„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
© Cristian Dogaru
© Cristian Dogaru

Mi-am amintit că acțiunea din Viața începe vineri e plasată în ultimele zile din decembrie, într-un București înghețat, în care se circulă cu trăsura, se întîmplă lucruri ciudate și se citesc ziare. E un roman contemporan și clasic în egală măsură, care ar putea îmblînzi orice cititor, pentru că există o plăcere enormă a povestitului. Cît de mult mai contează povestea într-o lume atît de post-postmodernă?

Se pare că un om sănătos psihic are nevoie de poveste. Viața noastră zilnică e făcută din incoerențe, dar ulterior ne dăm seama, dacă sîntem norocoși, de rostul unor lucruri care se înlănțuie. Coerența nu e simultană cu acțiunea, vine mereu mai tîrziu. Povestea e cea care dă coerență lumii, te ia în brațe și te și salvează de haos. Te pasionează și te bucură. Nu am văzut încă pe nimeni care să nu ciulească urechile atunci cînd cineva începe să povestească ce i s-a întîmplat sau o anecdotă oarecare sau orice are alură narativă, de pildă cum a explodat recent un uriaș acvariu cilindric dintr-un hotel din Berlin și 1.500 de pești au ajuns jos, în hol, și pe stradă. Simți nevoia să știi mai mult, de ce și cum, poate ieși un roman de aici. Povestea ține de nevoile noastre fundamentale. Lumea de azi e un pic bolnavă, iar asta se vede și în lipsa de vlagă a poveștilor. De multe ori ele se reduc la un titlu de ziar.

Spuneați cîndva că aveți încredere în acest roman, cum vă raportați acum la el? 

Viața începe vineri își vede de viața lui și nu-i prea pasă de-a mea. Eu îl urmăresc cu coada ochiului pentru că îmi pasă: aștept acum cu emoție să se încheie traducerea lui în spaniolă. 

S-au strîns deja cîteva romane pe raftul mai mare de volume pe care le-ați publicat. Am regăsit un fir roșu între volumele de critică și istorie literară și cele de ficțiune. Le-ați fi putut scrie în altă ordine? 

Cînd, în anii de după Revoluție, aveam trei servicii principale, plus cele episodice, constatam că lucrurile se leagă cu folos pentru toate: orele de la facultate se puteau proiecta în ce scriam la revistă, apoi dădeam studenților prilej să scrie la România literară, lucrul la editură îmi folosea la facultate și așa mai departe. Doar bani nu erau, de asta era nevoie de trei servicii. Dar, în schimb, era un circuit al ideilor și al literaturii între locurile mele de muncă. Inevitabil, cred, așa se întîmplă și cu cărțile scrise, există o comunicare între ele. Cronologia celor mai importante nu putea fi alta: am descoperit Interbelicul, apoi, în el, se afla epoca de pe la 1900, care era rodul secolului al XIX-lea, „cel mai luminos între toate”. Cît despre Caragiale, ține de atmosfera Belle Époque care l-a creat, așadar a venit la pachet cu ea și, pe-alocuri, în răspăr cu ea.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră să stați în intimitatea anilor 1900?

Asta m-a făcut să înțeleg că nu numai în viața oamenilor, ci și în cea a omenirii există felii de timp faste și m-am bucurat pentru cei de atunci și i-am admirat. Îi caut în lumea de azi pe oamenii de la 1900 –  cu sufletul lor mare și egoul lor mic, cu îndrăzneala încrederii lor, cu politețea lor autentică, nu formală – și, ce să vă spun... De obicei credem că, dacă noi arătăm rău, toți arătau ca noi. Unii scotocesc cu îndîrjire după acel rău. Dar eu pot documenta că, statistic, proporțional vorbind, nu e așa. Nesfîrșitele primejdii și zădărnicii îi înconjurau pe oameni și pe-atunci, dar ei și-au făcut timp să guste mierea produsă chiar de ei.

Cum scrieți, știți de la început ce se întîmplă în poveste sau descoperiți pe parcurs?

La mine e ca atunci cînd știi subiectul unui film, povestit pe scurt în prezentare, dar abia în timp ce vezi filmul te lămurești: cum joacă actorii, bine sau prost, cum e muzica (cea a frazei, la roman), care sînt decorurile și costumele, rolurile principale, secundare și figuranții, accidentele de parcurs și scenele pentru care e nevoie de multe duble. Iar tu ești regizorul care se luptă cu toate astea.

Ați predat literatură română înainte de Revoluție, la o școală, predați și azi la Facultatea de Litere. S-a schimbat ceva major în felul de receptare al tinerilor?

Consistența „solului” e alta. Înainte de ’90, rădăcinile receptării și înțelegerii erau înfipte în cărțile citite de ei cu creionul în mînă. Acum e rareori așa. Victoria unui profesor care reușește să-i facă pe copii și pe tineri să citească se obține mai greu. 

Mai e un pericol pe care mi l-au spus profesorii de liceu și am început să-l simt și eu: ideologiile, care îi fac pe unii cititori să rateze pur și simplu lectura unei cărți de literatură, s-o reducă la o dimensiune extraliterară și s-o transforme în pretext pentru afirmarea unei ideologii. Așa era și înainte de ’90, dar nimeni nu lua în serios „directiva”, era ceva impus. Uite că unii iar au început, deși nu-i obligă nimeni! Îngrădirea libertății unui personaj și judecarea lui în afara adecvării literare pervertesc sensurile și jignesc bunul-simț. Șuluțiu spunea despre Camil Petrescu – chiar romanele lui sînt citite cum spuneam – că, dacă îl contraria ceva, nu se înfuria, ci era disperat. Ce disperat ar fi să vadă interpretările forțate de ideologii la Patul lui Procust! La fel și eu. O carte scrisă sau citită fără libertate e orice altceva în afară de literatură.

Inocenții, cel de-al treilea roman, aduce în prim-plan și perspectiva unei fetițe. E acest personaj înrudit cu Laura, cea care vrea ca lucrurile să se întîmple acum, nu mai tîrziu, și are „prea multă imaginație”, din cartea pentru copii publicată recent, Invizibilii?

Da, cred că Laura poate fi o rudă a Anei, din Inocenții. Are cîteva lucruri în comun: o imaginație în exces, care îi joacă feste, felul în care își vede limitele, necazurile pe care încearcă să le depășească cu un anume curaj și mult noroc în ghinioanele ei. Cartea e despre cărți, dar nu livrescă. E o carte de aventuri, cum se și cuvine la categoria asta.

Cum ați descrie experiența de a scrie pentru copii? A fost diferită?

Cei mai dificili copii sînt, de fapt, oamenii mari, în special bărbații, și poate mulți dintre ei se feresc de cărțile pentru copii ca să nu se dea de gol. 

Așadar experiența nu e foarte diferită. Lăsînd gluma la o parte, fiindcă glumă a fost, la fiecare nouă carte, autorul trebuie să reînvețe să scrie. La o carte pentru copii trebuie să descoperi din nou lumea și să o iei în serios. Invers decît au tendința să creadă unii, că în lumea copiilor trebuie să devii neserios și că merge orice bazaconie și că nimic nu are importanță. Ea are, într-adevăr, alte dimensiuni, dar „sfînta ei seriozitate”, cum spune Johan Huizinga, nu lipsește. 

Vă amintiți episodul extraordinar povestit de Huizinga în cartea lui despre ludic, cu un copil de 4 ani care se joacă de-a trenul? Copilul stă pe primul scaun dintr-un șir. Tatăl vine și-l sărută, dar copilul îi spune, cu reproș: „Tati, nu mai pupa locomotiva, fiindcă vagoanele o să creadă că nu-i de-adevăratelea”. 

Cărțile sînt, încă din copilărie, un joc frumos. Mai tîrziu doar dragostea îl concurează.

Care e premiul care v-a bucurat cel mai mult?

Premiile oficiale își pierd consistența de îndată ce sînt trecute în CV-uri, deci devin materie administrativă. Premiile adevărate sînt cele neoficiale, mult mai rezistente, vorbele bune spuse sau scrise cu sinceritate, cînd vezi că cineva chiar s-a bucurat de ce-ai scris. Totuși, și cele oficiale trebuie să existe, ca să nu te simți al nimănui, dar despre asta am scris în lucrarea mea de doctorat –  și nu de bine! Noi am avut dintotdeauna probleme cu premiile: unele jurii le dau ca ajutoare financiare (remarca îi aparține lui Lovinescu), apoi avem abonații la premii, indiferent ce carte scot, apoi avem premiile date pe prietenii, pe zone de interes, cele de consolare sau ca răsplată pentru servicii funcționărești. Nu fac parte dintre abonații la premii, am cîteva în țară și cîteva internaționale. În țară, mult mai puține decît alții. Toate premiile luate m-au bucurat. Cel mai recent este Premiul Național de proză de la Iași pentru Prevestirea, pe care îl cred romanul meu de maturitate.

Dacă v-ați gîndi la cum v-ați imaginat că va fi viața dvs., e ceva complet diferit acum?

Dacă Ioana de 6 ani s-ar întîlni cu mine, m-ar privi cu ochi foarte atenți. „Așadar așa arăt? Hm!” Nici prin cap nu mi-a trecut că viața mea va arăta cum arată acum. Am avut însă de mică o încredere ciudată, nu în mine, ci în destinul meu, dar nu știam exact ce acoperă acea încredere. N-am vrut ceva anume, dar mi s-a dat mult mai mult decît n-am vrut.

În ce relație sînteți cu timpul, mai ales că alături de memorie e, poate, tema care revine cel mai des în cărțile dumneavoastră?

Relații cordiale. Avem ambasade, eu la el în teritoriu și el la mine în viață. Vizite de curtoazie, proiecte comune. De curînd, la Bookfest, l-am auzit pe Vlad Zografi prezentînd o carte despre timp a unui fizician curajos. Vlad a început prin a spune că mulți oameni de știință afirmă că timpul nu există și a început să explice de ce. Iar eu mă gîndeam: ca să vezi, am scris atîta despre ceva care nu există. Dar apoi Vlad a spus că acest fizician, Lee Smolin, în Timpul renăscut, are curajul și argumentele să afirme exact contrariul: timpul există! Mi-a venit inima la loc.

Există un scriitor/o scriitoare care a rămas în același loc pe lista de preferințe, pe care ați fi vrut să-l/s-o puteți suna, pentru că i-ați simțit cărțile mereu aproape? Sau să-i trimiteți romanele dumneavoastră?

Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.

interviu realizat de Ana Maria SANDU

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.