Regimul artelor și munițiilor

Dacă nu reușim să ne facem curățenie în ogradă, e greu să ne gîndim și apoi să facem bine alte lucruri care sînt mai sus pe scara civilizației.

„Dacă tîrgul dura mai multe zile, cine știe”, vorba artistului, lucrările lui pătrundeau poate în și mai multe spații.

Am simțit că publicul a rezonat și a înțeles lumea de atunci, România anului 1978, personajele, povestea.

Din această perspectivă, antologia de față oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.

Satisfacțiile pe care le-am strîns sînt poveștile adunate, de-acolo pe unde am ajuns, și uneori chiar și o vorbă bună.

Am devenit un scriitor mai bun și un regizor mai bun.

Mă reîntorc la oraș fiind mediul în care m-am format și care în același timp mi-a provocat cele mai mari traume.

Lucrez pe cît îmi permite timpul la mai multe lucruri în acest moment, cu prioritate la două filme care se vor face după scenarii ale mele, dar și la alte proiecte.

Romanele noir, filmele noir și unele graphic novels se grefează foarte bine pe structura mea sufletească.

Nu reneg nimic, însă sînt deranjat de încadrările care riscă să îngusteze percepția.

Cel care are puterea, a se citi banul, are evident un avantaj, măcar prin aria de alegeri pe care le poate face.

„Oricine ai fi, eu totdeauna am depins de bunătatea străinilor.”

Literatura potrivită la persoanele potrivite poate funcționa și ca terapie, și pentru recuperare.

Deci, nu cred că cinemaul consacrat o să dispară, sau o să se schimbe în mod radical.

Astăzi depresia poate fi privită mai degrabă ca un fenomen decît ca o simplă tulburare, cuprinzînd mai multe entități, forme clinice, episoade complete, cu simptome core și simptome nespecifice.

Da, puţin şi nu prea bun. La fel i s-a întîmplat şi lui Scott Walker, care a început să-şi alieneze publicul, muzica însăşi a devenit alienantă, nu că ar fi dificil de ascultat, dar nu mai e ancorată în propriul univers.

Chiar dacă marea din Seaside Stories era marea voastră, a fiecăruia/fiecăreia dintre prozatori/prozatoare, s-au scris cronici în care se vorbește despre „marea lui Afrim“.

O posibilă legătură ar fi faptul că în ambele filme sînt oameni în stradă care își doresc o schimbare reală, dar în afară de asta nu văd o legătură clară între ele.

Mie acesta mi se pare scopul vieţii. Dar ai zis că este o carte sumbră. Mie mi s-a părut că este şi un roman comic.

Cînd am auzit prima dată „Vara pe oliță”, eram în primul an de facultate și ascultam trupe de rock alternativ de afară.

Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă

Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.

Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.

„De unde crezi că vine tristețea asta pe care o purtăm în noi?”.

Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.

Cred că oferta culturală a Green-ului din perioada sa de glorie vorbea despre nevoile orașului și ale artiștilor.

Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.

Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.

De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace

Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.

Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.

Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.

„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”

Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.