„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
© Cato Lein
© Cato Lein

Salman Rushdie (n. 1947) a scris unul dintre cele mai faimoase şi premiate romane din istorie: Copiii din miez de noapte(carte pusă în scenă de Royal Shakespeare Company, distinsă cu titlul de cel mai bun roman din istoria Premiului Booker şi adaptată pentru cinematograful hollywoodian de Rushdie însuşi), dar a scris şi Versetele satanice (numit de un critic „cel mai celebru roman necitit”), roman considerat de musulmani „o blasfemie la adresa islamului” şi pentru care scriitorul a fost condamndat la moarte de ayatollah-ul Khomeini, care a emis, în acest sens, o fatwa. Cărţile lui au fost arse în pieţe publice, asupra lui gruparea teroristă Hezbollah a pus la cale cîteva atentate, forţîndu-l pe scriitor să trăiască, între 1989 şi 1998, cu domiciliu secret şi protejat de serviciile speciale ale Regatului Unit al Marii Britanii. Cărțile sale au apărut în limba română la Editura Polirom, ultima fiind romanul Quichotte (2021), în traducerea Danei Crăciun.

Cum aţi descoperit cărţile în copilărie, cine v-a apropiat de literatură? 

Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural. Cînd eram student la Universitatea din Aligarh, unde învăţase şi bunicul meu, am început să citesc Agatha Christie şi P.G. Wodehouse, iar în Bombay mă delectam cu romane poliţiste pentru adolescenţi sau comedii englezeşti de colegiu, cu science-fiction, cu de toate.

Eraţi de mic fascinat şi de filme...

Da, să creşti în Bombay însemna să fii obsedat de cinema. Filme indiene, bineînţeles, cu vedetele de atunci – Raj Kapoor, Meena Kumari, Nargis –, dar şi filme americane. Îmi amintesc că am văzut Scaramouche, Cavalerii Mesei Rotunde, Vrăjitorul din Oz…

Datorați satira și realismul magic folclorului oriental cu care aţi crescut ?

Da, cred că în mare parte este vorba despre faptul că vin, totuşi, din lumea orientală a minunatelor O mie şi una de nopţiPanciatantra, Hazar Afsanah, Hamzanama, dar îmi place la fel de mult şi realismul pur, de modă veche, pe care îl folosesc destul de mult. Romanele mele Furie şi Shalimar clovnul, de exemplu, sînt în cea mai bună parte ficţiuni naturaliste, aşa cum sînt şi multe din povestirile mele, „Curtenii”, „În Sud”, dar şi altele.

image

Vă consideraţi „doar” un povestitor sau, mai degrabă, un scriitor politic, dat fiind impactul extraliterar al romanelor dvs.? 

„Scriitor politic” este o expresie limitată. Trăim într-o epocă în care evenimentele publice ne modelează vieţile private ca niciodată înainte şi acesta este unul dintre subiectele literaturii mele. Dar numai unul dintre ele. Mi-am dorit întotdeauna să găsesc şi să spun cele mai bune, cele mai pătrunzătoare şi cele mai răsunătoare poveşti posibile. Sînt un scriitor urban şi un scriitor care a călătorit foarte mult, un scriitor care vrea să interogheze felul în care este alcătuită lumea, cum totul funcţionează într-o atît de strînsă legătură.

Cînd scriaţi Versetele satanice eraţi conştient că romanul va provoca un asemenea scandal şi că riscaţi să vă alegeţi cu o fatwa?

Nu, nicidecum, nu mi-am imaginat asta.

Dar ulterior, a existat un moment în care v-aţi dorit să nu fi scris această carte?

Nici asta.

Aţi fost furios, înspăimîntat sau dezamăgit?

Toate trei.

Este o carte mai importantă decît viaţa?

Să spui că o carte e mai importantă decît viaţa este o remarcă de natură retorică, nu trebuie luată literal. Cînd am declarat acest lucru am vrut să spun că un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine.

Sprijinul occidental de care aţi avut parte este binecunoscut, spuneţi-ne însă în cel fel v-au susţinut musulmanii în acel teribil deceniu al fatwa.

Mulţi scriitori musulmani m-au susţinut într-adevăr foarte mult, la fel şi mulţi cititori musulmani. Dar, în cele din urmă, eu nu sînt interesat de orientarea religioasă a cititorilor mei. Aceasta este treaba lor, nicidecum un punct de interes pentru mine. 

Ca semnatar de manifeste împotriva totalitarismului şi ca militant pentru drepturile femeii musulmane, mai ales acela de a nu purta văl, credeţi că arta este politică prin însăşi natura ei?

Nu, nu cred asta.

Vă întrebaţi retoric într-un articol „Ce este liberatatea de expresie fără libertatea de a ofensa?”, adăugînd apoi faptul că „libertatea este înspăimîntătoare”. Credeţi că oamenii au nevoie de un fel de ghid al libertăţii?

Libertatea este un subiect de conversaţie care nu se va termina niciodată. Libertatea este un argument, dacă vrei. Nu are nevoie de manual pentru a fi exercitată. Tot ce îi trebuie este o constantă explorare.

Aţi declarat că nu sînteţi o persoană religioasă şi v-aţi exprimat de nenumărate ori împotriva religiei…

Da, pentru că religia este cenzură.

Consideraţi că cenzura îi ajută pe scriitori să scrie ficţiuni mai bune?

Nicidecum.

Spuneaţi undeva că astăzi folosim cultura pe post de sau în locul ideologiei; credeţi în teoria ciocnirii civilizaţiilor?

Culturile se ciocnesc tot timpul, şi aşa a fost dintotdeauna, şi multe dintre aceste conflicte sînt fertile, stimulează ambele părţi. Dar eu nu cred în teoria lui Samuel Huntington, o găsesc mult prea reductivă.

În volumul Patrii imaginare afirmaţi la un moment dat că politicienii şi scriitorii sînt rivali prin natură, luptînd pentru aceleaşi teritorii, şi că romanul este, de fapt, o formă de negare a versiunii oficiale a adevărului. Dar, la un anumit nivel, nu este şi scriitorul tentat de putere?

Nu genul de scriitor care sînt eu.

Ce credeţi despre Internet, YouTube, blog-uri, free downloading?

Mă împac bine cu toate aceste, le practic şi eu, mai puţin bloging-ul.

Credeţi că Internetul poate contribui la reformarea islamului?

Nu ştiu, mai bine ai întreba un musulman.

Mai puteţi vizita India şi Pakistanul? Este suficient să ai patrii imaginare?

În India am fost în fiecare an în ultimii unsprezece ani, dar în Pakistan nu mai pot merge şi, sincer, nici nu-mi doresc asta. Locurile mele natale nu sînt, aşadar, în întregime imaginare.

„Am jucat o statuie”

Într-o conversaţie cu regizorul de film David Cronenberg constataţi că oamenii sînt azi mult mai interesaţi de persoana scriitorilor decît de scrisul lor. Aţi simţit acest lucru pe propria piele? V-aţi săturat să vorbiţi mai mult despre politică decît despre literatură?

Adevărul e că nu prea mă mai interesează să discut despre politică. Lui Cronenberg voiam, de fapt, să-i spun că astăzi oamenilor le este mult mai uşor să-şi formeze o părere despre un scriitor din bîrfe decît citind efectiv cărţile acestuia. Oamenii sînt probabil mai leneşi decît erau odată.

În eseul „Apărarea romanului” spuneţi că efectul publicării atît de multor cărţi de ficţiune este nivelul mult mai scăzut al lecturii. Dar dacă cititorii preferă întrebărilor despre lume amuzamentul sau poveştile ezoterice ieftine?

Atunci scriitorii de felul meu vor dispărea precum mastodonţii. 

Cum şi cînd obişnuiţi să scrieţi? De ce anume aveţi nevoie ca să scrieţi?

Scriu acasă şi scriu tot timpul, la computer. Tot ce îmi trebuie este o idee bună.

Aţi primit numeroase şi prestigioase premii literare, inclusiv The Best of the Booker, sînteţi faimos în toată lumea, sînteţi aproape un icon al culturii pop. Ce vă mai motivează să scrieţi?

Arta romanului presupune să răspunzi lumii, din plin şi constant, cu imaginaţia ta şi cu personalitatea ta. Această dorinţă nu dispare odată cu premiile, cu faima etc. În timp, devine un mod de a trăi.

Mai aveţi poveşti de scris?

Mai am destule. Sper.

Cum vă descurcaţi cu faima?

Faima este faimă. Nu contează atît de mult.

Nu v-aţi dorit niciodată să dispăreţi, să scrieţi din nou ca un scriitor anonim?

Nu. Nu mi-am dorit să dispar.

Povestiţi-ne cum aţi ajuns să jucaţi în piesele lui Ionesco.

Am jucat în două piese de Ionesco, în Rinocerii şi în Viitorul e în ouă. În aceasta din urmă jucam o statuie care prindea viaţă. Se întîmpla la Universitatea din Cambridge, acum foarte mult timp.

La lecturi publice faceţi oamenii să plîngă, odată cineva chiar a leşinat; pe dvs. ce vă emoţionează pînă la lacrimi?

Filmele sentimentale ieftine de la televizor. Dar numai dacă le urmăresc singur.

Aţi urmat cursurile unei şcoli de rugby; mai sînteţi interesat de sport?

Nu prea mă mai interesează rugby-ul. Acum sînt un fan înflăcărat al echipei de fotbal american New York Yankees şi al clubului de fotbal Tottenham Hotspur.

Ştiu că îi admiraţi, printre alţii, pe Bill Haley, Frank Zappa şi Tom Waits; vă amintiţi cînd aţi început să ascultaţi rock?

Ascult rock de cînd mă ştiu, aproape toată viaţa am făcut asta, nu-mi amintesc să existe un moment anume. Rock-ul s-a născut prin ’56-’57, pe cînd eu aveam nouă-zece ani.

Ce artist aţi fi vrut să întîlniţi personal?

Pe Bob Dylan. Nu ne-am întîlnit niciodată.

E adevărat că aţi făcut pogo cu Van Morrison sau e doar o legendă urbană?

Nu, chiar s-a întîmplat asta. Eram la o petrecere în casa lui Bono din Dublin şi acolo se afla şi Van Morrison şi da, a fost şi un dans.

Ştiţi, există o trupă în România care şi-a luat numele Grimus, după romanul dvs. de debut.

Sper că sînt mai buni decît romanul meu.

Presupun că aţi auzit despre miliardarul american care a zburat recent pe Lună, unde a citit un basm în cadrul unei transmisiuni live...

Aş fi fost fericit să zbor şi eu cu el pe Lună, dar nu cred că mi-aş fi dorit să şi citesc.

interviu realizat de Marius CHIVU și publicat în revista Dilemateca, nr. 42/2009

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.