Declinul lent al pieţei editoriale

● http://blog.goethe.de 

„Dacă ai putea schimba ceva în felul în care funcționează lumea editorială în România, care ar fi primul lucru pe care l ai face și de ce?“, aşa sună întrebarea anchetei în două părţi „Reset: Lumea editorială românească“, anchetă realizată de Bogdan Coşa pentru blog-ul Institutului Goethe. Nu e prima dată cînd citesc şi citez anchete pe această temă (vezi şi articolul „Ce-i lipseşte pieţei de carte“ din Dilema veche nr. 666/2016), dat fiind că nu avem prea multe date oficiale despre piaţa de carte. Ştim şi simţim pe propria noastră piele de scriitori, traducători, editori, librari sau jurnalişti literari că lucrurile nu funcţionează la un nivel satisfăcător, dar, cînd e vorba de aflat lucruri concrete despre piaţa de carte, totul e estimat, aproximat şi parţial. Sînt ani buni de la ultimul Barometru cultural, timp în care peisajul cultural s-a modificat dramatic. De altfel, miniştrii Culturii perindaţi cu viteze supersonice prin ultimele guverne au lăsat cartea în urma altor sectoare culturale, oricum, nici un ministru n-a făcut din carte prioritatea mandatului său. Avem de puţină vreme o Lege a cinematografiei, dar nu avem şi o Lege a cărţii, teatrele sînt foarte bine finanţate, în timp ce revistele literare sau librăriile dispar constant ori agonizează, avem festivaluri folclorice în oraşe, dar nu avem biblioteci la sate… N-o mai lungesc pentru că vreau să-i las pe repondenţii anchetei să spună ei ce ar schimba. Iată ce zic scriitorii:

Radu Pavel Gheo: „Chestiunea numărului de cititori (și cumpărători de carte) cred că e marea noastră problemă, care nu i una editorială: slaba apetență pentru lectură, combinată cu – sau stimulată de – accesul redus la cartea tipărită (cîte librării mai există în orașele mici? dar biblioteci sătești?)… Dacă ar fi să schimb totuși ceva în lumea editorială, în primul rînd aș anula cu totul TVA-ul la cartea tipărită – deși asta nu ține de edituri. Fiindcă primul lucru de care avem nevoie cu toții e încurajarea lecturii, iar prețul (mai) redus al cărților ar fi un stimulent evident.“

Lavinia Branişte: „Aș implica mai mult Ministerul Culturii (și alte instituții care pot finanța programe culturale și difuzarea culturii scrise la nivel local și național) și aș împrieteni pe toată lumea. Adică pe toți cei implicați în această «industrie săracă», după cum ni se reamintește constant, mai ales nouă, scriitorilor și traducătorilor… Sărăcia oribilă din țara asta face ca alte domenii să fie prioritare, măcar pe hîrtie. Cultura e mereu la coadă. Ca scriitor, ți-e rușine să spui că ți-ai dori (pentru că te-ar ajuta enorm) o bursă de la primărie ca să stai jumătate de an acasă și să scrii o carte, în condițiile în care în România sînt copii care mor înecați în rahat în «toaletele» din fundul curții școlii.“

Ştefan Baghiu: „În primul caz, cred că e nevoie de un sistem de distribuţie stas pentru revistele literare. Poate avem deseori impresia că nu e cine să le citească, poate ne gîndim că sînt «vetuste» sau, în ultimă instanţă, «expirate», dar ele creează un spaţiu de dezbatere cu bătaie lungă şi la nivelul educaţiei filologice preuniversitare. Profesori de liceu, spre exemplu, pierd tot mai mult contactul cu dezbaterile literare pentru că au foarte rar şi limitat acces la reviste… Nu avem un consum cultural proporţional. Nu sînt naiv: ştiu că anumite cărţi sau nume de autori circulă dincolo de aceste carenţe sistemice. Dar pentru a crea o cerere mai mare trebuie să existe o imagine mai bine răspîndită a ofertei.“

Iată ce zic editorii:

Laura Albulescu (ART): „Mi-aș dori transparentizarea pieței: statistici credibile pentru cît și ce se produce în acest domeniu, pentru cît și ce se vinde și se consumă, ca să renunțăm la fler și la aproximări de ordin personal cînd vine vorba de planul editorial. Aș propune scutirea de impozit pe suprafețele care găzduiesc librării (ajustată cu prorata) sau subvenționarea directă a unei părți din chirie ca să nu mai asistăm la moartea librăriilor.“

Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom): „Suferințele lumii noastre editoriale se trag dintr-o degradare cruntă a învățămîntului, din suprataxarea cumpărătorului, din amatorismul instituțiilor care ar trebui să promoveze cultura în țară și străinătate (cu excepția perioadei ICR Patapievici), cu dezmembrarea rapidă și ireversibilă a lanțurilor naționale de distribuție. Dacă citiți cu atenție veți observa că nu sînt probleme ale căror origini să fie intrinseci lumii editoriale, ci vin exclusiv din afară, din zona politicului. Dacă ar trebui totuși să vin cu o schimbare imediată, aș desființa TVA-ul pe carte. Și aberația aia de Timbru Literar. Aș subvenționa profesorii pentru achiziția de carte – cu un control mai riguros al achiziției. La fel, bibliotecile.“

Ana Nicolau (Nemira): „După 27 de ani de la privatizarea pieţei de carte, încă nu există un distribuitor pe piaţă, adică acel intermediar între editori şi lanţurile de librării, care să reprezinte interesele mai multor edituri şi astfel să poată negocia mai eficient cu marile lanţuri de librării. Iar în ultimii ani, achiziţia de cărţi în biblioteci şi şcoli, un canal tradiţional care în alte ţări absoarbe o mare parte din tiraje, la noi e pe cale de dispariţie din cauza bugetelor tot mai scăzute alocate la nivel local şi central pentru cultură. Reducerile masive practicate în online sînt iarăşi un fenomen nociv pentru piaţă pentru că oferă cititorilor impresia că preţul redus este adevăratul preţ al cărţii şi apoi pentru că duc la dispariţia librăriilor fizice, care nu pot concura cu reducerile acordate în online.“

Dincolo de problemele pieţei, există, aparent, şi o problemă de solidaritate a breslei: „Înainte de a visa la o masă fabuloasă de cititori, eu aș schimba mai în­tîi modul în care ne percepem și ne raportăm unii la alții, noi, cei care lucrăm în industria cărții: autori, redactori, traducători, editori, distribuitori. Sînt multe scurtcircuite între noi, apărînd astfel o grămadă de neînțelegeri păguboase și neproductive“, spune Laura Albulescu, susţinută de Ana Nicolau: „Nu avem ­şcoli de publishing, de management şi marketing cultural, de social media cultural, de librari etc. Dar multe dintre aceste situaţii s-ar putea îmbunătăţi sau remedia dacă editorii ar învăţa să lucreze împreună pentru viitorul pieţei de carte. Cred că multe dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi sînt rezultatul unei lipse de coeziune în breaslă şi al unei lipse de viziune în gîndire pe termen lung.“

Rezumînd, iată care ar fi problemele principale ale pieţei de carte (unele decurg din altele) şi motivul lor:

● Lipsa (unui număr rezonabil de) cititori/cumpărători de carte. Motivul: lipsa librăriilor/bibliotecilor (sute de localităţi nu au aşa ceva), dar, mai ales, sistemul de învăţămînt, unde activează profesori săraci, neaduşi la zi cu lecturile, predînd după manuale/programe/bibliografii vetuste. Şcoala produce analfabeţi func­ţionali pe bandă rulantă!

● Lipsa subvenţiilor pentru librării/biblioteci, dar şi a subvenţiilor destinate profesorilor pentru achiziţia de carte, precum şi lipsa finanțărilor de programe culturale și de trategii pentru difuzarea culturii scrise (cărţi şi reviste) la nivel local și național. Motivul: inconştienţa/indiferenţa/dispreţul politic faţă de cultură. Politicienii vor cetăţeni needucaţi, agramaţi, inculţi!

● Lipsa achiziţiilor de cărţi în biblioteci şi şcoli, lipsa statisticilor în domeniu, precum şi lipsa promovării culturii la nivel local, național şi internaţional. Motivul: ineficienţa/incompetenţa instituţiilor de cultură locale sau naţionale. Instituţiile culturale n-au viziune, (pentru că) sînt corupte!

Concluzia îi aparţine lui Bogdan-Alexandru Stănescu: „În absența unor măsuri urgente, piața noastră, care se scufundă de ani de zile, își va continua coborîrea veselă și lină în groapa Marianelor.“