„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
© Cristian Dogaru
© Cristian Dogaru

Mi-am amintit că acțiunea din Viața începe vineri e plasată în ultimele zile din decembrie, într-un București înghețat, în care se circulă cu trăsura, se întîmplă lucruri ciudate și se citesc ziare. E un roman contemporan și clasic în egală măsură, care ar putea îmblînzi orice cititor, pentru că există o plăcere enormă a povestitului. Cît de mult mai contează povestea într-o lume atît de post-postmodernă?

Se pare că un om sănătos psihic are nevoie de poveste. Viața noastră zilnică e făcută din incoerențe, dar ulterior ne dăm seama, dacă sîntem norocoși, de rostul unor lucruri care se înlănțuie. Coerența nu e simultană cu acțiunea, vine mereu mai tîrziu. Povestea e cea care dă coerență lumii, te ia în brațe și te și salvează de haos. Te pasionează și te bucură. Nu am văzut încă pe nimeni care să nu ciulească urechile atunci cînd cineva începe să povestească ce i s-a întîmplat sau o anecdotă oarecare sau orice are alură narativă, de pildă cum a explodat recent un uriaș acvariu cilindric dintr-un hotel din Berlin și 1.500 de pești au ajuns jos, în hol, și pe stradă. Simți nevoia să știi mai mult, de ce și cum, poate ieși un roman de aici. Povestea ține de nevoile noastre fundamentale. Lumea de azi e un pic bolnavă, iar asta se vede și în lipsa de vlagă a poveștilor. De multe ori ele se reduc la un titlu de ziar.

Spuneați cîndva că aveți încredere în acest roman, cum vă raportați acum la el? 

Viața începe vineri își vede de viața lui și nu-i prea pasă de-a mea. Eu îl urmăresc cu coada ochiului pentru că îmi pasă: aștept acum cu emoție să se încheie traducerea lui în spaniolă. 

S-au strîns deja cîteva romane pe raftul mai mare de volume pe care le-ați publicat. Am regăsit un fir roșu între volumele de critică și istorie literară și cele de ficțiune. Le-ați fi putut scrie în altă ordine? 

Cînd, în anii de după Revoluție, aveam trei servicii principale, plus cele episodice, constatam că lucrurile se leagă cu folos pentru toate: orele de la facultate se puteau proiecta în ce scriam la revistă, apoi dădeam studenților prilej să scrie la România literară, lucrul la editură îmi folosea la facultate și așa mai departe. Doar bani nu erau, de asta era nevoie de trei servicii. Dar, în schimb, era un circuit al ideilor și al literaturii între locurile mele de muncă. Inevitabil, cred, așa se întîmplă și cu cărțile scrise, există o comunicare între ele. Cronologia celor mai importante nu putea fi alta: am descoperit Interbelicul, apoi, în el, se afla epoca de pe la 1900, care era rodul secolului al XIX-lea, „cel mai luminos între toate”. Cît despre Caragiale, ține de atmosfera Belle Époque care l-a creat, așadar a venit la pachet cu ea și, pe-alocuri, în răspăr cu ea.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră să stați în intimitatea anilor 1900?

Asta m-a făcut să înțeleg că nu numai în viața oamenilor, ci și în cea a omenirii există felii de timp faste și m-am bucurat pentru cei de atunci și i-am admirat. Îi caut în lumea de azi pe oamenii de la 1900 –  cu sufletul lor mare și egoul lor mic, cu îndrăzneala încrederii lor, cu politețea lor autentică, nu formală – și, ce să vă spun... De obicei credem că, dacă noi arătăm rău, toți arătau ca noi. Unii scotocesc cu îndîrjire după acel rău. Dar eu pot documenta că, statistic, proporțional vorbind, nu e așa. Nesfîrșitele primejdii și zădărnicii îi înconjurau pe oameni și pe-atunci, dar ei și-au făcut timp să guste mierea produsă chiar de ei.

Cum scrieți, știți de la început ce se întîmplă în poveste sau descoperiți pe parcurs?

La mine e ca atunci cînd știi subiectul unui film, povestit pe scurt în prezentare, dar abia în timp ce vezi filmul te lămurești: cum joacă actorii, bine sau prost, cum e muzica (cea a frazei, la roman), care sînt decorurile și costumele, rolurile principale, secundare și figuranții, accidentele de parcurs și scenele pentru care e nevoie de multe duble. Iar tu ești regizorul care se luptă cu toate astea.

Ați predat literatură română înainte de Revoluție, la o școală, predați și azi la Facultatea de Litere. S-a schimbat ceva major în felul de receptare al tinerilor?

Consistența „solului” e alta. Înainte de ’90, rădăcinile receptării și înțelegerii erau înfipte în cărțile citite de ei cu creionul în mînă. Acum e rareori așa. Victoria unui profesor care reușește să-i facă pe copii și pe tineri să citească se obține mai greu. 

Mai e un pericol pe care mi l-au spus profesorii de liceu și am început să-l simt și eu: ideologiile, care îi fac pe unii cititori să rateze pur și simplu lectura unei cărți de literatură, s-o reducă la o dimensiune extraliterară și s-o transforme în pretext pentru afirmarea unei ideologii. Așa era și înainte de ’90, dar nimeni nu lua în serios „directiva”, era ceva impus. Uite că unii iar au început, deși nu-i obligă nimeni! Îngrădirea libertății unui personaj și judecarea lui în afara adecvării literare pervertesc sensurile și jignesc bunul-simț. Șuluțiu spunea despre Camil Petrescu – chiar romanele lui sînt citite cum spuneam – că, dacă îl contraria ceva, nu se înfuria, ci era disperat. Ce disperat ar fi să vadă interpretările forțate de ideologii la Patul lui Procust! La fel și eu. O carte scrisă sau citită fără libertate e orice altceva în afară de literatură.

Inocenții, cel de-al treilea roman, aduce în prim-plan și perspectiva unei fetițe. E acest personaj înrudit cu Laura, cea care vrea ca lucrurile să se întîmple acum, nu mai tîrziu, și are „prea multă imaginație”, din cartea pentru copii publicată recent, Invizibilii?

Da, cred că Laura poate fi o rudă a Anei, din Inocenții. Are cîteva lucruri în comun: o imaginație în exces, care îi joacă feste, felul în care își vede limitele, necazurile pe care încearcă să le depășească cu un anume curaj și mult noroc în ghinioanele ei. Cartea e despre cărți, dar nu livrescă. E o carte de aventuri, cum se și cuvine la categoria asta.

Cum ați descrie experiența de a scrie pentru copii? A fost diferită?

Cei mai dificili copii sînt, de fapt, oamenii mari, în special bărbații, și poate mulți dintre ei se feresc de cărțile pentru copii ca să nu se dea de gol. 

Așadar experiența nu e foarte diferită. Lăsînd gluma la o parte, fiindcă glumă a fost, la fiecare nouă carte, autorul trebuie să reînvețe să scrie. La o carte pentru copii trebuie să descoperi din nou lumea și să o iei în serios. Invers decît au tendința să creadă unii, că în lumea copiilor trebuie să devii neserios și că merge orice bazaconie și că nimic nu are importanță. Ea are, într-adevăr, alte dimensiuni, dar „sfînta ei seriozitate”, cum spune Johan Huizinga, nu lipsește. 

Vă amintiți episodul extraordinar povestit de Huizinga în cartea lui despre ludic, cu un copil de 4 ani care se joacă de-a trenul? Copilul stă pe primul scaun dintr-un șir. Tatăl vine și-l sărută, dar copilul îi spune, cu reproș: „Tati, nu mai pupa locomotiva, fiindcă vagoanele o să creadă că nu-i de-adevăratelea”. 

Cărțile sînt, încă din copilărie, un joc frumos. Mai tîrziu doar dragostea îl concurează.

Care e premiul care v-a bucurat cel mai mult?

Premiile oficiale își pierd consistența de îndată ce sînt trecute în CV-uri, deci devin materie administrativă. Premiile adevărate sînt cele neoficiale, mult mai rezistente, vorbele bune spuse sau scrise cu sinceritate, cînd vezi că cineva chiar s-a bucurat de ce-ai scris. Totuși, și cele oficiale trebuie să existe, ca să nu te simți al nimănui, dar despre asta am scris în lucrarea mea de doctorat –  și nu de bine! Noi am avut dintotdeauna probleme cu premiile: unele jurii le dau ca ajutoare financiare (remarca îi aparține lui Lovinescu), apoi avem abonații la premii, indiferent ce carte scot, apoi avem premiile date pe prietenii, pe zone de interes, cele de consolare sau ca răsplată pentru servicii funcționărești. Nu fac parte dintre abonații la premii, am cîteva în țară și cîteva internaționale. În țară, mult mai puține decît alții. Toate premiile luate m-au bucurat. Cel mai recent este Premiul Național de proză de la Iași pentru Prevestirea, pe care îl cred romanul meu de maturitate.

Dacă v-ați gîndi la cum v-ați imaginat că va fi viața dvs., e ceva complet diferit acum?

Dacă Ioana de 6 ani s-ar întîlni cu mine, m-ar privi cu ochi foarte atenți. „Așadar așa arăt? Hm!” Nici prin cap nu mi-a trecut că viața mea va arăta cum arată acum. Am avut însă de mică o încredere ciudată, nu în mine, ci în destinul meu, dar nu știam exact ce acoperă acea încredere. N-am vrut ceva anume, dar mi s-a dat mult mai mult decît n-am vrut.

În ce relație sînteți cu timpul, mai ales că alături de memorie e, poate, tema care revine cel mai des în cărțile dumneavoastră?

Relații cordiale. Avem ambasade, eu la el în teritoriu și el la mine în viață. Vizite de curtoazie, proiecte comune. De curînd, la Bookfest, l-am auzit pe Vlad Zografi prezentînd o carte despre timp a unui fizician curajos. Vlad a început prin a spune că mulți oameni de știință afirmă că timpul nu există și a început să explice de ce. Iar eu mă gîndeam: ca să vezi, am scris atîta despre ceva care nu există. Dar apoi Vlad a spus că acest fizician, Lee Smolin, în Timpul renăscut, are curajul și argumentele să afirme exact contrariul: timpul există! Mi-a venit inima la loc.

Există un scriitor/o scriitoare care a rămas în același loc pe lista de preferințe, pe care ați fi vrut să-l/s-o puteți suna, pentru că i-ați simțit cărțile mereu aproape? Sau să-i trimiteți romanele dumneavoastră?

Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.

interviu realizat de Ana Maria SANDU

FFF 16mars ©Cristina Voinea 13 jpg
c6fa33870d97d4c96b1680a5d942a3cf jpeg
Cine poate să ridice un clopot de sticlă? – Sylvia Plath / Ester Greenwood –
Astăzi depresia poate fi privită mai degrabă ca un fenomen decît ca o simplă tulburare, cuprinzînd mai multe entități, forme clinice, episoade complete, cu simptome core și simptome nespecifice.
986 15 interviu1 JPG
„Pianul este cel mai bun psiholog al meu” – interviu cu muzicianul Jay-Jay JOHANSON –
Da, puţin şi nu prea bun. La fel i s-a întîmplat şi lui Scott Walker, care a început să-şi alieneze publicul, muzica însăşi a devenit alienantă, nu că ar fi dificil de ascultat, dar nu mai e ancorată în propriul univers.
985 15 foto Afrim jpeg
„Sînt un fan al fragilității“ – interviu cu regizorul Radu AFRIM –
Chiar dacă marea din Seaside Stories era marea voastră, a fiecăruia/fiecăreia dintre prozatori/prozatoare, s-au scris cronici în care se vorbește despre „marea lui Afrim“.
p 15 confesiunile unui iubitor de vin jpg
Degustări de vin cu Julian Barnes
Unul dintre efectele secundare complet neașteptate ale muncii mele este cartea de vizită socială pe care o oferă acum.
983 15 vlad petri director RO jpg
„Mă pasionează granița dintre documentar și ficțiune” – interviu cu regizorul Vlad PETRI –
O posibilă legătură ar fi faptul că în ambele filme sînt oameni în stradă care își doresc o schimbare reală, dar în afară de asta nu văd o legătură clară între ele.
Photo by Alex Belciuganu (12) jpg
„Mă incită contradicțiile și polii opuși” interviu cu artistul vizual Josef WURM
Tot ce ai spus deja rezumă foarte bine atmosfera lucrărilor mele. În viață, ironia se regăsește întotdeauna într-un amalgam de pură seriozitate, rigiditate, mult chin și bucurie.
982 15 foto Bogdan Zop jpeg
„Reţelele de socializare pretind că poţi evita iadul eliminînd oamenii” – interviu cu scriitorul Richard FLANAGAN –
Mie acesta mi se pare scopul vieţii. Dar ai zis că este o carte sumbră. Mie mi s-a părut că este şi un roman comic.
982 16 jos coperta jpg
Două beri goale cu OCS
Cînd am auzit prima dată „Vara pe oliță”, eram în primul an de facultate și ascultam trupe de rock alternativ de afară.
981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
Istoria lumii în 21 de statui
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.