„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –

Mircea DRAGU
Publicat în Dilema Veche nr. 963 din 22 septembrie – 28 septembrie 2022
image
Clara Usón

Clara Usón s-a născut în Barcelona, a făcut studii de drept şi a profesat ca avocat, înainte de a se dedica literaturii. Romanele ei Fiica Estului (2012, Premiul Ciudad de Barcelona, Premio per la Cultura Mediterranea, Premio de la Crítica) și Asasinul timid (2018, Premiul Sor Juana Inés de la Cruz, Mexic) au apărut în traducerea Marianei Sipoș la Editura Polirom.

În romanul Fiica Estului, o tînără se luptă cu viața ei într-o țară aflată în curs de evoluţie dintr-o societate cvasidemocratică către naționalism, extremism etnic şi religios și, în final, război şi genocid. În Asasinul timid,personajul principal este o altă tînără, o adolescentă expusă faimei și burnout-ului cauzat de munca în exces. Ca într-un cadru cu păpuși rusești, în interiorul Fiicei Estului văd Asasinul timid, apoi am impresia că te văd pe tine.

Dictatura se află permanent în fundal pentru cele două tinere. De asemenea, tatăl uneia era rus. O parte dintre aceste lucuri se aplică şi la mine, în sensul că și eu sînt un personaj în Asasinul timid, ca reprezentantă a generației care s-a maturizat odată cu democrația. Ai dreptate. Este probabil motivul pentru care am fost interesată și, în final, obsedată de ceea ce se întîmpla în Balcani și în Iugoslavia. Și simt că mă pot identifica cu suferința acestor țări aflate sub influenţă sovietică. 

Un alt element comun este faptul că, în final, am scăpat de regimurile dictatoriale. Diferenţa este că în țările estice tranziţia s-a făcut în mod radical, în timp ce dictatorul nostru a murit, ca să spunem aşa, la pat. Apoi am încercat să învățăm să trăim cu democrația, pe de o parte plini de iluzii, pe de altă parte, ignoranți. Deci da, într-un fel, am scris despre acea perioadă a vieții mele.

963 15 Coperta interviu Clara Uson jpg

Personajul Ana merge să viziteze oraşul Moscova și se cazează la un hotel numit Ucraina. Iar în Belgrad își dorește ca iubitul ei să o ducă la Hotelul Moscova, pe atunci cel mai luxos din capitala iugoslavă. Aceste două cuvinte, Moscova și Ucraina, sînt probabil printre cele mai populare cuvinte ale acestor vremuri, dar în sensuri diferite. Ce simți față de ceea ce se întîmplă în această parte a lumii acum?

Sînt foarte îngrijorată și profund mîhnită. Şi foarte furioasă pe Putin. Pe acei bărbați macho care cred că totul le aparține, de parcă ar fi Dumnezeu. E ca și cum Putin încearcă să arate lumii, în perioada sa de declin, cît de puternic este. Vrea doar să arate cîtă distrugere poate provoca. E psihologia dictatorului. Nedreptățile mă lasă fără cuvinte.

Amintindu-mi de războiul de Bosnia, sînt mai impresionată de războaiele care se desfășoară pe continentul nostru, care se întîmplă unor oameni asemănători cu noi. Sună egoist, dar e firesc. Cînd se întîmplă un război în Africa, avem impresia că nu are nimic de-a face cu noi. Dar cînd e un astfel de război, cum e invazia rușilor, nu doar că ne întristăm, dar ne și temem. Pentru că într-un fel realizăm că sîntem cu toții europeni. Și atingînd Ucraina, Putin ne amenință pe noi toți. 

În cartea ta scrii despre Slobodan Miloșevici. La un moment dat, acesta începe să piardă din popularitate. Țării nu îi mergea bine, oamenii erau tot mai săraci, moment în care Miloșevici a declanșat un război. Ai prezentat cu subiect şi predicat această reţetă. Se aplică ea Rusiei acum? 

Putem spune că se găsesc multe similitudini. Da, dictatorul care se teme că va pierde controlul asupra poporului. Putin pare terifiat. Priviți întîlnirile pe care le are cu oamenii, distanța pe care o păstrează față de ei. La un moment dat l-a primit pe președintele Macron, iar masa la care au stat avea „doar” 6 metri lungime. Dar cînd avea de-a face cu propriii oameni, distanța era de 20 de metri. Aceste situații ne arată că se teme mai tare de propriii oameni decît de străini. Pare o situaţie shakespeariană, cu furia omului paranoic care își spune: dacă eu mă prăbușesc, totul trebuie să se prăbușească odată cu mine. Există toate aceste similarităţi, inclusiv naționalismul, această bête noire a mea, care este folosit ca justificare pentru cele mai oribile crime. Putin duce naționalismul la extrem. 

În carte ai sintetizat asta într-o frază care sună cam aşa: începi prin a cînta cîntece naționaliste și ajungi să ții un Kalașnikov în mînă. 

Da, e ceva ce se întîmplă în foarte multe părţi. Naționalismul e în floare peste tot de mulți ani. Privește-l pe Trump, apoi în Europa avem toate acele partide vechi de extremă dreapta. Și la Brexit au spus că sînt speciali, unici, că au o cultură veche de o mie de ani. Tot timpul naționalismul se bazează pe un mit. Care, în cazul sîrbilor, a fost lupta de la Kosovo Polje din anul o mie trei sute și ceva, deci în secolul al XIV-lea, împotriva musulmanilor. La fel Putin, în discursurile sale face referire la evenimente petrecute cu o mie de ani în urmă pentru a justifica ce face acum. 

Danilo Kis, scriitor iugoslav pe jumătate evreu, a scris despre naționalism într-un mod special. A spus că naționalismul este paranoia și ură. Împotriva cui? Ei bine, împotriva fratelui tău, a celui care e exact ca tine. Noi mai bem alcool, dar ei sînt bețivani. Ei sînt egoiști și așa mai departe. Dușmanilor noștri le atribuim toate păcatele lumii. 

Apoi revenim la Goebbels, ideologul nazist și expert în propagandă care este și el menționat în carte. El a spus că oamenii nu îşi doresc războaie. Nimeni nu vrea să se ducă la război. Este datoria conducătorilor să îi conducă la război și să le spună oamenilor că acest dușman vrea să îi distrugă. Aşa că trebuie să le spui oamenilor că există acest inamic. Şi că, pentru a-i anihila pe dușmani, singurul mod prin care putem preveni atacul lor asupra noastră este să îi atacăm noi primii. Iar oricine se împotrivește acestui punct de vedere este un trădător sau un laș. 

Acestea sînt lucrurile pe care Miloșevici le-a spus despre musulmani, iar Putin spune asta despre ucraineni. Deci sînt multe similarități. De asemenea, cred că, pentru Putin și pentru ruși, bombardarea Belgradului în 1999 (de către NATO) a fost o umilință, un lucru pe care l-au văzut ca pe ceva inacceptabil. Rușii și sîrbii au avut pe parcursul istoriei o relație apropiată; Ana a mers la Moscova pentru că nu putea merge niciunde altundeva. În Serbia era supusă unui embargou internațional, așadar singurul loc unde putea ajunge cu avionul în iarna lui 1994 era Rusia. 

Pentru mine, cea mai corectă definiţie a naționalismului pe care am întîlnit-o pînă acum e cea care spune că acesta ar fi narcisism de grup. 

Așa e, narcisism colectiv. În Catalonia se întîmplă la fel. Oricine flutură acel steag spune „noi sîntem atît de diferiți”. Folosesc aceleași pretexte. Susțin că sînt atît de diferiți pentru că au un folclor anume și o limbă fantastică și o cultură extraordinară, și se consideră victime care au suferit așa de mult la cheremul dușmanilor. Iar dușmanii nu au nici un fel de calități, ei sînt oameni oribili. Catalanii se consideră un popor extraordinar și generos, dar este de fapt narcisism.

Bărbatul și femeia de rînd, care se simt în mod fundamental mediocri, îşi întorc privirea de la vieţile lor mici și triste, se privesc în oglindă și își spun că nu sînt doar niște nimeni: sînt spaniol, sînt catalan, sînt sîrb, sînt rus, şi prin asta sînt fantastic! Din acest motiv, naţionalismul este periculos. 

Banalitatea războiului

Ştim că Platon s-a dedicat filozofiei mai ales din cauză că nu a reușit să cîștige puterea în urma loviturii de stat organizate de el. Crezi că lumea ar fi un loc mai bun dacă filozofii ar fi fost direct implicați în conducerea ei?

E greu de spus. Dacă îmi amintesc corect, Platon e cel care a spus, în Republica, că poeţii nu au ce să caute în statul ideal. Dar e important să poţi gîndi profund. Nu pot spune că sînt în mod deosebit interesată de filozofie, dar pentru mine e interesant că pune întrebări și creează incertitudini în timp ce un politician sau un conducător nu poate avea dubii, el trebuie să ia decizii. Deci exact opusul. Filozoful trebuie să pună lucrurile sub semnul îndoielii. Un lider, însă, nu poate face acest lucru. Să ne gîndim la Heidegger, care a devenit nazist. Aşa că nu poți ști niciodată. 

Dar liderii ar putea fi sfătuiți de filozofi. În Grecia Antică, Pericle și cei ca el au fost sfătuiți de filozofi, iar în Roma antică s-au descotorosit de ei cu totul. Nu știu ce să zic. Dictatorii și cei care dețin puterea îi detestă pe cei care pun sub semnul întrebării deciziile și modul lor de gîndire, lucru care este tocmai datoria filozofului. Așa că tendința dictatorilor este de a se descotorosi de cei care ar putea să le conteste deciziile.

Pentru locuitorii României, şi în mod special pentru cei din vestul ţării, Iugoslavia era un fel de loc ideal în care capitalismul și comunismul se aflau în echilibru. Noi, locuitorii unui mare lagăr geografic şi mai mult sau mai puţin mental, visam la Iugoslavia. La rîndul tău, pari să ai o preocupare deosebită pentru această țară. Ce a făcut ca lucrurile să fie așa?

Din pură întîmplare. Cu mulţi ani în urmă am citit în Times un articol despre istoria Anei, despre sinuciderea ei. În acel moment aveam o idee în mare despre ce s-a întîmplat în războiul din Bosnia. Era o situație așa de complicată, cu toate războaiele izbucnite la dezintegrarea Iugoslaviei. A început în 1991 în Croația și a ajuns în 1999 în Kosovo. Mai întîi s-a desprins Slovenia fără conflict armat, apoi au urmat Croația, Bosnia, Kosovo. 

Ca străin care locuiește în vestul Europei, ce se întîmplă acum în Ucraina îmi dă același sentiment de ireal, cu oroarea, furia și compasiunea pe care le-am trăit atunci. Dar apoi lucrurile au devenit atît de complicate, pentru că erau sîrbi bosniaci și bosniaci croați. Am pierdut șirul evenimentelor. Și a durat așa de mult. Durata noastră de atenție este foarte redusă în ziua de astăzi. Din nefericire, ne pasă de război timp de cîteva luni, după care nu mai reprezintă o știre. Este oribil, dar aceasta e realitatea.

Faptul că ne obişuim şi cu astfel de situaţii poate avea şi rol adaptativ, dar e şi îngrijorător, chiar oribil, cînd războiul și moartea devin banalul cotidian. 

Așa este. Inițial s-a înfiripat o idee. Nu știam cine era Ratko Mladici, dar părea să fie o poveste de impact cu care oamenii vor rezona. E ca tragedia greacă, o intrigă shakespeariană în care fiica s-a sinucis, iar tatăl înnebunește și comite cel mai mare masacru de după al Doilea Război Mondial. Mi-am spus că nu pot să scriu despre asta, eu nu știu nimic despre Iugoslavia, așadar altcineva trebuie să o facă. Așa că am început să scriu un roman despre altceva, un subiect pe care îl stăpîneam; l-am terminat, romanul a fost premiat și eu am fost foarte fericită. 

Dar povestea Anei mă aștepta acolo. Mi-am spus că, dacă nimeni nu abordează subiectul, o voi face eu. Am scris nouăzeci de pagini concentrîndu-mă pe tragedia familiei Anei. Apoi mi-am dat seama că pentru a explica tragedia acelei familii trebuia să explic tragedia colectivă din fundal. Ana era cine era, la fel şi Mladici. Ceea ce era Ratko Mladici era explicat de războiul bosniac. 

Timp de trei ani am „trăit” acolo, făcînd cercetări. Nu am locuit acolo fizic, dar am devenit foarte pasionată de subiect. Acel război a fost poate primul război filmat. Fusese războiul din Irak, din care s-a filmat și difuzat doar ceea ce s-a dorit să vadă publicul, ceea ce a fost foarte puțin. La Sarajevo s-a filmat pentru că Europa nu privea încolo, nu ajuta, iar oamenii din Bosnia au vrut ca restul lumii să afle ce se întîmplă. Deci era foarte multă informație la care am avut acces. 

Mladici credea cu convingere că îi salvează pe sîrbi de amenințarea musulmană și a filmat totul, chiar și masacrul sîngeros de la Srebenica a fost filmat. Copii legați la ochi și cu mîinile legate la spate erau aruncați din vehicule și uciși. Privind acele filmări, cum să nu te simți implicat? A fost o obsesie pentru mine și încă este. Și erau şi unele similarități. De ce simțeam că cele întîmplate aveau ceva de-a face cu mine? 

Dacă te gîndești la soartă, la istoria noastră, încă îmi iubesc țara, care are multe în comun cu Iugoslavia. Amîndouă țările au avut dictatori. Al nostru a fost fascist, al lor comunist. Tito tot dictator a fost, a ucis și a întemnițat mulți oameni, a fost modul lui de a conduce. Tito a fost mai bun decît Franco, dar tot dictator a fost. Sînt similarități între războiul din Croația şi ceea ce s-a întîmplat în cel de-al Doilea Război Mondial, atunci cînd statul croat a acţionat de partea naziştilor, aşa că atunci croaţii au fost cei care au omorît sîrbi. Deci au fost tot felul de aspecte ale trecutului pe care dictatorii, ca să-şi asigure supravieţuirea, au trebuit să le interzică. Mesajul lor este „Nu mai vorbiți despre trecut. Unitate și frăție”. 

Franco a interzis deschiderea gropilor mortuare comune, impunînd rescrierea istoriei. Aveam 14 ani cînd a murit Franco, știu ce este îndoctrinarea, știu și ce este izolarea. Poate că Spania a fost cum e Rusia acum. Spania avea un dictator oribil, era o țară săracă. În Iugoslavia era la fel, Tito se îndepărtase de blocul sovietic. Multe lucruri despre maturizarea în Iugoslavia au rezonat cu amintirile mele despre felul în care am crescut în Spania. Încă un aspect important, ambii dictatori au murit la pat. Cînd a murit Franco, multă lume din Vest a crezut că va izbucni haosul. În Spania nu s-a întîmplat, dar s-a întîmplat în Iugoslavia.

Cînd ți-am citit prima dată cartea, am fost surprins de cît de familiară îți era cultura iugoslavă. Cît timp ai petrecut în fosta Iugoslavie?

Am zburat acolo de cîteva ori, dar pentru că îmi finanțam singură cercetările și nu dispuneam de mulți bani, am fost în Serbia, Croația și Bosnia, dar nu am fost în Muntenegru din cauza bugetului redus. Însă am făcut cercetări intense și trebuie să-ți spun că Internetul este extraordinar. M-a ajutat mult faptul că pot citi în engleză și franceză și am avut acces la cărți și traduceri, precum două biografii ale lui Mladici care fuseseră traduse. Una fusese scrisă de Ljiljana Bulatovic, o oribilă admiratoare naționalistă a acestuia. 

Pe Internet am găsit multe materiale. Fascismul sîrbesc este o poveste tristă. Nu știam nimic despre acel subiect și am simțit nevoia să citesc. Mi-a luat un an să pun cap la cap întîmplările. Am și fost diagnosticată ca fiind obsesiv-compulsivă. E o problemă, dar poate fi și de ajutor atunci cînd faci cercetare. Și Google Translate m-a ajutat. Am căutat maniacal articole în ziare și reviste sîrbești și bosniace. 

Într-o zi vizionam un canal bosniac și am surprins un video, care a devenit primul capitol. A fost momentul „Evrika!“ pentru că, după un an de cercetări, am găsit imagini cu figura Anei. Am fost entuziasmată. Mi-am dat seama că aveam nevoie de un traducător pentru toate materialele care mă interesau. M-a ajutat un prieten să iau legătura cu o femeie croato-bosniacă, căsătorită cu un ofițer spaniol al Beretelor Albastre și care vorbea spaniola foarte bine. Nu ne-am întîlnit niciodată în persoană, dar am comunicat mult prin Skype. Mi-a povestit multe despre copilăria ei, cum învățase de la călugărițe la școală cum să tragă cu Kalașnikovul din cauza paranoiei regimului lui Tito. Mi-a tradus parțial unele cărți. 

Cercetările mele au fost foarte intense: citeam, vizionam ore în șir material legat de subiect. În tot acel timp am trăit acolo, în Iugoslavia. Fizic mă aflam în Spania, doar ca să mănînc și să dorm, dar în rest trăiam acolo. Mă hrăneam cu toate acele filmări cu Mladici pe fugă, protejat la început de armată în Serbia, mergînd la petreceri. Am ajuns să aflu mai multe despre copilăria lui Mladici decît despre a propriului meu tată. 

Pe lîngă asta, am citit mult pentru că sînt de părere că cea mai bună cale de a cunoaște o țară, un popor, este prin literatură. A fost o mare descoperire. Nu doar Ivo Andrici și Danilo Kis, sînt mulţi alți autori sîrbi, croaţi si bosniaci. Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.

traducere de Viktória CIMEROVICI

interviu realizat de Mircea DRAGU, psihoterapeut timișorean și scriitor, autorul cărții Marea aventură a micii albine Mitsu (Editura Humanitas Junior, 2022).

p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.
958 15 15 Stefania Hirleata jpg
„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea.
957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”

Adevarul.ro

Mahdavikia jpg
Iran, proteste sângeroase: Oamenii, susținuți de o legendă vie printr-un mesaj acid
Regimul Islamic „tremură“ în fața furiei publicului, confruntându-se cu a 16-a zi de manifestări stradale.
Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Rusia acuză Washingtonul că foloseşte Ucraina drept „instrument de război“ și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Washingtonul că foloseşte Ucraina ca „instrument de război“ împotriva Rusiei și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv, comparând planul cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Bătaia Anamaria Prodan-Laurențiu Reghecampf: a venit decizia. N-au voie nici să se sune
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan au cerut ordin de restricţie unul împotriva celuilalt după scandalul de vineri, 23 septembrie, care s-a lăsat cu răni grave în cazul amândurora. Judecătoria Buftea a judecat cererile formulate de cei doi soţi, și a fost formulată sentinţa.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia