„În artă, ideea de piaţă ar trebui să fie nesemnificativă“ – interviu cu Voicu RĂDESCU

Nouă ediţii de Green Hours JAZZ Fest – ce s-a schimbat; ce-a rămas la fel?

Ușoară întrebare, dificil de răspuns! S au schimbat vremurile foarte tare. Lumea, care părea totuși că o ia un pic înainte, face pași înapoi, iar noi aici, la Green, din zona de pionierat pozitiv în care am început festivalul, ne cantonăm acum în una aproape defensivă, în care eforturile de a rezista ne iau poate cea mai mare parte din energia pe care o investim în festival.

Care sînt criteriile după care realizați line-up-ul festivalului? Cît este gustul propriu, cît gustul publicului şi cît alte circumstanţe?

Încercăm să menținem un echilibru între gusturile noastre și ale celor din jurul nostru din lumea jazzistică, direcțiile internaționale ale jazzului… Nu în ultimă instanță, în construirea unui line-up contează și costurile, și sprijinul pe care îl găsim în partenerii vechi sau noi ai festivalului.

Helge Lien Trio sînt, incontestabil, capul de afiş; dar de la cine credeţi că va veni marea surpriză?

Probabil că pentru tine sînt, incontestabil, capul de afiș. Noi căutăm să aducem atît artiști consacrați – și sînt mai mulți artiști superconsacrați (iartă-mi folosirea superuzitatului „super“) – cît și artiști tineri, emergenți, cărora le întrevedem traiectorii serioase. Și în sensul acesta cred că avem mînă bună. De exemplu, acum îl rechemăm pe Paweł Kaczmarczyk, care la ediția din 2010 a festivalului a venit ca un emergent, desigur valoros, iar în acest moment este un consacrat al citadelei jazzului european: scena poloneză.

Privind înapoi, care este marea satisfacţie legată de acest festival? Privind înainte, care este marele ideal legat de acest festival?

Privind înapoi, satisfacția este faptul că primul și se pare că încă singurul festival de jazz de club din România a rezistat, iată, pînă acum, nouă ediții. Mă uit înainte dorindu-mi să reziste cît mai mult în continuare, poate chiar să depășească acest moment de „post-tranziție“ prelungită, în care un mult prea mare efort este îndreptat spre această rezistență, în loc să fie, în special, creativ.

Green Hours JAZZ Fest, Jazz Night Out, Jazz Nouveau, Bucharest Jazz Festival, Jazz in Church, Jazz Fan Rising… Dacă stai să aduni, ies destule iniţiative bucureştene, mai vechi sau mai noi, dedicate jazzului. Există între acestea diferenţe conceptuale notabile?

Una importantă ar fi că, între toate acestea, prima a pornit din clubul Green Hours, fiind așadar cea mai veche. Ne bucurăm să știm că unii s-au inspirat cel puțin într-o măsură, sau alții copiază din ce am început noi. Rozana Mihalache, coordonatorul artistic al festivalului de cîteva ediții încoace, îmi șoptește un citat din Oscar Wilde: „Imitation is the sincerest form of flattery“.

Între cele menționate mai sus de tine, am o plăcere specială gîndindu-mă la faptul că omul care în 2010, la a doua ediție, m-a convins că Green Hours JAZZ Fest trebuie făcut anual, și nu bienal, Cristi Moraru pe numele lui, a inițiat și continuă (adică rezistă!) un festival cu adevărat original, deja recunoscutul -Jazz in Church.

Care-s avantajele şi dezavantajele organizării unui festival de jazz în Bucureşti? Şi ce lipseşte, în general, pieţei concertistice din Capitală?

Încerc să-ți răspund la o întrebare de tip 3 în 1!

1 din 3: Satisfacția interioară, plăcerea chiar, a mea și a celor din jur, care ne ocupăm de festival. Adică emoțiile – atingînd uneori transpirația groazei! – eforturile de nedescris, dar și zîmbetele… din care rezultă, pînă la urmă, fiecare ediție.

2 din 3: Fiind un festival outdoor, sîntem întotdeauna obligați să facem eforturi în plus pentru a diminua efectele ploii; totuși, un fenomen natural, pe care nu ne putem supăra (apropo, dragi spectatori, anul acesta, între 25 și 28 mai va fi cu siguranță vreme bună!). Un dezavantaj serios este curiozitatea oamenilor, atît de greu de incitat, în condițiile în care consumerismul, căruia mass-media îi este în prea mare măsură aservită, induce publicului lenea de a se bucura de lucruri noi și de valori reale.

3 din 3: Nu numai din punct de vedere al jazzului, eu nu i-aș spune piață, i-aș spune „zonă“. Continui să afirm cu tărie că cel puțin în cultură, în artă, ideea de piață ar trebui să fie nesemnificativă.

Sînt românii deschişi la a descoperi muzicieni noi?

Din cauzele pe care le-am menționat mai sus, cu mult mai puțin în mod concret decît ar exista potențial.

Cum vedeţi prezentul şi viitorul industriei muzicale, în condiţiile în care acum muzica este ascultată predominant în streaming?

Atît timp cît oamenii nu vor fi devenit chiar roboți, muzica live va continua să conteze și sper că, în jurul ei, și obiectele palpabile numite discuri, sau iată că, din nou, chiar și vinilurile.

Dacă v-aţi permite, dacă aţi putea îndeplini toate condiţiile necesare, pe cine aţi aduce să cînte pe o scenă românească: 1) din zona jazzului şi 2) din orice alt gen muzical?

Hai să încep cu orice alt gen muzical. Aș face toate eforturile posibile să-l văd pe Tom Waits în Green, în underground, cu o țigară (chiar stinsă) în colțul buzelor, cîntînd la pian, din voce și la orice alt instrument – căci știe! Iar din jazz, cu siguranță Abdullah Ibrahim, muzicianul care m-a făcut, atunci cînd am dat de el, la finalul anilor ’70, să mă orientez în special spre jazz. Iar din ceea ce se întîmplă acum în lume – în opinia mea cel mai aproape de geniu – John Zorn și ale sale Bagatelles.

Coordonatorul artistic al festivalului strigă din spate: Nick Cave / Wayne Shorter.

Dar pînă vom reuși, la ediția cu nr. 13, să-i aducem pe cei de mai sus, vă invităm la a noua ediție a GHJFest! 

Între 25 și 28 mai, în grădina Green Hours, va avea loc a noua ediţie a Green Hours JAZZ Fest. Mai multe la greenjazzfest.ro. 

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Alex Filip