Moartea iminentă a lui Homo economicus

Dennis J. SNOWER
Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Moartea iminentă a lui Homo economicus jpeg

Lumea pare să fie pe punctul de a suferi încă o „mare transformare“, cu schimbări mult mai profunde decît ce anunţă ştirile economice sau geopolitice de primă pagină despre creşterea economică a Asiei sau schimburile de focuri din Orientul Mijlociu. Modificările iminente vor redefini în mod fundamental natura interacţiunilor noastre economice – şi dinamica socială care stă la baza acestora.

Este vorba despre o transformare de calibrul trecerii, petrecute acum 8000 de ani, de la comunităţile de vînători-culegători nomazi la aşezările agricole, trecere care a dus în cele din urmă la dezvoltarea oraşelor. O transformare similară a avut loc în Europa secolului al X-lea, odată cu apariţia ghildelor – asociaţii de muncitori profesionişti care controlau practica meşteşugului lor într-un oraş anume –, fapt care a pregătit calea pentru Revoluţia Industrială.

Caracteristicile particulare ale transformării iminente rămîn neclare. S-ar putea să implice revoluţii în biotehnologie, nanotehnologie şi tehnologie digitală, alături de o revoluţie a reţelelor sociale care va elimina barierele geografice şi culturale. Totuşi, e limpede că, la fel ca în cazul transformărilor precedente, cea de acum va presupune o schimbare fundamentală a totalităţii relaţiilor noastre economice şi a relaţiilor sociale care le susţin.

Teoriile economice cele mai răspîndite oferă o analiză extrem de clară a acestei transformări şi un răspuns aşijderea la nivel de politici. De fiecare dată cînd schimbările tehnologice sau de altă natură le permit oamenilor să fie recompensaţi pentru beneficiile pe care şi le acordă unii celorlalţi (minus costurile), sistemul pieţei bazate pe preţ se poate ajusta. Atunci cînd schimbările creează externalităţi, restructurarea economică e necesară – de pildă, ajustarea taxelor şi subvenţiilor, modificarea reglementărilor sau creşterea drepturilor de proprietate – pentru a contrabalansa beneficiile pe care piaţa nu le poate compensa. Iar atunci cînd schimbările dau naştere unui nivel de inegalitate foarte ridicat, e nevoie de măsuri de redistribuire.

Această abordare se bazează pe presupunerea că, dacă toţi oamenii sînt recompensaţi pe deplin pentru beneficiile nete pe care le acordă celorlalţi, persoanele care îşi urmăresc propriul interes vor fi conduse, „ca de nişte mîini invizibile“, după cum a spus Adam Smith, să acţioneze şi în interesul public. Potrivit acestei viziuni, toţi sîntem Homo economicus: o persoană individualistă, centrată pe sine şi complet raţională.

Însă, aşa cum o demonstrează „marile transformări“ din trecut, această abordare este inadecvată, pentru că neglijează fundamentele sociale ale economiilor de piaţă. În astfel de economii, contractele tind să fie onorate voluntar, şi nu prin insistenţe coercitive. Ceea ce face ca aceste economii să funcţioneze nu e un poliţist care protejează fiecare vitrină din oraş, ci, mai degrabă, încrederea oamenilor, cinstea lor şi consideraţia faţă de onorarea promisiunilor şi respectarea legilor dominante. Acolo unde acest liant social lipseşte – cum se întîmplă în cazul dintre israelieni şi palestinieni – oamenii nu pot exploata toate oportunităţile economice disponibile.

Această legătură este evidentă în semnificaţia socială adîncă a majorităţii tranzacţiilor economice ale unui individ. Atunci cînd oamenii achiziţionează maşini scumpe, haine de designer şi locuinţe opulente, încearcă să obţină de obicei recunoaştere socială. Atunci cînd cuplurile sau prietenii îşi fac cadouri sau pleacă împreună în vacanţă, realizează tranzacţii economice inspirate de afiliere şi grija faţă de celălalt. 

Pe scurt, teoriile economice cele mai răspîndite – şi conceptul de Homo economicus – recunosc doar jumătate din ceea ce ne face umani. Sîntem, fără îndoială, motivaţi de interesul personal. Dar sîntem, în mod fundamental, şi nişte creaturi sociale.

Această omisiune este deosebit de reducţionistă în contextul transformărilor iminente, care vor răsturna fundamentele societăţii contemporane. Într-adevăr, în prezent, în ciuda unei integrări economice fără precedent şi a noilor oportunităţi pentru cooperare, interacţiunile noastre sociale rămîn atomizate.

Problema ţine de percepţia adînc înrădăcinată – şi discutabilă – asupra identităţii. Lumea e împărţită în state-naţiuni, fiecare controlînd multe din instrumentele de politici publice. Adeziunile sociale ale oamenilor sînt, la rîndul lor, divizate de religie, rasă, ocupaţie, gen şi chiar de venituri.

Acolo unde barierele sociale sînt suficient de solide, barierele economice vor apărea cu siguranţă. Acestea variază, de la politici comerciale protecţioniste şi controlarea strictă a imigraţiei crescînde, pînă la războaie religioase şi epurare etnică.

Evident, succesul economic depinde în mod vital de felul în care oamenii îşi privesc afilierile sociale. Una dintre viziuni susţine că identităţile noastre sînt imuabile, impermeabile, generate exogen şi intrinsec opuse una celeilalte. Clasica dihotomie „noi împotriva celorlalţi“ dă naştere la compasiune pentru cei aparţinînd aceluiaşi grup şi la conflicte inevitabile cu cei din afara grupului – o sursă inepuizabilă de conflicte de-a lungul istoriei.

Dar mai există o altă viziune posibilă: fiecare persoană are identităţi multiple, a căror formă e dată de motivaţiile şi circumstanţele personale. Această idee – puternic răspîndită în neuroştiinţe, psihologie, antropologie şi sociologie – implică faptul că un individ are un cuvînt important de spus în crearea propriei sau propriilor sale identităţi.

Asta nu înseamnă că identităţile naţionale şi religioase nu sînt extrem de importante. Mai degrabă, înseamnă că sîntem co-creatorii identităţilor noastre. În loc să alegem identităţi care ne dezbină, făcînd imposibilă atacarea problemelor globale din ce în ce mai numeroase, putem să conturăm nişte identităţi care amplifică sentimentele noastre de compasiune şi responsabilitate morală.

Din ce în ce mai multe dovezi ştiinţifice arată că şi compasiunea, la fel ca oricare altă abilitate, poate fi asimilată şi amplificată prin învăţare şi exerciţiu. Instituţiile educaţionale pot, astfel, să lucreze la dezvoltarea capacităţii studenţilor de a le păsa de ceilalţi, laolaltă cu dezvoltarea abilităţilor lor cognitive.

În sens mai larg, societăţile de pretutindeni ar trebui să fie guvernate de un ţel comun care să transcendă mediile lor diferite de provenienţă. Un punct bun de pornire ar fi rezolvarea problemelor care depăşesc graniţele, cu ajutorul unor strategii care să implice îndeplinirea de sarcini specifice de către diferite grupuri şi ţări, care să ducă la răspîndirea binelui comun. Iniţiativele de tipul workshop-urilor de rezolvare a conflictelor, a comisiilor de reconciliere, a programelor de educaţie multiculturală şi a serviciului civic obligatoriu pentru cei care renunţă la şcoală ar putea, de asemenea, să fie de mare ajutor. 

Viziunea larg răspîndită potrivit căreia oamenii sînt actori economici motivaţi doar de interesele proprii neagă capacitatea noastră înnăscută pentru reciprocitate, dreptate şi responsabilitate morală. Punînd accentul pe afilierile sociale, putem pune bazele unei noi forme de economie, în care vom avea la îndemînă mult mai multe oportunităţi.

Dennis J. Snower este preşedinte al Institutului din Kiel pentru Economie Mondială şi profesor de economie la Universitatea Christian-Albrechts din Kiel. 

©Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2014

www.project-syndicate.org 

traducere de Luiza VASILIU

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.