„Romanul și scenariul de film sînt animale diferite“ – interviu cu regizorul Bogdan MIRICĂ –

Publicat în Dilema Veche nr. 992 din 13 aprilie – 19 aprilie 2023
© Adi Marineci
© Adi Marineci

Bogdan Mirică a absolvit mai întîi Facultatea de Jurnalism la București, apoi a studiat scenaristică și producție de film la Londra. A debutat cu thriller-ul Cîini, care i-a adus premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes și Trofeul Transilvania la Cluj. Luna aceasta intră pe ecrane Boss, tot un film noir, cu un scenariu scris și regizat de Bogdan Mirică. Filmul spune povestea unui șofer de ambulanță din București, prins într-o investigație complicată. Alături de Laurențiu Bănescu, mai joacă în film actorii Ioana Bugarin, Sergiu Costache, Teodor Corban, Cosmina Stratan, Toma Cuzin, Mimi Brănescu și Diana Cavallioti. Am vorbit cu regizorul despre felul în care își scrie și își regizează poveștile și despre ce e important în psihologia personajelor sale.

După succesul serialului Umbre și, mai ales, cel al debutului cu thriller-ul Cîini au trecut cîțiva ani. De ce a durat atît să filmați lungmetrajul Boss? 

Eram în Franța cînd am terminat sound mix-ul la Cîini și fix a doua zi m-am apucat de scris pentru Umbre, sezonul 2. Și, pentru că am lucrat la sezonul doi, n-am putut să mă bucur nicicum de traiectoria festivalieră a filmului. Dincolo de glam, îmi pare rău că n-am putut să fiu martor la reacțiile oamenilor la film – un proces care te poate calibra creativ pe mai departe. Apoi, am făcut Umbre 3 – sezon pe care l-am scris și regizat integral, ceea ce a fost un efort considerabil. Am terminat pe la finalul lui 2019 și, cîteva luni mai tîrziu, m-am apucat de rescris Boss. A venit pandemia, lumea s-a dat peste cap, sistemele de finanțare n-au mai funcționat cum știam. Oamenii n-au mai funcționat cum știam. Și uite așa am ajuns să filmez la finalul lui 2021, să fac  postproducție în 2022 și lansarea în 2023. 

Au fost multe variante de scenariu sau l-ați scris dintr-o suflare, cu gîndul  la  personajul principal, interpretat de Laurențiu Bănescu?

Ideea scenariului a plecat de la un vis pe care l-am avut acum mulți ani: se făcea că participasem la un jaf împreună cu alți trei bărbați, dar focusul nu era pe jaf în sine, cît pe sentimentul că o să-mi petrec tot restul vieții uitîndu-mă peste umăr, de teamă să nu fiu descoperit. Așadar, visul mi-a dictat tonalitatea: nu aveam să fac un procedural, ca un episod din C.S.I., cît un film de stare, care să respire frică, paranoia, anxietate. Cu fiecare draft am încercat să sintetizez cît mai mult, să reduc organismul ăsta care se cheamă scenariu la schelet – iar personajul principal a fost în toate variantele catalizatorul acțiunii.

Din complice la crimă, Bogdan ajunge să acționeze ca un detectiv scrupulos. Ce se întîmplă cu el din momentul în care demarează propria investigație?

Ce se întîmplă cu noi toți atunci cînd începem să punem întrebări despre propria existență: pe de-o parte găsim răspunsuri sau frînturi de răspunsuri – deci găsim niște adevăr, pe de altă parte ne săpăm propria groapă, pentru că „Ignorance is Bliss”. Dacă structura ta psiho-emoțională e una care caută precizie, unghiuri drepte, n-o să ai o viață ușoară. Și asta se întîmplă cu Bogdan din Boss

Cum se raportează un antierou aparent echilibrat la avalanșa de evenimente care par uneori farse macabre?

Încearcă să-și mențină echilibrul pe o suprafață din ce în ce mai alunecoasă. Există un proverb care spune că nimeni nu poate sări peste propria umbră – și cred că există un filon profund determinist în film. Odată ce roțile zimțate ale mecanismului au fost puse în mișcare, nu te mai poți sustrage procesului. Scenaristic vorbind, am folosit o dată plot-ul, narațiunea și pe de altă parte structura psihologică a protagonistului care nu-l lasă să respire pînă nu ajunge la certitudine. 

Ce artificii regizorale ați folosit reușind să redați atît de bine universul dezumanizant al unui oraș construit parcă din ruine?

Nu am falsificat nimic, mai degrabă am avut o precizie a selecției. Bucureștiul e o cacofonie arhitectonică și ca om care locuiești aici te poate cocoșa emoțional, iar dacă nu ești atent, nici nu știi de ce. Are atît de multe forme, dimensiuni, texturi, culori – parcă mai multe decît poți metaboliza. E grotesc, ca monstrul lui Frankenstein. Și, asemeni lui, are o sensibilitate aparte. Orașul ăsta e profund antropomorfic: te uiți la niște case dărăpănate, la niște calcane care îmbîcsesc cerul, la alei mîncate de gunoi și vegetație și ai senzația că vezi leșuri sau ființe care-și trag ultima suflare. Și aici a trebuit să fiu atent cum aleg locațiile, în funcție de dimensiune, culoare, textură, de vibrația pe care o emanau. Ăsta e orașul, dar eu am ales ce vreau să văd din el.  

A fost greu să filmați scenele de urmărire cu mașinile? 

Deloc, sînt totuși absolventul școlii de cascadorii Umbre, unde am avut șansa să filmez cîteva chestii foarte spectaculoase. Ca să-ți iasă o cascadorie bine ai nevoie de cîteva elemente clare: o echipă de cascadori buni care știu ce fac și cum să controleze situația și o echipă de producție bună, care să-ți ofere framework-ul necesar, unde orice nebunie s-ar întîmpla, să fie previzibilă și sigură pentru toată lumea implicată. Și, din fericire pentru mine, am avut parte de amîndouă.

Iubita eroului principal, interpretată de Ioana Bugarin, are o feminitate aparte, e vulnerabilă, dar și agresivă. De ce vi s-a părut important ca un love story să completeze intriga polițistă?

La un prim nivel, am vrut să fac un film despre un bărbat obsedat, care încearcă să găsească adevărul din spatele unui jaf aparent perfect. Dar mai există un nivel – un fel de comentariu personal despre filmele noir, mai precis subgenul heist movie, unde am vrut să mă joc cu tropii genului și să-i reinterpretez. Mai în toate filmele noir există arhetipul de femme fatale, care de cele mai multe ori e parte integrantă din procesul de autodistrugere/cunoaștere al protagonistului; (nu întîmplător personajul Ioanei este îmbrăcat progresiv în din ce în ce mai mult roșu). Inițial pare disonantă cu lumea asta, pe parcurs îți dai seama că e parte integrantă din fiziologia ei. 

„Dacă sapi în emoții pînă ajungi la rațiune, frica e un dar.” E în film o replică spusă de actorul Mimi Brănescu, care aruncă în aer tot ansamblul de argumente logice. Ce rol are anxietatea ca mecanism de supraviețuire al protagonistului?

De fiecare dată cînd vedem ticăloși în filme, în spatele lor fie se ascunde o patologie dubioasă, fie o pseudo-filosofie care încearcă să ne convingă de noua ordine mondială, pe care vor ei s-o instaureze. Cel mai bine și amuzant cumva se vede asta în filmele cu James Bond care, de fiecare dată, la final, are o discuție cu nemesis-ul lui și încearcă să-și justifice acțiunile care ne-au ținut lipiți de ecran două ore. Și m-am gîndit: „Dar dacă personajul negativ e cineva care-și argumentează matematic deciziile? Dacă e un om care vede lumea printr-o lentilă darwinistă hiper-rațională, pînă la urmă (din ce știm pînă acum), nu se poate găsi un contraargument la faptul că 3 este mai mare decît 2?”. Așa cum animalul mai mare ucide și mănîncă animalul mai mic. Empatie zero, strict factual. Bineînțeles, și aici se ascunde o patologie, că un astfel de concept de om nu poate fi decît un psihopat. Și, ca să răspund la a doua întrebare: cred că anxietatea îl umanizează pe protagonist. Îl face să greșească evident, dar îl și salvează, uman vorbind.

Cine a compus muzica și cu cine ați lucrat la decoruri?

Compunerea soundtrack-ului a fost una din etapele mele preferate în facerea filmului. Am lucrat cu Marius Leftărache, cu care lucrasem mult pe partea de sound design la Umbre. Am început să vorbim de muzică cu un an înainte să filmez. Am făcut un playlist la comun pe Spotify în care aruncam amîndoi diverse referințe. Felul cum lucrează Marius (Leftărache, nota red.) e unul superinteresant pentru mine – pentru că el e un artist pînă la ultima fibră, dar, în același timp, își folosește uneltele de muzician foarte rațional. Am vrut amîndoi ca soundtrack-ul să sune visceral, aproape ca un organism care colcăie în putrefacție. Unele părți sînt mai muzicale, altele mai aproape de sound design.

Pe partea de production design am lucrat cu Cristian Niculescu și cu Andreea Popa – oameni cu care de asemenea mă înțelesesem foarte bine la serialul Umbre 2 & 3. De fiecare dată cînd lucrez cu Cristian (Niculescu, nota red.) e o mare bucurie, pentru că este o enciclopedie a arhitecturii Bucureștiului. Aici, așa cum spuneam mai devreme, provocarea cea mai mare a fost să curatoriem ce intră în film, ca să putem arăta un oraș cum poate nu l-am mai simțit, dar care e totuși recognoscibil și coerent cu stilistica filmului.    

Vă plac romanele noir?

Mult. Romanele noir, filmele noir și unele graphic novels se grefează foarte bine pe structura mea sufletească. Dar n-o să intru în detalii pentru că n-o să mă mai opresc. 

După Bestseller nu ați mai publicat. V-ar tenta să scrieți o carte pornind de la un scenariu de film?

Cred că romanul și scenariul de film sînt animale diferite. Îmi plac amîndouă deopotrivă, dar în etapa asta a vieții mă simt mai atras de scenariu – de fapt, de tot procesul de facere a filmului. Îmi place concretețea brutală a procesului – aruncatul ăsta constant în groapa cu lei.

Interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

999 15 SECTOR1 foto YAP studio jpg
Gazda și parazitul – sau „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor” –
„Dacă tîrgul dura mai multe zile, cine știe”, vorba artistului, lucrările lui pătrundeau poate în și mai multe spații.
998 15 jpg
„Personajul Victor Godeanu este inspirat din generalul Pacepa” – interviu cu scenarista Adina SĂDEANU –
Am simțit că publicul a rezonat și a înțeles lumea de atunci, România anului 1978, personajele, povestea.
tennessee williams jpg
Washington Irving, Tennessee Williams ȘI Indiana Jones intră într-un bar
Washington Irving, Tennessee Williams și Indiana Jones intră într-un bar.
997 15 KIWI Antologia de proza scurta 2023 jpg
26 de priviri spre trecut
Din această perspectivă, antologia de față oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.
image png
Monarhie fără rezervă
Bineînțeles că relația dintre Charles și fiii săi nu era simplă.
996 15a Foto Cristina Oltean jpeg
„Primesc tot ce-mi aduce muza, nu pun întrebări” – interviu cu Doru TRĂSCĂU –
Satisfacțiile pe care le-am strîns sînt poveștile adunate, de-acolo pe unde am ajuns, și uneori chiar și o vorbă bună.
995 15 Taximetriști film making of foto11 jpeg
994 15 R Nagy jpg
„Cred în puterea poveștilor și a literaturii” – interviu cu Raluca NAGY –
E mai complicat să faci parte dintr-o breaslă, solidară sau nu, de la mii de kilometri distanță.
993 15 Liviu Bulea Diptych Martie23 38 lowrez jpg
„Urbanul și natura pot și trebuie să coexiste” – interviu cu artistul vizual Liviu BULEA –
Mă reîntorc la oraș fiind mediul în care m-am format și care în același timp mi-a provocat cele mai mari traume.
993 23 Cristian Mungiu, credits Song Xiangyang (1) jpeg
Susțin „întîlnirea cu americanii” – interviu cu regizorul Cristian MUNGIU –
Lucrez pe cît îmi permite timpul la mai multe lucruri în acest moment, cu prioritate la două filme care se vor face după scenarii ale mele, dar și la alte proiecte.
p 15 1 foto A  Bulboaca jpg
„Ca artist am obligația propriilor greșeli” – interviu cu artistul vizual Dumitru GORZO –
Nu reneg nimic, însă sînt deranjat de încadrările care riscă să îngusteze percepția.
990 15 Mincan jpeg
„De cele mi multe ori, simțim nevoia să ficționalizăm realul” – interviu cu regizorul Mihai MINCAN –
Cel care are puterea, a se citi banul, are evident un avantaj, măcar prin aria de alegeri pe care le poate face.
Marlon Brando and Vivien Leigh in A Streetcar Named Desire jpeg
Un tramvai pe șine de podoabe
„Oricine ai fi, eu totdeauna am depins de bunătatea străinilor.”
989 14 foto M Zgondoiu jpg
FFF 16mars ©Cristina Voinea 13 jpg
c6fa33870d97d4c96b1680a5d942a3cf jpeg
Cine poate să ridice un clopot de sticlă? – Sylvia Plath / Ester Greenwood –
Astăzi depresia poate fi privită mai degrabă ca un fenomen decît ca o simplă tulburare, cuprinzînd mai multe entități, forme clinice, episoade complete, cu simptome core și simptome nespecifice.
986 15 interviu1 JPG
„Pianul este cel mai bun psiholog al meu” – interviu cu muzicianul Jay-Jay JOHANSON –
Da, puţin şi nu prea bun. La fel i s-a întîmplat şi lui Scott Walker, care a început să-şi alieneze publicul, muzica însăşi a devenit alienantă, nu că ar fi dificil de ascultat, dar nu mai e ancorată în propriul univers.
985 15 foto Afrim jpeg
„Sînt un fan al fragilității“ – interviu cu regizorul Radu AFRIM –
Chiar dacă marea din Seaside Stories era marea voastră, a fiecăruia/fiecăreia dintre prozatori/prozatoare, s-au scris cronici în care se vorbește despre „marea lui Afrim“.
p 15 confesiunile unui iubitor de vin jpg
Degustări de vin cu Julian Barnes
Unul dintre efectele secundare complet neașteptate ale muncii mele este cartea de vizită socială pe care o oferă acum.
983 15 vlad petri director RO jpg
„Mă pasionează granița dintre documentar și ficțiune” – interviu cu regizorul Vlad PETRI –
O posibilă legătură ar fi faptul că în ambele filme sînt oameni în stradă care își doresc o schimbare reală, dar în afară de asta nu văd o legătură clară între ele.
Photo by Alex Belciuganu (12) jpg
„Mă incită contradicțiile și polii opuși” interviu cu artistul vizual Josef WURM
Tot ce ai spus deja rezumă foarte bine atmosfera lucrărilor mele. În viață, ironia se regăsește întotdeauna într-un amalgam de pură seriozitate, rigiditate, mult chin și bucurie.
982 15 foto Bogdan Zop jpeg
„Reţelele de socializare pretind că poţi evita iadul eliminînd oamenii” – interviu cu scriitorul Richard FLANAGAN –
Mie acesta mi se pare scopul vieţii. Dar ai zis că este o carte sumbră. Mie mi s-a părut că este şi un roman comic.
982 16 jos coperta jpg
Două beri goale cu OCS
Cînd am auzit prima dată „Vara pe oliță”, eram în primul an de facultate și ascultam trupe de rock alternativ de afară.
981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.