De ce protestează cineaştii

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
De ce protestează cineaştii jpeg

Zeci de cineaşti protestează împotriva respingerii Ordonanţei 91/2016 de modificare a legii cinematografiei. Revolta lor e întemeiată: legea care reglementa domeniul cinematografiei avea nevoie de o actualizare – iar modificările fuseseră negociate, dezbătute, convenite cu breasla după o lungă şi uneori zbuciumată consultare. La consultarea iniţiată de ministrul Culturii de atunci, Corina Şuteu, au participat reprezentanţi de seamă ai mediului cinematografic precum Mungiu, Giurgiu, Mihăilescu şi mulţi alţii. N-a fost o dezbatere de complezenţă. Din cîte îmi amintesc, s-au iscat discuţii aprinse atît despre fondul chestiunii, cît şi despre formă.

Printre altele, modificarea legislativă instituie reguli noi în ceea ce priveşte (co)finanţarea proiectelor cinematografice, inclusiv a co-producţiilor europene şi prevede mărirea procentului obligatoriu de proiecții cu filme românești în cinematografe, de la 5 la 10 la sută. În fine, conform ordonanţei de urgență, Arhiva Națională de Filme trece din subordinea Centrlui Național al Cinematografiei în subordinea Ministerului Culturii.

Însă, la nici o jumătate de an de la adoptare prin ordonanţă de guvernul Cioloş, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor cere respingerea modificărilor. Toată discuţia din Comisie n-a durat mai mult de zece minute. La ora la care scriu aceste rînduri, plenul Camerei Deputaţilor dezbate ordonanţa de respingere, iar rezultatul votului îmi e încă necunoscut. Vor conta, pentru deputaţi, scrisorile deschise ce le-au fost adresate de cineaşti şi producători? Vor fi cîntărite efectele respingerii?

După cum s-a explicat într-o scrisoare deschisă, Comisia a cerut respingerea Ordonanţei 91/2016 „pe baza unor argumente neadevărate (precum faptul că ordonanţa de urgenţă ar fi fost adoptată pe perioada vacanţei parlamentare) sau ridicole, fără nici o legătură cu conţinutul său, comisia condusă de domnul deputat Gigel Ştirbu a acordat acesteia un aviz negativ“. Ba, mai mult, se arată în scrisoare, raportul scris al Comisiei nu explică în nici un fel avizul negativ. Cum ar veni, legea este expediată in corpore, fără vreun argument, pe baza unei minciuni. Prin respingerea modificărilor, ne întoarcem în timp, la momentul 2005, la o lege depăşită.

„Practic s-ar reveni la vechea lege a cinematografiei care împiedică accesul tinerilor la finanţare, îngreunează realizarea coproducţiilor europene, înlesneşte corupţia şi cheltuirea banului public pe producţii lipsite de valoare artistică“ – se afirmă într-o a doua scrisoare de protest.

„Respingerea ordonanţei ar echivala cu decapitarea a încă unor posibile generaţii de cineaşti“.

Pe de altă parte, şi cu modificările adoptate, şi – mai ales, fără ele – sîntem încă departe de un cadru ideal de dezvoltare pentru cinematografie. Finanţăm, de ani buni, prin CNC, producţia de film românesc. Multe dintre aceste filme s-au dovedit valoroase: au fost recompensate la festivaluri importante, au intrat în competiţie cu alte producţii, susţinute de bugete cu mult mai generoase, au fost apreciate de critici şi de presa culturală, dar nu au ajuns nici-odată cu adevărat la publicul din România. Barometrele consum cultural o arată periodic: consumul de cinema e, tot mai mult, o întreprindere casnică, individuală. De ce? Pentru că nu mai avem cinematografe. De bine, de rău, România şi-a construit mijloace pentru a susţine producţia, dar nu are şi instrumentele de difuzare necesare. Cineaştii şi casele de producţie au inventat soluţii alternative, mici festivaluri locale sau caravane cinematografice. Ele sînt, pe cît de inventive şi de costisitoare, pe atît de ineficiente. Nu ai cum să ajungi la publicul larg prin iniţiative mici, independente. Reţeaua extrem de vastă de săli de cinema, distrusă după 1990, e o componentă esenţială. Dar pot fi recuperate vechile cinematografe, transformate, între timp, în săli de bingo, discoteci şi magazine de boarfe? Poate RADEF să eficientizeze sălile de cinema pe care le administrează, să le modernizeze, să le integreze în circuitul european care susţine filmul de artă? E nevoie de bani. E nevoie de competenţe. Şi e nevoie de implicare din partea responsabililor culturali.

Foto: wikimedia commons

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

dom caldura Europa Severe Weather png
Europa fierbe sub „cupola de foc”. Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi în această săptămână
Europa se confruntă cu un val de căldură neobișnuit de puternic pentru finalul lunii mai, cu temperaturi ce se apropie de 40 de grade Celsius, după formarea unei „cupole” care blochează aerul fierbinte.
grupa de sange shutterstock 603317201 jpg
Ce legătură este între grupa de sânge și atac vascular cerebral?
Un studiu arată o legătură surprinzătoare între grupa sanguină și riscul de accident vascular cerebral (AVC).
saltea adobestock jpg
Cum s-a schimbat viața unei femei care a găsit o sumă uriașă de bani într-o saltea: „Am crezut că am halucinații”
Originară din Šabac, Serbia, Vesna a avut parte de o viață dificilă, marcată de lipsuri și de dificultăți de tot felul. Pentru a supraviețui, ea a fost nevoită să muncească de la o vârstă fragedă, însă destinul ei s-a schimbat complet în urma unei descoperiri cu totul neașteptate.
dieterrobbins bed 945881 jpg
Cardiolog: „Dacă nu poți sta complet întins, inima ta are o problema”
Respirația greoaie este adesea pusă pe seama unei răceli, a alergiilor sau a oboselii, însă există situații în care poate ascunde probleme mult mai serioase. Un semn care apare frecvent noaptea, atunci când o persoană stă întinsă în pat
franta scoli jpg
Scandal uriaș în Franța după acuzații de violență și agresiuni sexuale asupra copiilor în școli
Franţa se confruntă cu un scandal major privind abuzurile asupra copiilor, după ce autoritățile au deschis anchete în zeci de grădinițe şi școli primare de stat, unde personalul auxiliar este acuzat de violențe, agresiuni sexuale şi violuri.
Horia Brenciu, foto Facebook jpg
Horia Brenciu a revăzut după 35 de ani imaginile care l-au făcut să plângă: „N-a fost nimic regizat”
Horia Brenciu a publicat pe Facebook un mesaj emoționant după ce a revăzut imagini filmate în urmă cu 35 de ani, în perioada liceului. Artistul a distribuit și un videoclip în care interpreta la pian piesa „Imagine”, mărturisind că abia acum a observat reacția impresionantă a colegilor săi din sala
ebola
Peste 900 de cazuri suspecte de Ebola au fost identificate în Congo, avertizează autoritățile sanitare
Republica Democrată Congo se confruntă cu o nouă escaladare a epidemiei de Ebola, după ce autoritățile sanitare au raportat peste 900 de cazuri suspecte, dintre care 101 confirmate, a anunțat duminică directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
psgrusia jpg
Moment tensionat la PSG: ucraineanul Zabarnîi și rusul Safonov au evitat să își dea mâna înaintea meciului
PSG și Arsenal LOndra dispută sâmbătă finala Ligii Campionilor la Budapesta.
Triatleţii se aruncă în lacul Geneva pornind astfel în cursa de triatlon din cadurl Cupei Mondiale Itu pentru bărbaţi de la Lausane Elveţia. FOTO EPA-EFE
Competiție de triatlon la Chiajna cu 500 de participanți și probe dedicate copiilor
Divertiland Triatlon by Seven va avea loc pe 13 iunie 2026.