O revoluţie amînată
● Depeche Mode, Spirit, Columbia Records, 2017.
Ultimul deceniu și-un pic al grupului Depeche Mode se suprapune impecabil peste cîteva fapte de netrecut cu vederea. Printre ele, respiritualizarea în cheie pozitivă a lui David Gahan – asta înseamnă și validarea ipostazei lui de songwriter –, redescoperirea, laolaltă cu hoarde întregi de muzicieni, a instrumentarului analog și intrarea sound-ului trupei într un univers care nu mai conotează simbolic și narativ atît de percutant precum în trecut. Citită într-o astfel de grilă, muzica formației engleze în acești ultimi ani, oricît de interesantă (sau nu) în fond, a început să sufere în formă. De la Playing the Angel încoace, numărul hiturilor a început să descrească, simptom relativ îngrijorător pentru cineva care în epoca de glorie livra pachete de piese cu lipici. De single-uri. Dincolo de orice alt considerent, DM era o mașină de reprize memorabile, iar Martin L. Gore, un maniac al formulei cîștigătoare.
Pînă la Exciter (2001), cu toate problemele lui, Depeche Mode a avut șarmul acela special al unei formații venite de la începutul anilor ’80 și rămase în joc pentru că a știut cum sau a avut energia să survoleze următoarea decadă. La sfîrșitul unei pauze de patru ani, în 2005, Playing the Angel se erija, cu siguranță fără să vrea, în vector paradigmatic pentru ceea ce urma să vină. Să nu mă înțelegeți greșit, PtA este un album mai mult decît rezonabil în portofoliul DM, dar el a dat tonul unei noi perioade în viața trupei. Puneți-o pe seama unui prelung puseu introspectiv sau a unei dorințe, normale pînă la un punct, de a se desprinde de cîrligele ușor ruginite ale goth pop-ului. Cu Sounds of the Universe (2009), Depeche Mode încerca să devină o formație „matură“, în timp ce Delta Machine (2013) se uita în trecut fără urmă de furie. Ba chiar cu un soi de resemnare creativă.
La, evident, patru ani distanță, un single numit „Where’s the Revolution?“ anunța două lucruri: apariția noului album al Depeche Mode, care se va numi Spirit, și faptul că acesta va fi o operă politică. Nimic nelalocul lui pînă acum, poate cu excepția faptului că Spirit este primul album al englezilor căruia îi lipsește covîrșitor un ingredient pe care nu l-au neglijat niciodată: atmosfera. Fără producătorul Ben Hillier (Playing the Angel, Sounds of the Universe, Delta Machine), înlocuit cu James Ford, membru al proiectului Simian Mobile Disco, Depeche Mode sună mai aseptic ca niciodată. Iar furia și anxietatea, mărcile evidente ale unui disc scris cu gîndul la situația politică actuală – atunci cînd nu deraiază peste limitele pateticului –, nu cuplează întotdeauna cu acest modus operandi al lui Ford: tăieturile lui sînt mult prea precise și claustrofobizante, iar muzica trupei devine adeseori captivă lor.
Depeche Mode revine în România pentru a susține un concert la Cluj Arena la data de 23 iulie 2017. Concertul face parte din Global Spirit Tour, turneul de promovare a albumului Spirit.
Paul Breazu este jurnalist.
