„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
© I.Rusu
© I.Rusu

Frații și regizorii belgieni Dardenne rămîn consecvenți acelorași obsesii tematice şi stilistice. Cîştigători de două ori ai trofeului Palme d’Or cu filmele Rosetta (1999) și Copilul (2005), cei doi au ajuns celebri pentru dramele lor sociale scrupulos de realiste, realizate după o carieră mai puțin cunoscută în film documentar. Tori și Lokita, ultimul lor film distins cu Premiul aniversar la Cannes, spune povestea prieteniei dintre doi adolescenți africani care emigrează în Belgia. Luc Dardenne a venit în octombrie pentru Les Films de Cannes à Bucarest și am stat de vorbă despre cel mai recent film al lor, despre cum lucrează cu actorii neprofesioniști și despre cinema-ul lor în general.

Cît de repede ați găsit cei doi africani care joacă rolurile principale în Tori și Lokita? 

Fiul meu are o firmă de casting și el a fost cel care a lansat un apel către rețelele de socializare și către presă pentru a găsi doi africani, un tînăr de 12 ani și o fată de 17. Am primit foarte multe fotografii și pe cei aproximativ o sută de candidați pentru ambele roluri i-am chemat la filmări și am vorbit cu fiecare în parte. Pierre (Dardenne, n.r.) și cu mine am interpretat replicile împreună cu tinerii candidați. Pe Joely (Mbundu, n.r.) am găsit-o foarte repede. În plus ea cînta bine, era important pentru rolul pe care urma să-l facă. Joely se lumina imediat la fiecare zîmbet și am simțit pe loc că avea un potențial mare ca actriță. Cu cel de-al doilea actor principal, „cel mic”, a fost cam complicat, l-am găsit spre final. Căutam pe cineva foarte subțire, care să se strecoare printre țevi (rîde, n.r.), așa ca pentru filmele de aventuri, și l-am găsit pe Pablo (Schils, n.r.) care avea alura asta explozivă, vie și foarte încordată și cînta excepțional.

După prospecție și scrierea scenariului vă abateți de la text imaginîndu-vă situații sau replici care se pot modifica pe parcurs?

Urmăm îndeaproape scenariul, chiar dacă decorul e mai mult sau mai puțin cunoscut. Scriem povestea, apoi repetăm timp de patru sau cinci săptămîni, găsim decorul, care în filmul acesta e natural, mai puțin plantația de canabis construită, apoi stabilim ce tipuri de lumini vom folosi. Cu actorii facem repetiție filmată, dar cu scenariul în față, care nu e un text sacru, dar îl urmăm îndeaproape. Au fost secvențe pe care le schimbam într-adevăr, dar numai la repetiții, odată ce am început filmarea nu mai modificăm nimic din ce am scris. Așa facem întotdeauna, nu doar cu actorii neprofesioniști. Cum filmăm planuri-secvență lungi, e nevoie de timp pentru actori, dar și pentru noi ca regizori în raport cu aparatul de filmat și cu coregrafia pe care o stabilim în prealabil la repetiții.

Înainte de a filma un plan-secvență vă consultați cu directorul de imagine Benoît Dervaux?

Nu ne consultăm, chiar decidem cum facem, stabilim planul imaginii, care e cea mai importantă parte din film. Sensibilitatea și flerul lui Benoît (Dervaux, n.r.) ajută mult, el găsește toate soluțiile posibile pentru mișcarea camerei de filmat. Dar, în linii mari, îi spunem cum și în ce fel vom filma. Dimineața, în timpul repetițiilor, fie eu, fie fratele meu repetăm cu actorii. Benoît se uită la ce repetăm pe platou și tot el găsește variantele legate de găsirea luminilor slabe și a planului în care se va filma scena. În decorul construit al plantației de canabis a fixat cîteva lămpi.

În marea majoritate a filmelor regizate de dumneavoastră conflictul e simplu. Tori și Lokita e povestea a doi copii imigranți prin intermediul cărora „lansați” întrebările legate de exploatarea minorilor în Europa. Care au fost intențiile filmului? 

Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte. Societatea e mereu acolo, cu personajele. Iar Tori și Lokita este un film despre doi prieteni care nu pot respira dacă nu sînt împreună și nu ar putea trăda niciodată. S-au mai făcut filme despre prietenii trădate, dar aici legătura dintre ei e cumva „torța” filmului. Tot scenariul e construit în jurul ideii că cei doi protagoniști trebuie separați prin ruperea legăturii. Cred că de asta am mers pînă la capăt, am ucis unul dintre personaje la sfîrșit, ca să demareze povestea propriu-zisă. Ea lucrează la negru pe o plantație de canabis, cel mic e la pizzerie și ei doi încearcă tot filmul să fie din nou împreună...

Moartea simbolică a Lokitei ar putea determina schimbarea legilor în favoarea imigranților minori din  Europa?

Nu aș spune că am ales finalul filmului din dorința de a schimba lucrurile, finalul acesta ni s-a părut potrivit în relație cu povestea, dar e adevărat că ce i se întîmplă Lokitei e atît de grav și de revoltător că am putea spera într-o reacție a spectatorilor. Pentru că nu are acte în regulă, Lokita trăiește clandestin. Dacă ar fi fost în legalitate cu documentele ar fi putut găsi mici job-uri oriunde și asta se întîmplă cu toți cei aflați în situația ei. Legea îi obligă la ilegalități și la muncă la negru. Dar, da, filmul denunță situația fără ieșire a minorilor fără acte din Europa. Noi ne-am propus să construim povestea unei prietenii între cei doi minori africani care trebuie separați deși ei sînt inseparabili în sensul în care nu pot trăi unul fără celălalt, iar în final ea se sacrifică pentru ca fratele să rămînă în viață.

Ați lucrat cu actori profesioniști, cu tînăra Arta Dobroshi (în Tăcerea Lornei), cu Marion Cotillard, în Două zile, o noapte. Dar ați și lansat o mulțime de actori neprofesioniști. Aș aminti pe Thomas Doret (Băiatul cu bicicleta) sau pe Idir Ben Addi din filmul Tînărul Ahmed. Absolut toți joacă personaje extrem de hotărîte. Există o relație între voința protagoniștilor și cinema-ul social pe care îl faceți?

Cea mai mare parte a personajelor noastre fie vor să iasă dintr-o situație, fie noi, ca regizori, îi ajutăm să depășească situația. Tînărul Ahmed se străduiește să scape de fanatismul care îl bîntuie, de relația cu imamul, Rosetta vrea iasă din  condiția de șomeră amărîtă, și cînd avem un personaj care vrea să se elibereze de situația care îl sufocă, avem în vedere că e vorba de probleme de viață și de moarte. Prin urmare, aș spune că sînt capabili să meargă foarte departe ca să obțină ce și-au propus sau să eșueze, așa cum e Rosetta din filmul omonim. Ea ajunge un fel de soldat și e capabilă să ucidă, dar, din fericire, o scoate la capăt în final. Cu tînărul Ahmed e altceva, nu vrea să iasă, rămîne în subteran și îi place să ucidă pentru a mulțumi imamului, iar noi scriem scenariul cu gîndul de a-i smulge din împrejurările respective și, da, sigur e legat de social, de un nivel brechtian al înțelegerii lumii. Spre exemplu, filmul se „termină” pentru noi, ca regizori, doar cînd Rosetta își reia munca. Unii ne-au spus că facem un cinema politic în genul lui Ken Loach, dar ne-am apărat explicînd că nu asta ne interesează. Sîntem preocupați de chestiunea morală în raport cu individul. Revenind la Rosetta, după ce a reluat munca, scenariul „se continuă” un sfert de oră tocmai pentru că am vrut să subliniem reușita aceasta, ea e foarte mulțumită că merge la serviciu, cu toate că societatea de azi înseamnă concurență permanentă și șomaj. Am încercat să identificăm traiectoria morală și psihologică a personajelor noastre care sînt spirite obsedate de o singură idee, ca acelea din Kafka. Puștiul din Băiatul cu bicicletaîl are doar pe tatăl lui în cap, chiar dacă tutorele face tot posibilul să-i cîștige dragostea. Iar cînd își vede tatăl, e dezamăgit, dar cumva se autoiluzionează.

Dacă ar fi să alegeți, ați filma cu actori „adevărați” sau cu neprofesioniști?

Preferăm ambele variante, cred că și fratele meu ar răspunde același lucru, deși sînt bucurii puțin diferite. Cînd lucrăm cu un neprofesionist e mai multă tensiune, iar contribuția regizorului e mult mai mare, mai ales la repetițiile din primele săptămîni. În cazul ultimului nostru film, cu cele două personaje a fost și mai stresant pentru că nici unul nu mai jucase niciodată. Citiseră textul, dar chiar nu știau ce să facă, cum să se miște și am vorbit cu ei destul de mult. La Băiatul cu bicicleta o aveam pe Cécile de France care interacționa cu puștiul neobișnuit cu platoul de filmare, dar în Tori și Lokita cei doi erau mereu într-o așteptare și atunci am făcut ceva în premieră, le-am arătat cum să facă, dar i-am rugat să nu ne imite, ar fi fost extrem de periculos... Ne-a fost cam frică, însă și-au intrat în rol repede, sînt chiar foarte buni actori. Pe un actor profesionist, tehnica îl ajută să propună idei, să ocolească obstacolele.

Care a fost reacția tînărului Pablo Schils (Tori din Tori și Lokita, n.r.) la Cannes? 

El a fost mereu lîngă mine în timpul proiecției, a văzut filmul prima dată la Cannes și spunea: „Asta nu e vocea mea, nu sînt eu!”. Eu îl asiguram că e el și apoi tot mă contrazicea: „Eu nu vorbesc așa!”. Partenera lui împlinise 18 ani chiar înainte de festival și, fiind mai matură, s-a descurcat foarte bine. Dar în film are 17 ani.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.