Martha Bibescu – un simbol al stilului cu care am uitat să ne mîndrim
Dacă dai un search pe Internet ca să afli cine a fost Martha Bibescu, găsești articole despre prințesa cu nenumărați amanți și iubiri sfîșietoare sau o presupusă Mata Hari aristocrată care le-a furat mințile kaizerilor germani, diplomaților britanici și aristocraților francezi.
Anul acesta, pe 28 ianuarie, ar fi împlinit 138 ani, iar anul trecut s-au scurs 50 ani de la dispariția ei. Dacă îți dai puțin osteneala să cauți, vei găsi una dintre cele mai fascinante și interesante personalități internaționale moderne – care a fost româncă. Noi uităm să ne aducem aminte de ea, dar francezii știu să o țină minte.
Oricît de fantastice ar părea articolele pe care le poți găsi în presa românească, realitatea bate setea nedocumentată de senzațional și este mai interesantă, ca în cazul multor personalități de la început de secol care au trăit vremuri complicate, răsturnări de situații și care au traversat două războaie mondiale.
Martha Bibescu, sau Marthe Bibesco, dincolo de o femeie foarte frumoasă, născută într-una din cele mai bune familii românești, a fost o persoană extrem de inteligentă, cultivată și o scriitoare talentată care a reușit să cîștige, la 22 de ani, Premiul Academiei Franceze cu prima ei carte, Les Huit Paradis, jurnalul călătoriei ei în mașină din România pînă la Teheran, scris și publicat în limba franceză. Însă Martha Bibescu m-a interesat din alte motive decît cariera sa literară importantă, care include, printre altele, scenarii de film și piese de teatru. Sau figura istorică și politică pe care Martha Bibescu a construit-o ani de zile pentru posteritate, cea despre care Charles de Gaulle spunea, în 1970, „Vous êtes l'Europe pour moi”.
Dacă cineva mi-ar fi spus acum cîțiva ani că voi fi fascinată de bijuteriile și stilul unei prințese românce, care a locuit marea parte a vieții la Paris și care a murit înainte să mă nasc, aș fi ridicat cît pot eu de frumos sprînceana mea stîngă. Și totuși, Martha Bibescu mi-a ieșit în cale la Paris în felul cel mai neașteptat cu putință, pe cînd eram într-o librărie lîngă Place de la Madeleine, la evenimentul de lansare a unei cărți dedicată bijuteriilor Romanovilor.
Nu aveam o atracție specială pentru bijuterii, lucrasem recent ca designer de accesorii și aveam nevoie de o pauză vizuală. Dar cînd am răsfoit cartea aceasta, un obiect frumos și generos, am stat vreo 30 minute să mă uit la ea, spre disperarea celor din jur. La mijlocul ei, după Regina Maria a României, urma să o descopăr pe Prințesa Martha Bibescu, într-un capitol nu foarte larg, dar îndeajuns de consistent cît să-mi provoace curiozitatea. A fost ca un declic, am cumpărat cartea și, ajunsă acasă, am început să fac căutări despre prințesa care știa să-și arunce șarmul peste atîtea decenii de la dispariția ei.
Despre pasiunea ei pentru modă nu se vorbește mult, totuși este o parte importantă din personalitatea ei, ca și intuiția pe care o avea legată de cei care urmau să șlefuiască epoca lor și cărora Martha le-a rămas loială. Așa a fost, din anii 1910 și pînă tîrziu în anii ’60, prietenia cu Gabrielle Chanel, în hainele căreia prințesa apare des (ca în revista Vogue, de exemplu, pentru care Martha a și scris). Pentru Chanel, Martha a fost atît o clientă foarte bună, cît și o sursă de inspirație: era feminină, puternică, ambițioasă și modernă.
Prințesa zbura cu primele avioane la început de secol sau călătorea distanțe mari cu mașina (voiajul din Europa pînă în Asia a fost făcut în Mercedes cu soțul ei, pilot pasionat și primul automobilist european). Cînd nu zbura, Martha era în Orient Express, la hotelul Ritz sau la mari designeri ca Jeanne Lanvin, Cartier, Dior sau Doucet, printre alții. După Chanel, a fost rîndul lui Jeanne Toussaint, remarcabila directoare artistică a casei Cartier, să fie fascinată de Martha Bibescu ca muză.
Prințesei i-a plăcut mult și Mariano Fortuny, cu care a colaborat pentru restaurarea Palatului Mogoșoaia. Nu m-a surprins să o văd într-o creație Fortuny pentru o serie de portrete făcute de Man Ray, care azi sînt la Centre Georges-Pompidou din Paris. Influența și stilul Marthei explică ușor de ce era așa admirată și probabil că astăzi ea ar fi fost un adevărat „influencer”.
În mod paradoxal, renumita ei colecție de bijuterii avea să mă facă să descopăr legătura Marthei cu moda și stilul ei personal, original și creativ, nu invers. Îi plăceau bijuteriile și să se joace cu ele, iar colecția ei urma să se mărească la căsătoria cu George Valentin Bibescu, descendentul familiei Bibescu și fiul prințesei Valentine Bibescu, aristocrată franco-belgiană născută contesa de Riquet de Caraman-Chimay. Setul de smaralde este cel mai celebru, însă nu se știe dacă proveneau din dota ei sau au fost primite din partea Bibeștilor.
Regîndite în stil Art Nouveau prin 1910 la Cartier, unde Martha a fost clientă însemnată pînă în 1963, smaraldele apar în aproape toate pozele importante ale prințesei, cît și în celebrul portret realizat de Giovanni Boldini, figură inconturnabilă din La Belle Époque. Un set purtat asimetric, uneori împreună cu alte bijuterii, și care era compus din două broșe, un pandantiv mare, cercei lungi și o diademă, pe care Martha o ținea cîteodată pe umăr. Martha înfigea în cele două broșe flori naturale, orhidee cel mai des, asortate la rochii Chanel simple, iar lejeritatea cu care amesteca forme, texturi și cîte un accent neprevăzut o face atemporală.
Smaraldele au fost vîndute în 1970 de Christie’s, dat fiind că situația prințesei, văduvă și avînd averea confiscată de comuniști, devenise grea. Proprietarii au rămas anonimi, iar piesele au mai fost vîndute de atunci contra unor sume impresionante.
Nu cunosc multe aristocrate românce care să fi fost „style icon”-uri internaționale sau care să fi avut așa un impact asupra vieții sociale și culturale contemporane. Dar ușurința cu care Martha Bibescu a făcut-o în înalta societate europeană este remarcabilă.
Oare de ce am uitat să vorbim despre ea și să ne mîndrim cu ea?
„Bijuteriile servesc să îndepărteze de la adevăratele valori gelozia femeilor, cît și pentru a atrage atenția bărbaților, căci dacă nu le-ar plăcea acestora, femeile nu le-ar purta.” (Martha Bibescu)
Ioana Nicolescu este jurnalistă franco-română stabilită la Paris.
