La zi în cultură

Interviurile Magdei Grădinaru merită căutate şi citite integral. Prevăd chiar o carte şi ar fi păcat ca aceste substanţiale convorbiri să nu fie cîndva adunate într-un volum.

Interesantul debut în lungmetraj al regizorului Juho Kuosmanen, premiat la Cannes anul trecut în secţiunea „Un Certain Regard“, e un film realist, în format alb-negru, foarte neobişnuit în peisajul producţiilor inspirate de boxeri celebri, şi a poveştilor de evoluţie spectaculoasă şi decădere în jurul cărora se învîrt de obicei astfel de filme.

Șapte bărbați îmbrăcați ca de nuntă balcanică behăie și cotcodăcesc pe o scenă oarecare, înainte de a se lansa impetuos într-un yodel demn de renumitul Franzl Lang

Cu prima sa montare la Teatrul Naţional din Craiova, Radu Afrim are de cucerit publicul local, neobişnuit cu limbajul său performativ, cu temele şi arhiva de personaje pe care regizorul le poartă cu el.

Zeci de cineaşti protestează împotriva respingerii Ordonanţei 91/2016 de modificare a legii cinematografiei.

Netflix nu are nici un interes să proiecteze filmele în săli de cinema. Compania operează în regim video on demand (video la cerere), într-un sistem în care clienții plătesc abonament. Dacă ar vrea să-și difuzeze producțiile în cinematografele din Franța, atunci ar trebui să aștepte trei ani de la prima difuzare în sală pînă la prima difuzare pe platforma online.

„În absența unor măsuri urgente, piața noastră, care se scufundă de ani de zile, își va continua coborîrea veselă și lină în groapa Marianelor.“

Universul personajelor care îl însoțesc pe viitorul călugăr se dorește a fi caragialian – cel al micilor corupți, al zeflemelei și al luatului peste picior, care degenerează în tragic, dar rămîne mai mult enunțat decît construit.

Albumul Only Sky e o mostră excelentă a echilibrului fragil și a mersului pe sîrmă pe care îl practică David Torn.

Războiul nu a început încă şi Psycho sînt spectacole complet diferite, dar au în comun distopia în care omul contemporan îşi configurează existenţa, obiectiv şi subiectiv, în lumea cea mare şi în lumile personale.

La Veneția încerc o abordare diferită față de expoziția de la Salonul de proiecte din 2012. Bienala obligă la o abordare mai concentrată.

E ca o muzică. Un muzician cîntă ceea ce poate el să cînte, ceea ce îi place să cînte. Obişnuiam să mă duc la Ateneu la concerte, or, acestea erau susţinute de oameni cărora le era personal acel tip de muzică. Cam aşa e şi desenul.

Albumul documentează „cel mai amplu protest din istoria postdecembristă“ care a avut loc la București, Sibiu, Iași sau Cluj, dar și în diaspora, în 150 de fotografii oferite de treizeci de fotografi şi fotoreporteri din țară și din străinătate

Noul film al lui Radu Potcoavă e o poveste cu un subiect rar întîlnit în filmele româneşti recente: copilăria a doi băieţi de vîrste apropiate și foarte diferiţi, unul ţinut mai mult în casă şi extrem de cocoloşit, altul cool, venit de la București şi aproape abandonat de părinţi și rude, şi prietenia care se înfiripă între ei într-o vară sufocantă, marcată de eclipsa de soare din 1999, într-un loc retras de lume.

Fatou Seidi Ghali e acompaniată de Alamnou Akrouni ca interpretă principală, dar, de fapt, de toți cei prezenți, care performează un magnetizant tendé.

Din ultima sa fotografie, în costum tradiţional, cu un buchet de flori în mînă, Szomna Grancsa priveşte direct în obiectiv. Zîmbeşte, dar ochii îi sînt trişti şi zîmbetul resemnat. La 1 iunie 2007, în satul Frumoasa din judeţul Harghita, fata de 17 ani s-a sinucis.

De ce Reșița? Acolo unde, la marile laminoare, acei șerpi de foc își urmau sălbatic înaintarea aprinsă, dirijată de bărbați tineri și musculoși, goi pînă la brîu, șiroind de sudoare… muncitorimea aia săracă suduia în gînd fiindcă trebuia să-și hrănească familia și habar n-avea ce-nseamnă citoyens du monde, ha, ha.

În acest loc mi s-a revelat mitologia unui teatru vechi, readus la lumină ca un diamant deteriorat şi din nou șlefuit. Fiind la Praga, amintirea vizitei de atunci mi-a suscitat dorinţa de a face voiajul pînă la Cesky Krumlov, unde directorul acestui alt teatru baroc a acceptat să mă primească însoţit de o colegă erudită, Jitka Pelechova.

„Nu e deloc cartea pe care mi-aş fi dorit s-o scriu. Mă pregătisem pentru un roman de ficţiune, plin de fanatisme religioase, de tenebre şi de drame. În locul lui m-am aventurat într-o poveste autobiografică, despre scris şi despre moduri de-a trăi şi supravieţui. Despre semne de punctuaţie şi despre miracole“, scrie prozatorul la finalul acestei cărţi care e mult mai puţin decît un roman

Călătoria doar de dragul drumului o găsești și la navetistul care își cunoaște deja vecinii de călătorie în vreun compartiment de tren sau în vreun microbuz prăfuit, la șoferul care știe deja toate gropile unei șosele și cărora le dă eventual un nume mai haios pentru a-și omorî timpul și a mai alunga puțin din nervi.

Documentarul performativ-poetic regizat de Marco Del Fiol despre călătoria spirituală în Brazilia a Marinei Abramovic, artistă cunoscută îndeosebi pentru experimentele sale în domeniul artelor performative, e o paralelă fără prea mari merite estetice între diferite ritualuri mistice, prezentate de un oficiant, culese din diferite locuri şi culturi braziliene

Una din surprizele anului trecut a fost albumul ROK al celor de la (The) Pixels. După cîteva indecizii, remanieri și repoziționări stilistice, trupa aduce acum un melanj eterogen de electro-pop dansant, post-punk competent, chiar și un fel de nu-metal discret (deconstruit într-un hip-hop politicos ce dă mîna prietenește cu hipstereala indie).

Sfîntu Gheorghe este un oraş introvertit, dominat de două culturi (deşi aici trăiesc trei etnii, dar asta este deja o altă poveste, povestită de Peca şi Mărgineanu în Sfîntul din Sfîntu Gheorghe) şi de două limbi, ceea ce pune la încercare mentalitatea şi sentimentele unui străin, un oraş în care poţi să-ţi găseşti pacea, dar şi să înnebuneşti de atîta linişte, vindecătoare pentru unii şi insuportabilă pentru alţii, un oraş în care te poţi ascunde şi, ceva mai greu, te poţi afirma.

Într-un interviu de pe Literary Hub, Han Kang povestea cum ideea romanului – o femeie care se transformă într-o plantă – i-a inspirat iniţial scrierea unei povestiri, regîndite ulterior într-un mod „mai crud şi mai întunecat“.

Silence, adaptare a unui roman de Shûsaku Endô, pregătit de peste 25 de ani de faimosul regizor Martin Scorsese, cu contribuţia scenaristului Jay Cocks, urmăreşte doi preoţi iezuiţi portughezi, Rodrigues şi Garrupe (Andrew Garfield şi Adam Driver), aflaţi în căutarea mentorului lor dispărut. P

Depeche Mode a avut șarmul acela special al unei formații venite de la începutul anilor ’80 și rămase în joc pentru că a știut cum sau a avut energia să survoleze următoarea decadă.

Ce mi se pare interesant la nivel performativ în Plastic este modul în care reuşeşte să opună veridic un singur personaj, aproape mut şi prea puţin actant, unui grup activ şi foarte vocal. Şi să-l facă să cîştige.

Frica e o gazdă „bună“ a omului, pe care reușește să îl anuleze, inducîndu-i trăiri coșmarești.

E multă viață pe Facebook. Eu pot să trăiesc numai acolo. De exemplu, toți oamenii cu care mă întîlnesc mă întreabă ce-mi mai fac pisicile.

Ultima parte a biografiei regelui are un suspans de thriller politic și e meritul Tatianei Niculescu că descrie complicata perioadă finală a domniei regelui într-un tablou atît de dinamic și de limpede, deopotrivă plin de informații și atins de sentimentul deznădejdii. Destinul ultimului rege al românilor are toate ingredientele unei mari narațiuni (inclusiv cinematografice) despre familie, țară și război, iar această biografie îl surprinde admirabil.

Personal Shopper este cea de-a doua colaborare dintre regizorul francez, fost critic de film, Olivier Assayas şi actriţa americană Kristen Stewart, după Clouds of Sils Maria.

Gregory Porter încearcă să ne convingă că jazz-ul nu e doar o cursă a înarmării și a muzicii manufacturate, că esența sa uitată stă totuși în voce, iar obiectivele genului țineau cîndva de empatie și sentiment, a căror stîrpire sub justificarea lucidității inginerești nu e neapărat un triumf.

Performerele folosesc creativ cutiile de carton care devin spaţii de configurare a recluziunii şi a eşecului socializării.

Deşi antisemitismul şi xenofobia lui Codreanu (care e mai mult decît un „apucat mistic“, e un fanatic creştin şi un criminal psihopat) sînt notorii, exemplele concrete nu sînt atît de pregnante.

Conflictul începe de la un banal refuz de a participa la orele de înot, unde costumele de baie i se par indecente, continuînd cu boicotarea, îmbrăcat în costum de maimuţă, a orelor de biologie în care se predă teoria evoluţionistă, sau dezbrăcarea sa la orele de educaţie sexuală ca protest împotriva măsurilor de contracepţie.

O anume distincție de ton dintre Rosetta și Arrival vine probabil din seninătatea cu care, la capăt de viață și carieră, Vangelis scrutează cosmicul (o fi totuși și ceva spirit New Age la mijloc), spre deosebire de tînărul epigon a cărui muzică punctează amenințarea și provocarea resimțite față de vastul necunoscut de deasupra capetelor fiecăruia dintre noi.