Martha Bibescu – un simbol al stilului cu care am uitat să ne mîndrim

Ioana NICOLESCU
27 ianuarie 2024
Ilustrație: Fernando Diaconu
Ilustrație: Fernando Diaconu

Dacă dai un search pe Internet ca să afli cine a fost Martha Bibescu, găsești articole despre prințesa cu nenumărați amanți și iubiri sfîșietoare sau o presupusă Mata Hari aristocrată care le-a furat mințile kaizerilor germani, diplomaților britanici și aristocraților francezi.

Anul acesta, pe 28 ianuarie, ar fi împlinit 138 ani, iar anul trecut s-au scurs 50 ani de la dispariția ei. Dacă îți dai puțin osteneala să cauți, vei găsi una dintre cele mai fascinante și interesante personalități internaționale moderne – care a fost româncă. Noi uităm să ne aducem aminte de ea, dar francezii știu să o țină minte.

Oricît de fantastice ar părea articolele pe care le poți găsi în presa românească, realitatea bate setea nedocumentată de senzațional și este mai interesantă, ca în cazul multor personalități de la început de secol care au trăit vremuri complicate, răsturnări de situații și care au traversat două războaie mondiale.

Martha Bibescu, sau Marthe Bibesco, dincolo de o femeie foarte frumoasă, născută într-una din cele mai bune familii românești, a fost o persoană extrem de inteligentă, cultivată și o scriitoare talentată care a reușit să cîștige, la 22 de ani, Premiul Academiei Franceze cu prima ei carte, Les Huit Paradis, jurnalul călătoriei ei în mașină din România pînă la Teheran, scris și publicat în limba franceză. Însă Martha Bibescu m-a interesat din alte motive decît cariera sa literară importantă, care include, printre altele, scenarii de film și piese de teatru. Sau figura istorică și politică pe care Martha Bibescu a construit-o ani de zile pentru posteritate, cea despre care Charles de Gaulle spunea, în 1970, „Vous êtes l'Europe pour moi”.

Ilustrație: Fernando Diaconu
Ilustrație: Fernando Diaconu

Dacă cineva mi-ar fi spus acum cîțiva ani că voi fi fascinată de bijuteriile și stilul unei prințese românce, care a locuit marea parte a vieții la Paris și care a murit înainte să mă nasc, aș fi ridicat cît pot eu de frumos sprînceana mea stîngă. Și totuși, Martha Bibescu mi-a ieșit în cale la Paris în felul cel mai neașteptat cu putință, pe cînd eram într-o librărie lîngă Place de la Madeleine, la evenimentul de lansare a unei cărți dedicată bijuteriilor Romanovilor.

Nu aveam o atracție specială pentru bijuterii, lucrasem recent ca designer de accesorii și aveam nevoie de o pauză vizuală. Dar cînd am răsfoit cartea aceasta, un obiect frumos și generos, am stat vreo 30 minute să mă uit la ea, spre disperarea celor din jur. La mijlocul ei, după Regina Maria a României, urma să o descopăr pe Prințesa Martha Bibescu, într-un capitol nu foarte larg, dar îndeajuns de consistent cît să-mi provoace curiozitatea. A fost ca un declic, am cumpărat cartea și, ajunsă acasă, am început să fac căutări despre prințesa care știa să-și arunce șarmul peste atîtea decenii de la dispariția ei.

Ilustrație: Fernando Diaconu
Ilustrație: Fernando Diaconu

Despre pasiunea ei pentru modă nu se vorbește mult, totuși este o parte importantă din personalitatea ei, ca și intuiția pe care o avea legată de cei care urmau să șlefuiască epoca lor și cărora Martha le-a rămas loială. Așa a fost, din anii 1910 și pînă tîrziu în anii ’60, prietenia cu Gabrielle Chanel, în hainele căreia prințesa apare des (ca în revista Vogue, de exemplu, pentru care Martha a și scris). Pentru Chanel, Martha a fost atît o clientă foarte bună, cît și o sursă de inspirație: era feminină, puternică, ambițioasă și modernă.

Prințesa zbura cu primele avioane la început de secol sau călătorea distanțe mari cu mașina (voiajul din Europa pînă în Asia a fost făcut în Mercedes cu soțul ei, pilot pasionat și primul automobilist european). Cînd nu zbura, Martha era în Orient Express, la hotelul Ritz sau la mari designeri ca Jeanne Lanvin, Cartier, Dior sau Doucet, printre alții. După Chanel, a fost rîndul lui Jeanne Toussaint, remarcabila directoare artistică a casei Cartier, să fie fascinată de Martha Bibescu ca muză.

Prințesei i-a plăcut mult și Mariano Fortuny, cu care a colaborat pentru restaurarea Palatului Mogoșoaia. Nu m-a surprins să o văd într-o creație Fortuny pentru o serie de portrete făcute de Man Ray, care azi sînt la Centre Georges-Pompidou din Paris. Influența și stilul Marthei explică ușor de ce era așa admirată și probabil că astăzi ea ar fi fost un adevărat „influencer”.

Ilustrație: Fernando Diaconu
Ilustrație: Fernando Diaconu

În mod paradoxal, renumita ei colecție de bijuterii avea să mă facă să descopăr legătura Marthei cu moda și stilul ei personal, original și creativ, nu invers. Îi plăceau bijuteriile și să se joace cu ele, iar colecția ei urma să se mărească la căsătoria cu George Valentin Bibescu, descendentul familiei Bibescu și fiul prințesei Valentine Bibescu, aristocrată franco-belgiană născută contesa de Riquet de Caraman-Chimay. Setul de smaralde este cel mai celebru, însă nu se știe dacă proveneau din dota ei sau au fost primite din partea Bibeștilor.

Regîndite în stil Art Nouveau prin 1910 la Cartier, unde Martha a fost clientă însemnată pînă în 1963, smaraldele apar în aproape toate pozele importante ale prințesei, cît și în celebrul portret realizat de Giovanni Boldini, figură inconturnabilă din La Belle Époque. Un set purtat asimetric, uneori împreună cu alte bijuterii, și care era compus din două broșe, un pandantiv mare, cercei lungi și o diademă, pe care Martha o ținea cîteodată pe umăr. Martha înfigea în cele două broșe flori naturale, orhidee cel mai des, asortate la rochii Chanel simple, iar lejeritatea cu care amesteca forme, texturi și cîte un accent neprevăzut o face atemporală.

Ilustrație: Fernando Diaconu
Ilustrație: Fernando Diaconu

Smaraldele au fost vîndute în 1970 de Christie’s, dat fiind că situația prințesei, văduvă și avînd averea confiscată de comuniști, devenise grea. Proprietarii au rămas anonimi, iar piesele au mai fost vîndute de atunci contra unor sume impresionante.

Nu cunosc multe aristocrate românce care să fi fost „style icon”-uri internaționale sau care să fi avut așa un impact asupra vieții sociale și culturale contemporane. Dar ușurința cu care Martha Bibescu a făcut-o în înalta societate europeană este remarcabilă.

Oare de ce am uitat să vorbim despre ea și să ne mîndrim cu ea?

„Bijuteriile servesc să îndepărteze de la adevăratele valori gelozia femeilor, cît și pentru a atrage atenția bărbaților, căci dacă nu le-ar plăcea acestora, femeile nu le-ar purta.” (Martha Bibescu)

Ioana Nicolescu este jurnalistă franco-română stabilită la Paris.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

comoara jpg
Răbdarea unui căutător de comori a dat roade într-un mod la care nu s-a așteptat niciodată. Ce a descoperit după 21 de ani
Un bărbat pasionat de detectarea metalelor a căutat timp de 21 de ani, pe o plajă din Țara Galilor, unde a descoperit aproape 900 de monede din aur și argint provenite dintr-un naufragiu din 1583.
Portret stiintific pe pergament vechi png
Povestea lui Victor Babeș, primul medic român nominalizat la Nobel care a găsit leacul bolilor sărăciei. Statul l-a umilit și i-a cerut bani pe folosirea grajdului și a cailor
Victor Babeș a dus un război cu bolile sărăciei – difterie, pelagră, lepră, tifos exantematic, febră tifoidă, malarie, tuberculoză, rabie – pe care l-a câștigat: a inventat seruri și vaccinuri, atât de vindecare, cât și de prevenție.
Delegația PNL - Bolojan
Demnitarii PNL își depun demisiile după decizia de a sprijini Guvernul Niculescu. În ce condiții ar putea depune partidul moțiune de cenzură
Biroul Politic Național al PNL decis ca parlamentarii liberali să voteze Guvernul Luca Niculescu.
image png
Accidentare cumplită în Liga 2! „Au ieșit oasele afară!”. Posibilă carieră încheiată pentru jucătorul trimis direct în operație
Constantin Robicek, fundașul și căpitanul celor de la CS Afumați, a fost preluat de ambulanță.
image png
Patru prieteni s-au pierdut în deșert timp de cinci zile din cauza unei greșeli. Cum au rămas în viață în pustietatea cruntă
Un grup de prieteni s-a rătăcit în deșertul australian cu provizii minime, după ce membrii au ignorat ceea ce credeau că este un indicator rutier învechit.
casa lui nicolas cage jpg
Nicolas Cage, la un pas să-și piardă vila de 10,5 milioane de dolari! Groapa uriașă s-a extins până la ușa casei
Nicolas Cage a început demersurile pentru a-și salva casa de lux din Malibu. Ce a cerut autorităților.
codruta filip 00 02 08 275 png
Câți bani a câștigat Codruța Filip dintr-o dată! Cifra neașteptată spusă în podcastul lui Cătălin Măruță
Codruța Filip a fost invitată la rubrica Sosurile Iuți din podcastul Măruță și Prietenii, unde a dezvăluit cea mai mare sumă de bani câștigată dintr-o dată la un eveniment.
euro pixabay jpg
Cămătar săltat de polițiști în Capitală: pentru un împrumut de 36.000 de euro a cerut înapoi peste 300.000 de euro
Poliţiştii din Capitală au prins în flagrant un bărbat pentru comiterea infracţiunii de camată, iar anchetatorii au stabilit că acesta acordase un împrumut de 36.000 de euro şi îi fusese returnată suma de 150.000 de euro, dar mai cerea încă 160.000 de euro.
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Cvadrupleți născuți prematur, pregătiți de externare după trei luni de luptă pentru viață! Miracolul reușit de medicii din Brașov
Patru bebeluși născuți cu doar 750 de grame fiecare, salvați la Brașov! Trei fetițe și un băiețel se pregătesc să plece acasă.