Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -

29 octombrie 2022
image

Poate cel mai cunoscut regizor și scenarist francez contemporan, Arnaud Desplechin, a fost invitat cu ocazia festivalului Les Films de Cannes à București la prima proiecție a filmului Frère et sœur (Frate și soră). Magician al registrelor dramatice inseparabile dramelor de familie, Desplechin relatează povestea a doi frați care, odată cu moartea părinților, se reîntîlnesc. Alături de Marion Cotillard și Melvil Poupaud, actrița Cosmina Stratan face în Frère et sœur un rol admirabil, arătînd că vulnerabilitatea umană poate fi semnul puterii.

Sub o lumină aurie de toamnă, Arnaud Desplechin mi-a vorbit despre experiența personală în regia de film.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                În filmul Tromperie (2021) ați adaptat romanul american scris de Philip Roth. De ce v-ați oprit tocmai la textul acesta atipic?

Nu mi-au plăcut cele mai multe adaptări americane după romanele lui Roth, iar în Tromperie textul era  curat, doar cu dialoguri extrem de cinematografice. Vă dau un exemplu, la un moment dat, citind o conversație din carte, fără a ști dacă  e vocea bărbatului sau a partenerei sale, e o replică: „O, uite o curea nouă!”. Pentru mine genul acesta de  conversație devine foarte vizuală, perfectă pentru a o introduce în cadru unde camera e fixată pe  personajul jucat de Léa Seydoux în timp de desface cureaua băiatului. Imediat relația dintre ei devine un moment de revelație erotică, e o poveste de dragoste care m-a inspirat. Și în carte sînt o mulțime de astfel de scene, nu exagerez spunînd că sînt adevărate „epifanii” pentru cititorul din mine, cînd a apărut volumul în Franța, am vorbit cu colaboratorii mei și ne-am întrebat adesea dacă e o carte misogină sau una feministă. Nu am găsit răspuns. Dar pe parcurs mi-am dat seama că atît filmul cît și romanul au mizat pe ideologie, a cîștigat spectatorii în sensul ăsta. Tromperie o poveste de dragoste extraconjugală, misterioasă, care se termină prost, așa cum se întîmplă cu toate.

Care e adaptarea cinematografică preferată?

Două îmi plac enorm, am dreptul să spun două, nu-i așa? Tess d'Urberville ecranizat de Polanski și Vremea Inocențeiregizat de James Ivory. 

Tema amintirii se repetă în aproape toate filmele dumneavoastră. Apare în Trois souvenirs de ma jeunesse (Trei amintiri din tinereţe) unde personajul scrie ca să nu uite, dar o regăsim și în Frère et soeur (Frate și soră). Care ar fi relația între cinema, literatură și amintire?

O să fac o mică paranteză: se întîmplă ceva minunat cînd visăm o persoană dragă care rămîne în memorie uneori o săptămănă întreagă. Ei bine, cinemaul poate provoca astfel de miracole,  poate convoca prompt amintirile, persoanele dispărute, trecutul. Eu dacă mă gîndesc și trăiesc emoțiile în fața dumnevoastră cînd stăm de vorbă acum simt că jumătate din mine e cu mintea în amintirile primei mele șederi la București și ambele senzații se împletesc.

Cînd a fost asta?

Am venit prima dată cînd fratele meu lucra ca diplomat la București acum cincisprezece ani, am stat zece zile de Crăciun, într-o iarnă cu zăpadă multă și m-am ocupat de casă și de copii. Atunci am văzut cele mai frumoase biserici ortodoxe din lume și îmi amintesc albul zăpezii și cîinii de pe stradă. Cred că cinemaul reușește să comprime secvențe de timp extrem de  diferite. 

În Frate și soră, moartea în urma unui accident de mașină a celor doi părinți reapropie personaje principale care nu se văzuseră de peste două decenii. V-au inspirat fapte reale cînd ați scris scenariul?

Mai degrabă aș spune că experiențele personale mă inspiră. Filmul mizează pe o singură idee,   pe obsesia urii între cei doi frați pe care eu îmi propun să o vindec. E ca și cum aș elibera-o pe Alice (interpretată de Marion Cotillard, nota red), pierdută în labirintul furiei. De aceea filmul începe cu scenele violente din accidentul părinților unde m-am folosit de experiențele personale, așa cum actorul se folosește de forța sa. Cînd îi cer unui actor să plîngă sau să facă o criză de nervi, insist să dea ceva substanțial din personalitatea lui. Încă o coincidență: am mulți frați și surori, chestie care e catastrofală și minunată în același timp iar experiența personală în relația cu ei m-a ajutat la film. De aici cred că  m-am inspirat, din realitatea vieții mele.

Personajul principal feminin e actriță de teatru. Există în Frate și soră o convenție între piesa din film și filmul propriu-zis? 

Apare o scenă foarte scurtă cu afișul piesei Frații Karamazov în care joacă Alice, dar ea repetă și interpretează un rol din adaptarea pentru teatru a nuvelei  The Dead (Cei morți) scrisă de James Joyce și ecranizată de John Huston. E ultimul lui film turnat în Irlanda și e despre amintirile unei femei căsătorite care realizează că a iubit o singură dată în viață un tînăr care și-a sacrificat viața pentru ea. În film joacă Angelica Huston, iar ideea de a adapta textul lui Joyce pentru scenele de teatru din Frate și soră mi s-a părut fantastică. De aceea, ultima replică din filmul meu este a unui actor care spune „Ninge în Irlanda.”. 

Așadar e o legătură între textul lui James Joyce și povestea din filmul Frate și soră...

Este, fără îndoială. Vedeți, pe scenă Alice joacă rolul femeii iubite de un bărbat pe care l-a lăsat să moară, iar la începutul filmului tot ea a făcut o greșeală enormă, poate singura, nu și-a cunoscut niciodată nepotul. E secvența cînd Alice vine la fratele ei și, într-o scenă violentă, el o dă afară și îi reproșează că nu i-a trimis niciodată nimic nepotului, nici măcar o carte poștală. Marion Cottilard face o performanță actoricească uluitoare, nu are nicio replică, izbucnește în plîns pînă la urmă și realizează că e prea tîrziu. Își va reproșa vina asta tot filmul, păcatul de a-și fi lăsat nepotul să moară, fără să-l vadă. E o vină de care se va elibera parțial spre finalul filmului.

Cosmina Stratan și Arnaud Desplechin
Cosmina Stratan și Arnaud Desplechin

Cum ați lucrat cu Cosmina Stratan? 

A fost o plăcere să lucrez cu ea. O știam pe Cosmina fiind un mare admirator al filmului După dealuri, care, după părerea mea, e unul dintre cele mai bune ale lui Mungiu, e o capodoperă. L-am văzut de cîteva ori și de fiecare dată cînd îl vizionam îmi spuneam că într-o zi voi filma cu ea. Cînd am regizat Tromperie, prima persoană la care m-am gîndit că ar putea interpreta rolul unei cehoaice a fost Cosmina. Dar nu era disponibilă atunci și m-am spus că ar fi bine să găsesc o altă formulă de a-i da un rol. Și ei, ca și mine, îi place Cassavetes și la proba pe skype pentru Frate și soră, ne-am amintit de scena din filmul Opening Night (În seara premiereinota red.) în care actrița de teatru își omoară admiratoarea chiar la început. Apoi ne-am reîntîlnit la Paris și am fost foarte bucuros că poate juca și Cosmina la repetiție a fost extrem de pătrunsă de rol, avea o forță teribilă. Îmi amintesc că în primele zile de repetiție în Franța cînd i-am spus că nu dialogul e important și nu contează franceza, am adăugat: „Gîndește-te că ești actriță într-un film mut, ca Lillian Gish, ai aceeași expresie ca ea”. Cosmina a intrat foarte repede în rol și a jucat fantasticic.

O veți avea în vedere pentru viitoarele filme?

În Frate și soră, fiind vorba de o dramă de familie, toate personajele sînt interiorizate. Alice se retrage în teatru, fratele ei Louis stă închis în apartament și am vrut cumva să creez o deschidere prin rolul jucat de Golshifteh Farahani care e iraniancă, cu algerianul Patrick Timsit și cu interpretarea Cosminei. Și vreau să-mi păstrez intențiile și în următoarele filme. Să deschid frontierele către actori străini, chiar dacă ador să lucrez cu francezi. Mi-ar plăcea enorm să mă reîntîlnesc cu Cosmina pentru un rol mai amplu.

Prezența Cosminei Stratan în rolul Luciei, admiratoarea lui Alice, mă trimite cu gîndul la un înger straniu. De ce în scenariu Alice se confesează unei străine? E mai ușor? 

Ce ciudat... Chiar Cosmina a remarcat ce spuneți dumneavoastră la prima noastră discuție pe scenariu. Mi-a spus: „Aș vrea să joc ca și cum aș fi un personaj real sau cineva din visul lui Alice”. Ne-am gîndit împreună: Lucia e o fantomă, un înger sau un chip într-o fotografie? Revenind la întrebarea dumneavoastră, cred că e mult mai ușor pentru Alice să se confeseze unei persoane pe care o admiră dar nu o cunoaște deloc, neputînd fi judecată. Alice suferă de amărăciune, acel sentiment neplăcut ce nu îl poate destăinui cuiva apropiat. În loc să o critice, Lucia glumește sau rîde. Am făcut și un joc de cuvinte cu prenumele celor două personaje, inversînd două litere, Alice și Lucia, ca două chipuri interșanjabile ale aceleași femei: una e o actriță foarte cunoscută, cealaltă nu a jucat niciodată. Cu un necunoscut cuvintele devin libere, lipsite de încărcătura moralizatoare.

De ce ura e mereu prezentă în filmele dumneavoastră? Vi se pare un sentiment infailibil?

Nu, ea trebuie oprită căci nu servește la nimic. Și mă gîndesc acum la o scenă de care sînt mîndru: Alice merge la cumpărături doar pentru Lucia, cineva lovește din  greșeală coșul ei cu mîncare și Alice descoperă că e chiar fratele ei. Dintr-odată se privesc ca două ființe umane, amîndoi în genunchi, încercînd să strîngă lucrurile împrăștiate pe jos. Se privesc direct în ochi și brusc toată ura devine stupidă, pierdere de timp prostească și totul se deblochează. Asta mi s-a părut ca o „rezolvare”, cînd pe neașteptate te lovești de un om și realizezi că tot ce aveai în minte dispare, ai în față un suflet ca tine. Că îl iubești mult, puțin, sau chiar deloc e lipsit de importanță. Important e că ești în viață. Dacă în filmele mele apare tema urii, a amărăciunii sau rivalității, e pentru că sînt admirator al lui Ingmar Bergman și cred că sentimentele negative în realitate nu țin de ființa umană. Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri. 

Interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.