In memoriam Ovidiu Verdeş

Publicat în Dilema Veche nr. 967 din 20 octombrie – 26 octombrie 2022
image

Cercetător literar, profesor universitar și prozator, Ovidiu Verdeș (1963-2022) a fost, din 1991, cadru didactic la Catedra de Teoria Literaturii a Universității din București, unde a ținut cursuri, ateliere și seminare de teoria literaturii şi a criticii, filosofia limbajului şi filosofie contemporană, istoria ideilor, estetică, poetica textelor de frontieră, autobiografie, literatură română contemporană. A lăsat în urmă o operă foarte apreciată de cunoscători: Muzici şi faze (2000, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), Metafora – un concept deschis (2004), Metaforă şi metafizică (2005, Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată), Metaforă şi metafizică: Heidegger, Nietzsche, Blaga, Derrida(2005) și Teorie literară contemporană. Teme, autori, abordări (2008).

image

Ar putea părea surprinzător pentru multă lume ce urmează să spun: Muzici și faze este, probabil, cel mai bun roman de debut de la Revoluție încoace. Spun că poate părea surprinzător pentru că, spre deosebire de altele, acest roman n-a avut neapărat un destin editorial tocmai grozav. Apărut în anul 2000, într-un tiraj mic, la Editura Univers și premiat de USR, reeditarea din 2003 de la Editura Aula i-a sporit aura, dar nu neapărat și faima. A atins repede statutul de carte cult (dovadă faptul că titlul a devenit o sintagmă detașată de carte, preluată în limbajul curent și, la un moment dat, chiar ca nume pentru un site de muzică), dar nu în sensul popularității, cît în sensul dobîndirii unui grup de fani înfocați, al unor inițiați. Căci, deși premiată la apariție, specialiștii n-au băgat cartea în seamă de-a lungul timpului așa cum ar fi meritat, parte și din cauza discreției autorului, care n-a mai publicat între timp altceva, fiind absent din spațiul literar formal, parte și din cauza gustului relativ convențional al criticilor literari. Pentru mulți, probabil că Ovidiu Verdeș a fost un fel de one hit wonder.

967 16 cop2 jpg

În 2009, suplimentul Adevărul literar & artistic a făcut o anchetă dedicată celor mai bune romane ale deceniului 2000-2010, unde au invitat să se exprime zece critici literari. În 2011, revista Corpul T a propus de asemenea o anchetă care să stabilească însă un top al romanelor româneşti apărute în deceniile de după Revoluție, anchetă unde au invitat aproape șaizeci de recenzenţi, cronicari şi critici literari, universitari şi redactori de reviste. În nici unul din aceste topuri finale ale specialiștilor nu apărea Muzici și faze, prea puțini fiind cei care-l menționau pe listele lor (doar vreo trei, dacă nu mă înșel, unul fiind subsemnatul). Din fericire, romanul acesta atît de iubit de cititorii săi apare reeditat acum la o editură mare și are șansa să ocupe locul meritat în ceea ce, timid și poate inutil, numim canon literar.

Recitit cu ocazia celei de-a treia ediții (Editura Polirom, 2016), în Muzici și faze impresionează încă de la primele pagini ruptura stilistică față de tradiția romanului românesc. Ca anvergură a oralității, a dialogurilor și a discursului colocvial, acest roman nu are o precedență căreia să-i datoreze ceva. Cele aproape cinci sute de pagini de vorbire în termenii liberi ai oralității vîrstei juvenile fac din adolescentul de 15 ani pe nume Tinuț un personaj la fel de izbutit și de important precum Vica din Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu, spre exemplu. Romanul lui Ovidiu Verdeș este, din punctul de vedere al limbajului, al stilului colocvial presărat cu ticuri verbale, englezisme și jargonul adolescenței epocii („nenică”, „sanchi”, „țais”, „kentane”, „mozol”), un adevărat tur de forță. (Invocarea seriei La Medeleni de Ionel Teodoreanu n-ar fi chiar hazardată, dar există o mare, prea mare diferență de nivel artistic.) E foarte interesant detaliul că romanul poveștilor Muzicilor și fazelor apărea în același an cu Povestirile cu înjurături ale lui Sorin Stoica: ambii naratori protagoniști impuneau în literatura română formula auctorială „io” ca semn distinctiv pentru noua oralitate. 

image

De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace, umilind întregul experimentalism pretențios al anilor ’80, ca și oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu”. La nivelul oralității lui Verdeș, una atît de naturală, autentică, vie și plăcută, n-a mai evoluat decît Sorin Stoica, regretatul Sorin, plecat dintre noi, ca un star rock, la fix 27 de ani. Iar altcineva, din păcate, n-a mai apărut să exploreze această zonă de oralitate a literaturii noastre.

Tinuț forevăr

O altă dimensiune importantă este cea muzicală, substratul rock-ului șaizecist-șaptezecist face din acest roman un obiect literar neidentificat deschizător de drum, căci literatura noastră a fost și este în continuare o artă fără legături cu ceea ce se cheamă cultura populară/pop culture. Cînd vorbeam despre ruptura de tradiția prozei românești, mă refeream și la această dimensiune „americană” a literaturii lui Ovidiu Verdeș care integrează firesc cultura populară în discursul literar așa-zis înalt, chiar academic, dat fiind că autorul este profesor universitar de teoria literaturii. La noi, cultura populară nu e suficient cunoscută de scriitori – ca experiență; nici recunoscută – ca importanță artistică. Din acest punct de vedere, nici un alt roman românesc nu este mai tributar (deopotrivă ca dependență și omagiu) și totodată mai important pentru cultura muzicală pop, chit că referințele românești sînt puține: Phoenix, Sfinx, Dan Andrei Aldea, Iris, plus cîțiva autori de șlagăre.

Pentru prima dată la noi, referințele predominante ale universului romanesc nu mai sînt, așadar, literare, ci muzicale. Tinuț este un cititor bun (se vede asta din livrescul replicilor sale și din comentariile aduse literaturii de manual), dar deocamdată n-a descoperit cărți de o complexitate fascinantă pe măsura albumelor unor Zeppelin, Yes ori King Crimson. Urechea, imaginația și educația lui sînt fundamental muzicale – este un mic meloman, așa cum altădată adolescentul miop al lui Eliade era un mic cărturar. În plus, are parte de un model chitarist, nu scriitor, în persoana lui Bodi, adolescentul cu cîțiva ani mai mare decît el, care-l fascinează prin cunoștințele și gusturile sale, aceasta fiind cea mai frumoasă și mai complexă relație din roman. Atenția, simpatia și generozitatea, sfaturile de viață pe care i le dă Bodi, aflat pe picior de plecare din țară, îl modelează deopotrivă muzical și sentimental pe Tinuț.  

În fine, universul psihologic, emoțional, idealist al adolescenței din acest roman rămîne, cel puțin din punctul meu de vedere, neegalat în proza românească, ce oricum nu excelează la acest capitol. Exuvii de Simona Popescu, Dincolo de frontiere de Sorin Stoica, Tinerețile lui Daniel Abagiu de Cezar Paul-Bădescu sau Băiuțeii fraților Florian sînt referințele absolute ale prozei românești cu adolescenți. Protagonistul din nuvelele Nostalgiei și din Travesti-ul lui Mircea Cărtărescu evoluează la un nivel mai mult fantasmagoric, cumva la antipodul manifestării adolescentine de gașcă, realist-comportamentale din Muzici și faze. Plasat în comunism (e vorba de vara lui 1978), romanul lui Ovidiu Verdeș poartă puține și vagi mărci ale ideologiei, pare că se desfășoară într-o bulă protectoare, dar e vorba de însăși lumea copiilor în general prea puțin afectați de dimensiunea politică a vieții. E mult loisir în viața acestor puști care merg la cinema, la cofetăria Capșa, în Cișmigiu cu barca, la concert la Circ sau în tabără la Herculane. 

De altfel, părinții lui sînt „de condiție” (Tinuț a fost crescut de guvernante), au o situație financiară bună, sînt educați și deschiși la minte (cineva îi numește „burjui”, adică burghezi), astfel că îi oferă băiatului mult credit și libertate. Tinuț e foarte emancipat pentru un adolescent din comunism: are discuri originale, primește în dar un magnetofon Maiak, fumează Kent, bea coniac, răsfoiește nu doar Pif, dar și Playboy, poartă blugi, pleacă în tabere. În rest, „fazele” sale sînt amintirile, gîndurile, proiecțiile, presupozițiile, planurile, observațiile, divagațiile, fanteziile, superstițiile, candorile, teribilismele oricărui adolescent îndrăgostit și în formare, aflat în ultima săptămînă de școală din clasa a noua, înaintea vacanței de vară, care se anunță a fi „the summer of first love”. Fazelor sale (y compris și niște vise bizare care, apropo, fac din finalul acestui roman unul dintre cele mai misterioase evăr, final atins de un foarte muzical ecou al „țigăncilor” lui Eliade) li se adaugă scenele de cartier și de viață la bloc (vizite, voyeurisme, certuri, conflicte), plus legendele urbane din zona bucureșteană Panduri.

În mod normal, această a treia ediție a romanului Muzici şi faze (care, între timp, a dat și numele unei platforme online dedicate muzicii românești) ar trebui să-i consolideze statutul de carte cult și să-i confere, în sfîrșit, și dimensiunea populară pe care o merită din plin. 

(articol apărut în Dilema veche, nr. 658 / 2016)

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.