Moartea morţii

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Saramago contemporan cu pandemia

Am recitit romanul lui José Saramago Intermitenţele morţii (traducere de Georgiana Bărbulescu, Editura Polirom) nu doar fiindcă luna aceasta sărbătorim centenarul nașterii prozatorului (dispărut acum doisprezece ani), dar și pentru că anii recenți de pandemie (și de alte necazuri mondiale – războiul din Ucraina, de pildă, și retorica nucleară a autorităților ruse) fac pe oricine, vrînd-nevrînd, să mediteze asupra extincției speciei umane (sună catastrofic, desigur). 

Dar Saramago scrie exact pe dos decît s-ar aștepta cineva (thanatofil sau, dimpotrivă, thanatofob), întrucît prozatorul portughez scrie nu despre cum se moare, ci despre cum nu se mai moare, într-o ţară catolică. Să fie vorba despre o „grevă a morţii”? – se chestionează reporterii de televiziune şi clarvăzătorii. În frenezia ei, umanitatea a ajuns, oare, la dezideratul nemuririi? Să fie la mijloc hazard, alterare microcosmică accidentală, coincidenţă? Autorităţile sînt neliniştite şi ţin discursuri: poate că voinţa divină este să nu se mai moară; dar cardinalul-şef protestează, afirmînd că moartea este necesară, căci fără moarte nu există Înviere, iar creştinismul tocmai pe acest lucru întemeietor se bazează.

image

Exaltată, populaţia proclamă viaţa ca doctrină şi ism; cei care suferă atroce sînt, însă, lucrătorii specializaţi în pompe funebre care, în cele din urmă, găsesc o soluţie grotesc-ludică: dacă oamenii nu mai mor şi nu mai are cine să fie înmormîntat, atunci măcar animalele domestice să profite de funeralii canonice, astfel încît comerţul mortuar să nu piară. Implicit, se revoltă şi lucrătorii din spitale: ce-i de făcut cu bolnavii aflaţi în comă şi care, totuşi, nu mai mor din pricina respectivei crize microcosmice? Soluţia este expedierea lor acasă, dacă moartea nu mai este valabilă. Firmele de asigurări pe viaţă sînt şi ele în pragul falimentului, iar azilele de bătrîni sînt în colaps. Totuşi, soluţii strategice mai există, pe ici, pe colo. 

O comisie mixtă alcătuită din filozofi, teologi şi istorici ai religiilor se adună să dezbată care va fi viitorul vieții fără moarte. Una din concluziile acestei comisii interdisciplinare este aceea că moartea nu a încetat neapărat să existe, ci doar să ucidă; moartea doar şi-a amînat şi suspendat funcționalitatea. 

Biserica intenţionează, însă, o campanie de rugăciuni, astfel încît moartea să fie reinstaurată de Dumnezeu și lucrurile să revină în matca lor.

Şi totuşi, un bătrîn sătul de viaţă găseşte soluţia: dacă muribunzii sînt transportaţi dincolo de graniţele ţinutului unde nu mai moare nimeni, atunci ar exista posibilitatea ca moartea să funcţioneze din nou normal. Ceea ce se şi întîmplă. 

Mai departe, romanul lui Saramago se preschimbă în descrierea bufă a unui exod aluvionar pe care Guvernul intenţionează să-l stopeze cu ajutorul poliţiei de graniţă. În paralel, însă, ia naştere o conjurație care urmăreşte să îngăduie muribunzilor să moară (dacă aceştia sînt în fază terminală) ori chiar să-i facă să moară cu de-a sila. Ţările vecine ale spaţiului catolic unde nu se mai moare nu sînt nici ele indiferente: vor să se protejeze de invazia muribunzilor terminali care trec graniţa, drept care baricadează militar punctele de trecere. Populaţia ţării asediate este, însă, orgolioasă, bănuind o invidie metafizică din partea vecinilor strategici. Se improvizează oficial, din nou, o soluţie efemeră de intrare în legalitate: muribunzii în stadiu terminal vor fi transportați peste graniţă, ca să moară, dar după deces vor fi readuşi în patrie pentru a fi înhumaţi oficial, creştineşte. 

În mod previzibil, lucrurile nu iau sfîrşit, speculativ vorbind: un ucenic-filozof are revelaţia faptului că non-moartea funcţionează doar pentru oameni, în schimb în regnul animal şi vegetal extincţia continuă să se manifeste, ca întotdeauna. Biserica emite şi ea o nouă teologie: aceea a morţii amînate.

Fără chef, apoi îndrăgostită

Ceva (altceva) trebuia să se petreacă la un moment dat în acţiunea deja trenantă și ritualică a romanului: aşa încît, după o perioadă de opt luni de iniţiere în non-moarte, directorul televiziunii naţionale primeşte o scrisoare misterioasă tocmai de la entitatea numită moarte (cu minusculă), prin care este anunţat că aceasta îşi va reinstaura regatul firesc de lichidare, reîntorcînd făpturile umane la destinul lor banal, acela de pieritoare. Expeditoarea scrisorii precizează că perioada de non-moarte a constituit nu doar o etapă de graţie, ci şi una de verificare a rezistenţei umane la experiment. Cum, însă, umanitatea s-a comportat lamentabil, morţii (ca entitate materializată) nu îi rămîne decît să revină la funcţionarea ei tradițională. Fireşte, în urma anunţului de la televiziune, pompele funebre, tîmplarii şi groparii se pregătesc pentru o provocare funerară de anvergură.

Moartea mai precizează că entitatea sa trebuie transcrisă lingvistic cu minusculă, pentru a fi deosebită de cea cu majusculă; întrucît există o diferenţă absolută între moarte şi Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.

Odată extincţia redeclanşată, se produce o hecatombă previzibilă, datorită răstimpului de amînare: bănuind că moartea are trup omenesc, autorităţile încearcă să identifice o persoană înrudită cu faimoasa eminență. În zadar.

Partea ultimă a romanului trebuia, evident, să surprindă, altfel ar fi dat greş autorul însuşi, tocmai din pricina fanteziei sale debordante și a construcției circulare. Cititorul asistă la felul în care însăşi moartea scrie epistole vestitoare destinatarilor ei: dar este o moarte obosită și plictisită, o moarte fără chef. 

Una din scrisorile vestitoare îi este chiar returnată: cineva (un violoncelist) nu vrea să moară şi atunci modesta moarte se înfurie în sfîrşit, deşi este doar o funcţionăreasă cu un raft de fişe umane la îndemînă, omnipotentă şi omniprezentă precum dumnezeu (şi cuvîntul acesta este scris tot cu minusculă de către Saramago). Singurul tovarăş şi confident al morţii este coasa; aceasta nu este întotdeauna de acord cu ceea ce face moartea, dar nu are încotro, rolul său fiind exclusiv de consilier şi raisonneur

Provocată, moartea îl vizitează pe violoncelist, pentru a vedea cine este cel care refuză să moară, fără să ştie că trebuie să moară. Nu găseşte decît un bărbat matur şi un cîine, dar, în preajma lor, mica moarte îşi pierde impasibilitatea: ea află de-abia acum ce-nseamnă a fi om. Studiindu-l pe nesupusul violoncelist, moartea va fi fascinată tocmai de banalitatea vieţii acestuia, decantată pas cu pas; în chip nebănuit, agenta extincţiei se umanizează mai ales prin intermediul muzicii simfonice. 

Într-o odaie tăinuită din spaţiul ei de funcţionăreasă, moartea mică se preschimbă într-o femeie de 36 de ani, iar scopul ei este să îl seducă pe violoncelistul rebel. Și nu doar că se întîmplă astfel, dar ea însăşi este sedusă, manifestînd o pasiune înverşunată. Întrucît devine femeie şi întrucît, în sfîrşit, cunoaşte dragostea, decesele vor fi din nou suspendate. Acesta este finalul scintilant al romanului Intermitențele morții.

Irealitatea congenitală

Există o reţetă Saramago, pentru cei care doresc să îl imite sau să înveţe să scrie de la acest prozator: evitîndu-se cu şarm şi ironie logica întîmplărilor, irealitatea („congenitală”, cum o califică Saramago) primeşte concrescenţe în ralenti, ca o păpuşă rusească sau ca o cămilă cu provizii în cocoașă. 

Tot astfel s-a lansat şi reţeta Gabriel García Márquez, între prozatorul columbian şi cel portughez existînd o îngemănare structurală de artizani fanteziști. Este dificil, de aceea, să găseşti o hermeneutică inovatoare în ceea ce-i priveşte, pentru că autorii înşişi îşi sînt autohermeneuţi în prozele lor explicative şi demonstrative la nivel de fantastic. Ingeniozitatea lui Saramago din acest roman este aceea de a dezechilibra tranșant perspectiva asupra morții, ca mai apoi să o reinstaureze clasic și-apoi din nou să o perturbe prin intermediul unei ipostaze inedite, aceea a morții îndrăgostite.

Sînt convinsă că, dacă ar fi trăit acum și ar fi fost contemporan cu pandemia, Saramago ar fi scris o continuare a romanului Intermitențele morții. Firește, e doar speculația unei cititoare, statornică în speranța că manuscrisele autorilor care îi plac sînt tăinuite într-un cufăr încă nedescoperit. În cazul pandemiei care încă mai bîntuie acum prin lume, Saramago ar fi trebuit să fie, însă, și profet, nu doar fantast bulimic și ficționalizator asiduu, magician și principe al imaginarului, așa cum a fost catalogat adesea.

Ruxandra Cesereanu este scriitoare. Ultimele cărți publicate: Lumi de ficțiune, lumi de realitate, Editura Tracus Arte, 2022 & O sută și una de poezii, Editura Academiei Române, 2022.

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.