Societate

Noilor ciocoi nu le vor mai fi de-ajuns diplomele de studii și își vor dori diplome de noblețe, întocmai ca-n vremea lui Ludovic al XIV-lea, așa că se vor repezi ca berbecii să-și întocmească genealogii sau, cum se spune curent, să-și facă „arborele genealogic“.

Limitarea, în actele normative şi administrative, a formulei „capacitate de muncă pierdută în totalitate” la cazurile extrem de grave, în care această facultate umană este evident dispărută.

În categoria realizărilor intră de multe ori și copiii. A face (și a crește) un copil nu mai este un lucru firesc care vine de la sine, e un „proiect“ reușit. Copilul poate să umple un gol, să fie un răspuns pe care nimeni nu-l poate contrazice la întrebarea „Ce ai realizat în viață?“. Însă copii nu „se realizează“, se nasc pur și simplu.

Am intrat într-un Cora și m-am uitat la scaune. Dialogul a fost așa...

„Te îmbolnăvești cam repede în ultima vreme. Ce e cu tine? Muncești prea mult, fumezi iar mult…“ Noroc că nu sînt lîngă ea, că sigur îmi tragea pleoapa inferioară a ochiului în jos să vadă ce culoare dubioasă o fi și pe acolo.

Nu, nu e vorba despre o lume de unduiri duioase, de fantomatice figuri a căror dulceaţă e exanguă. Literatura pe care o parcurge cartea lui Bogdan Tătaru-Cazaban priveşte lumea, plină de densitate, de energii, a inteligenţelor contemplative. Cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, cu formaţie în filozofie şi teologie, autorul a făcut din teza lui de doctorat şi din cîteva studii asociate o carte plină de nerv spiritual, de rafinament speculativ, de ştiinţă solidă şi atrăgătoare.

Am convingerea că, după 30 de ani de occidentalizare galopantă, am atins plafonul de sticlă. Am obosit, ca societate (cu toate generațiile ei contemporane), și ne tragem sufletul, într-o stagnare trăită ca recul. Conflictul dintre anticomuniști și nostalgicii vechiului regim s-a consumat în termenii nevoii de memorie, dreptate și adevăr.

Educatoarei i se pare că ar fi un semnal de alarmă, privind un eventual comportament abuziv, excesiv de autoritar al mamei și îi cheamă pe ambii părinți la școală. Se amuză atunci cînd îi vede: tatăl era foarte scund, iar mama înaltă, impunătoare ca un pinguin uriaș.

Nu mă uitam la pădure ca la un spectacol, nu-i observam toate detaliile și încrengăturile. Era un tapet sau un mijloc de a aduna mici obiecte drăguțe, ca de la un magazin de decorațiuni gratuit: conuri de brad, mușchi, flori, scoarță de copac. Aveam un mod pragmatic și infantil de a-mi apropria natura – totuși, nu atît de pragmatic precum cei care fac grătare în mijlocul ei, o pîrlesc și lasă gunoaie.

Uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, cea ale cărei investigații au provocat alegeri anticipate în Malta, este una dintre cele mai cutremurătoare știri din ultima vreme din sfera libertății presei.

1 din 10 fete și 3 din 10 băieți au debut de viață sexuală la 15 ani, însă „doar o parte dintre ei sînt familiarizați cu mijloacele contraceptive: 35% cu prezervativul și doar 7% cu pilula contraceptivă. Aceste cifre ne arată că, cu sau fără educație sexuală, copiii noștri cresc și au inițiative, fac alegeri și iau decizii. Rolul primordial al educației este să îi ajute să ia deciziile corecte și sănătoase.

Ies un pic speriată din cabinet. „Curaj!“ – îmi strigă doamna în baston. „Organismul e tînăr și va lupta!“

„Bebe, să ștergi praful și pe balustrade, și pe porțiunile vopsite cu negru, că se vede praful. Semnat, Costel, administrație.“

Jocul de cuvinte din titlu este mai mult decît o captatio, prin care invit cititorul să conștientizeze că cele două creștinisme istorice și-au rezervat ca marcă identitară atribute care se aplică în mod natural fiecăruia; este încercarea de a surprinde în ce contexte și prin ce mijloace și-a afirmat tradiția răsăriteană a creștinismului caracterul universal (catolic înseamnînd pe grecește universal).

Ortodoxia nu mai este, la început de secol XXI, Biserica de Răsărit decît metaforic, dimensiunea orientală propriu-zisă fiind acum de natură preponderent spirituală, nu un dat geografic. În recentele conflicte, creștinii au fost primii goniți din Orient, dacă nu uciși.

Majoritatea liceenilor, conform statisticilor, nu înțeleg nici măcar „ce-a vrut să spună autorul“, darămite „rafinamentele“ de teorie literară. Vorbeam, la începutul articolului, despre analfabeți funcțional? Dar probabil că sînt așa doar dinaintea subiectelor de examen, și nu neapărat a textelor literare.

L-am provocat, iar el, de bună-credință, mi-a vorbit entuziast despre pielea din care se fac pantofii lor, o piele foarte bună (care presupune, desigur, multe animale omorîte), despre cele mai bune și mai scumpe modele (pe care le-am admirat cu indiferență, sigură că nu mi le voi cumpăra, cel puțin în viitorul apropiat), despre loțiunile-minune de îngrijire.

„Știți deja că nu putem face nimic împotriva lătratului, pentru că nu avem lege!“, îmi spune polițistul care a venit să constate cazul. Am ieșit în stradă ca să stăm de vorbă, în timp ce cîinii sînt călare pe poartă și latră furios, la doi metri de noi. Nu ne putem auzi din cauza lor.

Deși am avut martor, deși a venit Poliția, deși am urlat ca un apucat, n-am prins făptașul. Un burtos cu un copil frumos. Care s a tirat încet-încet. N-am crezut că voi rămîne blocat în acest fapt mărunt. Mi se luase una hîrtie de 100.

Politicieni care se fac că nu știu cît costă benzina pe care ei au scumpit-o, o mare sărăcită de oameni, mințită cu nonșalanță ucigașă, pentru care nimeni n-o să facă nimic, bani furați în sănătate și bătrîni lăsați să moară ca niște cîrpe vechi.

Protestatarii clujeni par să fi înţeles pe dos şi mesajul, şi codul spectacolului. Aspiraţia la pace le-a stîrnit atitudini războinice. Evocarea universalităţii le-a iritat naţionalismul.

Am citit Sapiens, de Yuval Noah Harari (tradusă la Polirom) și, pentru că mi-a plăcut, am parcurs cu egal interes Homo deus (aflată probabil în curs de traducere).

125 de feluri de lapte praf, cu denumiri științifico-fantastice și promisiuni de sănătate deplină. Uitîndu-mă la miile de produse gîndite toate pentru a satisface „nevoile“ unui bebeluș de cîteva luni, am impresia că oferta se adresează celui mai sofisticat, pretențios, mofturos, rafinat „client“, cu măcar vreo douăzeci de ani experiență în cele mai stilate și mai exotice feluri de mîncare, haine sau mobilier.

Taximetrista m-a întrebat, cam pe la jumătatea drumului: „Dar, de fapt, unde trebuie să ajungem?“

Dacă vreo formă de înțelepciune mai poate fi reliefată, sînt surprinse în această carte cîteva creste și crevase ale unei gîndiri teologice de mult apuse, dar care fusese un furnizor regal de înțelepciune. În preajma bine luminată a unor magiștri latini severi, înțelegi alături de autor că un alt nume perfect al înțelepciunii a fost, și în această parte de lume, smerenia, cu tot cu elocvențele ei căpătate ici și colo în dăruire.

Nu cred că publicul e elementul-cheie în meseria asta, ci libertatea. Momentul cînd tu îți abandonezi libertatea e momentul cînd tu ai murit ca jurnalist.

În hala nouă, crescătorii de animale își expun carnea și cîrnații, dar și pîinea de casă și zacusca, pentru a nu-i jigni cumva pe cumpărătorii vegetarieni.

Puștiul: banii, v-a luat banii! Și privesc matahala cu copil. Se ridica și băga în buzunar. Îmi amintesc că scosesem de la bancomat mărunțiș de piață. Instantaneu calculez prețuri roșii, mere, struguri, varză, vinete. Deci îmi rămăseseră banii destui. Și omul ăsta, matahala, mi-i adunase de pe asfalt și acum pleca cu ei.

„Ia zi, ce vrei tu să te faci cînd o să fii mare?“ O mînă te mîngîie pe creștet și-ți trage ambele codițe prinse sus, spre ceafă. Doare. Aceeași mînă te apucă de una din fălci și o zguduie cu tandrețe. „Medic veterinar“, zici, cu ochii înlăcrimați de manifestările de tandrețe. „Oooo, bravo“, face posesoarea mîinii – o mătușă sau ceva, nu-ți mai aduci aminte –, „dar știi că pentru asta trebuie să înveți, bla-bla…“

Alături de arhiprezbiterul Ser­ghei Bulgakov, despre care am vorbit în articolul anterior, în întemeierea unei conștiințe rusești în exil a stat de la început și profesorul de istorie bisericească Anton Vladimirovici Kartașev.

Inclusiv textele evanghelice pun în evidență că o libertate neînțeleasă ajunge opusul ei.

„Caut învățătoare blîndă, care să realizeze învățare prin joc și prin colaborare și care să nu accepte cadouri sau plicuri cu bani!“

Apropierea dintre tine și neant devine aproape directă, obstacolele dintre tine și acesta se tot răresc. Cum poți face față acestei schimbări?

„Şi ce să fac, doamnă, aici? Că mor cu zile. Stau cu copiii, aşa e, dar ce să le pun pe masă, că-mi vine să intru-n pămînt.“

O sursă importantă de mîncare, pentru mulți oameni din România, este magazinul social. Pentru susținerea acestui tip de magazin, Legea risipei alimentare ar fi fost salutară. Teoretic, comercianții ar fi fost obligați să doneze produsele aflate în pragul expirării, iar magazinul social ar fi putut să le revîndă, la prețuri simbolice, către acei oameni care nu au nici bani, dar nici nu se încadrează la capitolul „venitul minim garantat“.

Chiftele și șnițele. Le făceau de obicei bunicile, mătușele, gospodinele. Cu o zi înainte de plecare, sfîrîia uleiul în tigaia unde se prăjeau chiftele și/sau șnițele. Erau proviziile cele des întîlnite și mai consistente din călătoriile în vremuri socialiste (pe lîngă puiul „cu miros de tren“).

Adică acum este vremea cînd găsești mere pe piață, mai clar, de curînd, o lună-două, poate și acum merele din pom sînt în căușul palmei de român.

Imaginile sînt frumoase, versurile simple, Björk are cincizeci și ceva de ani. Fii ca Björk!

Revelaţia creştină poartă antinomia în miezul ei. Îndeamnă la o reflecţie de neabandonat asupra paradoxului ei constitutiv. Întruparea e paradox în coborîre: infinitul divin se sălăşluieşte în finitul uman. Moartea-învierea-înălţarea e paradox în ascensiune: umanul e reinserat în intimitatea infinitului divin. Christos pune şi se pune pe Sine ca un intens paradox.

Nu-mi plac întrebările maximaliste: „care e cartea dvs. preferată?“ Sau: „ce întîmplare v-a influențat cel mai mult viața?“

Declarații de genul „numai oamenii săraci, fără viitor, fac copii“ sau „oamenii nu fac copii pentru țară, fac pentru a le aduce cineva o cană cu apă la bătrînețe“ mi se par riscante astfel de declarații din cel puțin două motive

Cu asemenea modele masculine, neconvenționale, am înțeles că poți interacționa cu bărbații, cu ciudățeniile lor cu tot, doar că trebuie să-i înțelegi și să-i tolerezi.

Doina Pană a declarat că ar vrea ca televiziunile să difuzeze mai multe știri pozitive. Ideea nu este nouă, iar declarația nu e una tocmai nevinovată sau benignă. Cum, în ultima vreme, în siajul deciziilor politice controversate, opinia publică a început să se revolte, iar o parte a mass-media e blamată de liderii politici pentru incitare la demonstrațiile populare