşite. Plimbarea cu barca: „Căpitanul burtă mare vă invită la plimbare. Căpitanul burtă lată vă invită sus în barcă“. La
: „La ofertă, la ofertă, cumperi trei şi pleci cu unul“. „Nu plecaţi, nu plecaţi, că rămîneţi nemîncaţi.“ Dar cea mai tare aparţine tot românului vînzător de porumb fiert: „Nu te mai uita la mine, că mă-ndrăgostesc de tine“.
Haz de necaz, cam ăsta e românul îngăduitor pînă la nepăsare, ascunzînd sub nisip haznaua estivală.
Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860),
