Moartea morţii

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Saramago contemporan cu pandemia

Am recitit romanul lui José Saramago Intermitenţele morţii (traducere de Georgiana Bărbulescu, Editura Polirom) nu doar fiindcă luna aceasta sărbătorim centenarul nașterii prozatorului (dispărut acum doisprezece ani), dar și pentru că anii recenți de pandemie (și de alte necazuri mondiale – războiul din Ucraina, de pildă, și retorica nucleară a autorităților ruse) fac pe oricine, vrînd-nevrînd, să mediteze asupra extincției speciei umane (sună catastrofic, desigur). 

Dar Saramago scrie exact pe dos decît s-ar aștepta cineva (thanatofil sau, dimpotrivă, thanatofob), întrucît prozatorul portughez scrie nu despre cum se moare, ci despre cum nu se mai moare, într-o ţară catolică. Să fie vorba despre o „grevă a morţii”? – se chestionează reporterii de televiziune şi clarvăzătorii. În frenezia ei, umanitatea a ajuns, oare, la dezideratul nemuririi? Să fie la mijloc hazard, alterare microcosmică accidentală, coincidenţă? Autorităţile sînt neliniştite şi ţin discursuri: poate că voinţa divină este să nu se mai moară; dar cardinalul-şef protestează, afirmînd că moartea este necesară, căci fără moarte nu există Înviere, iar creştinismul tocmai pe acest lucru întemeietor se bazează.

image

Exaltată, populaţia proclamă viaţa ca doctrină şi ism; cei care suferă atroce sînt, însă, lucrătorii specializaţi în pompe funebre care, în cele din urmă, găsesc o soluţie grotesc-ludică: dacă oamenii nu mai mor şi nu mai are cine să fie înmormîntat, atunci măcar animalele domestice să profite de funeralii canonice, astfel încît comerţul mortuar să nu piară. Implicit, se revoltă şi lucrătorii din spitale: ce-i de făcut cu bolnavii aflaţi în comă şi care, totuşi, nu mai mor din pricina respectivei crize microcosmice? Soluţia este expedierea lor acasă, dacă moartea nu mai este valabilă. Firmele de asigurări pe viaţă sînt şi ele în pragul falimentului, iar azilele de bătrîni sînt în colaps. Totuşi, soluţii strategice mai există, pe ici, pe colo. 

O comisie mixtă alcătuită din filozofi, teologi şi istorici ai religiilor se adună să dezbată care va fi viitorul vieții fără moarte. Una din concluziile acestei comisii interdisciplinare este aceea că moartea nu a încetat neapărat să existe, ci doar să ucidă; moartea doar şi-a amînat şi suspendat funcționalitatea. 

Biserica intenţionează, însă, o campanie de rugăciuni, astfel încît moartea să fie reinstaurată de Dumnezeu și lucrurile să revină în matca lor.

Şi totuşi, un bătrîn sătul de viaţă găseşte soluţia: dacă muribunzii sînt transportaţi dincolo de graniţele ţinutului unde nu mai moare nimeni, atunci ar exista posibilitatea ca moartea să funcţioneze din nou normal. Ceea ce se şi întîmplă. 

Mai departe, romanul lui Saramago se preschimbă în descrierea bufă a unui exod aluvionar pe care Guvernul intenţionează să-l stopeze cu ajutorul poliţiei de graniţă. În paralel, însă, ia naştere o conjurație care urmăreşte să îngăduie muribunzilor să moară (dacă aceştia sînt în fază terminală) ori chiar să-i facă să moară cu de-a sila. Ţările vecine ale spaţiului catolic unde nu se mai moare nu sînt nici ele indiferente: vor să se protejeze de invazia muribunzilor terminali care trec graniţa, drept care baricadează militar punctele de trecere. Populaţia ţării asediate este, însă, orgolioasă, bănuind o invidie metafizică din partea vecinilor strategici. Se improvizează oficial, din nou, o soluţie efemeră de intrare în legalitate: muribunzii în stadiu terminal vor fi transportați peste graniţă, ca să moară, dar după deces vor fi readuşi în patrie pentru a fi înhumaţi oficial, creştineşte. 

În mod previzibil, lucrurile nu iau sfîrşit, speculativ vorbind: un ucenic-filozof are revelaţia faptului că non-moartea funcţionează doar pentru oameni, în schimb în regnul animal şi vegetal extincţia continuă să se manifeste, ca întotdeauna. Biserica emite şi ea o nouă teologie: aceea a morţii amînate.

Fără chef, apoi îndrăgostită

Ceva (altceva) trebuia să se petreacă la un moment dat în acţiunea deja trenantă și ritualică a romanului: aşa încît, după o perioadă de opt luni de iniţiere în non-moarte, directorul televiziunii naţionale primeşte o scrisoare misterioasă tocmai de la entitatea numită moarte (cu minusculă), prin care este anunţat că aceasta îşi va reinstaura regatul firesc de lichidare, reîntorcînd făpturile umane la destinul lor banal, acela de pieritoare. Expeditoarea scrisorii precizează că perioada de non-moarte a constituit nu doar o etapă de graţie, ci şi una de verificare a rezistenţei umane la experiment. Cum, însă, umanitatea s-a comportat lamentabil, morţii (ca entitate materializată) nu îi rămîne decît să revină la funcţionarea ei tradițională. Fireşte, în urma anunţului de la televiziune, pompele funebre, tîmplarii şi groparii se pregătesc pentru o provocare funerară de anvergură.

Moartea mai precizează că entitatea sa trebuie transcrisă lingvistic cu minusculă, pentru a fi deosebită de cea cu majusculă; întrucît există o diferenţă absolută între moarte şi Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.

Odată extincţia redeclanşată, se produce o hecatombă previzibilă, datorită răstimpului de amînare: bănuind că moartea are trup omenesc, autorităţile încearcă să identifice o persoană înrudită cu faimoasa eminență. În zadar.

Partea ultimă a romanului trebuia, evident, să surprindă, altfel ar fi dat greş autorul însuşi, tocmai din pricina fanteziei sale debordante și a construcției circulare. Cititorul asistă la felul în care însăşi moartea scrie epistole vestitoare destinatarilor ei: dar este o moarte obosită și plictisită, o moarte fără chef. 

Una din scrisorile vestitoare îi este chiar returnată: cineva (un violoncelist) nu vrea să moară şi atunci modesta moarte se înfurie în sfîrşit, deşi este doar o funcţionăreasă cu un raft de fişe umane la îndemînă, omnipotentă şi omniprezentă precum dumnezeu (şi cuvîntul acesta este scris tot cu minusculă de către Saramago). Singurul tovarăş şi confident al morţii este coasa; aceasta nu este întotdeauna de acord cu ceea ce face moartea, dar nu are încotro, rolul său fiind exclusiv de consilier şi raisonneur

Provocată, moartea îl vizitează pe violoncelist, pentru a vedea cine este cel care refuză să moară, fără să ştie că trebuie să moară. Nu găseşte decît un bărbat matur şi un cîine, dar, în preajma lor, mica moarte îşi pierde impasibilitatea: ea află de-abia acum ce-nseamnă a fi om. Studiindu-l pe nesupusul violoncelist, moartea va fi fascinată tocmai de banalitatea vieţii acestuia, decantată pas cu pas; în chip nebănuit, agenta extincţiei se umanizează mai ales prin intermediul muzicii simfonice. 

Într-o odaie tăinuită din spaţiul ei de funcţionăreasă, moartea mică se preschimbă într-o femeie de 36 de ani, iar scopul ei este să îl seducă pe violoncelistul rebel. Și nu doar că se întîmplă astfel, dar ea însăşi este sedusă, manifestînd o pasiune înverşunată. Întrucît devine femeie şi întrucît, în sfîrşit, cunoaşte dragostea, decesele vor fi din nou suspendate. Acesta este finalul scintilant al romanului Intermitențele morții.

Irealitatea congenitală

Există o reţetă Saramago, pentru cei care doresc să îl imite sau să înveţe să scrie de la acest prozator: evitîndu-se cu şarm şi ironie logica întîmplărilor, irealitatea („congenitală”, cum o califică Saramago) primeşte concrescenţe în ralenti, ca o păpuşă rusească sau ca o cămilă cu provizii în cocoașă. 

Tot astfel s-a lansat şi reţeta Gabriel García Márquez, între prozatorul columbian şi cel portughez existînd o îngemănare structurală de artizani fanteziști. Este dificil, de aceea, să găseşti o hermeneutică inovatoare în ceea ce-i priveşte, pentru că autorii înşişi îşi sînt autohermeneuţi în prozele lor explicative şi demonstrative la nivel de fantastic. Ingeniozitatea lui Saramago din acest roman este aceea de a dezechilibra tranșant perspectiva asupra morții, ca mai apoi să o reinstaureze clasic și-apoi din nou să o perturbe prin intermediul unei ipostaze inedite, aceea a morții îndrăgostite.

Sînt convinsă că, dacă ar fi trăit acum și ar fi fost contemporan cu pandemia, Saramago ar fi scris o continuare a romanului Intermitențele morții. Firește, e doar speculația unei cititoare, statornică în speranța că manuscrisele autorilor care îi plac sînt tăinuite într-un cufăr încă nedescoperit. În cazul pandemiei care încă mai bîntuie acum prin lume, Saramago ar fi trebuit să fie, însă, și profet, nu doar fantast bulimic și ficționalizator asiduu, magician și principe al imaginarului, așa cum a fost catalogat adesea.

Ruxandra Cesereanu este scriitoare. Ultimele cărți publicate: Lumi de ficțiune, lumi de realitate, Editura Tracus Arte, 2022 & O sută și una de poezii, Editura Academiei Române, 2022.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.