Dumnezeu după Einstein

John F. HAUGHT
Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Ce se petrece de fapt în Univers?

Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă. Dacă religia biblică transformă în virtute așteptarea lui Dumnezeu, panteistul autentic nu are nici un motiv să aștepte nimic. Tot ce este autentic s-a întîmplat deja – în chip etern. Panteismul este seducător și liniștitor deoarece ne leagă viața și mintea de veșnicie fără să le oblige să navigheze prin strîmtorile timpului ireversibil. Cufundînd deodată cosmosul în solventul eternității, panteismul se ocupă de tot ce se petrece inevitabil în natură și istorie – și în propria noastră viață. 

O asemenea viziune asupra lumii poate fi foarte atrăgătoare dacă timpul pare mai degrabă un dușman decît un prieten atent. Convingerea că tot ce se petrece în univers este imperativ îi poate seduce și pe oamenii de știință, de vreme ce știința se bizuie pe predictibilitate. Ispita aproape irezistibilă a predictibilității se arată astfel sub formă de determinism științific. Este vorba de convingerea că legile naturale inviolabile au fixat de la început tot ceea ce avea să se întîmple în univers. Determinismul, deși acum pare suspect chiar și multor fizicieni, rămîne seducător grație promisiunii lui liniștitoare de a elimina toate incertitudinile din sfera ființării adevărate. 

Determiniștii științifici adoptă de obicei viziunea asupra lumii cunoscută ca „materialism”, convingerea că materia neînsuflețită este tot ceea ce există de fapt. Materialiștii neagă nu numai faptul că libertatea ar fi reală, dar și că ar exista o zeitate individuală, dotată cu simțire. Cele două negări merg mînă în mînă. Cu toate astea, Spinoza și Einstein nu s-ar fi simțit la largul lor în compania materialiștilor contemporani ai artei. Acești mari gînditori aveau un profund sentiment religios al veșniciei. Cultul față de tema indestructibilității răzbate peste tot din gîndirea lor. 

Din nefericire, ideile lor despre Dumnezeu – sau despre natură – au calitatea necesității riguros cauzale, caracteristică ceasurilor bine lucrate și altor mașinării ale modernității. Pentru Spinoza, Dumnezeu era liber doar în sensul că divinitatea este propria ei cauză, iar pentru panteist asta înseamnă că natura, de vreme ce natura este Dumnezeu, reprezintă propria ei cauză. Dar în afara actului inițial al autocreației, orice se petrece în natură se petrece în mod necesar, potrivit lui Spinoza. În principiu, totul este stabilit pentru totdeauna.

Einstein, la rîndul lui, era convins că determinismul este inseparabil de universul lui spațiu-timp în patru dimensiuni. Și nu exista nici un loc pentru o autentică noutate, o întîmplare sau o libertate – și nici pentru timpul ireversibil. Astfel, gîndea el, nu poate să existe nici viitor intrinsec nepredictibil. Reală este doar atemporalitatea, ceea ce exclude posibilitatea ca natura să fie în continuare deschisă la ceva autentic nou. 

Fixația lui Einstein asupra eternității, la fel ca la Spinoza, era profund religioasă. Dar propria lui știință a relativității, așa cum este examinată și interpretată de cosmologi începînd din 1915, aruncă îndoieli serioase asupra ideii de univers etern și necesar. Relativitatea asigură bazele teoretice ale cosmologiei Big Bang, potrivit căreia universul există de o perioadă de timp finită, și nu dintotdeauna. Dacă relativitatea este corectă, iar timpul este și real, și finit, universul nu are cum să fie etern și necesar. Este cu totul și cu totul temporal. Are un început accidental și un destin incert. Itinerarul lui, categoric, prezintă cotituri și reveniri imprevizibile. Natura nu este o mașinărie, ci o trezire. 

Știința arată că universul ia ființă în continuare. Cele mai valoroase rezultate în curs de apariție în istoria cosmică – viața și mintea – nu s-ar fi putut anticipa printr-o analiză deterministă la începuturile universului. Ele sînt mai degrabă urmări ale unei treziri cosmice fără un scop anume. Trezire spre ce? Acesta este un mod de a pune principala întrebare a teologiei după Einstein. Pentru a afla rostul universului nostru neterminat trebuie să ne îndreptăm către ceea ce este nu-încă. Nu putem fi prea nerăbdători în demersul nostru de a încerca să stabilim încotro se îndreaptă cosmosul sau dacă are un destin fix. Nu ne putem aștepta ca un univers neterminat să fie cu totul inteligibil, aici și acum. Trebuie să avem răbdare. 

Spinoza pune la dispoziție cel mai sofisticat argument filozofic adus de gîndirea modernă în ce privește inutilitatea așteptării. El se deosebește cel mai mult de strămoșii lui biblici prin identificarea universului fizic cu veșnicia și necesitatea, însușiri pe care teologia le lega prin tradiție de un Dumnezeu atemporal. De fapt, Spinoza neagă că în natură ar exista o mișcare temporală reală. Însă panteismul moștenește, cel puțin indirect, insistența antică platoniciană asupra atemporalității lui Dumnezeu. Astfel, dacă, împreună cu Spinoza, identificăm natura cu Dumnezeu, natura trebuie să fie eternă și necesară. În acest caz, nu numai că Dumnezeu ar fi imun la orice contact autentic cu timpul, dar la fel ar fi și universul.

Etern și necesar?

Dar să fie oare universul etern și necesar? Gîndirea lui Spinoza, așa cum sugeram, mulțumea sensibilitățile religioase ale lui Einstein, ceea ce ne ajută să explicăm de ce marele fizician nu era pregătit să accepte universul ca pe o trecere temporală ireversibilă. Chiar și după ce critici binevoitori i-au atras atenția că universul lui spațiu-timp nu trebuie să fi fost dintotdeauna la fel, Einstein s-a agățat cît a putut de convingerea sa că universul fizic este etern și necesar, în ciuda aparentelor schimbări locale. Ba chiar și-a schimbat ecuațiile, potrivindu-le cu propriile preferințe personale – religioase, am putea zice – ale unui cosmos static. Față cu obiecțiile experților, Einstein a mers să caute în setul său complex de numere un loc pentru o „constantă cosmologică”, o marjă de eroare matematică destinată să ferească universul de schimbări semnificative. După ce i s-au prezentat tot mai multe noi dovezi astronomice ale unui univers în expansiune, a trebuit desigur să se răzgîndească, dar se pare că niciodată nu a abandonat cu totul predilecția spinozistă față de atemporalitate. 

În 1921, cînd Arhiepiscopul de Canterbury l-a întrebat pe Einstein despre semnificația religioasă a teoriei relativității, fizicianul i-a răspuns scurt că nu era nici una, fără să-și dea seama că preferința sa pentru un univers static avea în sine o încărcătură teologică. Întrebarea arhiepiscopului nu era stupidă. Implicațiile teologice ale cosmologiei științifice a lui Einstein sînt profunde. 

Revoluțiile din știință ne influențează mereu ideile despre Dumnezeu, indiferent dacă noi credem sau nu în existența Lui. În zorii perioadei moderne, spre exemplu, cînd filozofii naturii s-au gîndit să descrie natura ca pe o mașinărie, teologii au presupus, aproape inconștient la început, că Dumnezeu trebuie să fie ca un soi de mecanic, ceasornicar sau „proiectant inteligent”, o asociere suspectă, care a avut o mare contribuție la dezvoltarea ateismului modern. (Michael J. Buckley, în At the Origins of Modern Atheism, 1990, susține că rădăcinile intelectuale ale ateismului contemporan trebuie puse pe seama faptului că ideea de Dumnezeu a fost fundamentată în geometrie, și nu în experiența religioasă.) 

După ce Charles Darwin a pus la îndoială convingerea că organismele vii ar fi produsul unei inginerii divine directe, ideea de divinitate ca proiectant a fost tot mai greu de înghițit. Cu doar o jumătate de secol înainte ca Einstein să devină faimos, Darwin demonstrase că trăsăturile specifice și varietatea nesfîrșită a vieții pe Pămînt nu sînt rezultatul necesității eterne, ci al unui proces istoric nepredictibil. 

Rețeta evoluției biologice, a teoretizat Darwin, constă din trei ingrediente: mai întîi, variațiile accidentale din istoria naturală și din ereditatea formelor biologice; apoi, filtrul impersonal al selecției naturale, „legea” care înlătură toate organismele ce nu se pot adapta și supraviețui suficient ca să se reproducă; și, în final, o îndelungată trecere a timpului în cursul căreia combinația dintre schimbările accidentale și selecția naturală oarbă are suficiente șanse să producă, treptat, întreaga diversitate a vieții de pe Pămînt. 

Astfel, viața nu este produsul previzibil al necesității atemporale, ci rezultatul unei împletiri între întîmplare, regularitate și timp ireversibil. Se nimerește ca întîmplarea, regularitatea legică și trecerea timpului să fie trei elemente esențiale din construcția oricărei povești. Așadar, povestea vieții, care cuprinde toate cele trei ingrediente, reprezintă o producție în desfășurare, ale cărei rezultate specifice va trebui mereu să le așteptăm. 

Și propria lui credință creștină s-a îndepărtat de Darwin pe măsură ce, în gîndurile lui despre natură și Dumnezeu, timpul și întîmplarea au fost înlocuite de veșnicie și necesitate. Ca urmare a noii povești a vieții spuse de Darwin, mulți oameni cu educație au ajuns, pînă astăzi, să nu își mai amintească decît rareori de Dumnezeu. După Einstein, în schimb, s-ar putea să gîndim altfel despre Dumnezeu și veșnicie, deoarece sîntem obligați să privim într-un fel nou și timpul, și lumea naturală. 

Acum știm că natura nu este fixă și etern înghețată. Niciodată nu vom mai putea să atribuim în mod plauzibil cosmosului adjectivul „atemporal”, așa cum face panteismul și cum și-a dorit să facă, la modul cel mai serios, și Einstein. Natura este un proces temporal care a adus mereu rezultate noi, surprinzătoare, pe măsura trecerii timpului. Universul nu este o manifestare de eleganță inginerească, nici o infinitate oarbă, aflată în derivă. Este o dramă neterminată, adică o narațiune plină de suspans care ar putea fi purtătoare a unui sens, pe care va trebui însă să îl așteptăm. La urma urmei, sîntem interesați de o dramă nu în căutare de coerență matematică, ci de coerență narativă. În univers se petrec tot soiul de lucruri a căror coerență ar putea să iasă la vedere, dar numai dacă le vom lăsa timp să se desfășoare, ca apoi să le povestim. 

Atît evoluția vieții, cît și scurta istorie a umanității pe Pămînt apar acum ca episoade noi și fără precedent într-o dramă cosmică a trezirii. Drama este cu mult mai veche însă, mai cuprinzătoare și mai interesantă decît am bănuit înainte de secolul XX. Prin urmare, în loc să ne punem obsesiv întrebarea dacă viața manifestă cu adevărat „un proiect inteligent”, acum este posibil – și, cred, mai productiv din punct de vedere teologic – să ne întrebăm dacă în îndelungata dramă cosmică se petrece ceva de maximă importanță. 

Cea mai importantă implicație teologică a descoperirilor lui Darwin este că viața dispune de un dramatism care, din cîte ne dăm seama, în profunzimile lui este purtător al unui înțeles major, cu mult mai semnificativ decît probele adunate de științele biologice. La fel, și dincolo de sondajele astrofizicii se găsește o aventură a trezirii care se întinde în întregul pelerinaj al materiei în timpul ireversibil. Marea contribuție a lui Einstein la teologie, în acest caz, este că a trasat contururile unui univers al cărui format inteligibil este nu doar geometric, ci și dramatic. 

(fragment în avanpremieră din volumul Dumnezeu după Darwin: O teologie a Evoluției, aflat în curs de apariție, în traducerea lui Mihai Moroiu, la Editura Baroque Books & Arts)

John F. Haught este teolog american, profesor și cercetător la Georgetown University, specializat în cosmologia fizică, biologia evolutivă și geologie în relația lor cu religia creștină.

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.