Tribute to Iris Barbura

„Din pricina mea se certa tata cu mama. El spunea că voi fi o mare actriță, iar ea susținea că voi deveni o mare dansatoare. Ca să-i împac pe amîndoi, am plecat la București, m-am înscris la Conservatorul de artă dramatică, ca să ajung la urmă o dansatoare“, îi mărturisea Iris Barbura în 1942 reporterului revistei Rampa, care decisese să aloce spațiu în paginile sale unei arte de-acum legitimate, cum era deja dansul modernist la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și unei dansatoare și coregrafe revenite de cîțiva ani la București de la Viena și Salzburg, ca să-și reia cu aplomb recitalurile întrerupte în 1935.

Iris Barbura s-a născut la Arad, pe 4 noiembrie 1912, unde a urmat cursurile Liceului „Elena Ghiba Birta“. Atunci cînd ajunge la București, cîndva între 1930 și 1931, scena locală de dans cunoștea mai multe școli și curente coregrafice (importate din Franța, Italia, Germania sau URSS). Vestul României, în special Transilvania de Nord, cunoscuse mai îndeaproape influența școlii expresioniste germane, model pe care îl va practica și Iris Barbura, atît la București, precum și în periplurile sale germane sau finlandeze, alături de partenerul, compozitorul și corepetitorul său Sergiu Celibidache.

Debutul în dans și-l face prin intermediul teatrului, fie prin coregrafii atașate spectacolelor, fie prin inserturi coregrafice în programe mai variate, iar în 1938 merge la Berlin, Viena și Salzburg, unde aprofundează studiile de dans în ambianța unor Harald Kreutzberg, Gret Palluca, Mary Wigman sau Max Terpis. După aproape un an de stagiu, Iris Barbura revine la București, unde performează recitaluri pe scenele Operei Române sau la Teatrul Național. De la începutul anilor ’40, coregrafa dezvoltă o carieră internațională impresionantă. După o serie de recitaluri la Berlin, unde mersese însoțită de Celibidache, la invitația lui Kreutz-berg și a lui Palluca, Iris Barbura susține recitaluri la Helsinki și Tampere.

Sfîrșitul Războiului o prinde la Berlin, unde artista se alătură colectivului antinazist de artiști suprarealiști numit Die Badewanne / Cada de Baie, condus de pictorul Alexander Camaro. În cadrul acestui grup, numit, precum cel al mișcării dada, „cabaret“, Iris Barbura creează coregrafii și costume după lucrări de Picasso și Camaro sau dansează în coregrafii făcute de alții după lucrări de Paul Klee sau Tristan Tzara, cum este performance-ul Herr A. A. der Antiphilosoph. Pînă în 1951, cînd Iris Barbura părăsește Europa, la bordul vasului „General M.B. Stewart“, ca persoană relocată după Război, aceasta își susține recitalurile atît în colaborare cu scena berlineză de dans, precum și în spectacole solo, unde repertoriul actualizează de multe ori dansuri gîndite și create la București, cum este acel uimitor „Dans al ursarului“, inspirat din coregrafia populară roma.

În noiembrie 1951, Iris Barbura ajunge la New York, iar din 1952 va preda limba română în cadrul Departamentului de Limbi Moderne al Universității Cornell din Ithaca. În același an deschide primul său studio de dans, la Ithaca, susținînd cu regularitate anuală atît cursuri de coregrafie pentru elevi de liceu, cît și recitaluri de grup cu aceștia sau în formulă solistică. Din studiourile lui Iris Barbura de la Ithaca au ieșit, după aceea, nume importante al istoriei dansului mondial, precum Beth Soll ori Hannah Kahn, sau nume ale muzicii, precum compozitorul Julius Eastman, care și-a făcut debutul și căruia Iris Barbura i-a încurajat spiritul experimental în studiul acesteia, în timpul repetițiilor cu elevii.

Probabil că momentele dificile ale trecutului – Iris Barbura a rămas orfană la vîrsta de 12 ani, a urmat experiența traumatică a războiului, statutul de imigrantă, despărțirea abruptă de Sergiu Celibidache ș.a. – au determinat-o pe artistă ca în vara lui 1969, în luna iunie, să se sinucidă, aruncîndu-se de pe Triphammer Bridge, într-unul din defileurile din Ithaca. 

Igor Mocanu este critic de artă.