Din Grădina Rozelor
La începutul acestui an, a apărut la Editura Academiei Române o foarte frumoasă şi interesantă carte:
semnată de Violeta Barbu, Maria Magdalena Székely, Kinga Tüdös şi Angela Jianu. Cele patru doamne refac, cronologic şi prin studii de caz, istoria doamnelor, domniţelor, prinţeselor, jupîniţelor, boieroaicelor din trecutul nostru.
Maria Magdalena Székely deschide această carte cu poveşti despre femeile din Moldova secolului al XVII-lea. Prima poveste are ca personaj principal pe Todosia Nicoară, soţia marelui vornic al Ţării de Sus, Nicoriţă, şi pleacă de la un dar, mai puţin obişnuit, care a stîrnit curiozitate şi patimă printre istoricii de prin diferite părţi ale lumii: un pandantiv. Curiozitatea ştiinţifică nu este dată de bijuteria din aur, ci de inscripţia slavă: „Nicoară, mare vornic al Ţării de Sus, a făcut un taler de aur şi cu lanţ de aur şi l-a dăruit cneaghinei sale Todosia“. Dar, înainte de a fi dăruită cu dragoste de Nicoară, Todosia, descendentă din familia Movilă şi soră de viitor domn, Miron Barnovschi, a cunoscut peripeţiile unei prime căsătorii (prin 1605) mai mult decît nefericite. Primul soţ, Vasile Lozonschi, n-a fost cea mai bună alegere, fiind un om violent, grabnic vărsător de sînge. Se povesteşte că prin 1609, invitat la un ospăţ, la mănăstirea Secu, unde s-ar fi aflat şi episcopul Mitrofan, Vasile Lozonschi s-ar fi îmbătat şi „a lovit cu buzduganul pe acel episcop, culcîndu-l la pămînt, făcîndu-i cîteva răni la cap, călcîndu-l în picioare; în sfîrşit, i-a scos patru dinţi şi l-a lăsat aşa, ca mort, în şiroaie de sînge“. Or, toate acestea se petreceau într-o epocă destul de tulbure, cînd sora lui, Elisabeta Movilă, încerca să păstreze tronul Moldovei pentru fiul ei minor, Constantin. Conflictul boierilor dregători cu acest Vasile Lozonschi va depăşi graniţele Moldovei şi se va sfîrşi prin uciderea lui de către un nobil polonez la 1613. Din acest moment, începe viaţa senină a Todosiei cu marele vornic Nicoară…
La fel de interesantă şi de plină de surprize este şi viaţa Ecaterinei-Dafina Dabija, fiica paharnicului Ionaşco Jora şi a Siminei Alexa Arapu, cunoscută mai ales pentru căsătoria ei cu Eustratie Dabija, caracterizat de cronicari drept „om de ţéră, om bun“, dar „beţiv“, şi ajunsă astfel doamnă a Moldovei. Frumoasă este povestea acestei doamne ce luptă pe drumurile Constantinopolului pentru a obţine tronul Moldovei pentru ginerele ei, Gheorghe Duca.
Violeta Barbu ne propune portretul doamnei Elina Cantacuzino, soţia marelui postelnic Costandin Cantacuzino, mama stolnicului Costandin Cantacuzino, domnului Şerban Cantacuzino, spătarului Mihai Cantacuzino, pentru a aminti doar trei dintre cei doisprezece copii ai prolificului cuplu care au scris istoria secolului al XVII-lea. Tot Violeta Barbu ne propune portretul unei doamne mai puţin cunoscute: Maria Mamucca Della Torre Kálnoky. Istoria acestei doamne şerpuieşte prin Balcani asemenea unei caravane cu mirodenii ce parcurge drumurile periculoase spre a ajunge pe tarabele negustorilor din Bucureşti, Braşov sau Sibiu. Născută pe malurile Bosforului (la 18 decembrie 1678), într-o familie de levantini, dragomani veneţieni pentru ambasadele din Imperiul Otoman, Maria se va căsători cu contele secui Kálnoky Ádám şi-şi va trăi viaţa la Bucureşti şi Iaşi, fără să-şi mai revadă vreodată rudele din Constantinopol, Viena sau Transilvania.
Cu portretul Sárei Bulcesti-Székely-Haller, Violeta Barbu şi Kinga Tüdös fac trecerea către istoria atît de interesantă a Transilvaniei. În fapt, Sára Bulcesti nu este decît Stanca Buicescu, fiica lui Preda Buicescu, nepoata marelui spătar Diicul Buicescu, sfetnic de taină al domnului Matei Basarab, şi a Anei Szalánczi. Căsătorită de trei ori, cu importanţi oameni politici din Ardeal, Stanca, devenită Sára, va fi una dintre importantele figuri ale Clujului de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. Palatul Rhédey (aşa cum este el cunoscut astăzi în Cluj), cumpărat de soţul ei László Székely, a fost însă refăcut şi mărit de Sára. Aşa cum se observă şi din portretele celorlalte doamne din Transilvania (contesa Csáki, Mindszenti Krisztina), reconstituite de Kinga Tüdös, deosebirile de documentare sînt evidente. Transilvania aparţine unei culturi a scrisului, investind în educaţie şi în valorizarea documentului. Pe lîngă testamente extrem de minuţioase, Kinga Tüdös se foloseşte şi de importante cronici de familie şi de o bogată corespondenţă. Acestea din urmă vor constitui material documentar important pentru Angela Jianu. Ea ne oferă ultimul portret din această valoroasă carte: Dora d’Istria. Descendenta unei vechi şi importante familii, Dora d’Istria, pe numele ei adevărat Elena Ghica, s-a născut la Bucureşti în 1828, dar povestea vieţii ei a depăşit graniţele Europei, împletindu-se cu istoria secolului al XIX-lea.
Vă invit să citiţi această carte, scrisă cu erudiţie şi minuţiozitate, care oferă fiecăruia – cititor pasionat de lectură sau cercetător – informaţii inedite şi interesante.
Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860),
